Life-Inedit

Căsătorii la „Biserica lui Maradona” de ziua fostului fotbalist

Admiratori ai lui Diego Armando Maradona au celebrat, marţi, la Buenos Aires, împlinirea vârstei de 47 de ani de către fostul fotbalist argentinian, căsătorindu-se în mod simbolic şi având ca martor balonul rotund, informează AFP.

Starul trupei Take That a fost internat pentru o leziune pulmonară

Howard Donald, starul trupei Take That, a ieşit din spitalul din Viena unde a fost internat săptămâna trecută din cauza unei leziuni pulmonare suferite în timpul unui concert susţinut la Milano.

German costumat în zombi confundat cu un cadavru

Un german care s-a costumat în zombi cu ocazia Halloween-ului şi a adormit în tren a fost confundat cu un mort de pasagerii speriaţi care au chemat poliţia.

Liz Taylor poate păstra un tablou de Van Gogh, reclamat de moştenitorii unei evreice

Curtea Supremă din Statele Unite i-a permis actriţei Elizabeth Taylor să păstreze un tablou de Vincent van Gogh, respingând apelul făcut de moştenitorii unei femei evreice, care a spus că a fost nevoită să-l vândă înainte de a fugi din Germania nazistă, în 1939, informează Reuters.

O tânără a evadat dintr-o închisoare germană, ascunsă într-o valiză

O tânără care era deţinută într-o închisoare germană a reuşit să evadeze ascunzându-se în valiza colegei sale de celulă, care îşi ispăşise pedeapsa, relatează Reuters.

Razele ultraviolete, utilizate pentru eliminarea celulelor canceroase

Razele ultraviolete pot creşte eficienţa medicamentelor utilizate în tratarea cancerului, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici, publicat în revista ChemMedChem şi preluat de BBC.

Un copil de 10 ani din Marea Britanie vorbeşte fluent zece limbi străine

Profesorii unui băiat în vârstă de 10 ani din Oldbury, West Mids, Marea Britanie, au fost uimiţi să afle că acesta vorbeşte fluent zece limbi străine.

Amy Winehouse ar putea primi interdicţie în S.U.A

Amy Winehouse ar putea primi interdicţie de a intra pe teritoriul Statelor Unite, cu consecinţe care i-ar putea afecta serios cariera, după ce a fost arestată în Norvegia pentru deţinere şi consum de marijuana.

Şoferul maşinii, care ar fi provocat moartea prinţesei Diana, identificat de un cuplu

O fostă gardă de corp ar putea fi şoferul unui automobil alb marca Fiat Uno care s-a aflat în tunelul de sub podul Alma din Paris în clipele premergătoare accidentului în care şi-a pierdut viaţa prinţesa Diana, potrivit unor martori francezi audiaţi în cadrul anchetei judiciare, informează AFP.

Trupa Firma, finalistă la MTV Europe Music Awards

Trupa românească Firma este finalistă la categoria "New Sounds of Europe", la ediţia de anul acesta a MTV Europe Music Awards (EMA), premii ce se vor decerna pe 1 noiembrie la Munchen, informează MediaPro Music.

Robbie Williams nu a primit permisiunea de a concerta în Dubai

Cântăreţul britanic Robbie Williams nu a primit permisiunea de a susţine un concert în Dubai, în timpul unor curse de cai, pentru că sperie animalele.

Britney Spears calcă pe urmele Madonnei, şocând Biserica

Cântăreaţa americană Britney Spears a şocat Biserica catolică după ce a ales un confesional drept cadru pentru o şedinţă foto pentru promovarea noului său album "Blackout".

O moluscă este cel mai longeviv animal din lume

Cel mai longeviv animal din lume este o scoică, descoperită pe coasta Islandei de o echipă de cercetători britanici, care are o vârstă cuprinsă între 405 şi 410 ani, informează BBC.

Johnny Depp nu a fost primit într-o cârciumă dintr-un sat englezesc

Actorul american Johhny Depp nu a fost lăsat să intre într-o cârciumă dintr-un sat englezesc din Suffolk pentru că nu şi-a rezervat o masă din timp.

Halle Berry spune că a avut o copilărie de coşmar

Actriţa americană Halle Berry, câştigătoare a unui premiu Oscar, a vorbit despre copilăria sa de coşmar şi despre faptul că a fost martoră la bătăile aplicate de tatăl său surorii şi mamei sale în cadrul unui interviu pentru un post de televiziune american.

Copiii femeilor fumătoare prezintă riscul de a deveni obezi

Copiii ale căror mame sunt fumătoare prezintă de trei ori mai multe riscuri de a deveni obezi faţă de copiii ale căror mame nu au acest viciu, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetătorii japonezi, preluat de AFP.

U2 va lansa primul său film în format 3D

Trupa irlandeză U2 va lansa, la sfârşitul lunii ianuarie 2008, primul său film în 3D, cu imagini din concertele susţinute de cântăreţi în America de Sud, în cadrul turneului mondial "Vertigo".

Lembit Opik ascultă în maşină numai Cheeky Girls

Parlamentarul britanic Lembit Opik, jumătatea Gabrielei de la Cheeky Girls, vorbeşte în noul număr Pro TV Magazin, care va apărea joi, despre relaţia sa cu românca şi a mărturisit că ascultă în maşină numai muzica iubitei sale.

Eagles şi-a lansat primul album de studio din ultimii 28 de ani

Trupa americană de rock Eagles şi-a lansat, luni, primul album de studio din ultimii 28 de ani, "Long Road Out of Eden", cu un sound familiar, dar cu subiecte de actualitate, precum războiul din Irak, transmite Reuters.

Concert Richard Clayderman, amânat la Arad

Un concert al pianistului francez Richard Clayderman, care ar fi trebuit să aibă loc, luni, la Filarmonica de Stat Arad, a fost amânat cu două săptămâni, fără explicaţii ale organizatorilor, în timp ce numai jumătate din numărul de bilele disponibile au fost vândute.

Preşedintele Indoneziei a lansat primul său album muzical

Preşedintele indonezian Susilo Bambang Yudhoyono a lansat primul său album muzical, o colecţie de cântece de dragoste şi religioase compuse de el, potrivit presei locale, informează Reuters.

„Walk the Line”, cea mai bună adaptare cinematografică a biografiei unui muzician

"Walk the Line" s-a situat pe primul loc într-un top al celor mai bune filme inspirate din vieţile unor muzicieni, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de un mare site dedicat cinefililor, informează BBC.

„Saw IV”, pe primul loc în box office-ul nord-american

Două filme de groază au figurat la sfârşitul săptămânii trecute în fruntea box office-ului american, "Saw IV" şi "30 Days of Night", seducând spectatorii avizi de senzaţii tari în zilele care precedă Halloween-ul, informează AFP.

Howard Donald de la Take That, rănit în timpul unui concert

Howard Donald, starul trupei Take That, a fost internat într-un spital din Viena din cauza unei leziuni pulmonare suferite în timpul unui concert susţinut la Milano, informează BBC.

„Cina cea de taină” a lui Da Vinci, disponibilă pentru public pe internet

Capodopera lui Leonardo da Vinci "Cina cea de taină" este disponibilă online, la dimensiunea de 16 miliarde de pixeli, de 1.600 de ori mai mare decât imaginile realizate cu o cameră video digitală normală de 10 milioane de pixeli, informează BBC.

Corsete create de Beyonce, Stefani şi Von Teese, vândute pentru 120.000 de dolari

Actriţa Dita Von Teese este creatoarea celui mai scump corset de la Hollywood, acoperit cu cristale şi decorat cu o codiţă din pene roz, care a fost vândut pentru suma de 20.000 de dolari la o licitaţie anuală în interes caritabil organizată de firma de lenjerie Frederick's, informează Reuters.

P. Diddy pregăteşte cadouri de lux pentru bebeluşul lui Jennifer Lopez

Cântăreţul de rap P. Diddy intenţionează să-i trimită bebeluşului lui Jennifer Lopez un coş cu multe cadouri de lux, deşi actriţa nici măcar nu a confirmat speculaţiile potrivit cărora ar fi însărcinată cu primul său copil, informează celebritywonder.com

Prinţul William ar putea să se căsătorească cu Kate Middleton

Prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi-a reluat relaţia cu Kate Middleton, dar surse apropiate familiei regale spun că cei doi se vor căsători abia după 2009, după ce fiul prinţului Charles îşi va încheia serviciul militar.

Trupă „surpriză”, în deschiderea concertului Deep Purple

Pentru concertul Deep Purple, care va avea loc miercuri, pe stadionul Cotroceni, Modus Production intenţiona să invite în deschidere una sau mai multe trupe româneşti, însă managementul Deep Purple a anunţat că trupa va veni inclusiv cu formaţia de deschidere.

Averea lui Putin: Un teren, un apartament şi două autoturisme Volga

Averea personală a preşedintelui rus Vladimir Putin, al cărui nume se află în fruntea listei electorale a partidului Rusia Unită, la alegerile legislative, cuprinde un teren în regiunea Moscovei, un apartament la Sankt-Petersburg şi două autoturisme Volga, relatează RIA Novosti în ediţia online.

Arthur Kornberg, descoperitorul structurii ADN, a murit

Biochimistul american Arthur Kornberg, care a primit Premiul Nobel pentru medicină în 1959 pentru descoperirile sale referitoare la structura ADN, a decedat vineri, la vârsta de 89 de ani, a anunţat Universitatea Stanford, citată de AFP.

Pink Martini concertează la Sala Palatului, cu casa închisă

Orchestra Pink Martini concertează sâmbătă, la Sala Palatului, cu casa închisă, după ce biletele din categoriile de 100 şi 130 de lei s-au epuizat săptămâna trecută, iar ultimele bilete de 60 şi 85 de lei au fost vândute vineri.

Încă 1.300 de bilete, puse în vânzare la concertul Deep Purple

Modus Production, organizatorul concertului Deep Purple, de la Bucureşti, a pus în vânzare încă 1.300 de bilete, în valoare de 68 lei, la peluza secundă a stadionului Cotroceni.

Keith Richards, liderul unui marş de protest

Veteranul Keith Richards, chitaristul trupei Rolling Stones, va conduce, sâmbătă, un marş de protest faţă de reducerile de personal din spitalul la care se tratează, informează The Sun.

Travolta şi Denzel Washington în remake-ul thriller-ului „Piraţii de la metrou”

John Travolta va juca, alături de Denzel Washington, câştigător al unui premiu Oscar, în remake-ul unui thriller din anii '70, "Piraţii de la metrou"/ "The taking of Pelham 1, 2, 3", care va fi regizat de Tony Scott, informează variety.com.

Guy Ritchie a dat primul său interviu despre copilul adoptat împreună cu Madonna

Regizorul britanic Guy Ritchie a vorbit pentru prima dată despre copilul înfiat împreună cu Madonna, un băieţel în vârstă de doi ani originar din Malawi, dezminţind speculaţiile potrivit cărora adopţia ar fi afectat negativ mariajul lor, informează dailymail.co.uk.

Curtea de Apel a decis eliberarea lui Sişu

Cântăreţul Tudor Sişu, împreună cu cei şapte complici ai acestuia, acuzaţi de trafic de droguri, vor fi cercetaţi în stare de libertate, după ce magistraţii Curţii de Apel au respins, vineri, printr-o decizie definitivă, recursul Parchetului împotriva deciziei instanţei inferioare.

Şuviţe din părul lui „Che”, vândute pentru 119.000 de dolari

Câteva şuviţe din părul lui "Che" Guevara, scoase la licitaţie de un fost agent al serviciilor secrete americane (CIA) care a participat la capturarea şi execuţia revoluţionarului argentinian, au fost vândute pentru suma de 119.000 de dolari, informează BBC.

Oameni de Neanderthal, cu părul roşcat şi pielea albă

O parte din oamenii de Neanderthal aveau, probabil, părul roşcat şi tenul foarte deschis la culoare, semănând cu contemporanii noştri de origine celtă, potrivit unui studiu bazat pe analize ADN publicat în revista Science şi preluat de AFP.

Un exemplar din primul volum „Harry Potter”, licitat la 30.000 de euro

Un exemplar din primul volum "Harry Potter" a fost adjudecat contra unei sume de aproape 20.000 de lire sterline (30.000 de euro) la o licitaţie organizată joi, la Londra, de casa Christie's, informează AFP.