Social

Preţul gazelor ar putea să scadă la toamnă – oficial

Preţul gazelor naturale ar putea să scadă în toamnă, dar o astfel de decizie trebuie analizată cu atenţie, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, secretarul de stat în Ministerul Economiei Tudor Şerban.

Reprezentant Smithfield Ferme: Gripa nu putea porni din Timiş

Directorul de Relaţii Publice al Smithfield Ferme, cu sediul la Timişoara, Mihai Sepeţean, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că virusul de gripă porcină apărut în Mexic nu putea porni de la fermele de porci din Timiş, compania americană fiind foarte strictă în luarea măsurilor sanitar-veterinare.

Judecător: Nu se schimbaseră temeiurile privind pericolul pentru ordinea publică în cazul Becali

Judecătorul George Matei, cel care s-a pronunţat pentru menţinerea în arest a lui Gigi Becali, susţine că cei doi judecători care au apreciat că acuzatul poate fi liberat condiţionat au încălcat jurisprudenţa instanţei supreme, dar şi garanţiile unui proces echitabil în sensul articolului 6 al CEDO.

Becali, eliberat pentru că nu s-a dovedit că ar putea influenţa ancheta

Tribunalul Bucureşti, cu două voturi "pentru" şi unul "împotrivă", a decis ca George Becali să fie eliberat din arest, întrucât anchetatorii nu au justificat faptul că, dacă va fi în libertate, acuzatul va zădărnici aflarea adevărului, va influenţa martorii sau va distruge probele.

Şoferii care depăşesc viteza legală vor fi opriţi în trafic de poliţişti

Şoferii care depăşesc viteza legală şi care vor fi depistaţi cu ajutorul radarelor mobile vor fi opriţi în trafic de poliţişti, fiind suplinită astfel, lipsa celor aproximativ 160 de radare fixe suspendate din 24 aprilie.

Câştigul salarial mediu net, mai mare în martie decât în februarie

Câştigul salarial mediu net a fost în martie de 1.402 lei, în creştere cu 3,2%, în contextul acordării de prime ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri, a negocierilor salariale şi realizării de producţii mai mari, potrivit datelor publicate, luni, de INS.

Ofertă de dezvoltator scump: vă dăm 300 de euro lunar timp de trei ani

Dezvoltatorii proiectelor rezidenţiale care participă la târguri au devenit din ce în ce mai inventivi în găsirea de soluţii pentru atragerea clienţilor în timp de criză. Special pentru târgul de la sfârşitul acestei săptămâni, Ocif Group, dezvoltatorul Vivando Unirii, a realizat o ofertă valabilă doar în această perioadă.

Bazac: Principala genă a virusului gripei porcine provine de pe continentul american

Ministrul Sănătăţii spune că un raport al ECDC indică foarte clar provenienţa şi componenţa virusului care provoacă noul tip de gripă şi care arată că provine de pe continentul american, orice altă informaţie care nu are sursă oficială putând aduce prejudicii grave populaţiei şi imaginii României.

NY Times aminteşte, în contexul gripei porcine, de problemele Smithfield în România privind pesta

New York (NY) Times prezintă pe larg, într-un articol postat pe site-ul propriu, activităţile din România ale grupului Smithfield, care deţine o fermă de porci în Mexic suspectată de apariţia gripei porcine, amintind de cazurile de pestă cu care acesta s-a confruntat în trecut pe piaţa românească.

Băsescu: Mulţi profesori slabi vor intra în şomaj

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că numărul de materii şi de ore de clasă din licee trebuie micşorat, iar asta va însemna că unii profesori vor merge în şomaj, "pentru că avem o calitate îndoielnică a unui procentaj important de cadre didactice".

Băsescu: În ţările civilizate nu sunt salarii publice mai mari decât cel al şefului statului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că îi este indiferent dacă noua Lege unică a salarizării va stipula că limita maximă în salarizarea publică este salariul şefului statului, menţionând însă că în acest fel stau lucrurile în ţările civilizate.

Poliţişti de la SPIR, cercetaţi prealabil în cazul scandalului de la Plaza Mall

Trei poliţişti de la SPIR sunt cercetaţi prealabil în cazul scandalului de la Plaza Mall, din luna februarie, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) trimiţând, miercuri, Parchetului raportul Corpului de control al instituţiei în acest caz.

Tânăr întors din Italia cu simptome de gripă, în carantină la un spital din Ploieşti – VIDEO

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, întors recent din Italia şi care are simptome de gripă sezonieră, a fost internat, marţi seară, şi se află în carantină la Spitalul de Boli Infecţioase din Ploieşti, medicii recoltându-i probe de sânge care au fost trimise la Institutul Cantacuzino din Capitală.

Toate federaţiile din Educaţie au semnat acordul cu MECI

Ministrul Ecaterina Andronescu a transmis, miercuri, elevilor care vor susţine, joi, teza la Limba română să se pregătească "pentru o zi normală", după ce toate federaţiile din Educaţie au semnat acordul cu Ministerul Educaţiei.

Mandat de arestare pentru deţinutul care l-a strangulat pe taximetristul din Braşov

Tribunalul Braşov a admis, miercuri, propunerea Parchetului de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Mihai Cătălin Szasz, care l-a strangulat pe colegul său de celulă George Ionuţ Nicolae, acuzat de uciderea a două tinere din Braşov.

Pogea: Sumele pentru veniturile salariale ale cadrelor didactice sunt garantate

Ministrul Gheorghe Pogea a declarat, miercuri, că sumele necesare pentru veniturile salariale ale cadrelor didactice sunt garantate, iar Ministerul Finanţelor se angajează să asigure aceste resurse, astfel că punctul unu din acordul cu sindicatele va fi respectat.

Sârbu: Sindicatele vor să suspende greva, nu să o anuleze

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a spus, miercuri, că sindicaliştii din Educaţie vor să suspende greva, nu să o anuleze, astfel încât, dacă nu sunt respectate prevederile din acord să o poată relua, precizând că el şi miniştrii Ecaterina Andronescu şi Gheorghe Pogea au semnat deja proiectul de acord.

FSLI: Conflictul de muncă, suspendat atât timp cât se respectă prevederile acordului

Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Pop, a declarat, miercuri, că în urma discuţiilor, conflictul de muncă a fost suspendat atât timp cât se respectă toate prevederile acordului convenit cu Ministerul Educaţiei.

Fost adjunct al şefului Poliţiei Judeţene Vâlcea, arestat

Fostul adjunct al şefului Poliţiei Judeţene Vâlcea, comisar-şef Daniel Munteanu, a fost arestat preventiv, miercuri, de Curtea de Apel Piteşti, la propunerea DNA Piteşti, care emisese pe numele acestuia ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, pentru luare de mită şi alte fapte de corupţie.

Nica: S-au dat asigurări că se fac eforturi ca salariile să nu fie reduse în acest an

Ministrul Dan Nica, a declarat că, în timpul discuţiilor cu sindicaliştii din Educaţie, au fost date asigurări că se fac toate eforturile pentru ca salariile să nu fie reduse în acest an şi că atunci când economia se va reporni să se dirijeze eforturile către cei cu venituri mici.

Opt dintre marinarii români răpiţi de piraţi somalezi sunt din Constanţa – VIDEO

Opt dintre cei unsprezece marinari români, membri ai echipajului navei Victoria, sub pavilion Antigua, care au fost răpiţi, marţi, de piraţi somalezi, în Golful Aden, sunt din Constanţa, restul fiind din judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Galaţi.

Blocurile cu risc seismic pot fi reabilitate termic după ce sunt consolidate

Blocurile de locuinţe care au probleme de risc seismic nu pot intra în programul de reabilitare termică decât după ce sunt consolidate, a declarat, miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu, care a arătat că pentru acestea Primăria urmează să realizeze un alt program, ce presupune iniţial consolidarea.

Boc: Până la urmă, toate problemele materiale ale profesorilor vor fi rezolvate

Guvernul va rezolva în final toate problemele materiale ale profesorilor, invocate în negocierile cu Ministerul Educaţiei, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, premierul Emil Boc.

Legea privind statutul funcţionarilor publici, neconstituţională

Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat miercuri că este neconstituţională Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

Şeful BGS şi 54 de agenţi de pază, învinuiţi în dosarul Plaza România

Şeful BGS, Bogdan Oprea şi alţi 54 de agenţi de pază de la BGS sunt urmăriţi penal în dosarul privind scandalul de la mall-ul Plaza România, din luna februarie.

Şapte persoane blocate în ascensorul unui parking din Cluj

Şapte persoane au rămas blocate, miercuri, timp de aproximativ o jumătate de oră, în ascensorul parkingului de pe strada Moţilor din Cluj-Napoca, pompierii intervenind pentru scoaterea acestora din lift.

Maşina lui Andrei Hrebenciuc, furată de unul dintre membrii grupării lui Geamănu

Maşina lui Andrei Hrebenciuc a fost furată de unul din membrii grupării lui Alexandru Ilie, zis Sandu Geamănu, specializate pe furturi de maşini de lux şi care cereau de la proprietarii autoturismelor răscumpărări între 6.000 de şi 20.000 de euro.

Birourile „Arhivă” şi „Registratură” din instanţele bucureştene, închise

Angajaţii birourilor "Arhivă" şi "Registratură" ale Tribunalului Bucureşti şi Judecătoriei Sectorului 2 au întrerupt activitatea miercuri, ca urmare a protestelor personalului auxiliar din justiţie.

Andronescu: Numai dialogul poate rezolva problemele

Ecaterina Andronescu a declarat, înainte de întâlnirea cu sindicatele din Educaţie, că întodeauna a avut un punct de vedere foarte clar în sensul că numai dialogul poate rezolva problemele, nu confuntarea.

Un tramvai al liniei 34, lovit de un autocar – VIDEO

Un tramvai al liniei 34 care se deplasa pe Şoseaua Mihai Bravu din Capitală, a fost lovit, miercuri dimineaţă, de un autocar, vatmanul suferind leziuni uşoare.

Locuinţele ANL, o superofertă guvernamentală pentru „tinerii“ descurcăreţi. Lista preţurilor

Primăriile, adică administratorii locuinţelor construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) pentru tineri nu ţin la vedere (accesibile pe propriile site-uri de internet) listele de chiriaşi.

Gigi Boeru vroia 40 de case şi terenuri în Bucureşti

Interlopul Gheorghe Constantinescu, zis Gigi Boeru, ajutat de funcţionari ai statului, vroia să intre în posesia a 40 de terenuri şi case din centrul Capitalei şi din zona Chitila.

Oficiu pentru recuperarea creanţelor, în cadrul Poliţiei Române – proiect

Un oficiu pentru recuperarea creanţelor, care se va ocupa de urmărirea şi identificarea bunurilor provenite din infracţiuni, va fi înfiinţat în cadrul Poliţiei Române, pentru acest serviciu fiind prevăzute opt funcţii, posturile urmând să fie suplimentate la rectificarea bugetară.

Ucigaşul din Braşov a fost sugrumat de colegul de celulă „din joacă” – VIDEO

Mihai Cătălin Szasz, colegul de celulă al taximetristului acuzat de uciderea a două tinere din Braşov, a declarat, marţi, jurnaliştilor, că l-a sugrumat pe George Ionuţ Nicolae "din joacă", dar şi pentru că îi era frică de acesta.

Băsescu: Putem umbla la creşteri de venit la salariile mici şi la pensiile mici

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la TVR1, că sunt două zone în care, în acord cu FMI, în această perioadă de criză, se poate umbla la creşteri de venituri: salariile mici şi pensiile mici.

Muzee, parcuri, restaurante cu specific românesc, pe linia turistică a Capitalei – GALERIE FOTO

Municipalitatea a anunţat, marţi, în urma dezbaterii publice a proiectului privind înfiinţarea unei linii turistice a Capitalei, că în traseul turistic care urmează să fie înfiinţat sunt cuprinse monumente, muzee, parcuri, dar şi restaurante cu specific românesc.

Arhiepiscopul Teodosie, primul înalt ierarh ortodox în istoria BOR cercetat penal

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, acuzat de luare de mită şi complicitate la fals intelectual, este primul înalt ierarh ortodox cercetat penal, în istoria Bisericii Ortodoxe Române, din 1990 încoace.

Exces de zel al ANI în privinţa controlului averii lui Gigi Becali?

Verificarea averii lui Gigi Becali era un demers firesc al Agenţiei Naţionale de Integritate, având în vedere faptul că acesta candidează pentru Parlamentul European, însă sesizarea Parchetului, de marţi, de către ANI - condus de un fost procuror - pare a fi doar un exces de zel.

Gigi Becali, anchetat de Parchet pentru fals

Gigi Becali va fi anchetat de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 pentru un posibil fals comis în declaraţia de avere depusă cu ocazia candidaturii sale pentru alegerile europarlamentare din 7 iunie, au declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, surse din instituţie.

Un avion s-a întors la Timişoara la câteva minute de la decolare

Un avion aparţinând companiei Carpatair care efectua o cursă pe ruta Timişoara - Iaşi s-a întors pe Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara, după şase minute de la decolare, din cauza unor probleme tehnice.