Economic

Creşterea economică a României se va menţine, până în 2020, la peste 5% pe an

Creşterea economică a României se va menţine, până în 2020, la peste 5%, urmând să încetinească de la 6,5% în acest an la 5,2% la finele intervalului analizat, potrivit prognozei de primăvară pe termen lung realizată de Comisia Naţională de Prognoză (CNP).

Tata Motors a finalizat preluarea Jaguar şi Land Rover, pentru 2,3 miliarde dolari

Tata Motors, cel mai mare producător de vehicule din India, a finalizat preluarea brandurilor britanice Jaguar şi Land Rover, de la grupul Ford Motor, pentru 2,3 miliarde dolari.

Lukoil va reduce, marţi, preţurile carburanţilor cu până la opt bani pe litru

Compania petrolieră Lukoil România, subsidiara grupului rus omonim, va reduce, marţi, preţul motorinei cu opt bani pe litru şi pe cel al benzinei cu trei bani pe litru.

Preşedintele CCIB a renunţat la funcţie

Ştefan Popa a renunţat la conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), invocând motive de sănătate, funcţia de preşedinte al instituţiei fiind preluată de Ion Pârgaru, până la convocarea următoarei adunări generale a CCIB.

BCR a lansat un produs de finanţare în lei a producătorilor agricoli

Banca Comercială Română (BCR) a lansat un produs de finanţare în lei, în limita unui plafon prestabilit, a persoanelor juridice care desfaşoară activităţi curente de producţie agricolă, a informat, luni, instituţia de credit.

Reuters: Economiile din Europa Centrală şi de Est vor înregistra creşteri solide în 2008

Europa Centrală şi de Est (ECE) va atrage în acest an investiţii de 100 miliarde euro, sprijinind o creştere economică solidă, în pofida temerilor privind vulnerabilitatea provocată de un deficit de cont curent ridicat în unele state, printre care şi România.

Miniştrii de Finanţe din zona euro nu vor modificarea taxelor şi accizelor la combustibili

Miniştrii de Finanţe din zona euro au căzut luni de acord să respecte declaraţia de la Manchester şi să nu modifice legislaţia de taxare a sectorului energetic, la finele unei sesiuni de discuţii prilejuită de aniversarea a zece ani de la înfiinţarea Băncii Centrale Europene.

MEF vrea să şteargă datoriile istorice ale CNH

Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) va solicita Comisiei Europene (CE) avizul pentru ştergerea datoriilor istorice ale Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani.

Investitorii străini au scos 56 mil. euro de la Bursă în primele patru luni

Scăderea Bursei, în trend cu pieţele externe, a redus drastic interesul investitorilor străini pentru plasamentele în acţiunile listate în România, astfel că după primele patru luni, ieşirile nete au totalizat 56 milioane euro, în timp ce anul trecut soldul a fost pozitiv, de 328,7 milioane euro.

Creşterea economică din primul trimestru a ajuns la 8,2%

Creşterea economică s-a accelerat la 8,2% în primul trimestru al anului, comparativ cu 6% în perioada similară din 2007, ritmul fiind peste estimările analiştilor şi ale autorităţilor române, care indicau un avans al Produsului Intern Brut (PIB) în jurul a 7,5%.

Iranul construieşte şapte rafinării

Iranul construieşte şapte rafinării, pentru a majora capacitatea de prelucrare a petrolului şi gazelor cu peste 1,5 milioane de barili pe zi, în cadrul unor investiţii iniţiale de 15 miliarde de euro.

Kodak majorează preţul unor produse cu până la 20%

Producătorul american de filme fotografice şi camere digitale Eastman Kodak urmează să majoreze preţul anumitor produse cu până la 20%, pe fondul costului ridicat al energiei şi al materiilor prime, precum argintul şi aluminiul.

Şeful TNK-BP refuză să demisioneze

Directorul general al TNK-BP, Robert Dudley, refuză să demisioneze, în pofida apelului în acest sens al acţionarilor ruşi ai companiei, în timp ce premierul Vladimir Putin a declarat că a avertizat producătorul britanic de petrol BP în privinţa riscurilor asocierii cu partenerii din Rusia.

Valabilitatea auditului Tarom privind siguranţa zborului şi calitatea operaţiunilor, prelungită

Organizaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) a prelungit, pentru doi ani, valabilitatea certificatului de audit IOSA privind siguranţa zborului şi calitatea operaţiunilor acordat companiei Tarom, decizia fiind luată în urma unor evaluări realizate în luna ianuarie.

Trichet: Mandatul BCE de a ţine sub control inflaţia rămâne valabil în orice situaţie

Mandatul Băncii Centrale Europene (BCE) de a menţine inflaţia sub control este clar şi rămâne valabil în orice situaţie, a declarat preşedintele instituţiei financiare, Jean-Claude Trichet, într-un interviu acordat publicaţiei spaniole El Pais.

Ford va construi noul model Fiesta în Mexic

Ford Motor va construi noul model Fiesta în Mexic, unde va investi, împreună cu furnizorii, trei miliarde de dolari, pentru a beneficia de costul redus al forţei de muncă, în condiţiile în care producătorul american de automobile face eforturi pentru a rentabiliza operaţiunile.

Maşinile din programul „Rabla”, împărţite de 22 producători şi importatori

Autoturismele incluse în programul de înnoire a parcului auto, în număr de 40.000, au fost distribuite către 22 de producători şi importatori, mai mult de jumătate dintre maşini , peste 25.000, revenind mărcilor Dacia, Daewoo, Renault-Nissan, Fiat, Hyundai, Suzuki, Opel şi Chevrolet.

Familia Logan ar putea include o maşină de familie şi un sedan mai mare

Platforma Logan este flexibilă şi poate suporta noi modele, cum ar fi un MPV (vehicul de familie) sau un sedan mai mare decât actualul Logan, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, directorul de Design Industrial al Renault, Patrick le Quement.

BEI ar putea împrumuta mai multe companii de leasing din România

Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) ar putea împrumuta mai multe companii de leasing din România cu până la 250 de milioane de euro, fondurile urmând să fie utilizate pentru finanţarea de proiecte, potrivit unui anunţ al instituţiei internaţionale.

SUV-ul Dacia va avea tracţiune pe roţile din faţă şi tracţiune 4×4

Vehiculul de teren de tip Sport Utility Vehicle (SUV) pe care Dacia îl va lansa la sfârşitul anului viitor va fi disponibil atât cu tracţiune pe roţile din faţă, precum şi cu tracţiune 4x4, iar modelul urmează să fie vândut şi sub marca Renault, aşa cum s-a întâmplat cu Logan.

Centrul de design Renault de la Bucureşti lucrează la înlocuirea actualei game Logan

Centrul de design auto Renault Europa Centrală, inaugurat vineri la Bucureşti, efectuează lucrări de proiectare pentru înlocuirea actualei game Logan, primul concept nou fiind prezentat chiar la deschiderea oficială a unităţii, a declarat Patrick LeQuement, directorul de design industrial al grupului francez.

Metrourile vechi vor fi scoase din uz sau modernizate, până în 2014

Trenurile vechi de metrou vor fi scoase din uz sau modernizate, până în 2014, au anunţat, vineri, reprezentanţii companiilor Metrorex şi Alstom.

CFR Călători lansează un serviciu de transport al autoturismelor călătorilor

CFR Călători va lansa un serviciu de transport al autoturismelor, destinat călătorilor care utilizează trenurile de noapte, urmând să fie instalate, la finele anului, rampe de încărcare şi descărcare în gările din Bucureşti, Arad, Constanţa şi Oradea.

Creşterea producţiei industriale va încetini la 5,8%

Creşterea producţiei industriale din primul semestru va fi de 5,8%, ritm uşor inferior celui din primele şase luni din 2007, de 6,1%, iar avansul productivităţii muncii va încetini la 9,1%, de la 10,8% în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unei anchete a Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP).

Mangalia: Cel mai mare portcontainer construit în România, lansat la apă

Cel mai mare portcontainer construit vreodată în România a fost lansat la apă, vineri, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Mangalia, în incinata şantierul Daewoo Mangalia Heavy Industries.

Gândul: „Recolta“ de apartamente noi în Capitală ar putea fi compromisă

Dezvoltatorii de proiecte rezidenţiale s-au speriat de preţurile foarte mari la terenuri şi de faptul că finanţarea de la bănci e din ce în ce mai scumpă şi ar putea amâna unele proiecte pentru anul viitor, apreciază Ilinca Păun, directorul diviziei rezidenţial din cadrul companiei Colliers International România, informează Gândul.

Petrom – locul 10 într-un top al primelor companii din zece noi state UE plus Croaţia

Petrom ocupă locul zece într-un top al primelor 1.000 de companii, din zece noi state ale Uniunii Europene, plus Croaţia, în funcţie de venituri, cu un rezultat de 3,8 miliarde euro în 2006.

Tăriceanu: România va avea cel mai bun an agricol din istorie

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, la Bistriţa, că, după estimările specialiştilor şi având în vedere condiţiile meteorologice favorabile, România va avea cel mai bun an agricol din istorie.

Agenţiile de turism vor putea cumpăra online, din toamna, bilete emise de CFR Călători

CFR Călători va lansa, în toamna acestui an, sistemul de achiziţie a biletelor online pentru agenţiile de turism, în prezent acesta aflându-se în faza de testare, a declarat, joi, directorul de marketing al companiei, Adrian Vlaicu.

Acura de la Honda, din iulie în România

Maşinile Acura, marca de lux a constructorului Honda, vor fi vândute în România începând cu luna iulie, într-un show-room de 300.000 de euro amplasat în zona hotelului Marriott din Bucureşti, firma importatoare având planuri de extindere a reţelei cu încă 6-7 centre în primul an de activitate.

Nabucco ar putea costa 7,9 miliarde euro

Estimările privind costurile realizării gazoductului Nabucco au crescut cu 58%, de la 5 miliarde de euro la 7,9 miliarde de euro, în principal din cauza avansului preţului oţelului, a anunţat consorţiul care dezvoltă proiectul.

HP, cea mai bună evoluţie pe piaţa locală a PC-urilor la trei luni

Hewlett-Packard (HP) şi-a îmbunătăţit cota pe piaţa locală a PC-urilor, în primele trei luni, iar dintre primii cinci competitori o pierdere importantă în această privinţă a fost înregistrată de Fujitsu Siemens Computers (FSC), reiese din datele prezentate de compania de analiză şi cercetare IDC.

Listarea la bursă a Fondului Proprietatea ar putea fi amânată

Fondul Proprietatea avea la finele anului trecut active totale de 14,67 miliarde lei, în timp ce rezultatul brut preliminat înainte de deducerea provizionului pentru imobilizările financiare era de 249,6 milioane lei, faţă de 72,2 milioane lei în 2006, însă societatea ar putea înregistra pierderi, pentru 2007, în cazul în care nu va rezolva unele probleme referitoare la acţiuniile deţinute la Nuclearelectrica şi valoarea participaţiei la Hidroelectrica, iar listarea la bursă ar putea fi amânată, în aceste condiţii, cu cel puţin doi ani.

România are bani pentru infrastructură, dar proiectele nu se fac la termen

România dispune de fondurile necesare pentru dezvoltarea infrastructurii, dar termenele de derulare a proiectelor nu sunt respectate, a declarat joi secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Septimiu Buzaşu.

Moody’s a inclus România şi alte zece state din regiune în „zona de pericol”

România şi alte zece state central şi est-europene au fost incluse de agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service în "zona de pericol", ceea ce arată că aceste ţări se confruntă cu tensiuni macroeconomice, însă de intensităţi diferite.

Citroen va lansa în România modelul Berlingo în a doua jumătate a lunii iunie

Citroen va lansa în România, în a doua jumătate a lunii iunie, vehiculul comercial Berlingo, care va fi disponibil şi în varianta pentru transport de pasageri, au declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, oficiali ai companiei.

Vosganian: Problema preţurilor mari la carburanţi este comportamentul companiilor

Reducerea accizelor şi a taxelor pentru carburanţii auto nu garantează scăderea preţurilor, în România problema fiind legată de comportamentul companiilor, nu de poltica fiscală a statului, consideră ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

Încă patru versiuni de caroserie, în programul Logan, până în 2012

Programul Logan al Renault va include încă patru versiuni de caroserie care vor fi prezentate până în 2012, a declarat directorul de achiziţii al producătorului francez, Odile Desforges, noile caroserii adăugându-se celor cinci existente în prezent.

Preţul apartamentelor a scăzut, în februarie, după trei ani de creştere

Preţul apartamentelor din Bucureşti a scăzut pentru prima dată în luna februarie a acestui an, după ce de la 1 ianuarie 2005 a urcat neîntrerupt, lună de lună, până la valori aproape triple faţă de data de referinţă, potrivit Colliers, care a calculat un indice al preţurilor apartamentelor.

Fonduri UE pentru extinderea pe pieţe externe a firmelor româneşti

Firmele mici şi mijlocii din România vor putea accesa începând cu sfârşitul lunii iunie fonduri structurale pentru sprijinirea extinderii pe pieţe externe şi pentru obţinerea standardelor de calitate şi de mediu, au declarat, miercuri, reprezentanţii ministerului de profil.