Social

Fratele lui Dinel Staicu a tras cu arma într-un restaurant

Fratele omului de afaceri Dinel Staicu este cercetat de poliţiştii craioveni pentru folosirea armei fără drept, după ce a tras cinci focuri cu un pistol cu bile de cauciuc, într-un local din Craiova, potrivit unor surse din poliţie.

Circa 1000 de persoane au participat la protestul din Măgureni

Câteva sute de locuitori din comuna prahoveană Măgureni au protestat în faţa primăriei din localitate, apoi au mers să-şi exprime nemulţumirile la firma de construcţii ce ar urma să transforme în carieră dealul din localitate, la manifestaţie strângându-se circa o mie de persoane.

Stănişoară: Depozitele de arme şi muniţie vor fi securizate

Ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, a declarat, sâmbătă, la Drobeta-Turnu Severin, că depozitele de muniţie şi arme vor fi securizate şi dotate cu camere de supraveghere.

Un medic ginecolog beat a vrut să opereze (Video)

Un medic ginecolog de la Spitalul Judeţean din Piteşti, care era băut, a intrat, la volanul maşinii sale, în curtea unităţii medicale, spunându-le agenţilor de pază că a venit pentru a face o operaţie de cezariană, deşi nu era de gardă, însă paznicii i-au refuzat doctorului accesul în clădire.

Nica cere angajarea a 2.000 de poliţişti de ordine publică

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a dispus, sâmbătă, conducerii Poliţiei Române să înceapă procedurile de încadrare a 2.000 de poliţişti care să acţioneze în zona de ordine şi siguranţă publică, iar MAI va face modificări legislative de restricţionare a regimului armelor.

Banca Transilvania oferă recompensă pentru prinderea atacatorilor

Banca Transilvania a decis să ofere o recompensă celor care pot da informaţii Poliţiei care să ajute la prinderea autorilor jafului armat petrecut, vineri seară, la sucursala din cartierul clujean Mănăştur, au anunţat reprezentanţii băncii.

Cluj: Hârtii folosite la legarea banilor, găsite în apropierea băncii care a fost jefuită

O patrulă de jandarmi a găsit, sâmbătă, în apropierea sucursalei Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca, unde cu o zi în urmă a avut loc un jaf armat, mai mutle hârtii folosite la legarea banilor, precum şi chitanţe de bancomat.

Mita, larg răspândită în sistemul sanitar din România – International Herald Tribune

Medicii români se plâng că mita este atât de larg răspândită în sistemul medical românesc, încât atunci când unul dintre ei refuză banii, pacienţii cred că boala lor e incurabilă, iar medicii acceptă mita pentru a-i linişti, comentează International Herald Tribune.

Bazac: Medicii de familie vor avea un buget corespunzător în acest an

Ministrul Ion Bazac susţine că medicii de familie vor avea un buget corespunzător în 2009, precizând că Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au găsit soluţii astfel încât influenţa bugetului Sănătăţii să aibă un impact minim asupra cabinetului medicului de familie.

Cluj: Jaf armat la o filială a Băncii Transilvania

Două persoane înarmate care purtau cagule au intrat, vineri după-amiază, într-o filială a Băncii Transilvania, din cartierul Mănăştur, din Cluj-Napoca, l-au lovit pe paznic cu un pistol, iar pe o casieriţă cu pumnii şi picioarele.

Iaşi: 45 de poliţişti rutieri, urmăriţi penal

Magistraţii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au început vineri urmărirea penală împotriva altor 45 de poliţişti de la Rutieră Iaşi, majoritatea pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

ANOFM: Peste 10.000 de locuri de muncă, vacante

Peste 10.000 de locuri de muncă vacante sunt înregistrate la nivelul întregii ţări, în săptămâna 12-19 februarie, cele mai multe fiind în judeţele Hunedoara, Dolj, Constanţa, Cluj, Timiş şi municipiul Bucureşti, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Trei militari, arestaţi preventiv în cazul Ciorogârla

Trei din cei şapte militari acuzaţi în cazul furtului de arme din depozitul unităţii militare de la Ciorogârla au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, vineri, de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.

Udrea: În Parâng se va construi cea mai mare staţiune de schi din sud-estul Europei

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că în Parâng se va construi cea mai mare staţiune de schi din sud-estul Europei.

Avertizare hidrologică de Cod galben pentru zona Moldovei

Meteorologii au emis o atenţionare de Cod galben, în intervalul vineri, ora 13.00 - sâmbătă, ora 14.00, pe râurile Jijia, Miletin, Bahlui, Bârlad superior şi afluenţii săi, arătând faptul că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate precipitaţii.

Cioacă, autor în dosarul privind violarea corespondenţei Elodiei (Video)

Poliţistul Cristian Cioacă a fost chemat, vineri, la DIICOT Braşov, unde i s-a comunicat că i-a fost schimbată încadrarea juridică din instigator în autor, în cadrul urmăririi penale în dosarul violării prin e-mail a corespondenţei soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.

Loialitatea faţă de prim-ministrul Boc, un imperativ legal

Premierul Emil Boc avea nevoie de legiferarea loialităţii membrilor Corpului de control, astfel că a emis o decizie de completare a Ordonanţei prin care s-a desfiinţat şi reînfiinţat Corpul de Control, impunând funcţionarilor să semneze un angajament de vasal.

Muncitorul mort la Oradea Plaza avea craniul zdrobit

Muncitorul care şi-a pierdut viaţa joi, în accidentul de la mall-ul din Oradea aflat în construcţie, după prăbuşirea unei porţiuni de beton, nu avea nicio şansă de supravieţuire deoarece avea craniul zdrobit, relevă rezultatele autopsiei.

Gorbunov se va întoarce la Penitenciarul Codlea doar dacă procurorii braşoveni o vor cere

Principalul suspect în cazul atacului armat de la o casă de schimb valutar din Braşov, Serghei Gorbunov, va fi adus înapoi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Codlea, de unde a fost tranferat la Aiud, doar dacă procurorii vor solicita acest lucru.

Condiţii optime de schi, în Parâng şi Retezat

Stratul de zăpadă depăşea, vineri, cincizeci de centimetri în staţiunile din Valea Jiului, Parâng şi Straja, şi peste patruzeci de centimetri în Retezat, la Râuşor, unde condiţiile de schi sunt optime, după ce administratorii au folosit utilajele de bătătorit zăpada pentru pregătirea pârtiilor.

Bazac: Nu mi-am dorit să fiu ministru

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, spune, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că se simte realaxat şi neinhibat în ceeea ce face, pentru că nu şi-a dorit acest post şi anunţă pentru luna martie o "scădere puternică" a preţurilor la medicamente.

Preşedintele CSM, şocat de condiţiile în care lucrează magistraţii Curţii de Apel Craiova

Preşedintele Consiliului Suprem al Magistraturii, Virgil Andrieş, aflat, vineri, la Craiova, s-a declarat şocat de condiţiile în care lucrează magistraţii craioveni de la Curtea de Apel, spunând că este inadmisibil ca într-un birou să stea 10-11 judecători.

Costurile proprietarilor cu izolarea termică a clădirilor vor scădea

Ministerul Dezvoltării a elaborat un proiect de act normativ potrivit căruia asociaţiile de proprietari vor participa într-o măsură mai redusă decât în prezent la finanţarea lucrărilor de reabilitare termică a clădirilor.

Unul din muncitorii răniţi în accidentul de la Oradea Plaza este în continuare în stare gravă

Starea unuia din cei trei muncitori răniţi, joi, după ce o porţiune de beton din construcţia mall-ului Oradea Plaza s-a prăbuşit, este în continuare gravă, în timp ce starea celorlalte două victime s-a ameliorat, a declarat, vineri, directorul medical al Spitalului Judeţean Oradea, dr. Cornel Popa.

CSM: În cazul Gorbunov, verificăm dacă procurorul şi judecătorul au respectat legea şi regulamentul

Preşedintele CSM, Virgil Andreieş, a declarat, vineri, la Craiova, că două comisii ale instituţiei analizează dacă judecătoarea Maria Nicola, care a decis întreruperea pedepsei pentru Serghei Gorbunov, şi procurorul Marius Vlădoianu şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege şi regulament.

Peste 2,5 milioane de euro, la Loto 6/49

Peste 2,5 milioane de euro vor fi puse în joc la categoria întâi a tragerii Loto 6/49 de duminică, informează Loteria Română.

CSM: Magistraţii să se abţină de la atitudini care ar leza încrederea în imparţialitatea justitiţiei

Consiliul Superior al Magistraturii cere magistraţilor să se abţină de la atitudini care ar leza încrederea în justiţie, amendând afirmaţiile potrivit cărora revocarea magistraţilor şefi în cazul Serghei Gorbunov ar reprezenta un semnal al politicului pe care CSM l-a pus în practică.

Angajată a unei case de schimb valutar atacată la Mihail Kogălniceanu

O angajată a unei case de schimb valutar din comuna constănţeană Mihail Kogălniceanu a fost atacată, joi noapte, de două persoane necunoscute, care i-au furat geanta cu bunuri personale, crezând că aceasta transporta în ea încasările de peste zi.

Şapte militari, reţinuţi în cazul furtului de arme de la Ciorogârla

Şapte militari au fost reţinuţi, joi, de Secţia Parchetelor Militare în legătură cu furtul de arme din depozitul unităţii militare de la Ciorogârla, acuzaţii urmând a fi duşi, vineri, în faţa instanţei Tribunlului Militar Teritorial Bucureşti, pentru emiterea mandatelor de arestare.

Braşov: Gribenco nu se află în cercul de opt suspecţi

Cetăţeanul Serghei Gribenco, al cărui nume a fost vehiculat ca posibil suspect în cazul dublului asasinat de la casa de schimb valutar din Braşov, nu se află printre cei opt suspecţi pe care îi au procurorii până acum în acest caz, fiind un infractor dat în urmărire naţională pentru furt şi tâlhărie.

Conferinţa de presă la închisoare a lui Gorbunov, caz fără precedent

Serghei Gorbunov, suspect principal în cazul atacului armat la o casă de schimb valutar din Braşov, a ţinut o conferinţă de presă cu acordul comandantului Penitenciarului Aiud, procuror DIICOT delegat în această poziţie, anchetatorul creând o situaţie fără precedent şi uitând de ce parte trebuie să fie.

Un nou sistem de evaluare şcolară, elaborat de Ministerul Educaţiei

Ministerul Educaţiei va prezenta Guvernului, în aprilie, un proiect de lege privind învăţământul care reglementează sistemul de evaluare şcolară, descentralizarea învăţământului preuniversitar, organizarea, conducerea şi finanţarea învăţământului superior, potrivit unui document obţinut de MEDIAFAX.

Judecătoarea Maria Huza, achitată definitiv

Judecătoarea Maria Huza, fost preşedinte al Tribunalului Capitalei şi fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost achitată, joi, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă de Curtea de Apel Bucureşti pentru corupţie.

Elodia Ghinescu, declarată oficial dispărută

Judecătoria Braşov a admis, joi, cererea de declarare pe cale judecătorească a dispariţiei avocatei Elodia Ghinescu, ultima zi în care a fost văzută aceasta fiind data de 30 august 2007, conform declaraţiilor soţului acesteia, poliţiştul Cristian Cioacă.

Serghei Gorbunov îşi susţine în continuare nevinovăţia

Suspectul în cazul dublului asasinat de la o casă de schimb valutar din Braşov, Serghei Gorbunov, a declarat, joi, presei, la Penitenciarul Aiud, unde a fost transferat, că este nevinovat, reiterând afirmaţiile potrivit cărora în momentul atacului se afla în sala de antrenamente.

Oradea: Trei răniţi şi un mort după prăbuşirea unei porţiuni dintr-o construcţie (Video)

O porţiune de beton din construcţia mall-ului Oradea Plaza s-a prăbuşit, o persoană murind şi alte trei fiind rănite, dintre care două grav, potrivit reprezentanţilor Ambulanţei.

Cătălin Predoiu: Raportul CE poate fi apreciat ca obiectiv şi tehnic

Ministrul Justiţie şi Libertăţilor Cetăţeneşti (MJLC), Cătălin Predoiu, a declarat, joi, că Raportul CE poate fi apreciat ca obiectiv şi tehnic, conţinând un "inventar faptic al problemelor şi progreselor" din sistemul de justiţie.

Fenechiu, îngrijorat de schimbarea lui Mihaiu: Începe jaful în Deltă?

Deputatul PNL Relu Fenechiu a declarat, joi, că este îngrijorat de schimbarea lui Mihaiu din funcţia de guvernator al Deltei Dunării, întrebându-se retoric dacă prin această decizie începe "jaful în Deltă" şi menţionând că actuala coaliţie vrea să pună interesele clientelare stăpâne pe Rezervaţie.

Constanţa: Porturi închise din cauza furtunii pe mare

Manevrele au fost suspendate în porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud - maritim şi fluvial, vineri după-amiază, din cauza vîntului puternic, care suflă cu viteze de peste 70 km/h.

Una dintre cele mai importante reţele de traficanţi de droguri din Capitală, anihilată

Poliţiştii antidrog au depistat una dintre cele mai importante reţele de traficanţi de droguri care distribuia LCD, amfetamină, rezină de cannabis, haşiş, cocaină şi XTC, în zona centrală a Capitalei, în special în cluburile şi localurile de lux.