Economic

Veşti bune pentru părinţi: Valoarea tichetelor de creşă se majorează din luna aprilie

În această lună, a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale prin care se stabileşte creşterea valorii tichetului de creşă începând cu luna aprilie, notează Ziarul Financiar.

Termoenergetica anunţă încheierea sezonului de încălzire 2023 – 2024 în Capitală

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă încheierea sezonului de încălzire 2023 - 2024, având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare din ultima perioadă.

Ciolacu: Avem un plan clar şi ferm pentru aderarea completă la Schengen până la sfârşitul anului

Avem un plan guvernamental clar şi ferm asumat pentru aderarea completă la Spaţiul Schengen până la sfârşitul anului, afirmă premierul Marcel Ciolacu, în ziua în care ţara noastră a aderat aerian şi maritim.

Predoiu, despre Schengen: Decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică

Decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, la fel ca şi decizia privind Air Schengen, dar sunt convins că procesul este ireversibil şi că realizarea lui completă nu poate întârzia prea mult, spune ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.

Ciucă: Următorul nostru obiectiv este clar – aderarea deplină la Spaţiul Schengen

Următorul nostru obiectiv este clar: aderarea deplină la Spaţiul Schengen, inclusiv cu graniţele terestre, cât mai repede posibil, afirmă preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.

Tomac: Procesul nu s-a încheiat, la fel cum nici intrarea noastră deplină în Schengen nu e realizată

Eurodeputatul Eugen Tomac afirmă că este „absolut convins” că România va intra deplin în Schengen, iar Austria va fi sancţionată pentru „această mare nedreptate” la CJUE: „Procesul nu s-a încheiat, la fel cum nici intrarea noastră deplină în Schengen nu e realizată”.

Un mare investitor: Bitcoin va atinge 150.000 de dolari. Calendarul creşterii în viziunea sa

Managerul fondului de hedging Mark Yusko prezice că bitcoin va creşte de peste două ori în acest an, ajungând la 150.000 de dolari.

Adio ecranele touch screen în maşini? Organismul european de siguranţă auto: „avem din ce în ce mai multe accidente”

Constructorii de automobile îşi echipează cele mai noi modele cu ecrane tactile sofisticate, dar acest lucru ar putea cauza probleme cu cea mai mare autoritate de siguranţă auto din Europa.

Poliţia de Frontieră este pregătită să intre în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime

Începând de mâine, cetăţenii care călătoresc în statele din spaţiul Schengen pe cale aeriană şi maritimă nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră.

Ursula von der Leyen: Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime

Comisia Europeană salută cu entuziasm această realizare, o concretizare a deciziei istorice a Consiliului din decembrie 2023. „Ziua de mâine marchează o dată importantă: Bulgaria şi România se alătură familiei Schengen. Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime. Acesta este un mare succes pentru ambele ţări. Şi un moment istoric pentru spaţiul Schengen […]

Microsoft şi OpenAI au un proiect de 100 de miliarde de dolari care include un supercomputer

Microsoft şi OpenAI lucrează la un proiect care prevede construirea unui centru de date ce ar putea costa până la 100 de miliarde de dolari şi care va include un supercomputer cu inteligenţă artificială numit "Stargate", potrivit The Information.

Maia Sandu: Începe construcţia liniei care uneşte sistemul energetic al Moldovei cu al României

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat vineri că începe construcţia Liniei Electrice Aeriene care uneşte sistemul energetic al Republicii Moldova cu cel al României.

Thailanda îşi joacă viitorul la jocuri de noroc. Măsura vizată de guvern

Guvernul thailandez are în vedere elaborarea unui proiect de lege privind cazinourile şi, dacă va fi adoptat de parlament, va genera mai multe locuri de muncă şi venituri pentru stat şi va permite crearea unui mega-proiect de divertisment, a declarat vineri premierul Srettha Thavisin.

Obama şi Bill Clinton se vor alătura lui Biden pentru a strânge 25 de milioane de dolari

Preşedintele Joe Biden va primi joi un impuls din partea predecesorilor democraţi Barack Obama şi Bill Clinton la o strângere de fonduri la New York, programată pentru a strânge peste 25 de milioane de dolari şi a da un plus de forţă campaniei de realegere a lui Biden din 2024, potrivit Reuters.

Bursă. Nou record pe indicele BET. Opt maxime istorice în ultimele zece sesiuni la BVB

Joi, 28 martie 2024, indicele de referinţă BET s-a apreciat cu 0,59% la 16.929 puncte, un nou maxim istoric, al treilea la rând şi al optulea în ultimele zece şedinţe de tranzacţionare la Bursă, reiese din datele BVB.

SUA depăşeşte toate aşteptările: Economia Statelor Unite a crescut cu 3,4% în T4

Economia SUA a crescut cu 3,4% în trimestrul al patrulea, o îmbunătăţire faţă de estimările anterioare, deoarece cheltuielile de consum şi investiţiile fixe nerezidenţiale au fost revizuite în creştere, scrie FT.

Economia Ucrainei a crescut cu 5,3% în 2023

Economia Ucrainei a crescut cu 5,3% în 2023. Anunţul a fost făcut joi de serviciul ucrainean de statistică.

Regele Crypto a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru frauda FTX. Judecătorul l-a descris pe Sam Bankman-Fried drept un minicinos ce nu a avut remuşcări pentru „crime teribile”

Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi de un judecător la 25 de ani de închisoare pentru că a furat 8 miliarde de dolari de la clienţii bursei de criptomonede FTX, pe care a fondat-o şi care acum se află în faliment, ultimul pas în decăderea dramatică a fostului miliardar-minune.

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă, joi, că intră în licitaţie contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a Autostrăzii A8.

Hidroelectrica, prima propunere de dividend de când este companie listată la Bursa de Valori: 13,99 lei brut pe acţiune. Randament de 11%

Compania de stat Hidroelectrica (simbol bursier H2O), cel mai mare producător de energie electrică din România, a anunţat pe 27 martie 2024 prima propunere de dividende de când a devenit companie publică odată cu listarea acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti, din vara lui 2023.

Asigurări: Prăbuşirea podului din Baltimore ar putea provoca daune de ordinul miliardelor de dolari

Uriaşa navă de containere Dali, sub pavilion Singapore, a pierdut propulsia şi s-a lovit de podul uriaş din Baltimore. Acidentul a avut loc marţi. În urma acestuia, podul s-a prăbuşit în apă, cu tot cu maşinile care se aflau pe el. Resturile au blocat căile de navigaţie şi au dus la închiderea pe termen nedeterminat […]

Sushi servit de pe modele dezbrăcate. Lumea cripto-monedelor lovită de un nou scandal după o petrecere bizară

Compania de criptomonede Copper îşi cere scuze după ce oaspeţii au servit mâncare de pe corpurile unor modele parţial dezbrăcate.

Românii din Spania au încredere în România: trimit bani, transferă expertiză şi atitudine sănătoasă

Românii din Spania nu-şi pierd încrederea în ţară, trimit bani, transferă expertiză şi atitudine sănătoasă, potrivit platformei Repatriot, care conectează românii din afara graniţelor cu ţara şi a condus misiunea economică România-Spania, în perioada 21-27 martie în Barcelona şi Insule Baleare.

Drone româneşti pentru câmpul de luptă. Compania OVES Enterprise lansează Storm Shadow AI, o soluţie AI on-premise, care poate fi integrată pe vehiculele autonome în câmpul de luptă

„Storm Shadow AI este o soluţie de inteligenţă artificială, rezultatul a peste 8 luni de cercetare intensivă şi dezvoltare tehnologică, pe care o punem la dispoziţia companiilor de securitate şi apărare care vor avea, astfel, posibilitatea de a implementa sisteme autonome ce pot lua decizii rapide şi precise în scenarii critice. Soluţia a fost posibilă […]

Boloş: Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

Nu este o taxă asupra concediilor medicale, ci este contribuţia la asigurările sociale de sănătate, care se plăteşte pe perioada concediului medical, ca şi contribuţia la pensii, spune ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, despre „taxa pe boală”, criticată de opoziţie.

Boloş anunţă un set de măsuri pentru protejarea investiţiilor cu bani europeni

Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, a anunţat că Guvernul a luat o serie de măsuri pentru protejarea investiţiilor cu bani europeni. Şedinţa executivului a avut loc joi.

Programul national de investiţii în spitale: Finanţări de 13 miliarde de lei până în 2030

Guvernul a aprobat joi programul naţional de investiţii în infrastrura unităţilor spitaliceşti, care are alocate pentru perioada 2024-2030 fonduri de peste 13 miliarde de lei.

Finanţare de 2,25 miliarde lei pentru investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România

Guvernul a aprobat, joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioane lei.

Turcan: Program pentru refacerea caselor memoriale şi a unor gări de patrimoniu

Guvernul a adoptat joi alocarea unor fonduri pentru demararea unui program naţional de case memoriale, de refacere a unor gări de patrimoniu şi a muzeelor în aer liber, dar şi pentru acordarea de indemnizaţii pentru tezaurele umane vii, a anunţat Raluca Turcan, ministrul Culturii.

Grindeanu: Construcţia unui nou drum de mare viteză are finanţarea asigurată

„Construcţia unui nou drum de mare viteză are finanţarea asigurată! Ruta de mare viteză dintre Craiova şi Târgu Jiu (110,1 km) va fi formată din două secţiuni cu profiluri diferite (stabilite în baza valorilor de trafic rutier). Pentru a putea fi demarată licitaţia şi ulterior construcţia au fost astăzi, aprobaţi de Guvern, indicatorii tehnico-economici atât […]

Actele de hărţuire la locul de muncă vor fi considerate şi cele din delegaţii sau team-building-uri

Preşedintelle Klaus Iohannis a promulgat, joi, o lege care extinde noţiunea de „loc de muncă” astfel încât sunt considerate acte de hărţuire şi cele care sunt produse în delegaţii, team-building-uri, orice spaţii publice sau private care au legătură cu locul de muncă.

Nordensa, platforma suporterilor care susţin financiar tinerii fotbalişti, obţine 1,65 milioane de euro din partea investitorilor

Startup-ul românesc Nordensa – prima platformă din lume prin care suporterii pot sprijini financiar cariera tinerelor talente din fotbal – a obţinut o investiţie totală de 1,65 milioane de euro în cadrul celei mai recente runde de finanţare, iar fonduri vin de la mai mulţi investitori, printre care Vertical Seven Group, Cabrio Investment, DMA Development, David Lumby, Lasse Vibe, Emiliano Marcondes şi Mads Davidsen.

Scepticism în Polonia privind un acord în legătură cu importurile de cereale din Ucraina

Fermierii din Polonia şi din alte părţi ale Uniunii Europene protestează de câteva luni, cerând revenirea la taxele vamale pentru importurile agricole din Ucraina, la care s-a renunţat după invazia Rusiei din 2022. „Este dificil să ne aşteptăm la vreun progres după aceste discuţii”, a declarat şeful biroului premierului, Jan Grabiec. „Suntem încă în dialog […]

Schema de plafonare a preţurilor la energiei, optimizată de Guvern

Modificăm plafoanele preţurilor la energie şi gaze în favoarea consumatorilor, spune premierul Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă eliminarea taxei pe soare pentru prosumatori.

Perioada în care firmele nu sunt amendate pentru că nu folosesc e-Factura, prelungită

Guvernul va adopta în şedinţa de joi o ordonanţă prin care este prelungită perioada în care firmele nu sunt amendate dacă nu folosesc sistemul e-Factura, a anunţat premierul Marcel Ciolacu.

Ciolacu: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend

Premierul Marcel Ciolacu spune, la începutul şedinţei de Guvern de joi, că închiderea magazinelor la sfârşit de săptămână nu este oportună.

Ciolacu: Prelungim cu încă trei luni plafonarea tarifelor RCA, până la 30 iunie

Guvernul prelungeşte, în şedinţa de joi, plafonarea tarifelor RCA, până la 30 iunie. „Vrem să combatem orice risc de creştere excesivă a preţurilor din cauza dezechilibrelor produse anterior pe această piaţă”, spune Marcel Ciolacu.

Cifrele spun adevărul: Marea Britanie a intrat în recesiune

Oficiul Naţional de Statistică a confirmat că au existat două trimestre consecutive în care economia brtianică s-a contractat, potrivit Sky News. S-a înregistrat o contracţie de 0,1% între iulie şi septembrie şi o scădere de 0,3% între octombrie şi decembrie, au anunţat specialiştii care vorbesc despre o recesiune „superficială”. „Aceasta va fi probabil una dintre […]

Cresc preţurile în industria prelucrătoare, construcţii şi în comerţ

Managerii estimează o creştere a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit unei anchete derulate de Institutul Naţional de Statistică.

Pentagonul alocă 20 miliarde dolari pentru dezvoltarea avionului care-l va înlocui pe F-22 Raptor

Lucru la avionul american din generaţia a şasea a început din 2020, conform declaraţiei de atunci a unui oficial din Forţele Aeriene, Will Roper, dar nicio imagine cu noul avion, nici măcar una din faza de proiectare, nu a apărut în presă. Printre detaliile dezvăluite, totuşi, avem tehnologia stealth, arme laser şi utilizarea inteligenţei artificiale […]