CELE MAI NOI ARTICOLE

Summit al liderilor principalelor puteri economice europene, la Paris

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy îi va reuni sâmbătă, la Paris, pe liderii principalelor puteri economice europene, în cadrul unui summit destinat să liniştească opinia publică şi pieţele în legătură cu măsurile luate împotriva crizei financiare.
Summit al liderilor principalelor puteri economice europene, la Paris

Stolojan: „Tăriceanu are mai mulţi miniştri suspectaţi de corupţie decât kilometri de autostradă”

Liderul PDL Theodor Stolojan, propus de partid pentru funcţia de premier, i-a acuzat, sâmbătă, pe liberali că au început să acorde pomeni electorale deoarece nu pot câştiga altfel voturi, pentru că sunt "incompetenţi" şi "ipocriţi".
Stolojan:

Romanian Liberals Understood They Were Wrong To Vote In Favor Of Teachers’ Wage Hike – PM

Romanian liberal lawmakers, including education minister Cristian Adomnitei, understood they were wrong to vote Tuesday in favor of the 50% increase in teachers’ wages, as the measure is financially unsustainable, Prime Minister Calin Tariceanu said Saturday.
Romanian Liberals Understood They Were Wrong To Vote In Favor Of Teachers’ Wage Hike - PM

Boc solicită stoparea demersului de mărire a pensiilor parlamentarilor

Preşedintele PDL, Emil Boc, s-a arătat contrariat de propunerea de mărire a pensiilor parlamentarilor şi susţine că nici reprezentanţii democrat-liberali care au fost de acord cu acest lucru nu sunt scuzabili, iar gestul lor va fi analizat într-o şedinţă a Biroului Permanent Naţional al partidului.
Boc solicită stoparea demersului de mărire a pensiilor parlamentarilor

Băsescu vrea să stimuleze asocierea românilor din străinătate în organizaţii puternice

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că vrea să stimuleze românii din străinătate în a se asocia în organizaţii "căt mai puternice", întrucât numărul acestora este foarte mare, deci "vocea" lor, în relaţiile cu guvernele naţionale, " nu este "suficient de puternică".
Băsescu vrea să stimuleze asocierea românilor din străinătate în organizaţii puternice

Korodi: PCM „va rupe” o parte importantă din voturile maghiarilor, dacă participă la alegeri

PCM "va rupe" o parte importantă din voturile electoratului maghiar dacă va participa la alegeri, declară ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Korodi Attila, în opinia căruia numărul reprezentanţilor maghiarilor în Parlament se va reduce.
Korodi: PCM

Romanian Govt Decides To Take Teachers’ Wage Hike To Constitutional Court

The Romanian Government decided to inform the Constitutional Court on a possible conflict between the Government and Parliament sparked by the adoption of the law stipulating a 50% hike in teachers’ wages, Prime Minister Calin Tariceanu said Saturday.
Romanian Govt Decides To Take Teachers’ Wage Hike To Constitutional Court

Tăriceanu: Adomniţei şi parlamentarii PNL au înţeles că au greşit votând pentru salarii

Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, şi parlamentarii liberali care au votat în favoarea majorării salariilor profesorilor au înţeles că au procedat greşit prin faptul că au susţinut astfel o măsură care nu poate fi susţinută financiar, a declarat, sâmbătă, premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Tăriceanu: Adomniţei şi parlamentarii PNL au înţeles că au greşit votând pentru salarii

Mitea: Ne vom concentra pe campionat

Jucătorul Nicolae Mitea a declarat, sâmbătă, la stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare, că Dinamo se va concentra numai pe campionat, acolo unde este meritat pe primul loc, după ce "alb-roşii" au fost eliminaţi încă din turul I din Cupa UEFA.
Mitea: Ne vom concentra pe campionat

Guvernul a decis să sesizeze CC în cazul majorării salariilor pentru profesori

Guvernul a decis să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu un posibil conflict între Executiv şi Legislativ provocat de adoptarea legii de majorare a salariilor cadrelor didactice cu 50%, a anunţat premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Guvernul a decis să sesizeze CC în cazul majorării salariilor pentru profesori

Noul album al lui Robbie Williams, inspirat de extratereştri (Video)

Artistul britanic Robbie Williams a petrecut două săptămâni la o bază de detectare a OZN-urilor pentru a lucra la noul album, în speranţa de a lua contact cu civilizaţii extraterestre, relatează femalefirst.co.uk.
Noul album al lui Robbie Williams, inspirat de extratereştri (Video)

Romania Has Not Reached European Targets On E-Waste Collection – Environ Min

Romania collected 4,000 tons of electric and electronic waste by July this year, and has not met its European objective on this segment, Romania’s environment minister Korodi Attila said Saturday.
Romania Has Not Reached European Targets On E-Waste Collection - Environ Min

Durerea, mai mult o cauză a artritei decât un simptom

Durerea cauzată de osteoartrită ar putea fi la fel de dăunătoare ca şi boala în sine, conform unui studiu recent al cercetătorilor de la Universitatea Rochester, citat de revista medicală Arthritis & Rheumatism.
Durerea, mai mult o cauză a artritei decât un simptom

Romanian Foreign Ministry To Inform Nationals Abroad On Voting Procedure For Parliament Elections

Romanians citizens abroad will be able to vote in the November 30 parliamentary elections in 221 polling stations, while 620,000 ballots will be sent to foreign countries, spokesperson of the Foreign Affairs Ministry Cosmin Boiangiu said.
Romanian Foreign Ministry To Inform Nationals Abroad On Voting Procedure For Parliament Elections

„Podul de flori” de Thomas Ciulei – premiul juriului la Festivalul Etnofilm din Slovacia

"Podul de flori" de Thomas Ciulei a primit premiul juriului la Festivalul Internaţional de Film depre Etnografie şi Antropologie, Etnofilm, care a avut loc la Čadca, în Slovacia, între 23 şi 27 septembrie, informează sktoday.com

Gândul: Blestemul lui 50% a băgat şi Ungaria în criză economică

Pentru a descrie ce poate păţi România dacă salariile tuturor bugetarilor vor creşte cu 50%, iar deficitul bugetar va creşte la 7%, analiştii dau exemplul Ungariei din 2000.
Gândul: Blestemul lui 50% a băgat şi Ungaria în criză economică

Festivalul „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, deschis de „Dănilă Prepeleac”

Festivalul de teatru pentru copii "100, 1.000, 1.000.000 de poveşti", care are loc între 4 şi 11 octombrie la Teatrul "Ion Creangă" din Capitală, a fost deschis, sâmbătă dimineaţa, de spectacolul "Dănilă Prepeleac" al Teatrului "Maria Filotti" din Brăila.
Festivalul

Saviana Stănescu, elogiată de The New York Times

Piesa dramaturgului Saviana Stănescu, "Aliens with Extraordinary Skills", care spune povestea a doi clovni ce imigrează în "The Big Apple", a fost elogiată în ediţia de vineri a cotidianului The New York Times, informează Institutul Cultural Român din New York.
Saviana Stănescu, elogiată de The New York Times

„Waltz with Bashir” de Ari Folman a deschis festivalul Anim’est (Video)

Festivalul Anim'est, care are loc între 3 şi 12 octombrie, la Bucureşti , a fost deschis, vineri seară, la cinema Scala, de filmul "Vals cu Bashir/ Waltz with Bashir" de Ari Folman, în prezenţa a câteva sute de persoane.

Korodi: România nu a atins ţintele europene la colectarea deşeurilor electonice

Patru mii de tone de deşeuri electrice şi electronice au fost colectate, în acest an, până în luna iulie, la nivel naţional, dar România nu a atins încă ţintele europene în acest domeniu, declară ministrului Mediului, Korodi Attila.
Korodi: România nu a atins ţintele europene la colectarea deşeurilor electonice

Captură de ţigări de peste 30.000 de euro, făcută de poliţiştii maramureşeni

Poliţiştii de frontieră maramureşeni au prins, sâmbătă, doi tineri din Ucraina, care transportau în România 25.000 de pachete de ţigări, în valoare de peste 30.000 de euro, pentru oprirea celor doi fiind nevoie de două focuri de armă.
Captură de ţigări de peste 30.000 de euro, făcută de poliţiştii maramureşeni

Românii din străinătate vor avea la dispoziţie 221 de secţii de votare

Românii din străinătate îşi vor putea exercita dreptul de vot la alegerile parlamentare în 221 de secţii de votare, potrivit purtătorului de cuvânt al MAE, Cosmin Boiangiu, care a precizat că în străinătate vor fi trimise 620.000 de buletine de vot.
Românii din străinătate vor avea la dispoziţie 221 de secţii de votare

FBI-ul va funcţiona după noi reguli

Secretarul american al Justiţiei, Robert Mukasey, a semnat vineri noile reguli de funcţionare a Biroului Poliţiei Federale Americane, FBI, pe fondul unor critici pentru atentare la libertăţile publice pe care le presupun.
FBI-ul va funcţiona după noi reguli

Constanţa: Au fost reluate manevrele portuare, după ce fuseseră sistate din cauza ceţii

Manevrele navelor în porturile maritime constănţene au fost reluate, sâmbătă dimineaţă, după ce toate operaţiunile fuseseră sistate în cursul nopţii din cauza ceţii dense.
Constanţa: Au fost reluate manevrele portuare, după ce fuseseră sistate din cauza ceţii

Romanian Sea Ports Closed Due To Dense Fog

Romanian maritime ports in Constanta, southeastern Romania, were closed Saturday morning due to dense fog, which caused minimum visibility for traffic.
Romanian Sea Ports Closed Due To Dense Fog

Badea: Bălaşa a comis un gest prostesc

Antrenorul Ionuţ Badea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că jucătorul Daniel Bălaşa a comis un gest prostesc la faza din finalul partidei FC Argeş - Universitatea Craiova, scor 1-1, când a avut o altercaţie cu Michael Baird, în urma căreia ambii fotbalişti au fost eliminaţi.
Badea: Bălaşa a comis un gest prostesc

Distrugător american, reperat de Rusia în Marea Neagră

O navă americană de război a pătruns în estul Mării Negre şi ar putea să se îndrepte către un port georgian, a anunţat vineri agenţia RIA Novosti.
Distrugător american, reperat de Rusia în Marea Neagră

Napoli: Sunt mulţumit de rezultat

Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Nicolo Napoli, a declarat, vineri seară, că este mulţumit de remiza, scor 1-1, din meciul cu FC Argeş, din etapa a X-a a Ligii I.
Napoli: Sunt mulţumit de rezultat

Mititelu: Această brigadă a fost pusă să execute Universitatea astăzi

Patronul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, vineri seară, după remiza, scor 1-1, cu FC Argeş, că brigada de arbitri de la acest meci a fost delegată ca să "execute" formaţia craioveană.
Mititelu: Această brigadă a fost pusă să execute Universitatea astăzi

Bush a promulgat planul de salvare a sistemului financiar

Preşedintele american George W. Bush a promulgat vineri planul de salvare a sistemului financiar american adoptat în cursul zilei de Camera Reprezentanţilor, a anunţat Casa Albă.
Bush a promulgat planul de salvare a sistemului financiar

Ucraina respinge acuzaţiile privind livrarea de arme către Georgia

Ucraina a negat vineri că ar fi vândut armament Georgiei în timpul conflictului ruso-georgian din august, respingând în acelaşi timp şi acuzaţiile formulate de premierul rus, Vladimir Putin, în acest sens.
Ucraina respinge acuzaţiile privind livrarea de arme către Georgia

Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat planul de salvare a sistemului financiar

Camera Reprezentanţilor din Congresul american a aprobat vineri planul în valoare de 700 miliarde de dolari pentru salvarea industriei financiare americane, respins luni, în primă lectură dar adoptat de Senat miercuri.
Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat planul de salvare a sistemului financiar

Rezultate din etapa a X-a a Ligii I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, în etapa a X-a a Ligii I:
Rezultate din etapa a X-a a Ligii I

FC Argeş şi Universitatea Craiova au remizat, scor 1-1

Formaţiile FC Argeş şi Universitatea Craiova au remizat, vineri, scor 1-1 (1-0), într-o partidă disputată pe stadionul "Nicolae Dobrin din Piteşti, în etapa a X-a a Ligii I, în care arbitrul Aurelian Bogaciu a arătat trei cartonaşe roşii.
FC Argeş şi Universitatea Craiova au remizat, scor 1-1

Taher: Peseiro nu vrea să-şi dea demisia

Acţionarul majoritar al FC Rapid, Fathi Taher, a declarat, vineri, că tehnicianul Jose Peseiro nu vrea să demisioneze, însă a precizat că se va găsi o cale pentru ca portughezul să plece de la gruparea bucureşteană.
Taher: Peseiro nu vrea să-şi dea demisia

Preşedinţia anunţă participarea lui Băsescu la reuniunea din Spania a asociaţiilor româneşti

Preşedinţia anunţă că şeful statului se va deplasa, sâmbătă şi duminică, în Spania, la reuniunea inaugurală a Forumului Asociaţiilor Româneşti, prilej cu care va participa la slujbe în parohiile ortodoxă, adventistă şi penticostală de lângă Madrid şi se va întâlni cu autorităţi locale şi regionale.
Preşedinţia anunţă participarea lui Băsescu la reuniunea din Spania a asociaţiilor româneşti

Toyota va acorda credite fără dobândă clienţilor americani ai companiei

Producătorul auto japonez Toyota va acorda credite fără dobândă cumpărătorilor din SUA la achiziţia unor modele ale grupului, ca urmare a scăderii vânzărilor pe piaţa americană cu 32% în luna septembrie, transmite Reuters.
Toyota va acorda credite fără dobândă clienţilor americani ai companiei

Taher: O să schimbăm pe cineva din conducere

Acţionarul majoritar al FC Rapid, Fathi Taher, a declarat, vineri, că cineva din conducerea grupării bucureştene va fi schimbat din funcţie, ca urmare a situaţiei din ultima perioadă a echipei.
Taher: O să schimbăm pe cineva din conducere

Tax-Free Stock Mkt Gains To Lower Romania Budget Rev In ’09 –Fin Min

The tax exemption for the Stock Exchange gains reported by the local and foreign investors will lower Romanian budget revenues by 68 million lei (EUR1=RON3.8720) in 2009, Ministry of Economy and Finance announced Friday.
Tax-Free Stock Mkt Gains To Lower Romania Budget Rev In ’09 –Fin Min

Municipalitatea începe verificarea dosarelor taximetriştilor de pe listele de aşteptare

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) începe, de luni, verificarea dosarelor taximetriştilor de pe listele de aşteptare, potrivit prevederilor unui ordin al Ministerului Internelor care precizează că doar transportatorii autorizaţi pot rămâne înscrişi pe aceste liste.
Municipalitatea începe verificarea dosarelor taximetriştilor de pe listele de aşteptare