fotbal

CS Otopeni a învins Gloria Buzău

Formaţia Gloria Buzău a pierdut, vineri, cu scorul de 0-1 (0-0), pe teren propriu, în faţa echipei CS Otopeni, în etapa a XI-a a Ligii I, la primul meci pe banca tehnică a grupării buzoiene a tehnicianului Marian Marinică.

Tragerea la sorţi pentru optimile Cupei României va avea loc la 27 octombrie

Tragerea la sorţi pentru optimile Cupei României-Timişoreana va avea loc, luni, 27 octombrie, la Casa Fotbalului, de la ora 13.00, în sala "Nicolae Dobrin", informează site-ul oficial al FRF.

Grosso: Ne aşteaptă un meci tare la Bucureşti

Fundaşul italian al echipei Olympique Lyon, Fabio Grosso, a declarat că meciul cu Steaua de marţi, din etapa a treia a grupei F a Ligii campionilor, va fi unul tare, adversarul urmând să dea totul în faţa formaţiei franceze, informează football365.fr.

Mircea Lucescu: Modul în care a fost tratat Piţurcă este ruşinos pentru ţară

Antrenorul formaţiei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat, vineri, într-o emisiune televizată, că modul în care a fost tratat selecţionerul Victor Piţurcă de procurorii DNA, care l-au ridicat de la scara avionului la întoarcerea din Austria, este ruşinos pentru România.

Culio: Dacă învingem la Bordeaux, avem 50 la sută şanse de calificare

Mijlocaşul argentinian al CFR Cluj, Juan Culio, a declarat că dacă echipa sa va câştiga meciul din deplasare cu Girondins Bordeaux, din etapa a treia a grupei A a Ligii Campionilor, va avea 50 la sută şanse de calificare în optimile competiţiei, informează site-ul oficial al UEFA.

Rapid s-a calificat în optimile Cupei României

Echipa Rapid Bucurşti s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 după prelungiri, formaţia Petrolul Ploieşti, din Liga a II-a.

Porumboiu: Decizia finală va fi 3-0 pentru FC Vaslui

Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că decizia finală în cazul "Julio Cesar" va fi 3-0 la masa verde pentru formaţia antrenată de Vuiorel Hizo, deoarece clubul Dinamo a încălcat regulamentul.

Sandu: Ceea ce i s-a întâmplat lui Piţurcă nu afectează echipa naţională

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat că ceea ce i s-a întâmplat selecţionerului Victor Piţurcă, reţinut, joi, de procurorii DNA pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, nu afectează imaginea echipei naţionale.

Cazul dinamovistului Julio Cesar, trimis la Comisia de Disciplină

Comisia de Apel a FRF a trimis, joi, la Comisia de Disciplină rejudecarea cazului în care FC Vaslui cere să câştige cu scorul de 3-0 partida cu Dinamo, ca urmare a faptului că gruparea bucureşteană l-ar fi folosit pe fundaşul Julio Cesar Correia în stare de suspendare, informează www.frf.ro.

Dragomir: Reţinerea lui Piţurcă e un abuz incalificabil, DNA-ul e mai rău decât pe vremea lui Stalin

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că ridicarea selecţionerului Victor Piţurcă de către procurori în cazul "valiza" este un abuz incalificabil şi a adăugat că DNA-ul "este mai rău decât pe vremea lui Stalin".

Gigi Becali consideră drept circ ridicarea lui Piţurcă de către procurori

Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că ridicarea selecţionerul Victor Piţurcă de către procurorii DNA, pe Aeroportul Henri Coandă, este un "circ" şi a adăugat că oamenii legii vor să arate "cât de tari sunt".

Rednic: În contractul meu nu scrie să fac spectacol

Antrenorul formaţiei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Sângeorgiu de Mureş, că, pentru moment, încearcă să obţină maxim din ce se poate obţine cu echipa sa, subliniind că rezultatele rămân şi în contractul lui nu scrie să facă spectacol, ci să câştige campionatul.

Peste 200 de jandarmi vor asigura ordinea la partida CFR Cluj – Dinamo

Conducerea Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca a anunţat că măsurile de ordine şi siguranţă la meciul CFR Cluj - Dinamo Bucureşti, programat vineri, de la ora 20.45, în cadrul etapei a XI-a a Ligii I, vor fi asigurate de peste 200 de jandarmi.

Toja şi D. Moreno au jucat pentru Columbia în meciul cu Brazilia

Jucătorii stelişti Juan Carlos Toja şi Dayro Moreno au evoluat în meciul pe care naţionala Columbiei l-a terminat la egalitate, scor 0-0, cu Brazilia, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010, zona Americii de Sud, informează presa columbiană.

Peseiro: În Cupă vom folosi cei mai buni jucători, pentru că vreau să câştigăm

Antrenorul formaţiei Rapid, Jose Peseiro, a declarat, miercuri, că va folosi cei mai buni jucători în meciul cu Petrolul Ploieşti din şaisprezecimile Cupei României Timişoreana, pentru că îşi doreşte să câştige, iar echipa să îşi recapete astfel încrederea în forţele proprii.

Zotta: Coman nu a apărat în mai mult de 60 la sută din meciuri

Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că portarul Dănuţ Coman a apărat în trei ani doar în 60 la sută din meciurile formaţiei giuleştene şi că a avut evoluţii extraordinare, dar şi altele mai puţin bune în meciuri importante.

Mititelu, suspendat şase luni şi amendat cu 300.000 de lei

Finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a fost suspendat, miercuri, de către Comisia de Disciplină a FRF, pentru şase luni şi amendat cu 300.000 de lei ca urmare a declaraţiilor calomnioase făcute la adresa arbitrajului din meciul cu FC Argeş, scor 1-1, din etapa a X-a.

Piţurcă speră ca Austria să învingă naţionala Serbiei

Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a declarat, miercuri, la plecarea spre Austria, unde echipa acestei ţări va întâlni Serbia în preliminariile CM 2010, că speră ca gazdele să se impună, deoarece actualul lider este cel mai periculos pentru "tricolori".

Gigi Becali: Unii jucători au figuri în cap

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, că unii dintre jucătorii care nu sunt titulari au "figuri în cap" şi a precizat că, din iarnă, clubul se va despărţi de mulţi dintre ei.

Domenech rămâne antrenorul Franţei

Selecţionerul Raymond Domenech a fost menţinut, miercuri, în această funcţie de Consiliul Federal al Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF), a anunţat preşedintele forului, Jean-Pierre Escalettes.

Doi angajaţi ai unei case a cuplului Beckham reţinuţi şi bănuiţi de furt

Doi angajaţi ai unei case aparţinând fostului căpitan al naţionalei Angliei, David Beckham, şi soţiei sale Victoria Beckham, au fost arestaţi, fiind bănuiţi de furt, informează presa engleză.

Rednic critică sistemul de joc cu un singur atacant al selecţionerului Piţurcă

Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, luni, că nu înţelege de ce echipa naţională a României nu adoptă o tactică cu doi atacanţi şi evoluează într-un sistem de joc cu un singur vârf, cum s-a întâmplat la meciul din preliminariile Cupei Mondiale cu Franţa, scor 2-2.

Piţurcă: Nu cred că Niculae se retrage din echipa naţională

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni, că nu crede că atacantul echipei AJ Auxerre, Daniel Niculae, se va retrage de la prima reprezentativă, pentru că nu a fost reţinut în lotul lărgit pentru partida cu Franţa, contând pentru grupa a 7-a de calificare la CM-2010.

Marius Popa, rechemat în lotul formaţiei FC Timişoara

Portarul formaţiei FC Timişoara, Marius Popa, a fost inclus de antrenorul Dusan Uhrin jr. în lotul pentru partida din 16-imile Cupei României, împotriva echipei CFR II Cluj.

Răzvan Lucescu: Avem forţa să ne calificăm în optimile Cupei României

Antrenorul echipei FC Braşov, Răzvan Lucescu, a declarat, luni, că gruparea ardeleană are puterea de a se califica în optimile de finală ale Cupei României, în dauna formaţiei Farul Constanţa.

Dorinel Munteanu: Meciul cu CFR trebuie câştigat cu inima

Antrenorul Universităţii Cluj, Dorinel Munteanu, a declarat, luni, că partida cu CFR din 16-imile Cupei României trebuie câştigată "cu inima".

Pedriel: Meseria mea este să dau goluri şi asta vreau să fac la Steaua

Atacantul bolivian al FC Steaua, Ricardo Pedriel Suarez, a declarat, luni, că este bucuros că acum poate juca, după ce a primit cartea verde, şi speră să îşi facă meseria cât mai bine, iar acest lucru să se vadă pe tabela de marcaj.

Programul partidelor din preliminariile Cupei Mondiale 2010

Programul partidelor care vor avea loc, miercuri, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010, zona Europa:

Popa: Victoria este numai a jucătorilor

Antrenorul Ionuţ Popa a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că victoria obţinută de Politehnica Iaşi în meciul cu Farul Constanţa, scor 2-1 (1-1), restanţă din etapa a V-a a Ligii I, este numai a jucătorilor.

Clasamentul Ligii I, după meciul restant din etapa a V-a a Ligii I

Clasamentul Ligii I după meciul restant din etapa a V-a a Ligii :

Poli Iaşi – Farul Constanţa, scor 2-1, într-o partidă restantă

Formaţia Politehnica Iaşi s-a impus, duminică, în faţa formaţiei Farul Constanţa, cu scorul de 2-1 (1-1), într-o partidă restantă, disputată pe stadionul "Emil Alexandrescu", contând pentru etapa a V-a a Ligii I.

Becali: Transferul lui Rădoi la Inter Milano este ca şi făcut

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, duminică, la Sport.ro, că transferul fundaşului Mirel Rădoi la Internazionale Milano este ca şi făcut, după ce tehnicianul portughez s-a întâlnit cu jucătorul stelist.

Becali: Mourinho mi-a spus că Goian şi Tamaş sunt cam lenţi

Patronul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, sâmbătă seară, într-o emisiune televizată, că antrenorul echipei Inter, Jose Mourinho, care a urmărit la Constanţa partida România-Franţa, scor 2-2, a afirmat că fundaşii centrali romani Gabriel Tamaş şi Dorin Goian sunt juători buni, "dar cam lenţi".

Le Parisien: Petre şi Goian au crucificat Franţa

"Petre şi Goian au crucificat Franţa, salvarea a venit de la Ribery şi Goucuff", a notat cotidianul Le Parisien în ediţia electronică, după remiza înregistrată de francezi, scor 2-2, în meciul cu România, din preliminariile Cupei Mondiale din 2010.

Chivu: Este un punct foarte important pentru economia grupei

Căpitanul echipei naţionale a României, Cristian Chivu, a declarat la finalul meciul de sâmbătă, împotriva reprezentativei Franţei, scor 2-2, din preliminariile CM-2010, că punctul obţinut la Constanţa este foarte important în economia grupei.

Mutu: S-a văzut o schimbare în atitudinea noastră

Atacantul Adrian Mutu a declarat că în partida de sâmbătă seară, contra selecţionatei Franţei, scor 2-2, din preliminariile CM-2010, tricolorii au demostrat că sunt o echipă valoroasă, dar forţa superioară a francezilor a făcut ca în final partida să se termine la egalitate.

Piţurcă: Păcat, am fost aproape de un rezultat extraordinar

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, sâmbătă seară, că naţionala României a fost foarte aproape de a obţine un rezultat extraordinar în meciul cu Franţa, în care a condus cu scorul de 2-0, dar francezii au revenit şi au obţinut o remiză, scor 2-2.

România a remizat cu Franţa, scor 2-2, în preliminariile CM-2010 (Galerie Foto)

Reprezentativa României a remizat, sâmbătă, scor 2-2 (2-1), în faţa formaţiei Franţei, într-o partidă susţinută pe stadionul Farul din Constanţa, contând pentru grupa a VII-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010, şi a rămas fără victorie pe teren propriu.

Rezultate din grupa a VII-a a preliminariilor CM-2010

Rezultate înregistrate, sâmbătă, în grupa a VII-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010.

Serbia-Lituania, scor 3-0, în grupa a 7-a a preliminariilor CM-2010

Naţionala Serbiei a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), reprezentativa Lituaniei, într-un meci din grupa a VII-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010, din care face parte şi selecţionata României.