CELE MAI NOI ARTICOLE

Visul lui Chivu: o finală Inter – Roma în LC

Fundaşul Cristian Chivu a declarat, într-un interviu acordat cotidianului Corriere dello Sport, că visul său este ca actuala sa echipă, Internazionale Milano, şi fosta sa formaţie, AS Roma, să se întâlnească în finala Ligii Campionilor.
Visul lui Chivu: o finală Inter - Roma în LC

„Faust”-ul lui Purcărete, nominalizat pentru cel mai bun spectacol la Premiile Uniter

Spectacolele "Faust" de Silviu Purcărete, "Ionesco – Cinci piese scurte" de Alexandru Dabija şi "Unchiul Vania" de Andrei Şerban sunt nominalizate la ediţia din acest an a Premiilor UNITER, unde, pentru titlul de cel mai bun regizor concurează László Bocsárdi, Alexandru Dabija şi Andrei Şerban.

Şi Dan Mircea Popescu şi-a depus candidatura la CN al PSD – surse

Senatorul PSD Dan Mircea Popescu şi-a depus, marţi, dosarul de candidatură la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, în timp ce senatorul Aristide Roibu şi-a depus dosarul de candidatură la funcţia de trezorier al partidului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PSD.
Şi Dan Mircea Popescu şi-a depus candidatura la CN al PSD - surse

Degeratu: România ar putea să îşi schimbe poziţia faţă de Kosovo

Consilierul de stat pe probleme de Apărare, Constantin Degeratu, a declarat, marţi, la Constanţa, că ţara noastră ar putea să-şi schimbe poziţia faţă de Kosovo, în funcţie de cum vor evolua lucrurile în Europa, dar mai ales în funcţie de interesele naţionale.
Degeratu: România ar putea să îşi schimbe poziţia faţă de Kosovo

Vânzările de autovehicule noi au crescut cu 42,6% în ianuarie, la 23.369 unităţi

Vânzările de autovehicule noi au totalizat 23.369 unităţi în luna ianuarie, în creştere cu 42,6% faţă de perioada similară din 2007, cel mai mare avans fiind înregistrat pe segmentul vehiculelor comerciale de import, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Vânzările de autovehicule noi au crescut cu 42,6% în ianuarie, la 23.369 unităţi

Două mil. de dolari pentru fotografii cu bebeluşul Christinei Aguilera

Primele imagini cu bebeluşul Christinei Aguilera au fost publicate de revista americană People, care i-a plătit cântăreţei două milioane de dolari pentru a avea, în exclusivitate, aceste fotografii, informează site-ul 20min.ch.
Două mil. de dolari pentru fotografii cu bebeluşul Christinei Aguilera

România, primul loc în UE în funcţie de ritmul de creştere a sectorului de construcţii în 2007

România a înregistrat anul trecut cel mai rapid ritm de creştere a sectorului construcţiilor din UE, de 30,9%, în timp ce la nivelul celor 27 de state membre acest domeniu a raportat un declin anual de 4%, potrivit biroului european de statistică, Eurostat.
România, primul loc în UE în funcţie de ritmul de creştere a sectorului de construcţii în 2007

Mai multe locuri în grădiniţe, clasa a IX-a şi postliceal, mai puţine în gimnaziu şi profesional

Ministerul Educaţiei propune creşterea cifrei de şcolarizare în învăţământul preşcolar, clasa a IX-a şi în cel postliceal şi reducerea acesteia în gimnaziu, învăţământul profesional, clasa a XII-a şi învăţământul special, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern supus, marţi, dezbaterii publice.
Mai multe locuri în grădiniţe, clasa a IX-a şi postliceal, mai puţine în gimnaziu şi profesional

Cigarette Packs In Romania To Include Text And Image Warnings Starting July

Cigarette packs sold in Romania starting July 1 will have printed text warnings and a color photograph or illustration of the unhealthy effects of smoking, the Health Ministry said.
Cigarette Packs In Romania To Include Text And Image Warnings Starting July

Vicepreşedintele Bundestagului atacă dur Guvernul „Flat-Tax-Tăriceanu”

Vicepreşedintele Bundestagului, Susanne Kastner, a lansat un atac dur la adresa Guvernului de la Bucureşti, apreciind într-o declaraţie publicată în pagina electronică a postului Deutsche-Welle, că unica ţintă a Executivului este să asigure condiţiile pentru ca "bogaţii să fie şi mai bogaţi".
Vicepreşedintele Bundestagului atacă dur Guvernul

Bush despre retragerea lui Castro: Ar trebui să fie debutul tranziţiei democratice

Preşedintele american George W. Bush a apreciat că retragerea lui Fidel Castro ar trebui să însemne "începutul tranziţiei democratice".
Bush despre retragerea lui Castro:  Ar trebui să fie debutul tranziţiei democratice

Europenii îl susţin pe Barack Obama, dar britanicii optează pentru Clinton

Cetăţenii francezi, italieni, spanioli şi germani ar "vota" în favoarea lui Barack Obama în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, în timp ce britanicii ar prefera-o pe Hillary Clinton, potrivit unui sondaj citat de cotidianul Financial Times, în ediţia electronică.
Europenii îl susţin pe Barack Obama, dar britanicii optează pentru Clinton

Sârbii din Kosovo incendiază un punct de trecere a frontierei

Sârbii care se opun independenţei Kosovo, proclamată recent, au incendiat marţi un post de trecere a frontierei administrat de poliţia ONU şi Kosovo.
Sârbii din Kosovo incendiază un punct de trecere a frontierei

Pachetele de ţigări, inscripţionate din iulie şi cu fotografie care arată consecinţele fumatului

Pachetele de ţigarete comercializate în România vor avea inscripţionate, de la 1 iulie, atât textul unui avertisment, cât şi o fotografie color sau altă ilustraţie care arată consecinţele fumatului asupra sănătăţii, informează Ministerul Sănătăţii Publice.
Pachetele de ţigări, inscripţionate din iulie şi cu fotografie care arată consecinţele fumatului

Oprescu sau Ponta ar câştiga Capitala în turul doi, nu şi Vanghelie – surse

Sorin Oprescu sau Victor Ponta ar câştiga detaşat Primăria Capitalei, dacă ar intra în turul doi de scrutin, în faţa posibililor contracandidaţi, lucru care nu este valabil şi pentru Marian Vanghelie, relevă un sondaj aflat în discuţia social-democraţilor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse PSD.
Oprescu sau Ponta ar câştiga Capitala în turul doi, nu şi Vanghelie - surse

Dinamo va emite abonamente personalizate

Clubul Dinamo a anunţat că va începe, miercuri, la ora 11.00, comercializarea abonamentelor pentru ultimele opt meciuri de pe teren propriu din returul Ligii I, fiecare suporter urmând a avea pe tichet numele, prenumele, codul numeric personal şi poza.
Dinamo va emite abonamente personalizate

Avanpremiera filmului „Restul e tăcere”, de Nae Caranfil, pe 6 martie

Filmul "Restul e tăcere" de Nae Caranfil, o poveste despre relaţia conflictuală regizor-producător, inspirat de primul lungmetraj românesc realizat în 1911-1912, numit "Independenţa României", va rula în avanpremieră, pe 6 martie, la Bucureşti şi Cluj, transmite MediaPro Distribution.
Avanpremiera filmului

Autorizare eronată, deficienţe de comunicare – cauzele accidentului de la Otopeni

Autorizarea eronată în rulajul aeronavei fără a fi asigurată eliberarea pistei, întreruperea mare în activitatea de control al traficului, deficienţa comunicării în vederea eliberării pistei sunt cauze ale accidentului produs, la sfârşitul lui 2007, pe Aeroportul Henri Coandă.
Autorizare eronată, deficienţe de comunicare - cauzele accidentului de la Otopeni

Tablourile în valoare de 112 milioane de euro, furate în Elveţia, descoperite de poliţie

Cele patru tablouri furate, pe 10 februarie, dintr-un muzeu din Zurich, Elveţia, evaluate la suma de 112 milioane de euro, au fost descoperite în parcarea unui spital din oraş, potrivite presei locale, informează BBC.
Tablourile în valoare de 112 milioane de euro, furate în Elveţia, descoperite de poliţie

Spice Girls spun că „le-ar plăcea” să cânte pentru Nelson Mandela

Membrele trupei Spice Girls spun că "le-ar plăcea" să cânte pentru Nelson Mandela, dar că nu au fost invitate oficial pentru a susţine un concert la cea de-a 90-a aniversare a fostului preşedinte sud-african, în iunie.
Spice Girls spun că

Corina Voiculescu a pierdut procesul cu şeful DNA

Corina Voiculescu a pierdut, marţi, procesul cu şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti respingându-i acesteia plângerea pe care a apreciat-o ca neîntemeiată.
Corina Voiculescu a pierdut procesul cu şeful DNA

Noi variante ale Mazda6 vor fi lansate în România

Mazda va lansa în luna martie, în România, varianta hatchback a modelului Mazda6, precum şi motorizarea diesel a versiunii sedan, pentru maşina alimentată cu motorină reprezentanţii companiei estimând vânzări de 400 de unităţi, în acest an, a anunţat, marţi, constructorul japonez.
Noi variante ale Mazda6 vor fi lansate în România

Romania’s Former IT&C Minister Officially Notified On Prosecutors’ Charges

Romania’s former IT&C minister Zsolt Nagy has been officially notified Tuesday on the charges brought against him in the file in which the anticorruption prosecutors with the DNA are investigating the way in which a government decision regarding a plot of land owned by the Romanian postal company was signed.
Romania’s Former IT&C Minister Officially Notified On Prosecutors’ Charges

Lupescu va sesiza Comisia de Disciplină şi probabil îl va da în judecată pe Marian Iancu

Directorul general al FRF, Ioan-Angelo Lupescu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că va înainta un memoriu la Comisia de Disciplină împotriva lui Marian Iancu, precizând că probabil îl va da şi în judecată după ce acesta l-a acuzat de implicare în mafia pariurilor.
Lupescu va sesiza Comisia de Disciplină şi probabil îl va da în judecată pe Marian Iancu

Actriţa Mihaela Mitrache a încetat din viaţă

Actriţa Mihaela Mitrache s-a stins din viaţă, luni, la 52 de ani, la capătul unei lungi suferinţe, transmite Teatrul Naţional Bucureşti.
Actriţa Mihaela Mitrache a încetat din viaţă

Romania Should Send Troops To Chad – Def Min

Romania’s defense minister Teodor Melescanu told the Senate’s defense committee that Romania should prove by deploying troops to Chad that it is a factor of stability and can unfold such a mission.
Romania Should Send Troops To Chad - Def Min

Bill Gates: Microsoft va investi masiv în domeniul căutărilor pe internet

Microsoft intenţionează să facă investiţii importante în domeniul serviciilor de căutare pe internet pentru a concura cu Google, chiar dacă nu va reuşi să preia Yahoo, a declarat preşedintele companiei, Bill Gates.
Bill Gates: Microsoft va investi masiv în domeniul căutărilor pe internet

Former Social Democrat PM Stages Political Comeback

Romania’s former prime minister Adrian Nastase told MEDIAFAX he submitted his candidacy Tuesday morning for the position of head of the National Council in the Social Democratic Party (PSD).
Former Social Democrat PM Stages Political Comeback

Mutu: Nu îi voi cere scuze lui Baiocco, nu am de ce

Atacantul Adrian Mutu a declarat că nu îi va cere scuze mijlocaşului Cataniei Davide Baiocco, care l-a acuzat că "a dansat" provocator pe teren, în finalul partidei directe pe care Fiorentina a câştigat-o, duminică, cu scorul de 2-1.
Mutu: Nu îi voi cere scuze lui Baiocco, nu am de ce

Rednex şi Ro-Mania intră în finala Eurovision

Piesa "RailRoad, RailRoad", interpretată de Rednex şi Ro-Mania, va intra în finala naţională Eurovision, care va avea loc sâmbătă, în urma retragerii din concurs a piesei "When We're Together", interpretată de Cătălin Josan.
Rednex şi Ro-Mania intră în finala Eurovision

Harry Potter a „vrăjit-o” pe Hermione de Sfântul Valentin

Actorii Daniel Radcliffe şi Emma Watson, interpreţii personajelor Harry Potter şi Hermione din franciza de succes creată de J. K. Rowling, au avut o întâlnire secretă în ziua de Sfântul Valentin.
Harry Potter a

Meleşcanu: Prin trimiterea de trupe în Ciad, România ar dovedi că e un factor de stabilitate

Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a afirmat, marţi, în faţa Comisiei pentru apărare din Senat, că România ar trebui să dovedească prin trimiterea de trupe în Ciad că este un factor de stabilitate şi că are posibilitatea concretă de a îndeplini o astfel de misiune.
Meleşcanu: Prin trimiterea de trupe în Ciad, România ar dovedi că e un factor de stabilitate

Principalul partid care îl susţine pe Musharraf recunoaşte înfrângerea în alegeri

Purtătorul de cuvânt al principalului partid care îl susţine pe preşedintele pakistanez Pervez Musharraf a recunoscut marţi înfrângerea susţinătorilor acestuia în alegerile legislative şi provinciale desfăşurate luni.
Principalul partid care îl susţine pe Musharraf recunoaşte înfrângerea în alegeri

Năstase şi-a depus candidatura la funcţia de preşedinte al CN al PSD

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că în cursul dimineţii şi-a depus, la Secretariatul general al PSD, dosarul de candidatură la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al partidului.
Năstase şi-a depus candidatura la funcţia de preşedinte al CN al PSD

Dosarul privind plasamentul copilului lui Cioacă şi al Elodiei, amânat

Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a amânat, marţi, judecarea dosarului privind plasamentul copilului în vârstă de trei ani al lui Cristian Cioacă şi al Elodiei Ghinescu, decizia fiind luată în prezenţa poliţiştului Cioacă, ce a solicitat angajarea unui avocat pentru acest caz.
Dosarul privind plasamentul copilului lui Cioacă şi al Elodiei, amânat

ECHR Rules Romanian Govt To Pay EUR10,000 To Two Bucharest Citizens

The European Court of Human Rights (ECHR) ruled the Romanian government should pay EUR10,000 to two Bucharest citizens with whom the public water and sewage company Apanova refused to conclude drinkable water distribution contracts.
ECHR Rules Romanian Govt To Pay EUR10,000 To Two Bucharest Citizens

Andreea Marin Bănică, director editorial la Business Woman Magazine

Andreea Marin Bănică va ocupa funcţia de director editorial al revistei Business Woman Magazine, care urmează să fie lansată pe piaţă la sfârşitul lunii februarie, în portofoliul companiei The Marketer Magazine, a declarat pentru MEDIAFAX Alexandru Răducanu, publisherul revistei.
Andreea Marin Bănică, director editorial la Business Woman Magazine

Patru tineri implicaţi în cazul crimei din Berceni, reţinuţi

Cei patru tineri implicaţi în cazul crimei din cartierul Berceni au fost reţinuţi, luni seară, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.
Patru tineri implicaţi în cazul crimei din Berceni, reţinuţi

Circulaţie cu restricţii pe DN 1, în zona Posada, în urma unui accident

Circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 1, pe serpentinele de la Posada, de desfăşura cu restricţii, marţi dimineaţa, în urma unui accident rutier în care două persoane au fost grav rănite.
Circulaţie cu restricţii pe DN 1, în zona Posada, în urma unui accident

Limuzine ecologice pentru vedetele care vor participa la gala premiilor Oscar

O mare parte din celebrităţile care vor participa la gala de decernare a premiilor Oscar, duminică, 24 februarie, vor fi transportate cu limuzine ecologice puse la dispoziţia lor de o companie de transport din Los Angeles care luptă pentru protejarea mediului.
Limuzine ecologice pentru vedetele care vor participa la gala premiilor Oscar