Economic

Băsescu: Criza economică e un risc dar şi o şansă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în plenul Camerelor reunite, că actuala criză economică este în egală măsură un risc, dar şi o şansă, apreciind că reforma ar trebui să fie cuvântul de ordine în această perioadă.

Economia mondială se apropie de „momentul de recuperare”

Economia mondială se apropie de "momentul de recuperare", a declarat, luni, Jean-Claude Trichet, preşedintele Grupului celor Zece (G10), organizaţie care include cele mai importante bănci din 11 ţări industrializate, şi şef al Băncii Centrale Europene (BCE).

Clienţii Băncii Carpatica, ţinta unor atacuri de tip phishing

Clienţii Băncii Comerciale Carpatica (BCC) au fost, în ultimele zile, ţinta unor atacuri de tip phishing, primind e-mail-uri prin care li se solicitau date personale de autentificare precum cod client, utilizator şi parolă, a anunţat, luni, instituţia de credit.

Banca Mondială: Cea mai severă recesiune de la cel de-al Doilea Război Mondial

Economia globală se întreaptă către cea mai severă recesiune de la cel de-al Doilea Război Mondial, iar activitatea comercială ar putea înregistra cel mai puternic declin din ultimii 80 de ani, se arată îmtr-un comunicat al Băncii Mondiale.

Merck va prelua Schering-Plough

Grupul Merck a anunţat că va prelua Schering-Plough Corp pentru 41,1 miliarde de dolari, a doua tranzacţie uriaşă din sectorul farmaceutic încheiată în prima parte a acestui an, după achiziţia Wyeth de către Pfizer pentru 68 miliarde de dolari.

Warren Buffett: O redresare rapidă a economiei SUA ar genera inflaţie record

Miliardarul american Warren Buffett a declarat, luni, că economia Statelor Unite "a căzut în prăpastie" şi se va redresa la un moment dat, însă o recuperare rapidă ar putea genera niveluri record ale ratei inflaţiei.

Loganul, „simbolul ironic al crizei” în Germania

Modelul Logan, produs de Dacia, a devenit "simbolul ironic al crizei" în Germania, datorită creşterii puternice a vânzărilor ca urmare a introducerii unei prime de casare de către guvernul de la Berlin, scrie Business New Europe.

Nica: Delegaţia FMI vine în România pentru informarea periodică

Vicepremierul Dan Nica a declarat, luni, după şedinţa conducerii coaliţiei, că delegaţia FMI va veni în România pentru a vedea situaţia economiei româneşti, impactul crizei asupra acesteia şi măsurile care trebuie luate pentru a reglementa mai bine situaţia sistemului financiar-bancar românesc.

Rata de ocupare a hotelurilor din Bucureşti a scăzut cu 19,6% în 2008

Rata de ocupare a hotelurilor din Bucureşti a înregistrat în 2008 una dintre cele mai mari scăderi din Europa, coborând cu 19,6%, la 57%, pe fondul deteriorării încrederii consumatorilor, lipsei de finanţare şi al diminuării cheltuielilor de călătorie, potrivit raportului anual al Deloitte Touche.

Salariul mediu net, mai mic cu 9% în ianuarie

Câştigul salarial mediu net a fost în ianuarie de 1.355 lei, în scădere cu 9% faţă de decembrie anul trecut, când au fost acordate prime ocazionale ori s-au realizat producţii mai mari, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

GM respinge ideea intrării în insolvenţă a Opel

Constructorul american de automobile General Motors (GM) respinge ideea cererii protecţiei faţă de creditori sub legea insolvenţei pentru divizia germană Opel, confruntată cu grave probleme financiare.

Tranzacţiile imobiliare s-au prăbuşit cu 20% într-o singură lună

Piaţa imobiliară îşi restrânge activitatea de la o lună la alta, pe măsură ce băncile acordă din ce în ce mai puţine credite, iar românii se abţin de la cumpărăturile de case şi terenuri.

BCE ar putea coborî dobânda de politică monetară sub 1,5%

Banca Centrală Europeană ar putea reduce dobânda cheie sub nivelul de 1,5% din prezent, a declarat Jose Manuel Gonzalez-Paramo, membru în consiliul BCE, care consideră că programele de relansare economică implementate de diferite state vor contribui la o revenire modestă a economiei globale în 2010.

Cursul şi temperarea cererii încetinesc inflaţia la 0,5% în februarie şi la 6,5% rata anuală

Inflaţia lunară a scăzut de la 1,24% în ianuarie la 0,5% în februarie, în timp ce rata anuală s-a redus de la 6,71% la 6,5%, în contextul stabilizării cursului valutar şi al temperării cererii interne, consideră majoritatea analiştilor intervievaţi de MEDIAFAX.

Şefii celor mai mari bănci din lume vor discuta despre sectorul financiar

Şefii celor mai importante bănci din Europa, SUA şi Japonia se vor reuni la Londra, pe 24 martie, pentru a discuta problemele şi viitorul sistemului financiar, în contextul în care criza globală a subliniat necesitatea adoptării unor noi reglementări în domeniu.

Opel intenţionează să disponibilizeze 11.000 de salariaţi

Constructorul german de automobile Opel, afectat de grave probleme financiare, intenţionează să închidă două uzine din Germania şi una din Belgia şi să renunţe la 11.000 de angajaţi din totalul personalului de 55.000 de salariaţi, potrivit publicaţiei Der Spiegel.

Geoană: Va fi o „prezenţă” a FMI la Bucureşti, săptămâna viitoare

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, că, din informaţiile sale, săptămâna viitoare "va fi o prezenţă a FMI la Bucureşti", pentru discuţii "exploratorii, de tatonare", el exprimând temeri legate de faptul că România este "împinsă" către un acord cu Fondul Monetar.

Rompetrol a preluat integral rafinăria Vega

The Rompetrol Group a preluat integral societatea Rompetrol SA Bucureşti, operatorul rafinăriei Vega, majorându-şi astfel participaţia la Rompetrol Rafinare de la 73,27% la 75,32%, a anunţat vineri conducerea operatorului rafinăriei Petromidia.

Leul se menţine pe depreciere

Moneda naţională s-a depreciat în şedinţa interbancară de vineri, spre deosebire de valutele din regiune, care s-au întărit spre finalul zilei, în urma aprecierii monedei europene în raport cu dolarul, iar la închidere cotaţiile din piaţa locală se situau la 4,2860 - 4,2910 lei/euro.

Isărescu: Piaţa construcţiilor nu se va prăbuşi

Sectorul construcţiilor nu se va prăbuşi, investiţiile private în derulare vor continua şi vor fi deschise noi şantiere, a declarat, vineri, la Braşov, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

BCR va întrerupe, sâmbătă, funcţionarea cardurilor

Banca Comercială Română va întrerupe, sâmbătă, între orele 01:00 şi 03:00 dimineaţa, toate operaţiunile cu carduri, atât la ATM-uri şi comercianţi, cât şi pentru serviciile de Internet banking, în vederea îmbunătaţirii sistemului informatic, a anunţat vineri banca.

Michelin va opri producţia la fabrica Silvania din Zalău

Michelin va opri în martie, pentru 18 zile, producţia la fabrica de anvelope Silvania din Zalău, din cauza crizei economice, timp în care personalul va participa la traininguri.

Director BRD: Cursul se va duce mai jos de 4,2 lei/euro

Directorul general adjunct al BRD - Groupe Societe Generale, Claudiu Cercel, nu vede, în prezent, riscuri majore de depreciere a monedei naţionale şi consideră că nivelul cursului de schimb se îndreaptă chiar mai jos de 4,2 lei/euro.

Pioneer nu va acorda dividende în 2009

Producătorul japonez de electronice Pioneer a anunţat, vineri, că nu va achita dividende aferente anului fiscal care se va încheia la 31 martie, prima decizie de acest fel din ultimii 48 de ani, de la listarea companiei în 1961.

Procesul de selecţie a administratorului FP, suspendat încă o lună – surse

Comisia de selecţie a administratorului Fondului Proprietatea intenţionează să prelungească cu cel puţin o lună perioada de suspendare a procesului, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Băsescu va propune Parlamentului angajarea unui credit extern

Preşedintele Traian Băsescu va aborda, în discursul pe care îl va rosti, luni, în Parlament, posibilitatea angajării de către România a unui credit extern pentru perioada de criză, şeful statului arătând că nu poţi să impui vremuri de austeritate dacă populaţia şi Parlamentul refuză.

Primăria Craiova va cere blocarea conturilor Electroputere

Direcţia de Taxe şi Impozite din Primăria Craiova a anunţat că va cere, la sfârşitul lunii martie, blocarea conturilor pentru uzina Electroputere, unul dintre cei mai mari datornici, în cazul în care conducerea întreprinderii nu va plăti municipalităţii o restanţă de un milion de euro.

Barroso: UE se confruntă cu o criză fără precedent

Uniunea Europeană (UE) se confruntă cu o situaţie fără precedent din cauza crizei economice şi trebuie să lucreze la niveluri diferite pentru a debloca pieţele de credit, a declarat, vineri, preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso.

Peugeot-Citroën: Prima de casare este un „instrument periculos”

Prima de casare este un "instrument periculos", eficient în prezent, dar care va avea în viitor un efect total opus celui scontat, a declarat preşedintele Peugeot-Citroën, Christian Streiff.

Criza creditelor a afectat piaţa PC-urilor

Criza creditelor a afectat în ultimul trimestru al anului trecut piaţa mondială a PC-urilor, care a crescut însă la nivelul întregului an 2008 cu 11,6%, la 299,4 milioane unităţi, susţinută de vânzările de notebook-uri, se arată într-un raport realizat de compania de cercetare şi analiză iSuppli.

Declararea insolvenţei ar putea salva Opel

Cererea protecţiei în faţa creditorilor sub legea insolvenţei ar putea fi o opţiune pentru constructorul auto Opel, a declarat ministrul german de Interne, Wolfgang Schaeuble, care a precizat că insolvenţa nu echivalează cu un faliment pentru subsidiara General Motors.

SUA ar putea împrumuta 1.000 miliarde dolari investitorilor privaţi

Guvernul Statelor Unite intenţionează să invite marii investitori americani să ajute la salvarea sistemului financiar, printr-un program care ar putea viza credite de până la 1.000 miliarde de dolari către aceştia.

Pogea: Accizele vor creşte doar la tutun şi alcool

Accizele vor creşte doar la tutun şi alcool, prin devansarea calendarului de majorare convenit cu Comisia Europeană, a declarat, joi seara, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.

Vodafone şi Orange: ANC trebuie să alinieze tarifele de interconectare

Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii (ANC) trebuie să alinieze tarifele de interconectare ale operatorilor de telefonie mobilă la 0,0503 euro/minut de la 1 aprilie, devansând termenul iniţial de 1 iulie 2010, solicitarea fiind avansată, joi, de Comisia Europeană (CE), potrivit Vodafone România şi Orange România.

CE susţine propunerea ANC de scădere a tarifelor de interconectare la operatorii mobili

Comisia Europeană (CE) susţine propunerea Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii (ANC) de a reduce tarifele de interconectare practicate de operatorii locali de telefonie mobilă, care respectă viitoarea recomandare a CE în acest domeniu.

Tăriceanu: Domnul Băsescu ne arată că trăieşte într-o realitate paralelă

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, la Suceava, că în ceea ce priveşte efectele crizei economice din România preşedintele Traian Băsescu trăieşte într-o realitate parlalelă.

Cristian Hostiuc vine la videochat-ul stirileprotv.ro

Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarului Financiar, vine joi, 5 martie, la ora 21.00, la videochat-ul stirileprotv.ro, unde va vorbi despre devalorizarea leului şi efectele crizei economice din România.

Procedura de restituire a diferentei privind taxa auto a intrat in vigoare

Procedura de restituire a diferenţei dintre taxa pe poluare auto triplată, valabilă în perioada 15 decembrie 2008-19 februarie 2009, şi cea aplicată între 1 iulie şi 15 decembrie 2008 a fost aprobată printr-un ordin al miniştrilor Finanţelor şi Mediului, Gheorghe Pogea, respectiv Nicolae Nemirschi.

România, pe locul 66, într-un top al competitivităţii în turism

România a urcat trei poziţii, pe locul 66, într-un top al competitivităţii în turism, din 133 de state din întreaga lume, iar la nivel european s-a clasat pe poziţia 34 din 42 de ţări analizate, potrivit unui raport publicat de Forumul Economic Mondial.

BM recomandă înfiinţarea unei structuri pentru reformele dificile

Guvernul ar putea să aibă în vedere înfiinţarea unui Comitet de Politică Naţională independent, structură care ar putea să fie utilă în procesul de promovare a reformelor care necesită un timp îndelungat pentru implementare, precum cele din administraţie publică, recomandă Banca Mondială.