Mediafax Echipa

PDL susţine că a câştigat alegerile

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, luni, că democrat-liberalii au câştigat alegerile parlamentare, obţinând cele mai multe mandate în Camera Deputaţilor şi Senat, respectiv 165, comparativ cu Alianţa PSD+PC, care are 163 de mandate.

Ford trimite în şomaj tehnic 5.000 de angajaţi din Belgia

Ford va trimite în şomaj tehnic aproximativ 5.000 de angajaţi de la uzina din Genk, Belgia, pentru perioada 11 decembrie - 11 ianuarie, a anunţat, luni, conducerea diviziei locale a constructorului american.

Bucharest Electoral Office Concludes Senate Votes Count

The final results in the elections for the Senate, announced Monday at 1600 GMT by the Bucharest Electoral Office, revealed that Ecaterina Andronescu (PSD+PC) obtained 48.82% of votes, Cristian Radulescu (PDL) 48.32%, and Dan Voiculescu 44.88%.

Fitch anticipează o reducere a ratingurilor

Fitch anticipează pentru anul viitor o reducere a ratingurilor sau perspectivelor majorităţii companiilor pe care le evaluează, după ce în 2008 a scăzut calificativele pentru aproximativ o treime dintre acestea, a declarat, luni, directorul operaţional al agenţiei, John Hatton.

CE aprobă propunerile băncilor privind transferul mai uşor de conturi între instituţiile de credit

Comisia Europeană (CE) a aprobat, luni, o serie de principii, propuse de Comitetul Industriei Bancare Europene, pentru transferul mai uşor al conturilor de la o bancă la alta, propunerile urmând să fie introduse în practică din noiembrie 2009.

The Romanian Democrat Liberals Won The Elections – Party VP

Romanian democrat liberal vice president Adriean Videanu said Monday that the democrat liberals won the Parliament elections, as they obtained the most mandates in the Chamber and Senate, namely 165, compared to the 163 mandates obtained by the social democrat-conservative alliance.

Petre Roman, pe locul doi în Colegiul 1 pentru Senat

Viorel Riceard Badea (PDL) l-a devansat pe Petre Roman (PNL), la alegerile pentru funcţia de senator în Colegiul 1, în timp ce la Colegiul 2 pentru Senat cel mai mare scor a fost înregistrat de candidatul PDL , Eugen Chivu, urmat de Luca Raymond (PNL).

Rezultate finale ale BEM pentru Senat: Ecaterina Andronescu 48,82%, Dan Voiculescu 44,88%

Rezultatele finale privind alegerile pentru Senat, anunţate, luni, la ora 18.00, de către Biroul Electoral Municipal (BEM), relevă faptul că Ecaterina Andronescu (PSD+PC) a obţinut 48,82%, Cristian Rădulescu (PDL) 48,32%, iar Dan Voiculescu 44,88%.

Vasile Paraschiv a refuzat disctincţia de la Băsescu, pe motiv că şeful statului este un comunist

Luptătorul anticomunist Vasile Paraschiv a refuzat, luni, distincţia Steaua României în grad de cavaler, pe care i-o înmânase preşedintele Traian Băsescu, menţionând că refuză primirea acesteia "de la un comunist la fel ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie".

Rezultate finale ale BEM pentru Camera Deputaţilor – Prigoană câştigător cu 58,96%

Rezultatele finale privind alegerile pentru Camera Deputaţilor, anunţate, luni, la ora 17.00, de către Biroul Electoral Municipal (BEM), relevă faptul că Silviu Prigoană de la PDL a obţinut 58,96%, iar colegii săi de partid Elena Udrea a luat 43,43% şi Teodor Paleologu 40,82%.

Bucharest Electoral Office Concludes Vote Count

The Bucharest City Electoral Office concluded the counting of votes in the 1,181 polling stations in the city, with the results revealing that the democrat liberals obtained most of the votes in the Chamber as well as in the Senate.

Deficitul de cont curent trebuie redus, pentru ca agenţiile de rating să fie recâştigate

România trebuie să deruleze politici monetare, fiscale şi de venituri prudente, care să permită reducerea treptată şi previzibilă a deficitului de cont curent la un nivel acoperit cu investiţii directe de capital, pentru a recâştiga încrederea agenţiilor de rating, se arată într-un document al MEF.

Prefectul Ţincu a primit o pereche de papuci de la reprezentanţii BEM

Prefectul Ion Ţincu, a declarat luni că a luat act de cadoul primit de la trei dintre reprezentanţii BEM, arătând că îl felicită, în special, pe Marian Zlotea (PDL) pe care îl invită pentru a-i oferi un cadou la conferinţa de presă pe care o va susţine după rezultatele finale ale alegerilor.

Aleksander Kwasniewski ar fi următorul secretar general al NATO

Fostul preşedinte polonez Aleksander Kwasniewski ar putea ocupa funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice, dar un anunţ oficial în acest sens urmează a fi făcut la summitul NATO din primăvara lui 2009, relatează Radio Polonia, în pagina electronică.

Hillary Clinton, desemnată secretar de Stat în administraţia Obama

Preşedintele american ales, Barack Obama, a desemnat-o pe fosta sa rivală democrată Hillary Clinton la conducerea diplomaţiei în viitoarea sa administraţie, în timp ce actualul secretar al Apărării, Robert Gates, îşi va menţine funcţia.

Rezultate finale: UDMR a câştigat în Harghita

Candidaţii UDMR au obţinut, în colegiile uninominale din Harghita, patru mandate de deputaţi şi două de senatori, cel de-al cincilea mandat de deputat urmând să fie disputat de un reprezentant al uniunii şi unul al PSD+PC, potrivit rezultatelor finale furnizate de Biroul Electoral Judeţean.

Ţările europene, supuse presiunilor pentru trimiterea unui contingent militar în R.D.Congo

Ţările europene sunt supuse presiunilor pentru trimiterea unei forţe militare în estul Republicii Democrate Congo, unde situaţia umanitară este critică.

Jucătorii stelişti Cernea şi Kapetanos, jefuiţi de un necunoscut

Camerele jucătorilor stelişti Cornel Cernea şi Pantalis Kapetanos, din cadrul arenei din Ghencea, au fost jefuite, luni, de un necunoscut, care a plecat cu bani, carduri şi bunuri aparţinând celor doi fotbalişti.

Rezultate finale: Diferenţă mică de voturi între Alianţa PSD+PC şi PDL, în judeţul Iaşi

Alianţa PSD+PC a câştigat alegerile parlamentare în judeţul Iaşi, potrivit rezultatelor finale comunicate luni după-amiază de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Iaşi, însă la foarte mică distanţă de PDL.

Ialomiţa: Un singur candidat a câştigat postul de deputat în prima etapă de distribuire a mandatelor

Un singur candidat din circumscripţia electorală Ialomiţa, Marian Neacşu (Alianţa PSD+PC), a întrunit majoritatea voturilor în colegiul în care a candidat, acesta urmând să primească un mandat de deputat în prima etapă de atribuire a mandatelor.

Romania’s New Govt Needs To Be Formed Quickly – Econ Analysts

The new Romanian government has to be formed as soon as possible to eliminate some of the uncertainty, and it needs a solid majority into the Parliament, so that "less pleasant" actions to be taken in the “very tough times” to follow, economic analysts said Monday.

Rezultate finale: În Oradea, niciun candidat nu s-a impus decisiv în faţa adversarilor

Niciunul dintre candidaţii la Oradea pentru Camera Deputaţilor şi Senat nu a reuşit să se impună decisiv în faţa adversarilor, preferinţele orădenilor fiind împărţite, relevă rezultatele finale prezentate de Biroul Electoral Judeţean pentru municipiul Oradea.

Bucharest Electoral Office Concludes Vote Count For Chamber

The Bucharest City Electoral Office concluded Monday, at 1500 GMT, the centralization of votes in the 1.181 polling stations. Thus, the democrat liberals obtained most of the votes in Bucharest for the Chamber, followed by the alliance formed of the social democrats and the conservatives.

PNL a obţinut, în judeţul Giurgiu, cele mai multe voturi

Partidul Naţional Liberal a obţinut, în judeţul Giurgiu, cele mai multe voturi atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, fiind urmat de Partidul Democrat-Liberal şi de Alianţa PSD+PC, relevă rezultatele finale furnizate de reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean Giurgiu.

Rezultate finale: PSD+PC a câştigat alegerile în Botoşani

Niciunul dintre candidaţii în alegerile parlamentare din judeţul Botoşani nu a obţinut mandatul de parlamentar în mod direct şi aşteaptă distribuirea celor trei mandate de senator şi şase de deputat, alegerile fiind câştigate de PSD+PC.

Rezultate finale: PDL a câştigat alegerile parlamentare în judeţul Cluj

PDL a câştigat alegerile parlamentare din judeţul Cluj, având cel mai mare număr de voturi, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, relevă datele finale oficiale furnizate, luni, de Biroul Electoral Judeţean Cluj.

Certurile în familie, mai frecvente între soacre şi nurori

Cu toate că bărbaţii sunt aceia care se plâng de cele mai multe ori că soacrele lor intervin în viaţa de cuplu, soţiile se ceartă mai des cu mamele partenerilor, potrivit unui studiu publicat de dailymail.co.uk.

Romania Will Remain In Iraq As Long As The Allies Do – Romanian Pres

Romanian president Traian Basescu said Monday that Romania will continue its actions in Iraq until 2011 or until the allies leave this country, adding that "this should clarify any political debate on this matter."

Over 400 Employees In Turceni Pwr Plant Might Be Pensioned Off

Over 400 employees of Romanian state-run thermal power producer Turceni, or almost 11% of the personnel, might be pensioned off, the company asking the Pension House in the southern county of Gorj to analyze if the people fulfill the necessary retirement criteria.

Circulaţia pe DN1, la ieşirea din Braşov, deviată spre Cheia

Traficul pe DN1, la ieşirea din Braşov a fost deviat, luni după-amiază, spre DN1A Săcele-Cheia, din cauza aglomeraţiei, informează Centrul Infotrafic, care atenţionează că pe cele două drumuri naţionale, la ieşirea din zona montană este ceaţă, vizibilitatea fiind în unele locuri sub o sută de metri.

Spălatul mâinilor poate afecta judecata

Persoanele care se spală pe mâini înainte de a lua o decizie devin mult mai îngăduitoare, potrivit unui studiu efectuat de experţii de la Universitatea din Plymouth (Marea Britanie), informează dailymail.co.uk.

Romanian Democrat Liberals Get Most Of The Votes Expressed Abroad

The Romanian democrat liberals obtained 46.88% of votes expressed by Romanians abroad, for Senate, followed by the liberals, with 23.35% and the social democrats, with 13.19%, while for the Chamber the democrat liberals obtained 46.6%, PNL – 20.45% and PSD+PC – 14.82%, after counting 93.21% of votes

Anamaria Marinca, printre prezentatorii galei premiilor Academiei Europene de Film

Actriţa Anamaria Marinca se numără printre prezentatorii galei premiilor Academiei Europene de Film, alături de Marianne Faithful şi Viviane Reding, distincţiile fiind acordate sâmbătă, la Copenhaga, anunţă site-ul oficial al academiei.

PDL, câştigător atât la Senat cât şi la Cameră, la votul românilor din diaspora

PDL a obţinut 46,88% din voturile exprimate de românii din diaspora, pentru Senat, fiind urmat de PNL, cu 23,35% şi PSD+PC, cu 13,19%, în timp ce la Camera Deputaţilor, PDL a obţinut 46,6%, PNL- 20,45% iar PSD+PC- 14,82%, după numărarea a 93,21% din voturi.

Guvernul trebuie format repede şi să deţină o majoritate solidă în Parlament

Noul guvern trebuie să fie format foarte repede, pentru a elimina o parte din incertitudini, şi să deţină o majoritate solidă în Parlament, astfel încât să poată lua măsuri "mai puţin plăcute" în "vremurile foarte grele" care urmează, apreciază analiştii economici.

Peste 400 de salariaţi ai Complexului Turceni ar putea ieşi la pensie

Peste 400 de salariaţi ai Complexului Energetic Turceni, reprezentând aproape 11% din personalul companiei, ar putea ieşi la pensie, iar producătorul de energie deţinut de stat a angajat Casa Judeţeană de Pensii Gorj pentru a analiza dacă angajaţii îndeplinesc condiţiile necesare.

Gloria Bistriţa – Gloria Buzău, scor 2-0, în etapa a XVII-a a Ligii I

Formaţia Gloria Bistriţa a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa Gloria Buzău, într-un meci din etapa a XVII-a, ultima a turului Ligii I.

Unii dintre ostaticii de la centrul evreiesc din Bombay ar fi putut fi ucişi de comandourile indiene

Coordonatorul echipei organizaţiei umanitare ZAKA, trimise în India, a declarat că unii dintre ostaticii de la centrul evreiesc Chabad House din Bombay ar fi fost ucişi de comandourile indiene, relatează Jerusalem Post, în pagina electronică.

Piţurcă: Oamenii din fotbal nu au câştigat alegerile din cauza scandalurilor din Liga I

Selecţionerul echipei naţionale a României, Victor Piţurcă, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că oamenii din fotbal care au candidat la alegerile parlamentare nu au câştigat din cauza scandalurilor din Liga I.

Boc: PDL va câştiga alegerile parlamentare „la mustaţă” în faţa PSD

PDL va câştiga alegerile parlamentare "la mustaţă" în faţa PSD, contând pe voturile românilor din diaspora şi va începe "tatonări" cel mai probabil cu PNL pentru formarea unei majorităţi guvernamentale, a declarat, luni, preşedintele PDL Emil Boc.