barack obama

Obama nu vrea un elicopter dotat cu bucătărie rezistentă la atac nuclear

Preşedintele american, Barack Obama, a făcut, luni, afirmaţii ironice în legătură cu aplicarea rigorii bugetare şi în cazul său, declarând că este exclus ca administraţia sa să cumpere un nou elicopter prezidenţial echipat cu o bucătărie rezistentă la un atac nuclear.

„Agenţi ai schimbării”, medaliaţi de Barack Obama – VIDEO, GALERIE FOTO

Preşedintele SUA, Barack Obama, a acordat, miercuri, Medalia Libertăţii, cea mai înaltă distincţie civilă americană, unui număr de 16 personalităţi din diverse domenii, printre care laureatul premiului Nobel pentru pace Desmond Tutu, astrofizicianul Stephen Hawking şi actorul Sidney Poitier.

Certificatul care demonstra că Obama s-ar fi născut în Kenya, un fals – FOTO

Certificatul de naştere folosit de activişti de extremă-dreapta din SUA pentru a-l contesta pe preşedintele Barack Obama s-a dovedit a fi un fals, aparţinând de fapt unui australian neimplicat în acest caz, relatează La Repubblica în ediţia online.

Jurnalistele americane deţinute în Coreea de Nord au fost eliberate – VIDEO

Cele două jurnaliste americane deţinute în Coreea de Nord au fost eliberate, după ce liderul nord-coreean Kim Jong-Il le-a graţiat, şi au ajuns în Statele Unite alături de fostul preşedinte american Bill Clinton.

Obama, The Joker, în mai multe afişe postate în Los Angeles – VIDEO

Mai multe postere care îl înfăţişează pe preşedintele american Barack Obama ca personajul The Joker, din filmul "Cavalerul negru", şi sub chipul căruia apare scris cuvântul "socialism" au fost amplasate în zeci de locuri din Los Angeles, informează Brand Republic.

Soţii Obama, printre persoanele cel mai bine îmbrăcate din lume

Preşedintele american Barack Obama şi soţia lui, Michelle Obama, se numără printre persoanele cel mai bine îmbrăcate din lume, potrivit unei liste publicate, marţi, de renumita revistă americană Vanity Fair.

„Summit al berii” la Casa Albă între Barack Obama şi protagoniştii unui incident rasial – VIDEO

Barack Obama s-a întâlnit joi seara, la un "summit al berii", la Casa Albă, cu persoanele implicate în primul incident rasial de la preluarea de către el a funcţiei de preşedinte, cu speranţa de a vedea această controversă stânjenitoare încheiată.

Efectivele armatei americane vor fi suplimentate cu 22.000 de militari

Pentagonul va suplimenta temporar, cu 22.000 de militari, efectivele armatei americane, pentru a face faţă eforturilor din Irak şi Afganistan, a anunţat luni secretarul american al Apărării, Robert Gates.

Europa de Est, îngrijorată de excluderea regiunii din politica externă a SUA

Europa Centrală şi de Est nu se mai află în centrul preocupărilor Statelor Unite, la 20 de ani de la căderea comunismului, susţin cu îngrijorare 22 de foşti oficiali din această regiune, între care şi fostul preşedinte român Emil Constantinescu, într-o scrisoare adresată administraţiei Barack Obama.

Washingtonul, noua capitală „la modă” a cinematografiei mondiale – GALERIE FOTO

Cineaştii şi producătorii de televiziune se grăbesc să filmeze la Washington, considerat în trecut un oraş provincial şi prea auster, în condiţiile în care 15 filme au fost deja turnate de la începutul anului şi până în prezent în capitala americană.

Malia Obama poartă tricouri care promovează dezarmarea

Fiica cea mare a preşedintelui SUA Barack Obama, Malia, a fost observată la Roma în timp ce purta tricouri cu mesaje de promovare a dezarmării, la doar 48 de ore după ce tatăl ei semnase cu preşedintele Rusiei un acord privind reducerea armelor strategice, scrie Daily Mail.

Ceremonia în memoria lui Michael Jackson – audienţă mai mică decât învestitura lui Obama

Ceremonia publică în memoria lui Michael Jackson a fost urmărită în întreaga lume, însă audienţa pe care a atras-o nu a reuşit să o atingă pe cea a învestiturii preşedintelui Barack Obama, din ianuarie, care a depăşit toate recordurile în domeniu.

Michael Jackson – regele reţelei Facebook

Michael Jackson, supranumit "Regele muzicii pop", este mai popular decât preşedintele SUA, Barack Obama, cel puţin pe reţeaua de socializare Facebook, în timpul ceremoniei publice organizate în memoria sa, marţi seară, utilizatorii acestui site schimbând, în medie, 6.000 de update-uri pe minut.

Barack Obama s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov

Preşedintele SUA, Barack Obama, s-a întâlnit la Moscova cu fostul preşedinte al Uniunii Sovietice Mihail Gorbaciov, relatează agenţia Itar-Tass.

Acordul de la Moscova, mize şi divergenţe

Preşedintele american şi cel rus, Barack Obama şi Dmitri Medvedev, au semnat luni, la Moscova, un acord prealabil de dezarmare nucleară, care va servi ca bază în negocierile privind viitorul tratat ce va înlocui START 1.

Michelle Obama a vizitat Kremlinul împreună cu Svetlana Medvedeva – GALERIE FOTO

Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, şi cele două fiice ale sale, Malia şi Sasha, au vizitat luni Kremlinul împreună cu soţia preşedintelui rus, Svetlana Medvedeva, la doar câteva ore după sosirea lor în Moscova, relatează cotidianul The Scotsman.

Preşedintele Obama a transmis condoleanţe familiei Jackson

Preşedintele SUA, Barack Obama, a transmis condoleanţe familiei lui Michael Jackson, numindu-l pe "Regele pop-ului", care a murit în noaptea de joi spre vineri, un artist "spectaculos", a cărui viaţă a fost marcată de aspecte "triste şi tragice".

Ahmadinejad i-a calificat pe oficialii britanici şi ai altor state europene drept „retardaţi politici”

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, i-a cerut joi preşedintelui american, Barack Obama, să înceteze să se mai amestece în afacerile interne ale Iranului, a anunţat agenţia de presă FARS.

Nouă morţi, în urma accidentului de metrou la Washington – GALERIE FOTO şi VIDEO

Nouă persoane au murit în coliziunea dintre două garnituri de metrou, luni, la Washignton, potrivit unui nou bilanţ stabilit marţi de compania exploatatoare, Washington Metropolitan Transit Authority (WMATA).

Moştenirea lui Hemingway – o punte de legătură între Cuba şi SUA – GALERIE FOTO

Conservarea casei din Havana în care a locuit timp de 21 de ani scriitorul american Ernest Hemingway, dar şi a iahtului şi a celor circa 10.000 de documente ale sale contribuie la restabilirea legăturilor dintre Cuba şi Statele Unite, după o jumătate de secol de confruntări.

Barack Obama, victorios în „lupta” cu o muscă – VIDEO

Preşedintele american Barack Obama a acţionat cu multă hotărâre, reuşind să prindă din zbor o muscă, în timpul unui interviu pe care îl acorda unui post de televiziune la Casa Albă, informează The Press Association.

Topul celor mai eleganţi bărbaţi din lume – GALERIE FOTO

Barack Obama a fost desemnat cel mai elegant bărbat din lume, într-un sondaj în care preşedintele american a devansat nume sonore, considerate adevărate legende în lumea modei masculine.

Al doilea test nuclear al Coreei de Nord, confirmat de SUA

Serviciile americane de informaţii au confirmat luni, în urma unei analize ştiinţifice, că Phenianul a efectuat "probabil" un nou test nuclear de "câteva kilotone" în mai, test care a fost condamnat în unanimitate de comunitatea internaţională.

Mark Gitenstein, propus ambasador al SUA în România

Mark Gitenstein, nominalizat de preşedintele american Barack Obama pentru postul de ambasador în România, s-a distins prin activităţi de lobby la Camera de Comerţ din SUA, consultanţă acordată Comisiei Juridice a Senatului şi o carieră în domeniul avocaturii.

Viitorul preşedinte iranian va trebui să gestioneze criza nucleară – VIDEO

Viitorul preşedinte iranian, care ar putea fi desemnat vineri, va trebui să răspundă gesturilor de deschidere ale preşedintelui SUA, Barack Obama, şi presiunilor pentru suspendarea programului nuclear controversat.

Atacul de la Muzeul Holocaustului ilustrează furia grupurilor rasiste după alegerea lui Obama – VIDEO

Atacul de miercuri de la Muzeul Holocaustului din Washington ilustrează neputinţa resimţită de grupurile rasiste din Statele Unite după alegerea lui Barack Obama, care s-a tradus printr-o creştere a crimelor comise împotriva minorităţilor, potrivit unor analişti.

Programul „Rabla” în SUA: Prime de casare de până la 4.500 de dolari

Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a aprobat proiectul de lege pentru un program de patru miliarde dolari prin care se oferă prime de până la 4.500 dolari la casarea unui autovehicul vechi pentru cumpărarea unuia nou mai eficient din punct de vedere al consumului, potrivit CNNMoney.

Mariajul lui Obama a fost pe punctul de a se prăbuşi

Mariajul lui Barack Obama a cunoscut şi perioade dificile, primul cuplu al Americii fiind pe punctul de a se despărţi, în 2000, atât din cauza ambiţiilor de ascensiune politică ale preşedintelui SUA, cât şi a situaţiei financiare precare a familiei, potrivit cărţii "Renegade", informează Daily News.

Barack Obama: Impasul din Orientul Mijlociu trebuie depăşit

Preşedintele american, Barack Obama, a apreciat, sâmbătă, în cursul unei conferinţe de presă comune cu omologul său francez, Nicolas Sarkozy, că actualul impas din Orientul Mijlociu trebuie depăşit.

Barack Obama, noul „faraon Tutankamon” pentru comercianţii egipteni

Comercianţii egipteni, care se aşteaptă la vânzări record în timpul vizitei preşedintelui american, Barack Obama, în ţara lor, văd la el o asemănare cu faraonul Tutankamon, Obama fiind cel mai tânăr preşedinte american şi de origine africană, relatează cotidianul Haaretz în ediţia electronică.

Osama ben Laden: Barack Obama continuă „politica de ostilitate” faţă de musulmani

Osama ben Laden, liderul reţelei teroriste al-Qaida, afirmă, într-o înregistrare audio difuzată miercuri de postul Al-Jazeera, că preşedintele SUA, Barack Obama, continuă "politica de ostilitate" faţă de musulmani a predecesorului său George W. Bush.

Nancy Reagan spune că-şi „vede” soţul noaptea

Nancy Reagan, văduva fostului preşedinte al Statelor Unite Ronald Reagan, îşi "vede" soţul noaptea şi vorbeşte cu el, a dezvăluit ea într-un interviu acordat în cel mai recent număr al revistei Vanity Fair.

Obama: SUA sunt „una dintre cele mai mari ţări musulmane” din lume

Statele Unite sunt "una dintre cele mai mari ţări musulmane de pe planetă", a declarat marţi pentru postul de televiziune francez Canal+ preşedintele american Barack Obama, care urmează să rostească joi, la Cairo, un discurs de reconciliere cu lumea musulmană.

Israelul refuză suspendarea colonizării cerută de Obama

Israelul refuză suspendarea totală a colonizării în Cisiordania, cerută de preşedintele american, Barack Obama, a afirmat duminică ministrul Transporturilor, Israel Katz, un apropiat al premierului Benjamin Netanyahu.

SUA şi Israelul înfiinţează un grup de lucru privind Iranul

SUA şi Israelul alcătuiesc un grup de lucru care va evalua progresele iniţiativei diplomatice a preşedintelui Barack Obama faţă de Iran şi va schimba informaţii despre programul nuclear iranian, au declarat oficiali din cadrul negocierilor, citaţi de Washington Times.

Obama va anunţa o reformă a tribunalelor de excepţie de la Guantanamo

Preşedintele american, Barack Obama, va anunţa vineri o reformă a tribunalelor militare însărcinate cu judecarea suspecţilor de terorism, implementate în timpul preşedinţiei lui George W. Bush, a declarat joi seara un oficial.

Obama semnalează „o ocazie excelentă” de a relansa relaţiile SUA cu Rusia

Preşedintele american, Barack Obama, a semnalat joi o "ocazie excelentă pentru reluarea de la zero" a relaţiilor cu Rusia, prin intermediul întâlnirilor între liderii celor două ţări, precum cea pe care a avut-o cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Senatul SUA a votat proiectul de buget propus de preşedinţia SUA

Senatul Statelor Unite a aprobat proiectul de buget propus de preşedinţia SUA, cu fonduri de 3.400 de miliarde de dolari, care include măsuri destinate combaterii crizei economice prin reformarea sistemului de sănătate şi investiţii în sectorul energiei regenerabile, potrivit Washington Post.

Venezuela a oferit Statelor Unite o insulă, într-un nou gest de bunăvoinţă

Venezuela a făcut miercuri un nou gest de bunăvoinţă faţă de Statele Unite, oferind o insulă statului New Jersey pentru a înfiinţa o rezervaţie naturală, după ce în urmă cu câteva zile Hugo Chavez i-a oferit o carte lui Barack Obama.

Fidel Castro: Cuba nu cere „pomană” de la SUA

Fostul lider cubanez Fidel Castro i-a cerut luni preşedintelui american să pună capăt "blocadei" împotriva insulei şi a refuzat orice "pomană", ca reacţie la ridicarea de către SUA a restricţiilor de călătorie şi transferuri de bani pentru americano-cubanezii către ţările lor.