Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că la şefia partidului au fost depuse nouă candidaturi, iar la funcţia de vicepreşedinte au fost depuse 62 de candidaturi.
Corpurile neînsufleţite a două persoane au fost recuperate din clădirea federală din Austin, Texas, lovită joi de un avion de mici dimensiuni, iar alte 13 persoane au fost rănite în urma incidentului, relatează CNN.
Plutonierul Eugen Mănăilă din Batalionul 33 Manevră a fost rănit la piciorul drept, vineri dimineaţă, în Afganistan, informează MApN, care precizează că militarul român a fost operat de urgenţă, starea lui fiind stabilă.
Ambasadorul american în China a fost convocat vineri de autorităţi pentru a i se înmâna un protest formal, după întâlnirea de joi între preşedintele Barack Obama şi Dalai Lama, liderul spiritual al budiştilor tibetani, a anunţat agenţia oficială China Nouă.
Raportul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), potrivit căruia Teheranul ar fabrica arma atomică, demonstrează că Iranul nu îşi respectă obligaţiile internaţionale, a apreciat, joi, Casa Albă.
Planul preşedintelui american Barack Obama de a pune în funcţiune un scut antirachetă pentru a contracara Iranul întâmpină rezistenţă din partea Turciei, reticentă în a găzdui o bază radar atât timp ţările NATO nu îşi intensifică sprijinul pentru acest sistem, scrie Financial Times în ediţia online.
Femeia de 240 de kilograme care a născut, în urmă cu o zi, la Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) şi fetiţa ei se simt bine, sunt stabile, dar mama este încă la Terapie Intensivă, sub atentă monitorizare, deoarece riscurile nu sunt încă eliminate.
Patinatorul rus Evgheni Pluşenko, medaliat cu argint în proba masculină a concursului de patinaj artistic de la Jocurile Olimpice, a declarat că probabil americanul Evan Lysacek avea mai multe nevoie de aur decât el.
Carrefour va intra în curând pe piaţa supermarketurilor din Bucureşti prin preluarea spaţiilor unor magazine de proximitate operate de comercianţi locali, potrivit unor surse din piaţă. Una dintre primele unităţi Carrefour Market din Bucureşti va fi amplasată în zona Orizont din cartierul Drumul Taberei, au mai spus sursele citate, potrivit "Ziarului Financiar".
Preţurile terenurilor au scăzut în ultimii doi ani mai puţin în centrul oraşelor, unde oferta este destul de limitată, şi mai mult la periferii şi în zonele rurale, unde investitorii achiziţionau în perioada 2006 - 2008 loturi imense, mizând pe o extindere rapidă a oraşelor pe orizontală, potrivit "Ziarului Financiar".
Firmele de leasing au ajuns să recupereze şi bunuri mai puţin obişuinte de la clienţii rău-platnici, cum ar fi aparate de bronzat, bărci de pescuit, jet-skiuri, maşini de tricotat sau automate de cafea, după ce anul trecut s-au concentrat în special de recuperarea pe maşini, potrivit "Ziarului Financiar".
Un grup de cercetători de la Universitatea Western din Australia au identificat motivul pentru care unele femei nu îşi găsesc sufletul pereche. Oamenii de ştiinţă spun că motivul ţine de gene, mai precis de moştenirea genetică, arată "Gândul".
"Gândul" a iniţiat un experiment - cum gestionezi veniturile când eşti într-o relaţie şi, mai ales, cum separi ceea ce e al meu de ceea ce e al nostru. Din moment ce am acceptat să fim un cuplu, conform principiului dragostea nu se împarte la doi, pare că şi banii ar trebui să aibă aceeaşi soartă, respectiv să fie împărţiţi şi cheltuiţi frăţeşte.
Carnea friptă la flacăra produsă prin arderea gazului este mult mai periculoasă pentru sănătate, comparativ cu cea preparată pe o plită electrică. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie din oraşul norvegian Trondheim, arată "Gândul".
A primit Călinescu o ofertă clară de a conduce TVR? "Nu neg c-am vorbit cu nişte cetăţeni... De principiu, n-aş respinge, nu e vorba să conduc Aeroportul Otopeni sau Ministerul Industriilor, la televiziune cred că mă pricep. Dar o poziţie clară voi avea când vom trece de etapa un nume printre alte nume", a declarat Florin Călinescu citat de "Gândul".
Ionuţ Costea, preşedintele băncii de stat EximBank, susţine că salariul său de circa 20.000 de euro pe lună este la un nivel scăzut faţă de cele practicate în mediul bancar românesc. Întrebat de "Gândul" dacă remuneraţia primită reflectă performanţele băncii pe care o conduce, cumnatul preşedintelui PSD Mircea Geoană a răspuns că "salariul este în concordanţă cu valoarea din băncile private şi de stat de pe piaţă, dar la nivelul de jos".
Patinatorul american Evan Lysacek a câştigat, vineri, medalia de aur în proba masculină din cadrul concursului de patinaj artistic de la Jocurile Olimpice de la Vancouver.
Solicitarea patinatoarei germane Claudia Pechstein, privată de JO pentru dopaj, a fost respinsă, joi, de curtea ad-hoc a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Vancouver, în contextul în care ea spera să participe la urmărirea pe echipe.
Sportiva română Maria Marinela Mazilu ocupă ultimul loc la skeleton după primele două manşe ale concursului olimpic, informează site-ul oficial al competiţiei.
1876 - S-a născut sculptorul Constantin Brâncuşi, membru post-mortem al Academiei Române; artist al secolului XX, Brâncuşi a exprimat în creaţia sa, esenţializată şi purificată în liniile ce o compun, o viziune cu totul nouă asupra lumii, în care sunt regăsite miturile primordiale ale omenirii, dar şi elementele inconfundabile ale artei populare româneşti (m. 16 martie 1957, Paris).
Presa engleză a calificat drept "încăpăţânată şi bine organizată" echipa Unirea Urziceni, care a fost învinsă, joi, cu scorul de 1-0, de formaţia Liverpool, în 16-imile Ligii Europa, apreciind că golul lui Ngog din ultimele minute i-a ajutat pe englezi să nu părăsească "ruşinaţi" arena Anfield Road.
Tehnicianul Rafael Benitez a declarat, joi, că formaţia Unirea Urziceni, pe care Liverpool a învins-o, cu scorul de 1-0, în 16-imile Ligii Europa, ar putea face faţă în Premier League, dar are un stil diferit de cel din fotbalul englez, transmite trimisul MEDIAFAX.
Tehnicianul echipei Unirea Urziceni, Ronny Levy, a declarat, joi, după înfrângerea, cu scorul de 0-1, din meciul cu FC Liverpool, că este dezamăgit şi va discuta cu jucătorii săi pentru a-i încuraja, însă a calificat rezultatul drept unul bun, transmite trimisul MEDIAFAX.
Managerul general al clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, joi, după meciul cu Liverpool, din prima manşă a 16-imilor Ligii Europa, că englezii au luat o opţiune serioasă pentru calificarea în faza următoare a competiţiei, dar şi că Unirea poate spera în continuare la un rezultat bun.
Sportiva americană Lindsay Vonn a căzut, joi, în proba de slalom al super-combinatei de la Jocurile Olimpice, concursul fiind câştigat de Maria Riesch, din Germania.
Campioana României, Unirea Urziceni, a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de formaţia engleză FC Liverpool, într-un meci contând pentru manşa întâi a 16-imilor de finală ale Ligii Europa.
Campioana României la volei feminin, Metal Galaţi, şi-a încheiat parcursul în acest sezon de Liga Campionilor, după ce a fost învinsă, joi, în deplasare, de formaţia turcă Fenerbahce Istanbul, cu scorul de 3-0 (25-15, 27-25, 25-20), în meciul retur din faza play-off-ului de 12 echipe.
Sportiva română Eva Tofalvi s-a clasat, joi, pe locul 11 în proba de biatlon 15 kilometri din cadrul Jocurilor Olimpice de la Vancouver, egalând astfel cea mai bună performanţă a sa la Olimpiada de iarnă, informează site-ul oficial al competiţiei.
Liderii PSD Adrian Năstase şi Miron Mitrea i-au propus lui Ion Iliescu să candideze pentru şefia PSD, dar fostul preşedinte a declinat oferta, relatează cotidianul "Gândul" în ediţia de vineri.
Inaugurarea Winter Park Bâlea Lac 2010, programată pentru sâmbătă, a fost amânată din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, meteorologii anunţând vânt de peste o sută de kilometri la oră în Masivul Făgăraş.
Ministerul Sănătăţii precizează că toate cele 6.999 de cazuri gripă A/H1N1 au fost confirmate după metodologii standard utilizate la nivel european, iar pentru cele 122 de decese au fost făcute necropsii la 98 de pacienţi, în celelalte 24 de cazuri familiile refuzând procedura.
Un avion de mici dimensiuni cu un singur motor a lovit, joi, o clădire de birouri cu şapte etaje din Austin, în statul american Texas, relatează Fox News.
Schioarea română Edith Miklos, care miercuri a suferit o entorsă a ligamentelor unui genunchi, în proba de coborâre din cadrul Jocurilor Olimpice de la Vancouver, nu şi-a revenit după accidentare şi a renunţat să participe în proba de super-combinată, informează site-ul oficial al competiţiei.
Cele mai îndatorate cinci state din Uniunea Europeană (UE), respectiv Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia şi Spania, au de plătit 2.850 de miliarde de dolari în următorii trei ani pentru a acoperi împrumuturile şi obligaţiunile contractate.
Renegocierea în regim de urgenţă a CCM pentru ramura mass-media, cerută de PPR şi Patronatul Romedia este neviabilă şi incorectă pentru angajaţi, consideră MediaSind, într-un comunicat remis, joi, Agenţiei MEDIAFAX.
Romanian banks expect, for the first time in the past two years, a relaxation of lending standards for mortgage loans, on the real estate market, by lowering housing prices, according to a central bank survey.
Microsoft şi Yahoo! au anunţat joi că au obţinut acordul necondiţionat din partea Departamentului american de Justiţie şi a Comisiei Europene pentru alianţa în domeniul serviciilor de căutare pe Internet, menită să concureze liderul de piaţă Google.
Poliţia din oraşul turc Diyarbakîr a descoperit o reţea de pariuri sportive ilegale pe internet, iar mai mulţi fotbalişti din prima şi a doua ligă din Turcia au fost arestaţi pentru implicarea în ilegalităţi.