fotbal

Spaletti, confirmat în funcţia de tehnician al echipei AS Roma

Tehnicianul echipei AS Roma, Luciano Spalletti, a primit asigurări că postul său nu este în pericol de preşedintele clubului, Rosella Sensi, a anunţat antrenorul vicecampioanei Italiei într-o conferinţă de presă ce a avut loc marţi.

Taher: N-am venit la Rapid să-mi bat joc de mine şi de bani

Omul de afaceri Fathi Taher a declarat agenţiei MEDIAFAX că vrea să fie acţionar cu acte la Rapid, pentru că nu a venit la acest club să-şi bată joc de bani, menţionând că pentru a intra oficial în posesia celor 80 la sută din acţiuni este necesar ca George Copos să întocmească o serie de documente.

Arthuro a revenit la antrenamentele primei echipe a Stelei

Atacantul brazilian Arthuro a revenit la antrenamentele primei echipe a clubului Steaua Bucureşti în cea de-a doua şedinţă de pregătire pe care lotul condus de Dorinel Munteanu a efectuat-o, marţi, la complexul din Bulevardul Ghencea.

Borcea: Oricând pot apărea acţionari noi la Dinamo

Preşedintele FC Dinamo, Cristi Borcea, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că oricând pot apărea alte persoane în rândul acţionarilor grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare şi a negat faptul că ar exista disensiuni între actualii propietari ai clubului.

Ionuţ Chirilă: Borcea şi Turcu au vrut să transforme UTA într-un satelit al FC Dinamo

Antrenorul formaţiei UT Arad, Ionuţ Chirilă, a declarat că doi dintre acţionarii FC Dinamo, Cristi Borcea şi Vasile Turcu, intenţionau, în vara trecută, să investească în clubul arădean şi să-l transforme într-un satelit al grupării "alb-roşii".

Beckham a închiriat un apartament într-o zonă rău famată din Milano

Mijlocaşul englez David Beckham, împrumutat din ianuarie de formaţia din SUA La Galaxy la gruparea italiană AC Milan, a închiriat un apartament de lux la Milano care se află la doar cinci minute de mers pe jos de o zonă rău famată a oraşului, Viale Abruzzi.

Fabbiani: În România, femeile sunt foarte frumoase, iar bărbaţii sunt urâţi

Atacantul echipei CFR Cluj, argentinianul Christian Fabbiani, împrumutat un sezon la Newell'Old Boys, a declarat că femeile din România sunt foarte frumoase, precizând că a putut să cucerească uşor românce, deoarece bărbaţii români sunt urâţi, informează cotidianul La Capital.

Neşu spune că mai are de primit bani de la Steaua şi îl ironizează pe Gigi Becali

Fostul fundaş stelist Mihăiţă Neşu, acum la FC Utrecht, a declarat, ironic, luni seară, într-o emisiune televizată, că îi va plăti el datoriile finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali, dacă acesta are probleme cu banii, precizând că nu şi-a primit prima pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor.

Peseiro: La noi fiecare meci trebuie să fie spectacol

Tehnicianul Jose Peseiro a declarat, luni seară, după meciul cu CS Otopeni, câştigat de Rapid, cu scorul de 2-1, că pentru formaţia bucureşteană fiecare partidă trebuie să fie spectaculoasă, aceasta fiind "o tradiţie".

Condescu: Îi doresc lui Alexandru Piţurcă să ajungă la Steaua

Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, luni, că îi doreşte atacantului formaţiei gorjene, Alexandru Piţurcă, să se transfere la Steaua, după ce finanţatorul Gigi Becali a afirmat că acesta va fi achiziţionat în iarnă.

Piţurcă: Alex va veni la Steaua atunci când voi crede eu de cuviinţă

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni, într-o emisiune televizată, că îl va lăsa pe fiul său, Alexandru, să meargă la Steaua doar în cazul în care va marca 8-10 goluri până în iarnă şi dacă va demonstra că poate face faţă la gruparea "roş-albastră".

Becali: Îl iau pe Alex Piţurcă din iarnă pentru că i-am promis

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că îl va transfera din iarnă pe jucătorul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Alexandru Piţurcă, după ce fiul selecţionerului Victor Piţurcă i-a spus că este mai bun decât toţi atacanţii pe care îi are în lot echipa din Bulevardul Ghencea.

Programul optimilor din Cupa României

Programul meciurilor din optimile Cupei României, stabilit, luni, în urma tragerii la sorţi de la Casa Fotbalului:

Juventus l-ar putea transfera pe Tamaş (presă)

Clubul italian Juventus Torino îl monitorizează pe fundaşul central român Gabriel Tamaş, împrumutat de gruparea franceză AJ Auxerre până la sfârşitul sezonului 2008/2009 la formaţia Dinamo, pentru un eventual transfer, informează cotidianul Ouest-France.

Mutu: Aţi văzut adevăratul jucător Mutu

Atacantul Adrian Mutu (AC Fiorentina) a declarat, după meciul câştigat la Palermo, scor 3-1, în care a înscris de două ori, că a trecut peste problemele medicale şi a jucat la adevărata sa valoare, informează Datasport.

Becali: În următorii ani vor fi cutremure în fotbalul românesc

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, duminică, la un post de televiziune, că în următorii ani vor fi cutremure în fotbalul românesc, deoarece banii investiţi nu vor putea fi recuperaţi.

Gloria Bistriţa a jucat meciul 600 în Liga I

Echipa Gloria Bistriţa a jucat, sâmbătă, în disputa din deplasare cu formaţia FC Braşov, scor 0-0, din etapa a XII-a a Ligii I, meciul cu numărul 600 în primul eşalon.

Rednic: Alţii fac spectacol şi nu câştigă, noi învingem

Tehnicianul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat că este mulţumit de victoria la limită, scor 1-0, obţinută, sâmbătă, în faţa formaţiei Oţelul Galaţi, în etapa a XII-a din Liga I, în ciuda faptului că elevii săi nu au făcut un joc spectaculos.

Ion Marin: Nu se poate să ne lamentăm la infinit

Antrenorul Ion Marin a declarat, sâmbătă, că jucătorii echipei Farul Constanţa nu trebuie să se mai lamenteze la fiecare eşec pe care îl înregistrează.

Emil Boc a luat cartonaş galben de la Ion Crăciunescu

Liderii PDL au jucat, sâmbătă, fotbal, cu juniorii partidului, la Izvorani, într-o partidă oficiată la centru de fostul arbitru FIFA Ion Crăciunescu, pe care seniorii au câştigat-o cu scorul de 8-2, deşi, la un moment dat pe teren erau mai mulţi tineri, iar Emil Boc a primit cartonaş galben.

Eva Roob – fotbalistă şi actriţă porno

Eva Roob este o studentă din Nurnberg, care joacă şi fotbal şi care a devenit celebră în Germania pentru "evoluţiile" ei în industria cinematrografică, informează presa spaniolă.

Fostul internaţional francez Edouard Stako a încetat din viaţă

Fostul internaţional francez Edouard Stako a decedat, joi, la vârsta de 74 de ani, a anunţat cotidianul L'Equipe în ediţia de sâmbătă.

Popa: Am jucat pe cartea totul sau nimic

Tehnicianul Ionuţ Popa a declarat, vineri seară, după înfrângerea, cu scorul de 3-0, din meciul cu FC Argeş, că Poli Iaşi a jucat în repriza a doua "pe cartea totul sau nimic".

Gigi Becali: Dorinel Munteanu va semna un contract pe două sezoane cu Steaua

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că antrenorul Dorinel Munteanu va semna un contract pe două sezoane şi va avea ca principal obiectiv calificarea în grupele Ligii Campionilor.

UEFA ar putea anula sancţiunile date clubului Atletico Madrid

Presa din Spania susţine că UEFA ar putea renunţa la sancţiunile date clubului Atletico Madrid, respectiv două partide considerate acasă, în Liga Campionilor, jucate pe un alt teren şi două etape suspendare antrenorului Javier Aguirre.

David Beckham va juca la AC Milan până în martie

Mijlocaşul englez David Beckham va juca pentru AC Milan doar câteva luni, urmând să revină la Los Angeles Galaxy în martie, când se va relua campionatul profesionist nord-american (MLS), a anunţat, joi, şeful MLS, Don Garber.

Rednic afirmă că are probleme de lot din cauza accidentărilor

Tehnicianul echipei Dinamo Bucureşti, Mircea Rednic, a afirmat că are probleme de lot din cauza accidentărilor, înaintea partidei cu Oţelul Galaţi.

Năstase: Ridicarea lui Piţurcă de procurori, un exemplu de poliţie politică

Deputatul PSD Adrian Năstase a declarat, joi, la Aeroportul Henri Coandă, că ridicarea selecţionerului Victor Piţurcă de către procurorii DNA pentru a i se prezenta documente din dosarul "valiza" este un exemplu de poliţie politică.

Blogul lui Becali: Dorinel Munteanu antrenor Steaua !!!!!

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a anunţat, joi, pe blog-ul său, www.georgebecali.ro/blog, că noul tehnician al vicecampioanei României este Dorinel Munteanu, după ce Marius Lăcătuş a demisionat după meciul cu Olympique Lyon, scor 3-5.

Dorinel Munteanu: Nu m-am hotărat încă dacă accept oferta Stelei

Antrenorul echipei din Liga a II-a Universitatea Cluj, Dorinel Munteanu, a declarat, joi, că nu s-a hotărât încă dacă va acepta postul de tehnician al formaţiei Steaua Bucureşti, după demisia lui Marius Lăcătuş.

CFR Cluj a suferit prima înfrângere în LC, scor 0-1 cu Girondins Bordeaux

CFR Cluj a suferit prima înfrângere în Liga Campionilor, scor 0-1 cu Girondins Bordeaux Campioana României, CFR Cluj, a suferit prima înfrângere în Liga Campionilor, după ce a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0, de formaţia franceză Girondins Bordeaux, într-un meci contând pentru etapa a treia a grupei A a competiţiei.

Piţurcă: Demisia lui Lăcătuş cred că este o greşeală

Antrenorul echipei naţionale a României, Victor Piţurcă, a declarat, la un post de televiziune, că, în opinia sa, Marius Lăcătuş a greşit în momentul în care şi-a prezentat demisia din funcţia de tehnician al formaţiei Staua Bucureşti.

Lăcătuş: Păcat, cred că puteam obţine un rezultat foarte bun

Tehnicianul echipei Steaua, Marius Lăcătuş, a declarat, marţi seară, la Pro TV, după înfrângerea, cu scorul de 5-3, din meciul de pe teren propriu cu Olympique Lyon, că regretă acest rezultat deoarece crede că steliştii ar fi putut învinge.

Steaua a pierdut, scor 3-5, meciul cu Olympique Lyon

Echipa Steaua Bucureşti a pierdut, marţi, pe teren propriu, scor 3-5 (2-3), meciul susţinut în compania formaţiei franceze Olympique Lyon, contând pentru etapa a treia a grupei F a Ligii Campionilor, aceasta fiind a doua înfrângere pe teren propriu a steliştilor în actuala ediţie a competiţiei.

Gigel Bucur: Nu ştiu dacă sunt apt pentru meciul cu CFR Cluj

Atacantul formaţiei FC Timişoara, Gigel Bucur, a declarat, marţi, că nu ştie dacă va putea evolua în partida cu CFR Cluj, după ce s-a accidentat la gleznă în partida cu Farul Constanţa, terminată cu scorul de 1-1.

Gigi Becali speră la o victorie cu Lyon

Patronul stelist Gigi Becali a declarat, marţi, înaintea dineului oficial organizat cu prilejul întâlnirii cu Olympique Lyon, că speră ca formaţia antrenată de Marius Lăcătuş să obţină contra francezilor prima victorie pe teren propriu în grupele LC de când a devenit finanţator al grupării.

Pentru partida Steaua – Olympique Lyon s-au vândut 16.100 de bilete

Aproximativ 16.100 de bilete s-au vândut până luni pentru partida FC Steaua - Olympique Lyon, contând pentru etapa a III-a a grupei F a Ligii Campionilor, a anunţat site-ul steauafc.com.

Gloria Bistriţa – Unirea Urziceni, scor 0-1

Echipa Unirea Urziceni a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Gloria Bistriţa, în ultimul meci al etapei a XI-a a Ligii I şi s-a apropiat la un singur punct de liderul campionatului, Dinamo Bucureşti.

Duckadam crede că Steaua şi CFR vor termina la egalitate meciurile din LC

Fostul portar Helmuth Duckadam crede că formaţia Steaua va remiza pe teren propriu cu francezii de la Olympique Lyon, ca şi gruparea CFR Cluj în deplasarea de la Bordeaux, ambele cu scorul 1-1, în meciurile din etapa a treia a Ligii Campionilor.

Lăcătuş: Dacă atitudinea jucătorilor se va schimba, putem învinge Lyon

Antrenorul FC Steaua, Marius Lăcătuş, a declarat, duminică, la Sport.ro, că dacă atitudinea jucătorilor se va schimba faţă de ultimele meciuri, "roş-albaştrii" au şanse să treacă de Olympique Lyon în grupa F a Ligii Campionilor.