CELE MAI NOI ARTICOLE

Şoferul maşinii, care ar fi provocat moartea prinţesei Diana, identificat de un cuplu

O fostă gardă de corp ar putea fi şoferul unui automobil alb marca Fiat Uno care s-a aflat în tunelul de sub podul Alma din Paris în clipele premergătoare accidentului în care şi-a pierdut viaţa prinţesa Diana, potrivit unor martori francezi audiaţi în cadrul anchetei judiciare, informează AFP.
Şoferul maşinii, care ar fi provocat moartea prinţesei Diana, identificat de un cuplu

Instanţa îl va audia pe expertul financiar contabil din procesul lui Corneliu Iacobov

Instanţa Tribunalului Bucureşti a decis, marţi, ca la următorul termen al procesului în care Corneliu Iacobov este acuzat de prejudicierea Rafo Oneşti cu aproape 700 de miliarde de lei vechi, să îl audieze pe expertul contabil din acest dosar.
Instanţa îl va audia pe expertul financiar contabil din procesul lui Corneliu Iacobov

FC Steaua va face parte din noul G14

FC Steaua Bucureşti va face parte din noul format al grupului celor mai puternice cluburi din Europa, care va avea 40 de membri, noua formulă urmând să fie oficializată în perioada 13-14 noiembrie, la reuniunea grupărilor europene de la Bruxelles, informează site-ul oficial al FC Sevilla.
FC Steaua va face parte din noul G14

Incendiile din California ameninţă în continuare 3.200 de locuinţe

Incendiile care au devastat sudul Californiei şi care au provocat moartea mai multor persoane de la 21 octombrie sunt în curs de a fi controlate, dar 3.200 de locuinţe sunt în continuare ameninţate de flăcări, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP.
Incendiile din California ameninţă în continuare 3.200 de locuinţe

Vizită-surpriză la Teheran a ministrului rus de Externe

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va efectua începând de marţi o vizită-surpriză la Teheran, unde se va întâlni cu preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, au declarat autorităţile iraniene, citate de AFP.
Vizită-surpriză la Teheran a ministrului rus de Externe

Gândul: Fraţii care vin cu schimbul la şcoală: o pereche de încălţări şi un rând de haine

În anul integrării în UE, în şcolile din satele României sărăcia bate orice megaprogram de reformă educaţională. Lipsesc mâncarea, căldura, caietele, manualele, profesorii şi, mai ales, speranţele. Copiii vin la şcoală fiindcă aici capătă cornul cu lapte, pe care nu le au acasă, şi ca să înveţe tabla înmulţirii acompaniată de ghiorăitul maţelor.
Gândul: Fraţii care vin cu schimbul la şcoală: o pereche de încălţări şi un rând de haine

Modelul românesc, studiat de Berlin în lupta împotriva terorismului

România, Cipru, Letonia şi Spania se numără printre statele europene care permit serviciilor secrete să monitorizeze calculatoarele personale, potrivit unui raport redactat de Ministerul german de Interne pe fondul unei dispute interne privind extinderea competenţelor serviciilor de securitate.
Modelul românesc, studiat de Berlin în lupta împotriva terorismului

Judecarea contestaţiei SRI în procesul cu Dinu Patriciu, amânată

Începerea judecării contestaţiei Serviciului Român de Informaţii la sentinţa instanţei inferioare prin care era obligat să plătească daune morale de 50.000 de lei omului de afaceri Dinu Patricia a fost amânată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, până la data de 20 noiembrie.
Judecarea contestaţiei SRI în procesul cu Dinu Patriciu, amânată

Agenţii Blackwater au primit oferte de imunitate de la anchetatorii Departamentului de Stat

Anchetatorii din cadrul Departamentului american de Stat, care investighează incidentul de la Bagdad în care a fost implicată compania de securitate Blackwater, le-au făcut agenţilor de securitate ai acestei firme oferte de imunitate, potrivit cotidianului New York Times, citat de Reuters.
Agenţii Blackwater au primit oferte de imunitate de la anchetatorii Departamentului de Stat

Peste jumătate dintre americani, în favoarea unor atacuri împotriva Iranului

Mai mult de jumătate dintre cetăţenii americani se declară în favoarea unor atacuri împotriva Iranului şi cred că acestea ar putea avea loc înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2008, potrivit unui sondaj Zogby, publicat luni şi citat de AFP.
Peste jumătate dintre americani, în favoarea unor atacuri împotriva Iranului

Interdicţie de intrare în SUA pe zece ani în cazul celor trei pugilişti români

Consulul general al României la Chicago, Gheorghe Predescu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că cei trei pugilişti români participanţi la Campionatele Mondiale care au încercat să fure dintr-un magazin au primit interdicţie de a intra în SUA pentru următorii zece ani.
Interdicţie de intrare în SUA pe zece ani în cazul celor trei pugilişti români

Primarul Sofiei, reales cu 53,43 la sută dintre voturi

Actualul primar al Sofiei, Boiko Borisov, a câştigat din nou alegerile locale duminică, după ce a obţinut 53,43 la sută dintre voturi, potrivit rezultatelor finale, citate de site-ul Novinite.com.
Primarul Sofiei, reales cu 53,43 la sută dintre voturi

COM: Susţinut de Băsescu, omul lui Macovei rămâne la DNA

Procurorul Doru Ţuluş, unul din oamenii aduşi de Monica Macovei în conducerea Ministerului Public, rămâne pe postul de şef al Secţiei a 2-a din DNA, în pofida acuzaţiilor actualului ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, iar DNA rămâne mai departe în jocurile politico-juridice din ultimii doi ani.
COM: Susţinut de Băsescu, omul lui Macovei rămâne la DNA

Băsescu: Legea votului uninominal nu va fi promulgată până la referendum

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Legea votului uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea are "lacune profunde" şi e "o păcăleală pentru români", precizând că nu o va promulga până la 25 noiembrie, data referendumului, şi că speră să nu fie depusă o moţiune de cenzură.
Băsescu: Legea votului uninominal nu va fi promulgată până la referendum

Băsescu: Euroalegerile şi referendumul să aibă loc în aceleaşi spaţii

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni, că i-a adresat premierului o scrisoare prin care i-a cerut să ia măsurile necesare astfel încât referendumul şi euroalegerile să se desfăşoare în aceleaşi spaţii şi să se ajusteze şi programul orar, astfel încât cele două procese să fie simultane.
Băsescu: Euroalegerile şi referendumul să aibă loc în aceleaşi spaţii

Oficiali ruşi au contribuit „la punerea în scenă” a unor manifestaţii de susţinere a lui Putin

Oficialii ruşi au contribuit la organizarea unor manifestaţii de amploare pentru rămânerea în funcţie a preşedintelui Vladimir Putin după încheierea celui de-al doilea mandat al său, în 2008, potrivit a două documente citate de Reuters.
Oficiali ruşi au contribuit

Chiuariu: În loc să răspundă argumentat, Băsescu a ales un atac politic

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a afirmat, luni seara, că preşedintele Traian Băsescu, în loc să răspundă argumentat la o cerere întemeiată pe lege, a ales să lanseze un atac politic la adresa sa.
Chiuariu: În loc să răspundă argumentat, Băsescu a ales un atac politic

Casa părinţilor lui Cristian Cioacă, cercetată de anchetatori

Anchetatorii au căutat, luni, posibile urme ale morţii avocatei Elodia Ghinescu în casa părinţilor soţului acesteia, Cristian Cioacă, din localitatea argeşeană Uda, iar cercetările vor continua şi marţi.
Casa părinţilor lui Cristian Cioacă, cercetată de anchetatori

FOCUS: Prinţul din Trivale a urcat la cer

Toată ţara a plâns. România şi-a condus pe ultimul drum un simbol naţional: Nicolae Dobrin, care a fost înmormântat, luni, în jurul orei 14.10, în cimitirul militar "Sfântu Gheorghe", în ovaţiile a sute de microbişti.
FOCUS: Prinţul din Trivale a urcat la cer

Trei morţi şi 25 de răniţi într-un accident rutier produs în Austria

Trei persoane au murit şi alte 25 au fost rănite, în urma unui accident rutier produs luni în Austria, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în Ungaria.
Trei morţi şi 25 de răniţi într-un accident rutier produs în Austria

Băsescu nu îl revocă pe Ţuluş

Preşedintele Traian Băsescu declarat, luni seara, că nu dă curs solicitării ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu privind revocarea procurorului şef al Secţiei a 2-a din Direcţia Naţională Anticorupţie, Doru Ţuluş.
Băsescu nu îl revocă pe Ţuluş

Accident rutier în Ungaria, soldat cu mai mulţi morţi

Mai multe persoane au murit, luni la prânz, şi altele au fost rănite pe autostrada M3 din Ungaria, în urma coliziunii a două camioane şi a două vehicule cu pasageri, relatează MTI.
Accident rutier în Ungaria, soldat cu mai mulţi morţi

Geoană: Susţinem uninominalul PSD supus referendumului de Băsescu

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că social-democraţii susţin, în continuare, propriul proiect de lege privind introducerea votului uninominal, care face şi subiectul referendului naţional convocat de preşedintele Traian Băsescu.
Geoană: Susţinem uninominalul PSD supus referendumului de Băsescu

Trupa Firma, finalistă la MTV Europe Music Awards

Trupa românească Firma este finalistă la categoria "New Sounds of Europe", la ediţia de anul acesta a MTV Europe Music Awards (EMA), premii ce se vor decerna pe 1 noiembrie la Munchen, informează MediaPro Music.
Trupa Firma, finalistă la MTV Europe Music Awards

Guvernul şi-a asumat răspunderea pe o lege privind alegerea parlamentarilor şi a preşedinţilor CJ

Guvernul şi-a asumat, luni, răspunderea în Parlament pe legea votului uninominal, care se referă la alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, dar şi modifică şi completează Legea de alegere a autorităţilor administraţiei publice locale, pe cea a administraţiei publice şi Statutul aleşilor locali.
Guvernul şi-a asumat răspunderea pe o lege privind alegerea parlamentarilor şi a preşedinţilor CJ

Robbie Williams nu a primit permisiunea de a concerta în Dubai

Cântăreţul britanic Robbie Williams nu a primit permisiunea de a susţine un concert în Dubai, în timpul unor curse de cai, pentru că sperie animalele.
Robbie Williams nu a primit permisiunea de a concerta în Dubai

Numărul cazurilor de gripă ar putea creşte, din cauza unei noi tulpini

Medicii estimează că în sezonul 2007-2008 ar putea fi înregistrate mai multe cazuri de gripă întrucât oamenii au imunitate scăzută faţă de noua tulpină "Solomon Islanda", care a circulat în timpul verii în emisfera australă.
Numărul cazurilor de gripă ar putea creşte, din cauza unei noi tulpini

Criminalul „cu tabla de şah”, condamnat la închisoare pe viaţă

Rusul Alexander Pichushkin, acuzat de comiterea a 48 de crime şi trei tentative de omor, a fost condamnat, luni, de Tribunalul din Moscova la închisore pe viaţă, a anunţat judecǎtorul Vladimir Oussov, preluat de AFP.
Criminalul

Sîntion cere explicaţii DGIA, MIRA, SRI şi SIE privind supravegherea sa

Procurorul Marian Sîntion, consilier al ministrului de Interne, solicită şefilor Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Informaţii Externe explicaţii privind supravegherea sa operativă şi cine a ordonat acest demers.
Sîntion cere explicaţii DGIA, MIRA, SRI şi SIE privind supravegherea sa

MEF vrea să includă în fişele fiscale date privind veniturile brute lunare ale salariaţilor

Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) intenţionează să modifice formularul fişelor fiscale prin introducerea unei coloane unde angajatorii trebuie să completeze veniturile brute ale salariaţilor, din fiecare lună a anului.
MEF vrea să includă în fişele fiscale date privind veniturile brute lunare ale salariaţilor

Marius Lăcătuş a fost prezentat oficial la Steaua

Tehnicianul Marius Lăcătuş a fost prezentat oficial, luni, în funcţia de antrenor principal al echipei Steaua Bucureşti, fostul internaţional înlocuindu-l pe italianul Massimo Pedrazzini, care va rămâne secund.
Marius Lăcătuş a fost prezentat oficial la Steaua

„Lampa cu căciulă” de Radu Jude – Marele Premiu al Festivalului de la Uppsala

Filmul "Lampa cu căciulă" al lui Radu Jude a câştigat Marele Premiu al Festivalului Internaţional de film de scurtmetraj de la Uppsala (Suedia), care s-a încheiat duminică, anunţă Institutul Cultural Român.

Britney Spears calcă pe urmele Madonnei, şocând Biserica

Cântăreaţa americană Britney Spears a şocat Biserica catolică după ce a ales un confesional drept cadru pentru o şedinţă foto pentru promovarea noului său album "Blackout".
Britney Spears calcă pe urmele Madonnei, şocând Biserica

O moluscă este cel mai longeviv animal din lume

Cel mai longeviv animal din lume este o scoică, descoperită pe coasta Islandei de o echipă de cercetători britanici, care are o vârstă cuprinsă între 405 şi 410 ani, informează BBC.
O moluscă este cel mai longeviv animal din lume

Procurorul Alexandru Lele, implicat într-o nouă bătaie

Procurorul orădean Alexandru Lele, suspendat din funcţie de cinci ani sub acuzaţii de corupţie, a fost implicat, luni la amiază, într-o bătaie violentă cu Radu Pentie, un cunoscut om de afaceri orădean, membru PD şi producător de ape minerale.
Procurorul Alexandru Lele, implicat într-o nouă bătaie

Craiova: Martori audiaţi de procurori în cazul tânărului ucis şi tranşat

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au audiat, luni, trei martori în cazul tânărului ucis şi apoi tranşat.
Craiova: Martori audiaţi de procurori în cazul tânărului ucis şi tranşat

Johnny Depp nu a fost primit într-o cârciumă dintr-un sat englezesc

Actorul american Johhny Depp nu a fost lăsat să intre într-o cârciumă dintr-un sat englezesc din Suffolk pentru că nu şi-a rezervat o masă din timp.
Johnny Depp nu a fost primit într-o cârciumă dintr-un sat englezesc

Evaluarea angajaţilor în companii se face după criterii subiective

Companiile au, din cauza unui management al diversităţii defectuos, probleme cu "infidelitatea" angajaţilor, cheltuiesc frecvent bani pe recrutare, pentru ca multe dintre persoanele angajate să plece în primele trei luni, când încă sunt în perioada de training,, potrivit unui studiu prezentat luni.
Evaluarea angajaţilor în companii se face după criterii subiective

Antrenorul de la CSM Buzău al lui Bogdan Dinu îşi apără elevul

Constantin Voicilaş, antrenorul de la CSM Buzău al pugilistului Bogdan Dinu, exclus pe viaţă din boxul amator de către forul mondial, după ce a încercat să fure dintr-un magazin, susţine că elevul său nu este capabil de un asemenea gest şi crede că ar putea fi vorba de o înscenare.
Antrenorul de la CSM Buzău al lui Bogdan Dinu îşi apără elevul

Dosarul lui Mureşan, întors de la tribunal la instanţa supremă

Tribunalul Bucureşti a decis, luni, să întoarcă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dosarul în care fostul ministru al Agriculturii şi Alimentaţiei, Ioan Avram Mureşan, este acuzat de deturnare de fonduri.
Dosarul lui Mureşan, întors de la tribunal la instanţa supremă