Social

Hunedoara: Patru vagoane ale unui tren de marfă s-au răsturnat înainte de a fi încărcate cu cărbune

Patru vagoane goale ale unui tren de marfă format din 35 de vagoane în total, care se deplasa la Mina Uricani pentru a fi încărcat cu cărbune, au deraiat, sâmbătă, de pe un pod, cu câteva sute de metri înainte de a ajunge la destinaţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prorectorii, secretarul ştiinţific, directorul general de la Agronomie, învinuiţi în dosarul DGIPI

Prorectorii Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) Constantin Croitoru, Ioan Miclăuş şi Nicolae Cepoi, secretarul ştiinţific Ştefan Diaconescu, directorul general Nicolae Dobrescu şi contabilul şef Elena Nedu sunt învinuiţi în dosarul fostului şef DGIPI Cornel Şerban.

Şerban ar fi urmat calea legală când a cerut listinguri telefonice

Curtea de Apel Bucureşti arată, în motivare, că din declaraţiile unor martori din dosar reiese că fostul şef al DGIPI Cornel Şerban ar fi urmat procedurile legale atunci când a cerut listingurile telefonice solicitate de consulul României la Milano, Tiberiu Dinu.

Mircea Băsescu despre Popoviciu: Nu îl cunosc şi nu sunt asociat cu el

Mircea Băsescu, fratele şefului statului, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nu îl cunoaşte pe omul de afaceri Puiu Popoviciu şi nu este asociat în vreo firmă cu acesta.

DNA: Doru Ţuluş nu a discutat niciodată cu preşedintele Traian Băsescu

Biroul de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a comunicat, vineri seară, pentru MEDIAFAX, că procurorul şef Doru Ţuluş nu a discutat niciodată cu şeful statului, precizând că informaţiile în acest sens reieşite din dosarul lui Popoviciu se bazează exclusiv pe afirmaţiile unui inculpat.

Ţuluş s-a abţinut în dosarul lui Popoviciu, iar conducerea DNA a acceptat cererea sa

Procurorul şef de secţie Doru Ţuluş - despre care, într-o discuţie dintre Pitcovici şi Motoc, redată în dosarul lui Popoviciu, se spune că ar fi vorbit la telefon cu Băsescu - a formulat o cerere de abţinere în instrumentarea cauzei, acceptată de conducerea DNA, se precizează în motivarea instanţei.

Numele preşedintelui, folosit de Pitcovici în influenţarea ofiţerului Ion Motoc

Petru Pitcovici afirmă, într-o discuţie cu angajatul DNA Ion Motoc, redată în motivarea instanţei care a refuzat să-i aresteze, că Popoviciu ar fi asociat într-o firmă cu fratele lui Traian Băsescu, în tentativa de a-l convinge pe acesta că omul de afaceri anchetat are legături cu şeful statului.

Turcan: Preşedintele Băsescu nu a avut nicio convorbire telefonică şi nu s-a întâlnit cu Popoviciu

Preşedintele Traian Băsescu nu a avut nicio convorbire telefonică şi nici vreo întâlnire cu Puiu Popoviciu de când este şef al statului, a declarat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan.

Traseul juridic al dosarului privind tranzacţia cu terenul din Băneasa al Agronomiei

Dosarul privind tranzacţionarea terenului din Băneasa aparţinând Universităţii de Agronomie a fost deschis în 2005-2006, fiind cercetaţi penal Ioan Alecu şi Gabriel Popoviciu, care au primit, în 14 februarie 2008, NUP de la Parchetul instanţei supreme, însă cauza a fost redeschisă de DNA.

România trece la ora de vară, sâmbătă spre duminică

România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00.

Ioana Băsescu: Am un apartament în cartierul Băneasa din martie 2008

Fiica cea mare a şefului statului, Ioana Băsescu, spune că deţine în cartierul rezidenţial Băneasa - construit de firma controlată de omul de afaceri Puiu Popoviciu - un apartament, achiziţionat pentru 544 de mii euro plus TVA, şi în aceeaşi zonă şi-a închiriat sediul pentru biroul său notarial.

Poliţia de Frontieră: 140 de români au fost împiedicaţi să intre în R. Moldova (Video)

Un număr de 140 de turişti nu au fost lăsaţi să intre pe teritoriul Republicii Moldova, de joi dimineaţă şi până acum, fiind întorşi din drum de către vameşii de la Albiţa şi Sculeni, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră (DFP) Iaşi, comisar-şef Vasilica Tătaru.

Loteria Română a contestat procesele verbale ale ANRMAP în instanţă

Loteria Română a contestat procesele verbale prin care Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea achiziţiilor Publice (ANRMAP) a amendat compania cu 80.000 de lei pentru încălcarea legislaţiei achiziţiilor publice, suma nefiind încă achitată.

Numărul românilor care lucrează în străinătate, redus de criză

Numărul românilor care lucrează în afara ţării, dar şi al muncitorilor străini care vin în România va scădea, ca urmare a crizei economice, însă pe termen mediu şi lung companiile multinaţionale vor continua să depindă de libera circulaţie a forţei de muncă, potrivitfirmei de audit KPMG.

MAE: Tratamentul autorităţilor R. Moldova faţă de cetăţenii români – inacceptabil

MAE consideră că tratamentul aplicat de autorităţile moldovene cetăţenilor români este inacceptabil şi neconform cu statutul acestora de cetăţeni europeni, cu normele Uniunii Europene la care Republica Moldova doreşte să adere şi cu principiile de ocrotire a drepturilor fundamentale ale omului.

Crin Antonescu: Nu îl cunosc pe Puiu Popoviciu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Timişoara, că nu îl cunoaşte pe Puiu Popoviciu, pe care l-a întâlnit o singură dată şi că asocierea dintre Complexul Naţional Lia Manoliu şi "firmele" omului de afaceri nu s-a făcut în timpul mandatului său de ministru.

CFR Călători anunţă modificări în circulaţia unor trenuri

CFR Călători anunţă modificări în circulaţia unor trenuri şi introducerea unui tren suplimentar pe relaţia Braşov - Bucureşti pentru preluarea fluxului de călători estimat în 29 martie.

Băsescu, dezamăgit că s-a folosit numele preşedintelui pentru trafic de influenţă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, referindu-se la înregistrările în care fostul şef de la DGIPI Cornel Şerban îi invocă numele, că este dezamăgit că un ofiţer superior încearcă să facă trafic de influenţă utilizând numele preşedintelui României.

Trenuri între Gara de Nord şi Bucureşti Obor, de la 1 aprilie

Patru perechi de trenuri pe relaţia Bucureşti Nord – Bucureşti Obor şi retur vor circula, începând cu 1 aprilie, între orele 06.12 şi 14.44, călătoria durând aproximativ 40 de minute, a anunţat, vineri, CFR Călători.

FEN a dat în judecată Guvernul

Federaţia Educaţiei Naţionale a dat în judecată Guvernul, cerând anularea Ordonanţei de Urgenţă nr.1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, în urma refuzului Executivului de a da curs solicitării de revocare a acestui act normativ.

Diaconescu despre consulul Dinu: Sunt doar afirmaţii pe surse

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Arad, referitor la situaţia consulului României la Milano, Tiberiu Dinu, că informaţiile apărute în presă sunt "pe surse" şi că "Ministerul de Externe nu are nicio anchetă în acest moment".

Pitcovici, pus la dispoziţia conducerii DGA pe perioada cercetărilor – surse

Petre Pitcovici, şeful Diviziei Operaţiuni din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie(DGA), a fost pus la dispoziţia conducerii instituţiei, pe perioada desfăşurării cercetărilor derulate de procurorii anticorupţie.

Diaconescu: Aştept explicaţii de la omologul moldovean privind românii întorşi de la graniţă

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Arad, că este "preocupat şi îngrijorat" de situaţia românilor "întorşi sistematic" de la frontiera cu Republica Moldova, anunţând că aşteaptă explicaţii de la omologul moldovean.

Andreescu: Nu ştiu de telefoanele date lui Bazac, în spital e un grup împotriva mea

Bogdan Andreescu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nu are cunoştinţă despre ameninţările primite de ministrul Sănătăţii Ion Bazac referitor la numirea sa la conducerea Spitalului Colentina şi a susţinut că în spital există un grup condus de doctorul Sorin Simion care este împotriva sa.

Turişti români împiedicaţi să intre în Republica Moldova

Un număr de 16 turişti români aflaţi în trenul internaţional Bucureşti-Chişinău reclamă că au fost opriţi, în noaptea de joi spre vineri, în Vama Ungheni, iar vameşii moldoveni nu le-au permis accesul în Republica Moldova, oamenii intenţionând să depună o plângere la Poliţie în acest caz.

Şase răniţi într-un accident produs la intrarea în Voluntari

Şase persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc, vineri dimineaţă, la intrarea în localitatea Voluntari şi în care au fost implicate trei autovehicule, între care şi un microbuz.

Un autoturism de lux, incendiat în Capitală

Persoane necunoscute au incendiat, vineri dimineaţă, un autoturism de lux parcat pe o stradă din Capitală, după ce, în urmă cu două zile, un altul a fost avariat într-un incendiu tot provocat.

Bărbat găsit căzut pe o terasă a Spitalului Universitar

Un bărbat a fost descoperit mort, vineri dimineaţă, pe o terasă de la etajul 3 al Spitalului Universitar Bucureşti, poliţiştii bucureşteni de la Serviciul Omoruri, deschizând o anchetă în acest caz, pentru a stabili circumstanţele producerii incidentului.

Bazac a primit ameninţări pe telefonul soţiei

Ion Bazac a declarat, joi seară, că, după numirea sa la conducerea Ministerului Sănătăţii, a primit pe telefonul soţiei un mesaj de ameninţare în care a fost avertizat "că va avea de suferit" dacă va numi un anumit medic în funcţia de director la Spitalul Colentina din Bucureşti.

Marin Anton, cu 2 milioane mp de teren, e bugetar de plăcere

Peste două milioane de metri pătraţi de terenuri. Atât deţine noul secretar de stat la Ministerul Transporturilor Anton Marin (PD-L), potrivit propriei sale declaraţii de avere, unde mai figurează patru apartamente în Bucureşti, două case în judeţul Buzău, una în Giurgiu şi alta în Ilfov. Nu lipsesc nici colecţiile de tablouri, ceasurile şi bijuteriile.

Dosarul Popoviciu: Statul prejudiciat cu 336 milioane euro (Video)

Suma de 336 milioane de euro este valoarea prejudiciului estimat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în dosarul în care sunt cercetaţi fostul şef al DGIPI Cornel Şerban, şeful Diviziei Operaţiuni din DGA Petru Pitcovici şi omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu, potrivit unor surse judiciare.

Andronescu: Majorarea din acest an a burselor cu 15% este un obiectiv realizabil

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, le-a spus, joi, reprezentanţilor federaţiilor studenţeşti că majorarea din acest an a burselor cu 15 la sută este un obiectiv realizabil.

Turcan: Băsescu nu a avut legătură cu transferul terenului pentru proiectul lui Popoviciu

Purtătorul de cuvânt al şefului statului precizează că Traian Băsescu nu a fost niciodată la sediul companiei lui Puiu Popoviciu şi nu a avut nicio legătură, ca primar al Capitalei, cu transferul de proprietate sau cu intabularea terenului destinat proiectului rezidenţial din nordul Capitalei.

Viorel Hrebenciuc se simte mai bine – surse

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc se simte mai bine după hemoragia digestivă de acum două zile, dar medicii continuă investigaţiile pentru a afla dacă suferinţa i-a fost provocată de consumul de medicamente sau are altă cauză, potrivit unor surse medicale.

Primăria Sectorul 3 vrea să construiască 24 de fântâni arteziene

Primăria Sectorul 3 vrea să construiască în doi ani 24 de fântâni arteziene, Consiliul Local adoptând, joi, un proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru acest tip de investiţii.

Elevii români beau, fumează sau se droghează mai puţin decât elevii europeni

Elevii din România, cu vârste sub 16 ani, beau, fumează şi iau substanţe halucinogene destul de mult pentru vârsta lor, dar mai puţin decât colegii de pe continent şi în scădere faţă de alţi ani, potrivit unui raport, internaţional European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs (ESPAD).

Sindicaliştii CFR anunţă proteste la începutul lui aprilie (Video)

Sindicaliştii CFR anunţă că, în prima săptămână din aprilie, vor organiza proteste la care vor participa peste 10.000 de oameni, nemulţumiţi de disponibilizările anunţate în programul de restructurare a sectorului care vizează 12.000 de persoane.

PE: Consumatorii, afectaţi de diferenţa dintre preţul la producător şi în magazine

Parlamentul European atrage atenţia asupra impactului negativ al diferenţei dintre preţul alimentelor la producător şi cel din magazine, solicitând acţiuni imediate din parte instituţiilor europene pentru stoparea practicilor neloiale de comercializare a alimentelor.

Şase jandarmi, spitalizaţi după ce s-au accidentat la antrenament

Şase jandarmi de la Centrul de Pregătire şi Perfecţionare de Jandarmi Ochiuri, din localitatea dâmboviţeană Gura Ocniţei, au ajuns la spital, joi, după ce s-au accidentat în timpul unui antrenament, căzând de la o înălţime de aproape trei metri.

DNA: Şerban a beneficiat de sprijinul unui oficial pentru promovare

DNA precizează că, în schimbul informaţiilor legate de identificarea titularului unui post telefonic care l-ar fi ameninţat pe un membru al familiei unei "persoane oficiale", Şerban ar fi beneficiat de sprijinul acestuia din urmă, pentru promovarea în funcţia de director adjunct al DGIPI.