Social

Circulaţia trenurilor în Gara de Nord a fost reluată

Circulaţia trenurilor în Gara de Nord din Bucureşti a fost reluată, primele trenuri care vor pleca spre destinaţie, potrivit anunţului făcut, vor fi rapidul de Constanţa şi trenul Intercity pentru Galaţi.

Român căutat pentru mai multe tâlhării, prins cu ajutorul ADN-ului de pe o felie de salam

Autorităţile germane au reuşit să identifice un tâlhar în serie, cu ajutorul unui test ADN, după ce acesta a lăsat o felie muşcată de salam la locul faptei, relatează surse din cadrul Poliţiei.

Gândul: Harta „inteligentă” a Bucureştiului, pe site-ul primăriei

De astăzi, bucureştenii şi turiştii care ne vizitează se vor orienta mai uşor în oraş. Asta fiindcă, pe site-ul Primăriei Capitalei (www.pmb.ro) a fost pusă o hartă digitală inteligentă care, printr-o simplă accesare de la orice calculator, îi va îndruma pe cei interesaţi, în orice punct al oraşului.

Curtea Constituţională: Legea CNSAS este neconstituţională (VIDEO PROTV)

Curtea Constituţională a decis, joi, că Legea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) este neconstituţională, admiţând excepţia ridicată în procesul Voiculescu - CNSAS.

ANAR va consolida, amenaja şi reecologiza mai multe râuri expuse riscurilor de viituri

Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) va consolida, amenaja şi reecologizarea în 2008 mai multe râuri, în special din zonele expuse repetat riscurilor de viituri, în acest sens fiind prevăzute 290 de obiective, a căror valoare totală este estimată la peste 750 milioane de lei.

PMB: Primăria Sectorului 1 a refuzat în mod sistematic să monteze „bulinele roşii” pe clădiri

Municipalitatea precizează că Primăria sectorului 1 a refuzat în mod sistematic să se conformeze marcării cu buline roşii a clădirilor cu risc seismic, în timp ce primăriile sectoarelor 2,3,4 şi 5 au aplicat aceste panouri de avertizare.

Reactorul 2 de la Cernavodă a fost oprit din cauza unei alarme false

Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost oprită în mod controlat joi, la ora 15:20, ca urmare a unei alarme false declanşată de un echipament, ceea ce a determinat deconectarea reactorului de la sistemul energetic naţional, acesta urmând să fie repornit în circa 40 de ore.

Primarul Radu Mazăre va umbla înarmat pentru că se teme pentru siguranţa sa

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a declarat, joi, că se teme pentru siguranţa sa, motiv pentru care îşi va întări paza personală şi va avea asupra sa pistolul pe care îl deţine legal de câţiva ani.

Guvernul aşteaptă ca decizia Curţii Constituţionale în cazul Legii CNSAS să fie publicată

Guvernul aşteaptă ca decizia Curţii Constituţionale privind Legea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) să fie publicată, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Camelia Spătaru.

Orban: Salariile de anul acesta pentru lucrărătorii feroviari nu pot fi la nivelul de anul trecut

Creşterile salariale ale lucrătorilor feroviari, în anul 2008, nu pot fi la acelaşi nivel ca cele din anul precedent, întrucât în 2007 s-a recuperat "dezavantajul" creat în timpul ministrului Gheorghe Dobre, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.

Planul General pentru transportul urban al Capitalei, lansat în dezbatere publică

Primarul general al Capitalei Adriean Videanu a lansat, joi, în dezbatere publică, Master Planul General pentru transportul urban al Bucureştiului.

Sora lui Cioacă a primit aviz favorabil pentru plasamentul nepotului său

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov a dat, joi, aviz favorabil pentru plasamentul copilului poliţistului Cristian Cioacă către sora acestuia, decizia finală urmând să aparţină Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov.

Bucureşti: Membrii unei reţele specializate în furturi de şi din bancomate, prinşi de poliţişti

Mai multe persoane acuzate de furturi de şi din bancomate, constituite într-o grupare infracţională, au fost prinse de poliţiştii bucureşteni, joi dimineaţă, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.

Referendum la Snagov pentru construirea unui circuit Grand Prix pe islazul comunal

Primăria Snagov va organiza duminică un referendum prin care să se decidă dacă locuitorii oraşului sunt de acord cu schimbarea categoriei de folosinţă pentru o suprafaţă de 56 de hectare din islazul comunal, pe acest teren urmând să fie construit un circuit Grand Prix One.

Transportatorii rutieri ameninţă cu declanşarea grevei generale

Transportatorii rutieri ameninţă cu declanşarea grevei generale, începând cu 25 februarie, dacă până la acea dată autorităţile nu vor răspunde memoriului prin care solicită modificarea unor acte normative care reglementează activitatea din domeniu.

Costineşti: Două beach-baruri, incendiate de persoane necunoscute

Două baruri aflate pe plaja "10 steaguri", din staţiunea Costineşti, au fost incendiate, în noaptea de miercuri spre joi, de persoane deocamdată necunoscute.

Patru persoane rănite, după ce o maşină a Poliţiei a intrat într-un microbuz

Patru persoane au fost rănite, joi dimineaţă, fiind transportate la spital, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit în plin de o maşină a Poliţiei, care avea girofarul pornit, la o intersecţie din municipiul Alba Iulia.

Anton Pandrea nu renunţă la funcţia de şef al Secţiei penale a ÎCCJ

Judecătorul Anton Pandrea nu renunţă la funcţia de şef al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, el preferând activitatea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justie în locul celei de membru permanent al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a precizat, joi, purtătorul de cuvânt al Consiliului, Cecilia Morariu.

Doi răniţi într-un accident produs pe Şoseaua de Centură a Capitalei

Două persoane au fost rănite, joi dimineaţă, în urma unui accident care a avut loc pe Şoseaua de Centură a Capitalei, cauza probabilă fiind o depăşire neregulamentară, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov.

Gândul: Traficul infernal umflă RCA-ul bucureştenilor

Traficul de coşmar din Capitală nu este singura problemă a celor mai bine de 1,2 milioane de şoferi bucureşteni. Ei trebuie să plătească asigurări auto obligatorii (RCA) cu până la 10 la sută mai mari decât şoferii din alte zone ale ţării.

Biletele şi abonamentele RATB, mai scumpe începând de vineri

Preţul biletelor şi abonamentelor pe mijloacele de transport în comun ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) va fi majorat, începând de vineri, potrivit proiectului de hotărâre aprobat de consilierii municipali cu două săptămâni în urmă.

Salariul mediu al bugetarilor va fi majorat cu 9,58% (VIDEO PRO TV)

Guvernul a decis, miercuri, ca salariul mediu al celor 1,39 milioane de angajaţi din sectorul bugetar să crească în acest an cu 9,58%, cu majorări mai mari pentru angajaţii din învăţământ, sănătate şi funcţionarii publici.

Guvernul va majora fondurile alocate persoanelor cu venituri reduse, pentru factura la gaze

Guvernul va suplimenta fondurile alocate persoanelor cu venituri reduse pentru plata facturii la gazele naturale, a căror preţ va fi majorat cu 8,5% începând cu 1 februarie, a anunţat, miercuri, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

Cutremur de 4,2 grade pe scara Richter în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs, miercuri, la ora 15.10, în Vrancea, seismul nefiind simţit la Bucureşti, potrivit Institutului Naţional de Fizică a Pământului.

CNN a difuzat înregistrarea cu reporterul care cumpără o prostituată româncă

Postul CNN (Cable News Network) a publicat o înregistrare în care este prezentat un reporter care cumpără, în România, o tânără de 14 ani de la proprietarul ei, pentru 800 de euro.

Mama europarlamentarului braşovean Nicolae Vlad Popa, atacată şi jefuită în casă

Mama europarlamentarului braşovean Nicolae Vlad Popa a fost atacată şi jefuită în propria casă de câţiva tâlhari care au încuiat-o în baie, fără să o rănească.

Peste 45.000 de candidaţi, la sesiunea specială a Testelor Naţionale

Peste 45.000 de absolvenţi de gimnaziu, care nu au promovat sau nu s-au prezentat la examenele din anii anteriori, inclusiv 2007, indiferent de vârstă, s-au înscris pentru sesiunea specială a Testelor Naţionale, organizată în perioada 4 - 11 februarie.

Bucureşti: Un tânăr s-a aruncat de la etajul zece al unei clădiri

Un tânăr bucureştean a murit, miercuri dimineaţă, după ce s-a aruncat de la etajul zece al unui imobil, din motive deocamdată necunoscute, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.

Timiş: Accident rutier soldat cu trei morţi pe DN69

Trei persoane şi-au pierdut viaţa, miercuri dimineaţă, pe DN69 Timişoara-Arad, în apropierea localităţii timişene Ortişoara, transmite Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Elevii dintr-un liceu bulgar au început să împuşte prin clasă

Elevii unui liceu din Plovdiv-Bulgaria au tras mai multe focuri de armă într-o clasă, cu o puşcă asamblată chiar de ei.

Târgu Mureş: Acoperişul unei case a explodat, trei persoane fiind rănite

Acoperişul unei case din Târgu Mureş a explodat, miercuri dimineaţă, cel mai probabil din cauza acumulărilor de gaze, în urma incidentului trei persoane fiind rănite şi transportate de la spital.

Jandarmul găsit împuşcat în toaleta Curţii de Apel Bacău s-a sinucis

Jandarmul de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bacău care a fost găsit împuşcat marţi, la ora 17.30, în toaleta Curţii Apel Bacău, s-a sinucis, potrivit primelor cercetări ale procurorilor militari de la Parchetul Militar Iaşi.

O bătrână a murit după ce a căzut de pe masa de operaţii

O pacientă în vârstă de 79 de ani a căzut de pe masa de operaţii în timp ce era pregătită de echipa de medici pentru o intervenţie, ea murind la scurt timp.

Barjă ucraineană, scufundată pe braţul Chilia al Dunării

O barjă sub pavilion ucrainean s-a scufundat, marţi, pe braţul Chilia al Dunării, cel mai probabil după ce s-a desprins de locul unde era ancorată, în portul ucrainean Izmail, şi a fost purtată de curenţi pe partea românească a braţului Chilia.

Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 8,5% la 1 februarie

Preţul gazelor naturale pentru consumatorii casnici va creşte la 1 februarie cu 8,5%, iar preţul gazelor din producţia internă va urca cu 5%, la 495 lei/1.000 metri cubi, a anunţat, miercuri, Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Vaccin promiţător împotriva dependenţei de droguri, dezvoltat în SUA

Un cercetător american a dezvoltat un vaccin promiţător împotriva dependenţei de droguri care împiedică organismul să resimtă efectele acestor substanţe.

Gândul: Udrea profesoară de Geopolitică şi Geostrategie

Actualul secretar executiv al PD-L, Elena Udrea, a fost acceptată ca lector în cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir" şi va preda studenţilor din toamna acestui an.

Avionul prăbuşit la Siminicea va fi dus într-un hangar al Aeroclubului Suceava

Comisia care investighează cauzele accidentului aviatic produs, marţi, la Siminicea, în urma căruia directorul general adjunct al Ambro SA Suceava, Eric Rossmann, a murit, reia miercuri dimineaţa ancheta, avionul urmând să fie ridicat şi transportat într-un hangar al Aeroclubului Suceava.

Sindicatele din educaţie resping din nou oferta Guvernului

Liderii celor patru federaţii din învăţământ au respins oferta privind majorările salariale ale personalului din educaţie prezentată de ministrul Cristian Adomniţei la întâlnirea de marţi seară, apreciind că aceasta este în continuare nesatisfăcătoare şi ameninţând cu acţiuni de protest.

Un jandarm a fost găsit împuşcat în toaleta Curţii de Apel Bacău

Un jandarm de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bacău a fost găsit împuşcat, marţi, în toaleta Curţii Apel Bacău, după ce a ieşit din tură, el fiind descoperit de un coleg.