cinema

Costum de baie al lui Nicole Kidman, scos la licitaţie pentru a cumpăra vaci

O asociaţie de caritate din Suedia a scos la licitaţie un costum de baie purtat de actriţa australiană Nicole Kidman pentru a cumpăra câteva vaci care vor fi donate unor familii sărace din India.

Daniel Craig, cea mai dorită vedetă masculină în rândul comunităţii homosexuale

Daniel Craig este cea mai dorită vedetă masculină din Marea Britanie cu care bărbaţii gay şi-ar dori să aibă o întâlnire, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de un site de internet dedicat întâlnirilor între reprezentanţii acestei comunităţi, informează femalefirst.co.uk.

Eva Mendes s-a internat într-o clinică de dezintoxicare

Actriţa americană de origine cubaneză Eva Mendes, starul din "Ghost Rider - Demon pe două roţi" şi "Zi de instrucţie", s-a internat într-o clinică de dezintoxicare din Utah.

„Nu există ţară pentru bătrâni”, recompensat de Sindicatul Producătorilor Americani

"Nu există ţară pentru bătrâni", în regia fraţilor Joel şi Ethan Coen, a fost recompensat, sâmbătă seara, cu premiul pentru cel mai bun lungmetraj al anului acordat de Sindicatul Producătorilor de la Hollywood (PGA), întărindu-şi astfel statutul de favorit la premiile Oscar.

„4,3,2” şi „California Dreamin'”, în topul celor mai bune 10 filme proiectate în România, în 2007

"4,3,2", de Cristian Mungiu, şi "California Dreamin' (Nesfârşit), de Cristian Nemescu, sunt printre cele mai bune zece filme care au rulat în România, în 2007, într-un top realizat pe baza voturilor jurnaliştilor de specialitate, ajuns la ediţia a VIII-a.

O stradă din Stockholm va purta numele regizorului Ingmar Bergman

Oraşul Stockholm se pregăteşte să schimbe denumirea uneia din străzile sale, în semn de omagiu adus cineastului suedez Ingmar Bergman, care a murit anul trecut, în iulie, la vârsta de 89 de ani.

Zilele Filmului Iranian la Bucureşti, la Cinema Union

Filmul "Veşnic copii"/ "Bachcheha-ye abadi", în regia lui Pouran Derakhshandeh, va deschide, pe 8 februarie, Zilele Filmului Iranian la Bucureşti, eveniment care se va desfăşura până în data de 12 februarie, la Cinema Union.

Procesul de votare a câştigătorilor premiilor Oscar a intrat în etapa finală

Procesul de votare a premiilor Oscar a intrat, miercuri, în faza finală, odată cu trimiterea prin poştă a formularelor destinate a alege fericiţii câştigători ai recompenselor decernate de Academia americană de film, au anunţat organizatorii ceremoniei, programată pe 24 februarie, informează AFP.

„Legiunea străină” de Mircea Daneliuc, în avanpremieră, la Institutul Cultural Român

Filmul "Legiunea Străină", cu scenariul şi regia semnate de Mircea Daneliuc, va fi prezentat, în avanpremieră, pe 31 ianuarie, la Institutul Cultural Român (ICR) din Bucureşti.

Cinematografia românească va avea un stand la Berlinală

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) va organiza primul stand al industriei cinematografice româneşti la European Film Market, eveniment desfăşurat în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, ce va avea loc în perioada 7-17 februarie, informează Asociaţia.

„Youth Without Youth” are premiera în România pe 18 aprilie

Filmul "Tinereţe fără tinereţe/ Youth Without Youth", în regia lui Francis Ford Coppola şi realizat după nuvela omonimă a lui Mircea Eliade, are premiera în România pe 18 aprilie, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai MediaPro Distribution.

Şase filme prezentate la Mostra de la Veneţia au obţinut 22 de nominalizări la Oscar

Un număr de şase filme, printre care se numără "Atonement" şi "Michael Clayton", prezentate în premieră mondială, anul trecut, la Festivalul de Film de la Veneţia, au obţinut 22 de nominalizări la premiile Oscar 2008, anunţate marţi, la Los Angeles, informează labiennale.org.

Eddie Murphy, Nicolas Cage şi Diane Keaton, nominalzaţi la premiile Zmeura de Aur

Eddie Murphy, Nicolas Cage şi Diane Keaton se numără printre nominalizaţii la cea de-a 28-a ediţie premiilor Zmeura de Aur, acordate celor mai proaste filme sau prestaţii actoriceşti.

Thriller-ul SF „Monstruos”, pe primul loc în box office-ul nord-american

Thriller-ul SF "Monstruos", în regia lui Matt Reeves, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, după ce a încasat 41 de milioane de dolari de vineri până duminică.

Filme de Pintilie, Stere Gulea şi Liviu Ciulei, la „Les Week-ends du Film Roumain”, la Montreal

Asociaţia Rocade, în colaborare cu Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) şi Cinéma du Parc va organiza, începând cu 2 februarie, la Montreal, "Les Week-ends du Film Roumain", proiect dedicat filmelor semnate de regizori clasici ai cinematografiei româneşti.

Emir Kusturica a îngropat „Greu de ucis 4” în „Cimitirul celor mai proaste filme din istorie”

Regizorul Emir Kusturica a îngropat simbolic, în "Cimitirul celor mai proaste filme", superproducţia "Greu de ucis 4", cu Bruce Willis, în deschiderea primei ediţii a Kustendorf Film Festival, fondat de el, dedicat studenţilor din şcolile de film, informează The Times.

Retrospectivă Astra Film Fest 2007, în Polonia

Filme documentare care au participat la Astra Film Fest 2007, la Sibiu, precum "La Drum" şi "Blestemul ariciului", de Dumitru Budrală, vor fi proiectate la Universitatea poloneză Jagiellonski, în perioada 17- 20 ianuarie.

Denzel Washington, cel mai iubit star de cinema în America

Actorul american Denzel Washington, câştigător al unui premiu Oscar, s-a situat pe primul loc, pentru al doilea an consecutiv, în topul celor mai iubite staruri de cinema, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat anual în Statele Unite.

Nikita Mihalkov intenţionează să deschidă o academie de film la Moscova

Nikita Mihalkov, unul dintre cei mai apreciaţi regizori contemporani ai Rusiei, a anunţat, marţi, în cadrul primei ediţii a Kustendorf Film Festival, că intenţionează să deschidă, la Moscova, o academie destinată absolvenţilor şcolilor de film, informează variety.com.

Mungiu: Sunt dezamăgit că „4,3,2” nu a fost selecţionat la Oscar

Cristian Mungiu este dezamăgit că "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" nu a fost selecţionat între filmele care continuă cursa pentru Oscar, mai ales pentru că filmul său a fost primit cu entuziasm de presa americană, potrivit unui comunicat al regizorului, aflat la Tokyo, pentru promovarea acestui film.

Radu Mihăileanu – cea mai mare finanţare, 1,6 milioane lei, la concursul CNC

Radu Mihăileanu a obţinut cea mai mare finanţare - 1,6 milioane lei - la cea de-a doua sesiune a concursului de proiecte cinematografice din 2007, pentru proiectul de lungmetraj ficţiune "Concertul".

Filme româneşti, prezentate la festivalul fondat de Emir Kusturica

Filmele "California Dreamin' (Nesfârşit)", în regia lui Cristian Nemescu, şi "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", de Cristian Mungiu, vor fi prezentate la prima ediţie a Kustendorf Film Festival, fondat de regizorul sârb Emir Kusturica, dedicat studenţilor din şcolile de film, informează variety.com.

Fraţii Coen şi Sean Penn, nominalizaţi la premiile Sindicatului scenariştilor americani

Filmul "Nu există ţară pentru bătrâni", de Joel şi Ethan Coen, şi "Into the Wild", de Sean Penn, au fost nominalizate la premiile Sindicatului scenariştilor americani (WGA - Writers Guild of America), distincţii care vor fi decernate pe 9 februarie, la Los Angeles şi New York, potrivit AFP.

„Nu există ţară pentru bătrâni” a dominat premiile decernate de Online Film Critics Society

Thriller-ul "Nu există ţară pentru bătrâni", de Joel şi Ethan Coen, a câştigat, miercuri, şase premii din partea Online Film Critics Society, printre care şi pentru cel mai bun film al anului 2007, informează variety.com.

Greva scenariştilor de la Hollywood se lasă cu concedieri – presă

Greva scenariştilor de cinema şi televiziune din SUA, care a intrat în cea de-a treia lună, riscă să se traducă prin sute de concedieri în zilele ce urmează.

„Şeful şefilor” de Lars Von Trier, în cinematografele româneşti, din 11 ianuarie

Filmul "Şeful şefilor" al regizorului danez laureat la Cannes, Lars Von Trier, va rula, în premieră, vineri, la Hollywood Multiplex şi Cinema Studio, transmite distribuitorul Independenţa Film.

Premiera filmului „Irina Palm”, de Sam Garbarski, amânată pentru 25 ianuarie

Filmul "Irina Palm", cu Marianne Faithful şi Miki Manojlovic în rolurile principale, ambii nominalizaţi, anul acesta, la Premiile Academiei Europene de Film, va intra în cinematografele româneşti din mai târziu cu o săptămână decât era programat, potrivit distribuitorului, Transilvania Film.

Filmul „Nu există ţară pentru bătrâni” a dominat Critics Choice Awards

Thriller-ul "Nu există ţară pentru bătrâni", de Joel şi Ethan Coen, a fost desemnat cel mai bun film la Critics Choice Awards, ceremonie organizată luni, la Los Angeles.

Gemma Arterton, o „Bond girl” aproape necunoscută

Actriţa britanică Gemma Arterton a fost aleasă pentru a interpreta rolul "Bond girl" în următorul film "James Bond", al 22-lea al francizei de succes inspirate din romanele lui Ian Fleming, programat pentru lansare mondială pe 7 noiembrie 2008, potrivit site-ului lejdd.fr.

Cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Filmului Britanic, între 22 februarie şi 2 martie

Festivalul Filmului Britanic, ajuns la cea de-a 12-a ediţie, se va desfăşura anul acesta în perioada 22 februarie - 2 martie, informează British Council România, organizator al evenimentului.

Reese Witherspoon, pe primul loc în topul celor mai iubite celebrităţi hollywoodiene

Actriţa Reese Witherspoon, câştigătoare a unui premiu Oscar, s-a situat pe primul loc într-un top al celor mai iubite staruri hollywoodiene, în timp ce Paris Hilton a fost desemnată cea mai puţin plăcută vedetă, potrivit rezultatelor unui sondaj online.

Cristian Mungiu nu a fost nominalizat la premiul BAFTA pentru film străin

"4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", de Cristian Mungiu, câştigător a numeroase şi prestigioase premii, printre care se numără Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, nu a fost inclus printre filmele nominalizate la ediţia de anul acesta a premiilor BAFTA pentru film în altă limbă decât engleza.

Bernardo Bertolucci va primi o stea pe Walk of Fame

Regizorul Bernardo Bertolucci va primi o stea pe celebrul "bulevard al gloriei" de la Hollywood, alăturându-se unor artişti italieni de marcă, printre care se numără Rudolf Valentino, Anna Magnani, Arturo Toscanini, Enrico Caruso şi Sophia Loren, onoraţi în acest mod.

„Comoara Naţională 2”, lider în box office-ul nord-american

"Comoara Naţională: Cartea Secretelor", un film în regia lui Jon Turteltaub, cu Nicolas Cage în rolul principal, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, pentru a doua săptămână consecutiv, după ce a încasat 54,5 milioane de dolari.

Matt Damon, desemnat cel mai bun actor din 2007, Eddie Murphy, cel mai slab

Matt Damon a fost desemnat cel mai talentat actor de la Hollywood din 2007, în timp ce Eddie Murphy a fost desemnat cel mai slab interpret, potrivit unui sondaj realizat de AOL Moviefone, informează BBC News.

Jerzy Kawalerowicz a încetat din viaţă

Cineastul polonez Jerzy Kawalerowicz, unul din fondatorii "şcolii poloneze de cinema" din anii '50, a murit joi, în urma unei hemoragii, la vârsta de 85 de ani, relatează AFP, citând Asociaţia cineaştilor polonezi, al cărei preşedinte de onoare a fost Kawalerowicz.

„4,3,2”, pe primul loc într-un top al celor mai bune filme pe 2007

Filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", în regia lui Cristian Mungiu, s-a situat pe primul loc în topul celor mai bune filme pe 2007 realizat de International Herald Tribune, un clasament în care locul al şaselea este ocupat de "A fost sau n-a fost", de Corneliu Porumboiu.

„4,3,2”, în cinematografele din Marea Britanie, din 4 ianuarie

Filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", de Cristian Mungiu, va rula în cinematografele din Marea Britanie, începând cu data de 4 ianuarie 2008, informează Institutul Cultural Român (ICR) Londra.

Scurtmetrajul „O zi bună de plajă”, de Bogdan Mustaţă, selectat la Festivalul de la Berlin

Scurtmetrajul "O zi bună de plajă", regizat de Bogdan Mustaţă, pe un scenariu scris de Cătălin Mitulescu, va participa în secţiunea Berlinale Shorts a Festivalului de Film de la Berlin, care va avea loc în perioada 7 -17 februarie 2008, potrivit producătorilor, Strada Film.

„California Dreamin’ (nesfârşit)”, în cinematografele franceze, din 2 ianuarie

"California Dreamin' (nesfârşit"), filmul regretatului regizor Cristian Nemescu, va intra în cinematografele franceze pe 2 ianuarie 2008, presa de specialitate notând că producţia premiată la Cannes face să se vorbească, încă o dată, de noul val al cinematografiei româneşti.