CELE MAI NOI ARTICOLE

Consulul Tiberiu Dinu nu ştia de solicitarea de rechemare în ţară

Consulul României la Milano, Tiberiu Dinu, a declarat, marţi, după întâlnirea cu procurorii DNA, că nu a fost informat în legătură cu solicitarea de rechemare a sa în ţară, subliniind că nu are nicio implicare în acest dosar, la fel cum nici premierul Emil Boc nu are.
Consulul Tiberiu Dinu nu ştia de solicitarea de rechemare în ţară

Tănase: Putem să batem în deplasare şi Austria, şi Franţa, şi Serbia

Mijlocaşul Cristian Tănase a declarat, marţi, că echipa naţională poate câştiga partidele din deplasare contra reprezentativelor Austriei, Franţei şi Serbiei, vitale pentru păstrarea şanselor de calificare la CM din 2010.
Tănase: Putem să batem în deplasare şi Austria, şi Franţa, şi Serbia

Bellu: Sper să fie doar o informaţie neprobată la EHF

Secretarul de stat, Octavian Bellu, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că speră sã fie vorba doar de o informaţie neprobată, în cazul meciului România-Muntenegru, care, conform site-ului eurohandball.com, se află pe o listă de şase partide suspectate că s-ar fi încercat aranjarea lor.
Bellu: Sper să fie doar o informaţie neprobată la EHF

Băsescu: Nu se poate ca bugetarii să ceară salarii mai mari când criza generează şomaj

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la o întâlnire cu reprezentanţii Camerelor de comerţ din România, că nu se poate, în această perioadă, ca în timp ce criza economică generează şomaj, bugetarii să ceară măriri de salarii.
Băsescu: Nu se poate ca bugetarii să ceară salarii mai mari când criza generează şomaj

ERATĂ: Moody’s a modificat în scădere ratingul datoriei de stat a Ungariei de la „A3” la „Baa1”

(Modifică, în titlu şi lead, treptele de rating ale Ungariei.)
ERATĂ: Moody's a modificat în scădere ratingul datoriei de stat a Ungariei de la

Stanca: Echipa României ar câştiga prin readucerea celor care evoluează în Franţa

Jucătorul echipei Dinamo, Răzvan Stanca, a declarat, marţi, la sediul CS Dinamo, că reprezentativa României ar avea de câştigat prin readucerea jucătorilor care evoluează la cluburi din Franţa.
Stanca: Echipa României ar câştiga prin readucerea celor care evoluează în Franţa

Curtea Supremă din Pakistan suspendă verdictul împotriva lui Nawaz Sharif

Curtea Supremă din Pakistan a suspendat marţi un verdict care îl excludea din viaţa publică pe principalul lider al opoziţiei Nawaz Sharif, din cauza precedentelor condamnări penale, o nouă etapă către calmarea tensiunilor politice din ultimele săptămâni, relatează AFP.
Curtea Supremă din Pakistan suspendă verdictul împotriva lui Nawaz Sharif

Rulmentul Braşov va fi scoasă din nou la vânzare, la sfârşitul lunii aprilie

Creditorii societăţii Rulmentul Braşov au decis, marţi, ca uzina să fie scoasă din nou la vânzare la sfârşitul lunii aprilie, urmând aceeaşi strategie ca şi anul trecut şi păstrând preţul de 35 de milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Rulmentul Braşov va fi scoasă din nou la vânzare, la sfârşitul lunii aprilie

Piţurcă spune că a fost exclus deoarece a cerut plata restanţelor financiare

Atacantul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Alexandru Piţurcă, a declarat, marţi, că a fost exclus din lot pentru că a solicitat conducerii clubului să i se achite restanţele financiare şi nu exclude varianta despărţirii de gruparea gorjeană.
Piţurcă spune că a fost exclus deoarece a cerut plata restanţelor financiare

SUA şi ţările europene ar putea avea viziuni diferite asupra viitorului NATO

Membrii NATO vor sărbători, pe malurile Rinului, împlinirea a 60 de ani de la crearea celei mai puternice alianţe militare din lume, însă unanimitatea ar putea fi pusă sub semnul întrebării dacă SUA vor insista asupra transformării Alianţei într-o organizaţie globală, comentează AFP.
SUA şi ţările europene ar putea avea viziuni diferite asupra viitorului NATO

Rusia ezită încă să reia colaborarea cu NATO, dar aşteaptă prima întâlnire Medvedev-Obama

NATO a decis să reia dialogul cu Rusia, întrerupt după războiul din Georgia, dar întâmpină dificultăţi în încercarea de a convinge Moscova că o alianţă fondată în timpul Războiului Rece împotriva URSS nu este ostilă Rusiei, comentează AFP.
Rusia ezită încă să reia colaborarea cu NATO, dar aşteaptă prima întâlnire Medvedev-Obama

Zeci de mii de protestatari, aşteptaţi la Strasbourg şi Kehl în timpul summitului NATO

Între 30.000 şi 60.000 de manifestanţi, reprezentând circa 500 de asociaţii din 23 de ţări, sunt aşteptaţi la sfârşitul săptămânii la Strasbourg şi Baden Baden, pentru a-şi exprima opoziţia faţă de NATO, în timpul summitului Alianţei desfăşurat în Franţa şi Germania, relatează AFP.
Zeci de mii de protestatari, aşteptaţi la Strasbourg şi Kehl în timpul summitului NATO

CFA România: Creditarea bancară s-ar putea relua în trei până la nouă luni

Creditarea în sistemul bancar s-ar putea relua într-un interval cuprins între trei şi nouă luni, însă companiile româneşti nu vor mai înregistra evoluţii similare perioadei dinainte de criză, a declarat, marţi, preşedintele CFA România, Dragoş Cabat.
CFA România: Creditarea bancară s-ar putea relua în trei până la nouă luni

Franţa revine în structurile militare ale NATO, la împlinirea a 60 de ani de la crearea Alianţei

Franţa, revenită în structurile militare ale NATO, consideră că revizuirea doctrinei strategice a Alianţei reprezintă o bună ocazie pentru a insista asupra vocaţiei principale a Alianţei, de organizaţie de apărare reciprocă, comentează AFP.
Franţa revine în structurile militare ale NATO, la împlinirea a 60 de ani de la crearea Alianţei

Marian Sârbu dezminte informaţiile privind reducerea concediului de creştere a copilului

Marian Sârbu a dezminţit, marţi, că ar exista un proiect privind reducerea concediului de creştere a copilului şi a declarat că există propuneri ale unor organizaţii nonguvernamentale referitor la transferarea unei părţi din indemnizaţia de creştere a copilului în fondul de salarii pentru bone.
Marian Sârbu dezminte informaţiile privind reducerea concediului de creştere a copilului

Comandanţii NATO se aşteaptă la intensificarea violenţelor în Afganistan

Comandanţii NATO, confruntaţi în Afganistan cu cea mai complexă provocare din istoria Alianţei, în faţa unei insurecţii care continuă să se extindă, se aşteaptă ca în lunile următoare violenţele să se intensifice, concomitent cu venirea unor efective suplimentare americane, comentează AFP.
Comandanţii NATO se aşteaptă la intensificarea violenţelor în Afganistan

Afganistanul şi relaţiile cu Rusia, subiecte importante pe agenda lui Barack Obama la summitul NATO

Barack Obama îşi va face, la summitul NATO, debutul pe scena internaţională în calitate de comandant suprem al forţelor americane, încercând să-şi convingă aliaţii să susţină noua sa strategie pentru Afganistan, comentează AFP.
Afganistanul şi relaţiile cu Rusia, subiecte importante pe agenda lui Barack Obama la summitul NATO

Conţinuturile Walt Disney vor fi accesibile pe YouTube

Walt Disney şi YouTube au încheiat un parteneriat în baza căruia fragmente din emisiunile produse de compania media vor fi publicate pe platforma online.
Conţinuturile Walt Disney vor fi accesibile pe YouTube

Moody’s a modificat în scădere ratingul datoriei de stat a Ungariei de la „Baa1” la „A3”

Agenţia de evaluare financiară Moody's a modificat în scădere ratingul datoriei de stat a Ungariei de la "Baa1" la "A3", cu perspectivă negativă, motivând decizia prin poziţia financiară slabă a ţării, situaţie care a determinat autorităţile să recurgă la fondurile de urgenţă ale FMI.
Moody's a modificat în scădere ratingul datoriei de stat a Ungariei de la

Dan Voinea şi-a depus cerere de pensionare începând cu 13 martie

Generalul magistrat Dan Voinea a anunţat, marţi, la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) că şi-a depus cerere de pensionare începând cu data de 13 martie.
Dan Voinea şi-a depus cerere de pensionare începând cu 13 martie

Cârstoiu poate reveni la meciul cu Pandurii

Mijlocaşul echipei FC Argeş, Monel Cârstoiu, ar putea reveni pe teren într-un meci din Liga I după şapte luni de indisponibilitate, chiar împotriva formaţiei Pandurii Târgu Jiu, după ce în partida tur a fost accidentat de atacantul Alexandru Piţurcă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cârstoiu poate reveni la meciul cu Pandurii

Autorităţile britanice au dejucat planul unor membri al-Qaida de evadare din închisoare

Autorităţile britanice au dejucat un plan al unor membri al-Qaida de a evada dintr-o închisoare prin deturnarea unui elicopter, relatează Daily Mail în ediţia electronică.
Autorităţile britanice au dejucat planul unor membri al-Qaida de evadare din închisoare

Certasig va aloca 500.000 euro pentru a participa la compania de asigurare împotriva dezastrelor

Certasig intenţionează să aloce cel puţin 500.000 euro pentru a intra în acţionariatul viitoarei societăţi de asigurare-reasigurare Pool de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), propunerea urmând să fie discutată de acţionari la finele lunii aprilie.
Certasig va aloca 500.000 euro pentru a participa la compania de asigurare împotriva dezastrelor

Pacienţii români sunt printre cei mai puţin informaţi din Europa – studiu –

Pacienţii romani sunt printre cei mai puţin informaţi din Europa, în timp ce Danemarca ocupă primul loc, urmată de Germania şi Finlanda, potrivit unui raport "Empowerment of the European Patient - Options and Implications", publicat marţi la Bruxelles.
Pacienţii români sunt printre cei mai puţin informaţi din Europa - studiu -

Contra: O să jucăm pentru a spăla un pic ruşinea după înfrângerea cu Serbia

Fundaşul Cosmin Contra a declarat, marţi, după antrenamentul de la Klagenfurt, că fotbaliştii echipei naţionale a României vor juca în partida cu Austria de miercuri pentru a spăla ruşinea provocată de înfrângerea de pe teren propriu cu Serbia.
Contra: O să jucăm pentru a spăla un pic ruşinea după înfrângerea cu Serbia

Egil Olsen şi-a prelungit înţelegerea cu naţionala Novegiei până la finalul preliminariilor CM-2010

Antrenorul Egil Olsen, care a fost numit în luna ianuarie la conducerea naţionalei Norvegiei doar pentru trei meciuri, şi-a prelungit, marţi, înţelegerea cu federaţia norvegiană până la finalul campaniei de calificare pentru turneul final al CM-2010, informează L'Equipe.
Egil Olsen şi-a prelungit înţelegerea cu naţionala Novegiei până la finalul preliminariilor CM-2010

Becali: Dacă pleacă Piţurcă, Hagi e deja pe turnantă

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, că antrenorul Gheorghe Hagi va deveni noul selecţionerul al României în cazul în care actualul tehnician al "tricolorilor", Victor Piţurcă, va fi înlăturat, excluzând însă o posibilă demisie a acestuia.
Becali: Dacă pleacă Piţurcă, Hagi e deja pe turnantă

Preşedintele cotidianului Agenda zilei i-a înmânat simbolic lui Emil Boc ultimul număr al ziarului

Profitând de întâlnirea dintre membrii Clubului Român de Presă şi Emil Boc, care a avut loc marţi, preşedintele trustului de presă Agenda Timişoara i-a înmânat premierului ultimul număr tipărit al cotidianului Agenda zilei, care, din cauza crizei financiare, va apărea exclusiv online.
Preşedintele cotidianului Agenda zilei i-a înmânat simbolic lui Emil Boc ultimul număr al ziarului

Romania’s Cos See Manager Salaries Flat Or Slightly Higher In ’09 – Ernst & Young

Representatives of Romanian companies forecast a moderate growth of managers’ salaries, and some estimate the salaries will remain unchanged, because of economic turmoil, according to a February Ernst&Young survey.
Romania’s Cos See Manager Salaries Flat Or Slightly Higher In ’09 - Ernst & Young

Barack Obama le trimite mesaje electronice alegătorilor din New York, cerându-le din nou sprijinul

Preşedintele american, Barack Obama, le-a trimis mesaje electronice electorilor pentru a le cere să îl sprijine pe candidatul democrat Scott Murphy la alegerile din cel de-al 20-lea district parlamentar al statului New York, considerate un test pentru politica sa, relatează site-ul Politico.com.
Barack Obama le trimite mesaje electronice alegătorilor din New York, cerându-le din nou sprijinul

Marian Sârbu referitor la recomandările BM privind pensionarea: Nu se va întâmpla nimic până în 2014

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, marţi, referitor la recomandările Băncii Mondiale privind ridicarea vârstei de pensionare peste pragul de 70 de ani până în 2050, că prevederile Legii 19/2001 privind pensiile rămân valabile şi că "nu se va întâmpla nimic până în 2014".
Marian Sârbu referitor la recomandările BM privind pensionarea: Nu se va întâmpla nimic până în 2014

Bărbat, condamnat după ce a promis unui analfabet că îl ajută să obţină permisul de conducere

Un bărbat a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru că a primit bani de la un analfabet pentru a-l ajuta să obţină permisul de conducere fără a susţine examenul, informează Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).
Bărbat, condamnat după ce a promis unui analfabet că îl ajută să obţină permisul de conducere

Nica a vorbit în Comisia de apărare de restructurarea a 20 de direcţii din aparatul central al MAI

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a prezentat, marţi, la începutul audierilor din Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, măsurile de restructurare ale ministerului, el precizând că 20 de direcţii generale din aparatul central al ministerului au fost restructurate.
Nica a vorbit în Comisia de apărare de restructurarea a 20 de direcţii din aparatul central al MAI

Richard Moat renunţă la conducerea Orange România

Richard Moat a decis să plece din poziţia de director executiv al Orange România, din motive personale, după patru ani de mandat, interimatul fiind asigurat de actualul director comercial al operatorului de telefonie mobilă, Thierry Millet, a anunţat, marţi, compania.
Richard Moat renunţă la conducerea Orange România

Iranul afirmă că este dispus să participe la reconstrucţia Afganistanului

Iranul este dispus să participe la reconstrucţia Afganistanului, a declarat marţi, la Haga, ministrul adjunct al Afacerilor Externe iranian, Mohammad Mehdi Akhoundzadeh, la conferinţa internaţională privind viitorul Afganistanului.
Iranul afirmă că este dispus să participe la reconstrucţia Afganistanului

SSIF Broker ar putea avea pierderi de 70 mil. lei, după ce a constituit un provizion de 72,4 mil.lei

SSIF Broker Cluj-Napoca a înregistrat anul trecut provizioane de 72,4 milioane lei ca urmare a scăderii valorii de piaţă a acţiunilor din portofoliu, ceea ce ar putea duce la pierderi de 70,4 milioane lei, în cazul în care cheltuielile vor fi înregistrate în contul de profit şi pierdere.
SSIF Broker ar putea avea pierderi de 70 mil. lei, după ce a constituit un provizion de 72,4 mil.lei

Două trenuri accelerat au fost anulate, miercuri, pe ruta Târgovişte – Pietroşiţa

Circulaţia a două trenuri accelerat pe ruta Titu - Pietroşiţa se modifică, miercuri, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară între staţiile Vulcana Pandele şi Doiceşti, din judeţul Dâmboviţa, ele urmând să meargă doar între Titu şi Târgovişte, informează CFR Călători.
Două trenuri accelerat au fost anulate, miercuri, pe ruta Târgovişte - Pietroşiţa

Parlamentul a adoptat o declaraţie solemnă la finalul şedinţei de aniversare a NATO

Parlamentul a adoptat, marţi, cu unanimitate, o declaraţie solemnă cu ocazia aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea NATO, prin care România asigură Alianţa de sprijinul său şi pe viitor, dar îşi afirmă susţinerea pentru continuarea politicii de atragere a statelor din Balcanii de Vest.
Parlamentul a adoptat o declaraţie solemnă la finalul şedinţei de aniversare a NATO

Diaby, indisponibil pentru meciul naţionalei Franţei cu Lituania

Mijlocaşul echipei Arsenal Londra, Abou Diaby, va fi indisponibil pentru meciul pe care naţionala Franţei îl dispută, miercuri, pe teren propriu, cu Lituania, în grupa a 7-a a preliminariilor CM-2010, din care face parte şi naţionala României, din cauza unei accidentări la şold, informează L'Equipe.
Diaby, indisponibil pentru meciul naţionalei Franţei cu Lituania

Mutu şi-a întrerupt antrenamentul pentru 15 minute

Atacantul Adrian Mutu şi-a întrerupt pregătirea pentru 15 minute, în timpul antrenamentului de marţi al echipei naţionale a României din Austria, revenind pe gazon doar după ce a primit îngrijiri la piciorul drept din partea masorului primei reprezentative.
Mutu şi-a întrerupt antrenamentul pentru 15 minute