b sescu

Băsescu şi Boc sunt aşteptaţi la Congresul UDMR

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc sunt aşteptaţi, sâmbătă, la Cluj-Napoca, pentru a participa la Congresul UDMR, însă cei doi sunt aşteptaţi şi la întâlniri cu oficialităţile locale şi cu primarii din judeţ.

Băsescu: Delta şi Dunărea în ansamblu vor face obiectul unei promovări turistice în acest an – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că până anul acesta s-a făcut foarte puţin pentru promovarea Dunării ca obiectiv turistic, dar în acest an Delta şi Dunărea în ansamblu vor face "cu certitudine" obiectul unei promovări prin Ministerul Turismului.

Băsescu a propus trei zile de discuţii cu comisiile parlamentare privind codurile

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că le-a propus reprezentanţilor coaliţiei "Opriţi codurile" ca timp de trei zile să poarte discuţii cu membrii celor două comisii parlamentare care lucrează la proiectele de coduri din domneiul justiţiei.

Băsescu: Sunt de acord că reducerea pedepselor pentru corupţie este inadmisibilă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că este de acord cu observaţia formulată de reprezentanţii coaliţiei "Opriţi codurile", la întâlnirea de la Palatul Cotroceni, potrivit căreia este inadmisibilă reducerea pedepselor pentru corupţie.

Băsescu: 15 mai este un termen important pentru Codul civil şi Codul penal

Şeful statului a insistat, miercuri, asupra importanţei termenului de 15 mai pentru adoptarea codurilor, în special pentru cele civil şi penal, afirmând că acceptă principiile enunţate de ONG-uri în discuţia pe tema codurilor, însă trebuie ca România să-şi îndeplinească angajamentele faţă de UE.

Băsescu propune Coaliţiei „Opriţi codurile” şapte zile de amendamente în Parlament

Preşedintele Traian Băsescu a propus, miercuri, Coaliţiei "Opriţi codurile" o întrerupere de şapte zile a dezbaterilor parlamentare pe tema codurilor juridice, timp în care ONG-urile să depună amendamente punctuale la Parlament.

Atmosferă ostilă la întâlnirea dintre Băsescu şi reprezentanţii coaliţiei Opriţi codurile

Preşedintele Traian Băsescu a primit, miercuri, la Cotroceni, un grup de reprezentanţi ai coaliţiei "Opriţi codurile", întâlnirea începând într-o atmosferă ostilă.

Geoană: Îl încurajez pe Băsescu să asculte cu atenţie argumentele coaliţiei „Opriţi codurile!”

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că termenul de 15 mai pentru finalizarea celor patru coduri juridice a fost unul artificial impus şi a spus că îl încurajează pe preşedinte să asculte argumentele aduse de ONG-urile care au acuzat lipsa dezbaterii publice.

Ponta: Codurile civil şi penal vor fi finalizate până la 15 mai

Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, după şedinţa coaliţiei, că s-a decis ca, până la 15 mai, să fie finalizate codurile civil şi penal, urmând a fi dezbătute de Senat în procedură de urgenţă, iar codurile de procedură civilă şi penală să fie adoptate până în toamnă.

Băsescu, la concertul lui Gheorghe Zamfir de la Mamaia

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa asistă, duminică seară, la concertul pe care Gheorghe Zamfir îl susţine la Mamaia, în piaţeta din centrul staţiunii.

Băsescu a mers la o familie de localnici pentru a ciocni ouă roşii – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu, soţia sa şi fiica cea mică, Elena, au plecat de la Mănăstirea Humorului la o familie de localnici, care i-a invitat să ciocnească ouă roşii şi să mănânce bucate tradiţionale bucovinene.

Băsescu: Să avem încredere că orice moment dificil poate fi depăşit

Preşedintele Traian Băsescu le-a adresat românilor, cu ocazia Sărbătorii Sfintelor Paşti, un mesaj în care îndeamnă la solidaritate şi încredere, menţionând că "orice moment dificil poate fi depăşit" şi că urările sale cele mai calde se îndreaptă către militarii români aflaţi departe de casă.

La Putna, Băsescu s-a închinat la mormântul lui Ştefan cel Mare – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a mers, sâmbătă după-amiază, împreună cu soţia sa, şi la Mănăstirea Putna, unde s-a închinat la mormântul lui Ştefan cel Mare, din interiorul bisericii mănăstirii.

Băsescu a încurcat de două ori drumul spre Mănăstirea Suceviţa

Preşedintele Traian Băsescu a vizitat, sâmbătă, Mănăstirea Moldoviţa, iar de aici a plecat spre Suceviţa, la volanul maşinii sale, însă a încurcat drumul spre localitate şi s-a întors, după ce a fost îndrumat de către şoferi, numai că şi a doua oară a luat-o tot pe un traseu greşit.

Băsescu a vizitat Mănăstirea Voroneţ – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa au vizitat, sâmbătă, Mănăstirea Voroneţ, şeful statului declarându-se mulţumit de numărul mare de turişti pe care i-a văzut în zonă.

Băsescu a graţiat un bătrân condamnat la o lună de închisoare

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul de graţiere pentru un bătrân condamnat la o lună de închisoare pentru vătămare corporală gravă, decizia fiind luată din motive umanitare, informează, vineri, Administraţia Prezidenţială.

Băsescu a semnat decretul de rechemare a lui Filip Teodorescu

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul de rechemare a lui Filip Teodorescu din calitatea de ambasador al României în R. Moldova, acesta fiind declarat persona non grata de autorităţile de la Chişinău şi revenind în ţară în urmă cu o săptămână.

Băsescu: Bani din împrumutul extern ar putea fi folosiţi, în caz excepţional, pentru salariile mici

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Beirut, că banii din împrumutul extern care vor fi puşi la dispoziţia Guvernului ar putea fi folosiţi, în cazuri excepţionale, în funcţie de evoluţia crizei economice, şi pentru salariile şi pensiile mici.

Voronin: Preşedintele român a promis să-i ducă pe toţi românii de peste Prut în Europa

Preşedintele României "a îndrăznit să declare că întreaga populaţiei a Republicii Moldova e constituită din români" şi "a promis să-i ducă pe toţi românii de peste Prut în Europa, prin acordarea în masă a cetăţeniei României", a afirmat, miercuri, preşedintele moldovean, Vladimir Voronin.

Soacra lui Geoană: Dacă Băsescu ar veni la mine să-i dau o plăcintă, o să mă simpatizeze cu adevărat

Soacra liderului PSD Mircea Geoană, Margareta Costea, a declarat, miercuri, pentru cotidianul Gândul, că, dacă Traian Băsescu ar gusta din plăcinta pe care o face, ar simpatiza-o cu adevărat.

Geoană: Îl invit cu plăcere pe Băsescu la soacră acasă

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a spus, miercuri, în replică la afirmaţiile şefului statului potrivit cărora nu se poate duce acasă la soacra lui dacă nu îl critică pe acesta, că îl invită pe Traian Băsescu la o plăcintă macedoneană făcută de soacra lui.

Năstase: Morar a redeschis dosarul Zambaccian de ziua lui Băsescu

Adrian Năstase a declarat, miercuri, la instanţa supremă, că dosarul Zambaccian în care este anchetat ar fi fost redeschis de procurorul şef al DNA, Daniel Morar, în 4 noiembrie 2005, în aceeaşi zi cu aniversarea preşedintelui Traian Băsescu.

Băsescu: La ambasada de la Chişinău sunt un milion de cereri de acordare a cetăţeniei române

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la TVR1, că la sediul ambsadei României de la Chişinău sunt depozitate 650.000 de plicuri cu cereri de acordare a cetăţeniei române, evaluarea fiind că numărul solicitărilor conţinute este de cel puţin 800.000 sau un milion.

Băsescu: Geoană nu poate dormi dacă trece o zi fără să lanseze atacuri la adresa mea

Şeful statului a declarat, marţi seară, la TVR 1, întrebat despre recentele declaraţii ale liderului PSD Mircea Geoană care îl vizau, că acesta nu poate merge acasă la mama-soacră să spună, într-o zi, că nu a fost suficient de bărbat ca să-l înjure pe Băsescu.

Băsescu, despre „oscilaţiile” lui Voronin: Este un soi de instabilitate, nu spun politică

Şeful statului a declarat, marţi, la TVR, răspunzând unei întrebări despre "oscilaţiile" preşedintelui moldovean, care părea să aibă, în trecut, relaţii bune cu omologul român iar acum declară pe ambasadorul României persona non-grata, că este vorba de un soi de instabilitate, care nu este politică.

Băsescu: Încă nu am fost informaţi câţi cetăţeni români sunt arestaţi la Chişinău

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la TVR, că partea română încă nu a fost informată de autorităţile din Moldova despre câte persoane cu cetăţenie română "se află în beciurile ministerului de Interne de la Chişinău", el menţionând şi că încă nu a discutat cu omologul său moldovean.

Băsescu: Rusia nu a avut niciun amestec în ce s-a întâmplat la Chişinău

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la TVR 1, că punctul său de vedere este că Federaţia Rusă nu a avut niciun amestec în ceea ce s-a întâmplat recent la Chişinău şi nu va susţine abuzurile autorităţilor Republicii Moldova.

Geoană: În cinci ani de mandat Băsescu nu a făcut nimic – VIDEO

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, luni, referindu-se la acuzaţiile lui Traian Băsescu la adresa lui Adrian Năstase, că reluarea de către şeful statului a tezelor din 2004 arată că în cinci ani de mandat acesta nu a făcut nimic.

Geoană: Preşedintele a dorit să folosească Parlamentul într-o logică electorală

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că preşedintele Traian Băsescu a adresat Parlamentului un mesaj privind situaţia din Republica Moldova pentru a folosi Legislativul într-o logică electorală.

Băsescu: Devastările de la Chişinău au folosit celor care deţin puterea

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Parlament, că manifestanţilor de la Chişinău li s-a permis de către autorităţi accesul în instituţiile statului şi că devastările care au avut loc nu au folosit decât celor care le-au permis, adică celor care acum deţin puterea în Republica Moldova.

Băsescu: Sunt pregătit să decorez FRF pentru 100 de ani de activitate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că este pregătit să decoreze Federaţia Română de Fotbal (FRF) pentru 100 de ani de activitate, "nu pentru performanţele din ultimii ani".

Băsescu: Voiculescu şi Vântu fac presiuni prin trusturi pentru oprirea funcţionării instituţiilor

Preşedintele Traian Băsescu i-a acuzat, luni, pe Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vântu că fac presiuni prin trusturile de presă pe care le deţin pentru oprirea funcţionării instituţiilor statului.

Băsescu: E foarte clar că sistemul de educaţie rămâne o prioritate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, după întâlnirea cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, că pentru el este foarte clar că sistemul de educaţie rămâne o prioritate, inclusiv în perioada de criză economică.

Băsescu: Instituţiile statului încep să-şi facă treaba

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că nu pune verdicte nici în cazul lui Cornel Penescu, al lui Gigi Becali sau al lui Puiu Popoviciu, dar "se pare că sunt moguli care au intrat în trepidaţii că se poate întâmpla să fie şi oameni bogaţi reţinuţi".

Năstase: Dosarul meu a pornit de la o plângere a Monei Muscă

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu "minte în stilul său obişnuit" când spune că nu s-ar afla în spatele dosarelor sale, el susţinând în continuare că aceste dosare sunt politice şi că Traian Băsescu lansează "fumigene şi minciuni".

Băsescu: A-i răspunde peste gard lui Voronin era jocul în care domnia sa ar fi vrut să intre România

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că preşedintele R.Moldova, Vladimir Voronin, încearcă să ridice o cortină de fier pe Prut şi aduce acuzaţii nefondate României, menţionând că a-i fi răspuns "peste gard" acestuia ar fi fost chiar jocul în care acesta ar fi vrut să intre România.

Băsescu le-a cerut sindicaliştilor să înţeleagă criza

Sindicaliştii din educaţie sunt nemulţumiţi de rezultatele întâlnirii de luni cu preşedintele Traian Băsescu, care le-a cerut să înţeleagă criza şi le-a spus că salariile din învăţământ vor îngheţa în acest an, în aceste condiţii ei considerând că ministrul Andronescu ar trebui să demisioneze.

Băsescu le urează „pace şi speranţă” românilor care sărbătoresc, astăzi, Paştele – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu le urează "pace, speranţă şi puterea de a face binele" creştinilor din România care sărbătoresc anul acesta Paştele pe 12 aprilie, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei.

Băneasa Investments: Terenurile pe care se face infrastructura aparţin municipalităţii

Terenurile pe care se execută lucrările de infrastructură din zona Băneasa, finalizate deja în proporţie de două treimi şi co-finanţate de Banca Mondială, aparţin în totalitate municipalităţii, iar nerealizarea proiectului va afecta tot nordul Capitalei, afirmă reprezentanţii Băneasa Investments.

Băsescu va adresa Parlamentului un mesaj pe probleme de politică externă

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor că doreşte să adreseze Camerelor reunite ale Parlamentului, în data de 14 aprilie, un mesaj pe probleme actuale de politică externă.