Mediafax Echipa

Radu Voina: Contribuţia mea nu există la această victorie

Noul antrenor al echipei Oltchim, Radu Voina, a declarat, după victoria, cu scorul de 36-30, din meciul cu formaţia Krim Ljubljana, din etapa a doua a grupelor semifinale ale Ligii Campionilor, că nu a avut o contribuţie la acest rezultat.

Sorin Apostu (PDL) a câştigat alegerile pentru Primăria Cluj-Napoca – numărătoare paralelă

Candidatul PDL la Primăria Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a câştigat alegerile cu peste 60 la sută din voturi, potrivit numărătorii paralele făcute de democrat-liberalii clujeni.

Oltchim, victorie în Liga Campionilor

Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins duminică, pe teren propriu, formaţia slovenă Krim Mercator Ljubljana, cu scorul de 36-30 (18-13), rezultatul fiind obţinut la debutul pe banca tehnică a selecţionerului Radu Voina.

Olăroiu şi Rădoi s-au calificat cu Al Hilal în sferturile de finală ale Cupei Prinţului

Formaţia Al Hilal, antrenată de Cosmin Olăroiu şi la care evoluează Mirel Rădoi, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Prinţului, după ce a învins, duminică, echipa Al Watani, cu scorul de 2-0, în optimile competiţiei.

Boc l-a felicitat pe candidatul PDL la Primăria Cluj-Napoca pentru victorie

Premierul Emil Boc l-a felicitat pe candidatul PDL la Primăria Cluj-Napoca, Sorin Apostu, pentru victoria obţinută din primul tur al alegerilor parţiale de duminică şi i-a transmis ca de luni să se apuce de lucru.

Incidente la marşul neonaziştilor de la Dresda (Video)

Câteva zeci de persoane au fost arestate şi mai mulţi poliţişti au fost răniţi sâmbătă, în cadrul marşului organizat de neonazişti în memoria victimelor bombardamentelor aliaţilor din 1945 asupra oraşului Dresda.

Clujul îşi alege noul primar (Video)

Toate cele 163 de secţii de votare din municipiul Cluj-Napoca pentru alegerea primarului au fost deschise, duminică, la ora 7.00, fără probleme, iar unul dintre candidaţi şi-a exprimat deja opţiunea electorală la ora deschiderii urnelor.

MKB Veszprem, victorie sub semnul durerii în Liga Campionilor (Video)

Peste 6000 de suporteri unguri au asistat duminică, la meciul dintre MKB Veszprem şi Reale Ademar (Spania), din grupa a treia a Ligii Campionilor, scor 28-26 (14-13), primul jucat de formaţia din ţara vecină fără pivotul titular, Marian Cozma, ucis în urmă cu o săptămână.

Şeful Poliţiei Rutiere Iaşi a demisionat (Video)

Comisarul-şef Petru Frunză, şeful Poliţiei Rutiere Iaşi, unde 45 de poliţişti sunt cercetaţi penal pentru fapte de corupţie, a demisionat, duminică, din funcţie, invocând motive personale. Petru Frunză şi-a prezentat demisia la mai puţin de două ore după ce comandantul Poliţiei Judeţene Iaşi a spus că aşteaptă demisiile câtorva lucrători ai Poliţiei Rutiere.

Nica: Din 20 februarie vor fi anulate cele 3.500 de permise obţinute la Piteşti

Ministrul Internelor, Dan Nica, a anunţat, duminică, că începând din 20 februarie vor fi anulate cele 3.500 de permise obţinute la Piteşti.

Romania, And Others, Could Bankrupt Austria

Eastern European states, including Romania, could bankrupt Austria, since Austrian banks cannot support the losses registered by branches in the region on their own, and the state will be forced to intervene, according to Austrian magazine Profil.

Premiul de la tragerea Loto 6/49 de duminică va fi reportat

Premiul cel mare la tragerea Loto 6/49 de duminică, în valoare de peste 2,5 milioane de euro, va fi reportat, la celelalte două categorii fiind înregistraţi peste 3.600 de câştigători.

Mickey Rourke, surprins pe un aeroport cu 36 de kilograme de pantofi

Actorul american Mickey Rourke a uimit personalul de pe celebrul aeroport Heathrow din Londra, el fiind surprins cu un geamantan plin de pantofi, cu o greutate de aproximativ 36 de kilograme, informează mirror.co.uk.

Eric Clapton şi Steve Winwood se reunesc pentru un nou turneu (Video)

Muzicienii Eric Clapton şi Steve Winwood s-au reunit, încă o dată, pentru o colaborare ce vizează o serie de spectacole în cadrul unui turneu nord-american, informează nme.com.

Penelope Cruz s-a speriat când a trebuit să cânte în filmul „Nine”

Actriţa spaniolă Penelope Cruz a recunoscut că experienţa de a cânta în musicalul "Nine", de Rob Marshall, a fost una dintre cele mai dificile pe care le-a avut în timpul vieţii, ea declarându-se îngrozită de această perspectivă, informează femalefirst.co.uk.

Jurnalişti atacaţi în timp ce fotografiau o casă care i-ar aparţine lui Mugabe

Doi jurnalişti au fost atacaţi în timp ce investigau informaţiile potrivit cărora preşedintele statului Zimbabwe, Robert Mugabe, ar deţine o proprietate luxoasă la Hong Kong, a declarat duminică un fotograf.

Trei goluri pentru Mutu în campionatul Italiei

Atacantul Adrian Mutu a marcat cele trei goluri ale echipei Fiorentina în meciul terminat la egalitate, duminică, în deplasare, scor 3-3, cu Genoa, în etapa a XXIV-a a campionatului Italiei, informează Gazzetta dello Sport.

România ar putea duce Austria în faliment, potrivit unei publicaţii austriece

Statele din Europa de Est, printre care se află şi România, ar putea aduce Austria în faliment, întrucât băncile austriece nu pot susţine singure pierderile filialelor din regiune, iar statul ar fi nevoit să intervină, potrivit publicaţiei austriece Profil.

„Slumdog Millionaire”, marele favorit la Oscar (Video)

Hollywood-ul a intrat în linie dreaptă înainte de decernarea premiilor Oscar, iar suspansul în ceea ce priveşte câştigătorii diverselor categorii creşte pe zi ce trece, chiar dacă "Slumdog Millionaire" pare să deţină toate atuurile pentru a triumfa la gala de pe 22 februarie.

Paznicul de la Banca Transilvania avea un pistol cu electroşocuri

Leontin Toderici, director executiv la Banca Transilvania, a declarat, duminică după-amiază, că paznicul sucursalei clujene a Băncii Transilvania unde a avut loc jaful armat avea un pistol cu electroşocuri, pe care nu a apucat însă să îl folosească.

RBS şi-ar putea restrânge operaţiunile din România

Royal Bank of Scotland (RBS) urmează să prezintă un amplu program de reducere a costurilor la nivel mondial, care ar putea include concedierea a până la 20.000 de angajaţi şi restrângerea operaţiunilor internaţionale, în state precum România, Slovacia şi Uzbekistan.

Obama va promulga marţi planul de stimulare a economiei SUA

Preşedintele american, Barack Obama, va promulga, marţi, la Denver, planul de stimulare a economiei Statelor Unite, în valoare de 787 de miliarde de dolari, pe care îl consideră "un moment de referinţă pe calea redresării".

Şeful Oficiului pentru IMM-uri Iaşi, Anghel Ficu, şi-a anunţat demisia

Directorul Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii şi Cooperaţie Iaşi, Anghel Ficu (PNL), şi-a anunţat demisia, motivând că refuză să rămână "în jocul dusului cu zăhărelul" al Guvernului, despre care spune că este preocupat de schimbarea şefilor de instituţii, nu de soarta firmelor.

GM analizează opţiunea de a se declara falimentar

General Motors (GM) analizează opţiunea de a se pune sub protecţia legii falimentului, ceea ce ar conduce la formarea unei noi companii auto, în condiţiile în care marţi expiră termenul de prezentare a unui plan de viabilitate guvernului american, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal.

Marko: Acuzaţia de „profitori de voturi” contrazice dorinţa lui Băsescu de a vedea UDMR în coaliţie

Preşedintele UDMR, Marko Bela, susţine că afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit căruia Uniunea este un "profitor de voturi" vin în contradicţie cu afirmaţiile şefului statului, care spunea , în decembrie anul trecut, că doreşte ca Uniunea să facă parte din coaliţia de guvernare.

Remedii naturale pentru hipertensiune

Circulaţia sângelui este datorată unei diferenţe de presiune între sistemul arterial cu presiune mare şi sistemul venos cu presiune mică, informează csid.ro

Ambulanţe care transportau răniţi, oprite de poliţişti (Video)

Două ambulanţe în care se aflau persoane rănite într-un incendiu în judeţul Dolj au fost oprite în trafic, sâmbătă noaptea, la intrarea în Craiova, de filtre ale Poliţiei Rutiere aflate la 100 de metri distanţă unul faţă de celălalt, poliţiştii susţinând că fuseseră anunţaţi că unul dintre şoferi ar fi fost băut.

Cel puţin 15 morţi într-un incendiu în Rusia

Cel puţin 15 persoane au murit sâmbătă, în Rusia, într-un incendiu declanşat în apartamentul unei clădiri din satul Molodejni, situat în regiunea Astrahan, în sudul ţării, a anunţat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă.

Infractorii din Italia comunică prin Skype

Interceptarea convorbirilor telefonice de către poliţie a determinat infractorii din Italia să folosească tot mai mult convorbirile prin Internet pentru a evita să fie depistaţi, a anunţat poliţia, citată de BBC News Online.

China şi Statele Unite vor relua cooperarea militară

China şi Statele Unite vor relua în această lună cooperarea militară bilaterală, suspendată anul trecut de Beijing, pentru a protesta faţă de vânzările de arme ale Statelor Unite către Taiwan, a declarat duminică presa chineză.

Cornel Şerban, desemnat de Nica interimar la conducerea DGIPI

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, l-a desemnat, duminică, pe comisarul şef Cornel Şerban la conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), până la numirea de către premier a directorului general al acestei structuri.

„Luceafărul” lui Eminescu, cel mai lung poem de dragoste din lume

"Luceafărul", de Mihai Eminescu, a fost omologat de World Records Academy ca fiind cel mai lung poem de dragoste din lume - 98 de strofe -, sâmbătă, de Ziua Îndrăgostiţilor, informează academia.

Păpuşa Barbie, sărbătorită la Săptămâna Modei de la New York (Galerie Foto)

Săptămâna Modei de la New York, unde sunt prezentate colecţiile toamnă/iarnă 2009-2010, a sărbătorit a 50-a aniversare a lui Barbie sâmbătă, printr-o defilare de modă special concepută pentru celebra păpuşă.

Nica: 30 % din efectivele Poliţiei, mobilizate pentru asigurarea ordinii în ţară

Ministrul Internelor, Dan Nica, a declarat, duminică, că efectivele de Poliţie şi Jandarmerie care vor asigura ordinea şi siguranţă în ţară vor creşte, astfel că 30 la sută din efectivele Poliţiei vor fi mobilizate pentru asigurarea ordinii şi combaterea criminalităţii.

Fotografii rare cu Beatles, prezentate la Londra

Fotografii rare cu membrii trupei Beatles, din perioada 1963 - 1970, inclusiv din timpul filmărilor la videoclipurile "Help" şi "A Hard Day's Night", vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii organizate la Londra, marcând 40 de ani de la ultimul concert live al formaţiei, potrivit bbc.co.uk.

Colecţia „Famous Rich and Snob”, prezentată de Botezatu la New York (Galerie Foto)

Soprana Angela Gheorghiu şi Nadia Comăneci s-au numărat printre invitaţii de onoare la prezentarea de modă organizată de Cătălin Botezatu la Hotelul Waldorf Astoria din New York, cu ocazia Couture Fashion Week.

Tinerii ar renunţa mai degrabă la sex decât la muzică

Tinerii din Marea Britanie preferă să renunţe la sex decât la muzică, majoritatea dintre ei considerând că nu este necesar să plătească pentru diferitele formate muzicale, potrivit unui studiu realizat de o casă de înregistrări, informează nme.com.

CFR Cluj şi-a prelungit cantonamentul din Turcia cu patru zile

Echipa CFR Cluj şi-a prelungit cantonamentul din Antalya cu patru zile, din cauza "condiţiilor de pregătire şi meteorologice precare" din România, informează site-ul oficial al clubului din Liga I.

AJR a ratificat protocoale de colaborare cu CRP, CNA şi FJSC

Asociaţia Jurnaliştilor din România (AJR) a ratificat, duminică, în cadrul Adunării Generale, protocoale de colaborare cu Clubul Român de Presă (CRP), Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC).

Nica: Banca din Cluj, jefuită mai uşor decât o tonetă din piaţă

Ministrul Internelor, Dan Nica, a declarat, duminică, că este inadmisibil ca o bancă să fie jefuită mai uşor decât o tonetă din piaţă, referindu-se la jaful armat care a avut loc la o sucursală din Cluj a Băncii Transilvania, şi a spus că acest lucru denotă indolenţa băncilor.