Sport

Mureşan: De abia acum începe campionatul pentru noi

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, vineri, după victoria cu formaţia Unirea Urziceni, scor 1-0, că acest succes reprezintă un nou început în sezonul 2008/2009 pentru elevii antrenorului Maurizio Trombetta, care vor trebui să câştige toate meciurile până la sfârşitul turului.

Poli Iaşi – Pandurii Tg. Jiu, scor 1-1

Formaţia Politehnica Iaşi a remizat, vineri, pe teren propriu, în faţa echipei Pandurii Târgu Jiu, scor 1-1 (1-1), într-o partidă contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I.

Dan Petrescu: Credeam că băieţii mei vor juca astăzi ca la Hamburg

Tehnicianul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, vineri, după înfrângerea, cu scorul de 1-0, din meciul cu CFR Cluj, că este foarte supărat deoarece se aştepta la mai mult de la elevii săi şi credea că aceştia vor evolua cum au făcut-o în Cupa UEFA.

Trombetta: 1-0 e un scor prea mic, puteam câştiga mai clar

Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Maurizio Trombetta, a declarat, vineri, la finalul partidei cu Unirea Urziceni, scor 1-0, meci contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I, că echipa sa putea câştiga mai clar acest joc.

Mihai Stoica: Sunt dezamăgit, dar este un rezultat just

Managerul general al grupării Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, vineri, la sfârşitul meciului pierdut în deplasare cu echipa CFR Cluj, scor 0-1, că este dezamăgit de rezultat, dar este o victorie meritată pentru elevii antrenorului Maurizio Trombetta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CFR Cluj – Unirea Urziceni, scor 1-0

Formaţia CFR Cluj a învins, vineri, pe teren propriu, echipa Unirea Urziceni, cu scorul de 1-0 (0-0), într-o partidă contând pentru etapa a XIII-a Ligii I.

Bute vrea să lupte cu danezul Kessler pentru unificarea centurilor IBF şi WBA

Campionul mondial la categoria supermijlocie, Lucian Bute, a declarat, vineri, la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, că îşi doreşte o luptă cu boxerul danez Mikkel Kessler pentru unificarea centurilor IBF şi WBA.

Sabău: Am obţinut o victorie pe deplin meritată cu FC Argeş

Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, vineri, după victoria cu FC Argeş, scor 2-0, că succesul elevilor săi a fost pe deplin meritat pentru că au practicat un joc mai bun, mai ales în repriza a doua.

Gloria Bistriţa – FC Argeş, scor 2-0

Formaţia Gloria Bistriţa a obţinut prima victorie după opt meciuri, în urma succesului repurtat, vineri, pe teren propriu, în faţa echipei FC Argeş, cu scorul de 2-0 (0-0), într-o partidă contând pentru etapa a XIII-a Ligii I.

Rădoi este incert pentru meciul cu Dinamo

Antrenorul echipei Steaua, Dorinel Munteanu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu va putea conta în partida cu Dinamo pe mijlocaşul Ovidiu Petre, în timp ce căpitanul Mirel Rădoi este incert, o decizie în privinţa lui urmând să se ia în cursul serii.

Alexandru Deaconu arbitrează meciul Dinamo – Steaua

Partida Dinamo - Steaua, care va avea loc, sâmbătă, de la ora 21.00, în etapa a XIII-a a Ligii I, va fi arbitrată de o brigadă avându-l la centru pe Alexandru Deaconu.

Dorinel Munteanu speră să fie pe bancă la meciul cu Dinamo

Antrenorul FC Steaua, Dorinel Munteanu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că speră să poată sta pe banca tehnică a echipei din Bulevardul Ghencea la derbiul cu Dinamo, de sâmbătă, şi că îşi doreşte să găsească înţelegere din partea conducerii clubului Universitatea Cluj.

Prime totale de 130.000 de dolari pentru dinamovişti dacă bat Steaua

Fotbaliştii dinamovişti vor evolua în partida cu Steaua, de sâmbătă, din cadrul etapei a XIII-a a Ligii I, pentru o primă totală în valoare de 130.000 de dolari, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, omul de afaceri Ionuţ Negoiţă, unul dintre sponsorii echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Adrian Mutu, locul 72 în clasamentul intermediar al celor mai populari fotbalişti din lume

Atacantul român al echipei Fiorentina, Adrian Mutu, ocupă locul 72 în clasamentul intermediar al celor mai populari fotbalişti din lume realizat de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).

Argăseală: Acord pentru ca fanii Stelei să fie prezenţi la meciul cu Dinamo

Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, joi seară, agenţiei MEDIAFAX, că în urma unei şedinţe la care a fost prezent şi preşedintele dinamovist Cristi Borcea, s-a ajuns la un acord pentru ca fanii stelişti să fie prezenţi pe stadion la meciul cu Dinamo, din etapa a XIII-a.

AC Milan a anunţat oficial împrumutul lui David Beckham

Clubul AC Milan a anunţat oficial, joi, transferul sub formă de împrumut al mijlocaşului englez David Beckham, de la Los Angeles Galaxy.

Becali s-a împăcat cu suporterii stelişti

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că în urma unei întâlniri avute cu liderii galeriei steliste la sediul din Aleea Alexandru, s-a împăcat cu aceştia, menţionând că le va da suporterilor bilete pentru partida derbi cu Dinamo, informează www.sport.ro.

Amariei: Este posibil să renunţ şi eu la naţională

Componenta echipei naţionale şi a clubului Rulmentul Braşov, Carmen Amariei, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că mai multe jucătoare din prima reprezentativă, printre care se numără şi ea, iau în considerare varianta retragerii înaintea Campionatului European din Macedonia.

Oficialii dinamovişti au scos la vânzare biletele rezervate fanilor FC Steaua

Ofiţerul de presă al FC Dinamo, Ioan Culina, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că gruparea "alb-roşie" a scos la vânzare biletele rezervate iniţial pentru suporterii Stelei, după ce vicecampioana României a anunţat, în mod oficial, că le refuză.

Dinamo a vândut 7.500 de bilete la meciul cu Steaua

FC Dinamo a anunţat că a vândut, până joi, la ora 16.00, 7.500 de bilete din cele 12.000 puse în vânzare la meciul derbi cu formaţia Steaua, programat sâmbătă, de la ora 21.00, în cadrul etapei a XIII-a a Ligii I, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Rednic: Am văzut declaraţiile acţionarilor şi deja am bătut cu 3-1 pe Steaua

Antrenorul Mircea Rednic i-a ironizat, joi, pe acţionarii dinamovişti care au declarat că gruparea "alb-roşie" va câştiga, cu scorul de 3-1, partida cu Steaua, aceştia făcând asemenea afirmaţii optimiste şi înaintea meciurilor cu NEC Nijmegen şi CFR Cluj, ambele soldate cu eşecuri.

Piţurcă vrea ca meciul cu Serbia să se dispute într-un oraş mai îndepărtat de graniţa de sud-vest

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că vrea ca partida naţionalei României cu Serbia, programată la 28 martie 2009, să se dispute într-un oraş mai îndepărtat de graniţa cu ţara vecină, pentru ca suporterii oaspeţilor să nu vină în număr mare la meci.

Pele consideră că foarte rar un mare jucător devine şi un tehnician bun

Fostul fotbalist brazilian, Pele, a declarat, miercuri, că îi doreşte succes lui Diego Maradona în noua sa postură de antrenor al naţionalei Argentinei, dar apreciază că rareori un mare jucător devine şi un tehnician foarte bun.

Stan spune că maşina sa a fost avariată în incidentele de la Suceava

Directorul general al grupării Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat că maşina sa, pe care i-o împrumutase cumnatului său, arbitrul Marius Bocăneală, a fost zgâriată toată după partida Cetatea Suceava - Ceahlăul, la finalul căreia centralul a fost bătut.

Răzvan Lucescu: Faptul că nu marcăm apasă pe umerii noştri

Antrenorul FC Braşov, Răzvan Lucescu, a declarat, joi, că echipa sa este decisă să câştige meciul de la Constanţa, cu Farul, din etapa a XIII-a a Ligii I, dar crede că în acest moment principala problemă a jucătorilor săi este că nu reuşesc să înscrie.

Comisia de Apel a FRF a înjumătăţit amenda primită de Mititelu

Comisia de Apel a FRF a redus la jumătate amenda de 300.000 de lei primită de finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, în urmă cu două săptămâni la Comisia de Disciplină, pentru declaraţii calomnioase.

Presa din Italia laudă jocul lui Ştefan Radu la meciul Chievo-Lazio

Fundaşul român al echipei Lazio Roma, Ştefan Radu, care a evoluat titular în partida câştigată de echipa sa, scor 2-1, pe terenul formaţiei Chievo, a avut, conform presei din Italia, o evoluţie bună la partida de miercuri.

Marion Jones nu va mai reveni în activitatea sportivă

Atleta americană Marion Jones, care a efectuat şase luni de închisoare după ce a recunoscut că a folosit substanţe dopante, a anunţat miercuri, la un post de televiziune american, că nu va mai reveni în activitate sportivă, informează L'Equipe.

Datasport: Evoluţia lui Chivu la mijlocul terenului nu a convins

Prestaţia jucătorului român al echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, care a fost folosit ca mijlocaş la închidere în partida de miercuri seara, contra formaţiei Fiorentina (0-0), nu a fost una convingătoare, conform presei din Italia.

Site-ul Fiorentinei: Absenţa lui Mutu din partida cu Inter a fost ca o precauţie

Site-ul oficial al clubului AC Fiorentina a anunţat că absenţa atacantului Adrian Mutu din partida de miercuri, împotriva formaţiei Inter Milano (0-0), a fost ca o precauţie după accidentarea suferită de internaţionalul român la finele partidei de duminică din Serie A, contra echipei Palermo.

Neşu: Nu m-aş mai întoarce la Steaua

Fostul fundaş stelist Mihăiţă Neşu, acum la FC Utrecht, a declarat, miercuri, la un post de televiziune, că nu ar mai reveni la FC Steaua şi a precizat că încă speră să-şi recupereze banii datoraţi de gruparea stelistă.

FIFA a anunţat numele celor 23 de candidaţi pentru titlul de jucător al anului

FIFA a anunţat, miercuri, lista celor 23 de candidaţi nominalizaţi pentru titlul de jucător al anului,distincţie ce va fi decernată la 12 ianuarie, la Opera din Zurich.

Sorin Cârţu a fost suspendat o etapă şi amendat cu 300 de lei

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis, miercuri, suspendarea pentru o etapă cu amendarea cu 300 de lei a antrenorului echipei Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cârţu, trimis în tribună la meciul cu FC Vaslui, scor 1-0, din etapa a XII-a a Ligii I, informează site-ul frf.ro.

Trombetta: Spre deosebire de Timişoara, Urziceniul are un joc mult mai bine definit

Antrenorul echipei CFR Cluj, Maurizio Trombetta, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Unirea Urziceni are un joc bine definit în comparaţie cu FC Timişoara, formaţie despre care tehnicianul a spus că are un joc "indescifrabil".

Mihai Stoica: Nimeni nu mă poate opri să spun ce gândesc

Managerul general al grupării Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că nu este "obsedat de Steaua", aşa cum l-a acuzat finanţatorul stelist Gigi Becali, şi a adăugat că nimeni nu îl poate opri să spună ceea ce gândeşte atunci când este întrebat.

Bratu: Sper să profităm de pasa proastă prin care trece Steaua

Atacantul dinamovist Florin Bratu, care a plecat miercuri, în Belgia, unde urmează să efectueze un control medical, a declarat că speră ca echipa sa să poată profita de pasa proastă prin care trece Steaua şi să învingă în derbiul de sâmbătă.

Dan Petrescu: Avem de luat o revanşă faţă de CFR Cluj

Antrenorul formaţiei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că vrea la meciul de vineri să îşi ia revanşa faţă de CFR Cluj, în faţa căreia a pierdut finala Cupei României din sezonul trecut.

Becali îl trimite pe Mihai Stoica la doctor

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că îi cere public managerului general al grupării Unirea Urziceni, Mihai Stoica, fostul său angajat, să nu mai vorbească despre echipa "roş-albastră", iar dacă nu poate să se abţină, să meargă la medic.

Becali spune că vrea să scape de „derbedeii şi golanii” din peluze

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, la o emisiune televizată, că vrea ca în viitor să scape de "derbedeii şi golanii" din peluzele stadionului din Bulevardul Ghencea, care dau tonul la scandări împotriva sa, adăugând că doreşte altfel de galerie, mai civilizată.

Gigi Becali, nemulţumit de chiria cerută de MAp pentru Stadionul Steaua

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că este indignat de faptul că Ministerul Apărării solicită 65.000 de euro pe lună pentru închirierea stadionului, precizând că a investit zece milioane de euro în modernizarea bazei sportive din Bulevardul Ghencea.