contract

Concertul lui Michael Bolton de la Bucureşti – anulat (Galerie Video)

Concertul pe care cântăreţul american Michael Bolton urma să îl susţină, pe 2 decembrie, la Bucureşti a fost anulat, au declarat pentru MEDIAFAX organizatorii evenimentului.

Raikkonen şi-a prelungit contractul cu Ferrari

Scuderia Ferrari a anunţat că a prelungit contractul pilotului său finlandez Kimi Raikkonen, campion mondial en titre, până la finalul sezonului 2010.

Contractul pentru autostrada Arad-Timişoara, semnat în 20 septembrie

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, în timpul unei vizite pe mai multe şantiere, că pentru autostrada Arad-Timişoara contractul cu constructorul va fi semnat în data de 20 septembrie.

Orban: Lucrările la şoseaua de centură a Severinului sunt blocate de terenurile lui Genică Boierică

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, care a vizitat, vineri, şantierul şoselei de centură a municipiului Drobeta Turnu Severin, a declarat că lucrările sunt blocate de terenurile deţinute în zonă de Genică Boierică, dar şi de groapa de gunoi, care, potrivit proiectului, trece pe axul drumului.

Prima chitară arsă de Jimi Hendrix, vândută la licitaţie (Galerie Video)

Prima chitară arsă de Jimi Hendrix în cadrul unui concert, în 1967, a fost vândută pentru 346.000 de euro, în cadrul unei licitaţii care a avut loc joi seara, la Londra, în timp ce primul contract semnat de membrii formaţiei Beatles a fost adjudecat pentru 296.000 de euro.

Guillermo del Toro va regiza filme pentru Universal până în 2017

Guillermo del Toro va semna un contract până în 2017 cu casa de producţie Universal, regizorul mexican urmând să regizeze în această perioadă cel puţin patru filme, printre care se numără "Frankenstein," "Dr. Jekyll and Mr. Hyde", "Slaughterhouse Five".

Ogăraru va semna cu Steaua

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că gruparea din Bulevardul Ghencea a rezolvat achizitionarea fundaşului George Ogararu, care a fost împrumutat un an de la Ajax Amsterdam.

Milan Baros a semnat cu Galatasaray

Fotbalistul ceh al echipei Olympique Lyon, Milan Baros, a semnat un contract pe trei ani cu clubul Galatasaray, a anunţat, marţi, gruparea turcă, pe site-ul oficial.

PSD va cere un raport al Curţii de Conturi privind renegocierea contractului cu Bechtel

Vicepreşedintele PSD Cluj Sorin Bota a declarat, vineri, că renegocierea contractului dintre Bechtel şi Ministerul Transporturilor duce la întârzierea lucrărilor la Autostrada Transilvania, iar PSD va cere un raport al Curţii de Conturi în această privinţă.

Atanasiu: Armamentul exportat în Georgia ar putea fi produs la Cugir

Fostul ministru al Apărării Naţionale, liberalul Teodor Atanasiu, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că dacă au fost exportate pistoale mitralieră în Georgia, cu siguranţă au fost din cele produse la Cugir, aceasta fiind singura fabrică producătoare de astfel de armament din ţară.

România a primit prima tranşă de fonduri UE pentru dezvoltare rurală

România a primit prima tranşă de fonduri UE pentru dezvoltare rurală, în valoare de circa 560 milioane de euro, reprezentând un avans de 7% din suma totală alocată până în 2013 pentru finanţarea proiectelor contractate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Becali: Abel Moreno a semnat contractul cu Steaua

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, la plecarea spre Istanbul, unde va urmări meciul cu Galatasaray, că mijlocaşul spaniol Abel Gomez Moreno de la Real Murcia a semnat deja contractul cu gruparea din Bulevardul Ghencea.

Primul contract al formaţiei Beatles, scos la licitaţie

Primul contract al celebrei formaţii Beatles, încheiat cu managerul Brian Epstein, va fi scos la licitaţie, luna viitoare, la Londra, valoarea acestuia fiind evaluată la suma de 500.000 de dolari, potrivit contactmusic.com.

Cristiano Ronaldo a anunţat că rămâne la Manchester United

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo, dorit de la Real Madrid, a anunţat, într-un interviu acordat cotidianului Publico, că va rămâne la Manchester United în sezonul viitor.

Mutu a semnat noul contract cu Fiorentina

Atacantul Adrian Mutu a semnat, luni dimineaţă, un nou contract cu gruparea Fiorentina, însă această înţelegere va fi oficializată joi, informează violanews.com.

Mutu îşi va prelungi contractul cu Fiorentina

Atacantul Adrian Mutu îşi va prelungi, luni, 4 august, contractul cu gruparea italiană AC Fiorentina, românul fiind al doilea jucător al grupării toscane care îşi va revizui înţelegerea după francezul Sebastien Frey, a anunţat site-ul fiorentina.it.

Iordache a semnat cu Pandurii Târgu Jiu

Fostul dinamovist Ilie Iordache a semnat un contract cu Pandurii Târgu Jiu, urmând să câştige 75.000 de euro pe sezon.

Conţinutul Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară, revizuit

Conducerea Ministerului Sănătăţii şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale şi patronale au hotărât să revizuiască, în două săptămâni, conţinutul regulamentului de acordare a sporurilor la salariile de bază pentru personalul din sistemul sanitar.

Dinu Gheorghe: Transferul lui Buga va fi rezolvat doar când va semna contractul

Preşedintele FC Braşov, Dinu Gheorghe, a declarat, marţi, că transferul atacantului rapidist Mugurel Buga la gruparea ardeleană va fi rezolvat doar atunci când jucătorul va semna contractul de joc, iar cele două cluburi actele de transfer.

Mariah Carey, ofertată cu 50 de milioane de lire sterline pentru a cânta la Las Vegas (Galerie Video)

Mariah Carey a primit o ofertă de 50 de milioane de lire sterline (63 de milioane de euro) pentru a susţine câte un recital în fiecare seară, timp de trei ani, la celebrul cazinou Planet Hollywood din Las Vegas.

Taher: Coman dacă vrea să semneze, bine, dacă nu, e liber să plece

Acţionarul FC Rapid, Fathi Taher, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că va fi bine dacă portarul Dănuţ Coman va semna prelungirea contractului cu gruparea giuleşteană, dar că în caz contrar el este liber să plece.

Suporterii Fiorentinei îi cer lui Mutu să semneze prelungirea contractului

Suporterii echipei AC Fiorentina i-au cerut atacantului Adrian Mutu, la antrenamentul de marţi seară, să semneze prelungirea contractului cu gruparea toscană.

Localul „La Fitze” din Herăstrău, demolat (Galerie Foto)

Localul "La Fitze" din Parcul Herăstrău din Bucureşti a fost demolat, marţi, în urma deciziei municipalităţii, întrucât administratorul restaurantului nu a respectat condiţiile contractuale de închiriere, respectiv de a păstra cota de spaţiu verde.

Dalli a vărsat la bugetul Primăriei Capitalei 1,5 milioane de euro, în 2007

Firma Dalli, care administrează majoritatea parcărilor cu plată din Capitală, susţine că anul trecut a realizat un beneficiu net de 147.000 de euro, vărsând la bugetul primăriei 1,5 milioane de euro, iar rezilierea contractului anunţată de primarul general "nu reprezintă decât o perdea de fum".

Mititelu: Njock vrea să fenteze Universitatea şi să devină liber de contract

Preşedintele executiv al clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că atacantul camerunez Jeremie Njock vrea să "fenteze" gruparea olteană şi să devină liber de contract.

Udrea: Mulţumesc lui Oprescu că a anulat contractul cu Dalli

Secretarul executiv al PDL Elena Udrea îi mulţumeşte primarului Capitalei Sorin Oprescu pentru rezilierea contractului cu firma Dalli şi îl roagă să procedeze la fel şi în cazul contractelor firmelor Euroconstruct, dacă ele există şi dacă "îl lasă PSD".

Dalli: Contractul încheiat cu Primăria este în aplicabilitate

Contractul încheiat de firma Dalli cu Primăria Capitalei este în aplicabilitate până când instanţa competentă se va pronunţa, informează, sâmbătă, societatea Dalli Exim SA, precizând că aşteaptă motivarea scirsă a deciziei primarului general de suspendare a colaborării.

Oprescu a reziliat contractul cu Dalli

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat că a reziliat, vineri, contractul cu firma Dalli, care administrează majoritatea parcărilor cu plată din Capitală.

Luis Aragones a semnat cu Fenerbahce

Tehnicianul Luis Aragones, care a câştigat Campionatul European cu naţionala Spaniei luna trecută, a semnat, sâmbătă, un contract pe doi ani cu gruparea turcă Fenerbahce.

Mărgăritescu a semnat un contract cu Terek Groznâi

Mijlocaşul Andrei Mărgăritescu, care a evoluat în sezonul trecut la echipa Dinamo Bucureşti, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că a semnat un contract pe trei sezoane cu formaţia Terek Groznâi, nou promovată în prima ligă din Rusia.

Shakira, în negocieri pentru semnarea unui contract cu Live Nation (Video)

Starul columbian Shakira negociază semnarea unui contract în valoare de 70 de milioane de dolari cu Live Nation, una dintre cele mai mari companii organizatoare de evenimente artistice din lume, informează publicaţia New York Post, citată de femalefirst.co.uk.

Franţa renunţă la „contractul de integrare” pentru imigranţii ilegali

Franţa, viitoarea preşedinţie a Uniunii Europene a renunţat la propunerea privind încurajarea "contractelor de integrare" pentru imigranţi ca parte a pactului european pentru imigraţie, după ce a întâmpinat rezistenţă din partea mai multor capitale, au declarat diplomaţii.

Herea este definitiv jucătorul Rapidului

Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, luni seara, agenţiei MEDIAFAX, că a ajuns la un acord cu Progresul în ceea ce îl priveşte pe mijlocaşul Ovidiu Herea, care a devenit definitiv jucătorul grupării giuleştene.

Gueye Mansour a semnat un contract cu Gloria Bistriţa

Atacantul senegalez al echipei Poli Ştiinţa Timişoara, Gueye Mansour, a semnat un contract pe cinci sezoane cu gruparea Gloria Bistriţa, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, agentul jucătorului, Dumitru Tudor.

Julio Cesar a semnat un contract pe trei ani cu Rapid

Atacantul brazilian Julio Cezar Da Silva e Souza a semnat, vineri seară, la scurt timp după ce a sosit la Bucureşti, un contract pe trei ani cu gruparea Rapid, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon.

Makelele şi-a prelungit contractul cu Chelsea

Mijlocaşul francez al echipei Chelsea, Claude Makelele, a semnat, la insistenţele noului antrenor Luiz Felipe Scolari, prelungirea contractului cu actuala formaţie pe încă un an, înţelegerea urmând să expire în 2010.

Piţurcă: „Plecam sigur dacă nu-mi prelungeam contractul”

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, într-un interviu acordat cotidianului Libertatea, că ar fi plecat cu siguranţă în urma acuzaţiilor formulate la adresa sa după eliminarea naţionalei de la Euro-2008 dacă nu şi-ar fi prelungit în prealabil contractul până în 2010.

Copos: I-am oferit lui Coman peste un milion de euro pentru patru ani

Acţionarul FC Rapid, George Copos, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că i-a făcut portarului Dănuţ Coman o ofertă de prelungire a contractului cu gruparea giuleşteană în valoare de peste un milion de euro pentru patru sezoane.

Fiorentina i-a propus lui Mutu un contract până în 2012

Clubul italian Fiorentina a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că i-a propus atacantului Adrian Mutu un contract până în 2012 şi o uşoară mărire salarială, precizând însă că a respins solicitarea făcută de Alessandro Moggi, impresarul românului, în privinţa salariului.

Coman a solicitat conducerii FC Rapid un contract pe cinci ani

Portarul Dănuţ Coman a declarat, luni, că a solicitat conducerii clubului Rapid un contract valabil cinci sezoane, dar a precizat că în ultima perioadă niciun oficial giuleştean nu l-a mai contactat pentru a negocia prelungirea înţelegerii sale care expiră în vara anului 2009.