pierderi

Universitatea Harvard a pierdut „la pariuri”

Presitigioasa universitate americană Harvard a pierdut aproape 500 de milioane de dolari după ce a "pariat", anul trecut, prin instrumente financiare derivate de hedging, că dobânzile vor creşte în acest an, transmite Bloomberg.

Peste 20 de bănci europene vor avea pierderi de 400 mld. euro din credite nerentabile

Un număr de 22 de bănci europene mari vor înregistra, probabil, în acest an şi în 2010, pierderi de aproape 400 miliarde de euro din credite nerentabile, potrivit The New York Times.

Mincă: România a pierdut bani din cauza scandalului Băbeni

Preşedintele ANCEX, Liliana Mincă, a declarat, miercuri, că România a pierdut bani din cauza scandulului iscat pe tema delaborării muniţiei de la Băbeni, deoarece există ţări "care vor delabora în altă parte şi nu la Băbeni".

Madoff: Nu îmi vine să cred că nu m-au prins mai repede

Bernard Madoff, managerul de investiţii de pe Wall Street condamnat de Justiţia americană la 150 de ani de închisoare pentru o fraudă de 65 miliarde dolari, a afirmat, în cadrul primelor declaraţii făcute de la începerea executării sentinţei, că este surprins că nu a fost "prins" mai repede.

Aproximativ 5.000 de piraţi acţionează în largul coastelor Somaliei

Cinci grupări de piraţi, din care fac parte aproximativ 5.000 de persoane, acţionează în prezent în largul coastelor Somaliei, anunţă viceamiralul Oleg Burţev, adjunctul comandantului Statului Major al Marinei militare ruse, relatează RIA Novosti.

New York Times ar putea introduce abonament pentru ediţia sa online

Cotidianul american New York Times, care se confruntă cu importante dificultăţi financiare, a anunţat, joi, că ia în calcul posibilitatea introducerii unui abonament pentru accesarea ediţiei sale online.

Organizatorii concertelor lui Michael Jackson riscă datorii de 350 milioane de euro

Moartea cântăreţului american Michael Jackson, cu trei săptămâni înainte de revenirea lui pe scenă, pentru o serie de 50 de concerte la Londra, a şocat milioane de fani din lumea întreagă şi ar putea să îi coste scump pe organizatorii acestor show-uri, care erau de mult sold-out.

Vântu estimează la 25 de milioane de euro pierderile Realitatea-Caţavencu pe 2009

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a declarat pentru www.paginademedia.ro că pierderile grupului Realitatea-Caţavencu - pe care îl controlează - sunt estimate la 25 de milioane de euro în 2009 şi că Sergiu Toader se va întoarce în România, în luna august, pentru un nou proiect.

Industria aeriană va înregistra pierderi de nouă miliarde dolari

Industria aeriană se confruntă cu o criză fără precedent şi va înregistra în acest an pierderi de nouă miliarde dolari, estimează Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA), care şi-a înrăutăţit, astfel, de aproape două ori proiecţia anterioară, din martie.

Aproape 70% din firmele cu pierderi se plasează în grilele cu impozit de maxim 1.000 euro

Aproape 70% din cele 242.106 de firme care au raportat pierderi în 2007 se plasează în primele două categorii de impozit minim anual, a afirmat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Graţiela Iordache.

Philips accelerează restructurarea

Compania olandeză Philips a anunţat marţi că va accelera procedurile de restructurare în trimestrul al doilea, după rezultate dezamăgitoare în primele trei luni, cu o pierdere EBITDA de 74 milioane euro.

E.ON Gaz a avut în primul trimestru pierderi de 38 mil.lei ca urmare a menţinerii preţului de ANRE

E.ON Gaz România a înregistrat în primul trimestru pierderi de 38 milioane lei ca urmare a faptului că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a amânat decizia de a implementa noile tarife de furnizare începând cu 1 ianuarie 2009, a anunţat marţi compania.

Directorul general al PSA Peugeot Citroen a fost demis

Directorul general al grupului francez PSA Peugeot Citroen, Christian Streiff, a fost concediat, duminică, de Consiliul de Administraţie al concernului, în contextul pierderilor înregistrate şi dificultăţilor generate în industria auto de criza financiară globală şi recesiune.

China a pierdut zeci de miliarde de dolari din cauza investiţiilor pe pieţele de capital

China a pierdut zeci de miliarde de dolari din rezervele valutare prin investiţii greşit plasate în titluri de valoare, efectuate anul trecut, chiar înaintea prăbuşirii pieţelor de capital internaţionale, potrivit publicaţiei Financial Times.

Messenger-ul, motiv de pierderi pentru companii

Dacă fiecare angajat dintr-o companie ar economisi în fiecare săptamână cel puţin o oră în care navighează pe internet în folos personal, discutând pe messenger sau schimbând fotografii cu prietenii, productivitatea ar creşte suficient încât compania sa nu mai fie nevoită să angajeze nişte oameni în plus.

Lloyds a anunţat pierderi de zece miliarde de lire sterline

Grupul britanic Lloyds a anunţat, vineri, o pierdere de zece miliarde de lire sterline (14,1 miliarde de dolari) pentru anul 2008, ca urmare a unui rezultat negativ de 10,8 miliarde de lire sterline (15,4 miliarde de dolari) al băncii HBOS, preluată în ianuarie.

Fondul Proprietatea – pierderi de 3,42 miliarde lei în 2008

Fondul Proprietatea (FP) a înregistrat pierderi de 3,42 miliarde lei anul trecut, faţă de un profit net de 313,1 milioane lei în 2007, pe fondul unor ajustări pentru pierdere de valoare a imobilizărilor financiare, potrivit rezultatelor financiare preliminate şi neauditate ale societăţii.

Disponibilizări la nouă companii feroviare

Ministerul Transporturilor va începe, în următoarele trei luni, restructurarea a nouă firme feroviare desprinse din companiile-mamă, procesul incluzând disponibilizarea a circa 4.000 de salariaţi, a declarat, joi, subsecretarul de stat al instituţiei Constantin Axinia.

Petrom a înregistrat primele pierderi din ultimii patru ani

Profitul Petrom a scăzut în 2008 cu 43%, la 1,022 miliarde lei, după ce în ultimele trei luni a avut pierderi de 1,269 milliarde lei, ca urmare a unor provizioane suplimentare şi a scăderii preţului ţiţeiului, deşi veniturile pe întregul an au avansat cu 49%, la 19,331 miliarde lei.

ING va concedia 7.000 de angajaţi

Grupul financiar olandez ING va concedia 7.000 de angajaţi pentru a reduce cheltuielile, după ce a raportat pierderi nete de 3,7 miliarde euro în ultimele trei luni ale 2008, al doilea trimestru fără profit, ceea ce duce totalul pierderilor pentru anul trecut la 730 milioane euro.

Chelsea va trebui să vândă jucători ca să facă achiziţii, în vară

Directorul executiv Peter Kenyon a declarat că gruparea Chelsea va trebui să finanţeze eventualele achiziţii din vară prin vânzarea de jucători, clubul londonez înregistrând în precedentul an fiscal pierderi de 67,7 milioane de lire sterline.

Pierderile Rompetrol Rafinare au crescut anul trecut cu 56%

Pierderile Rompetrol Rafinare au crescut anul trecut cu 56%, la 490,6 milioane lei (133,2 milioane euro), faţă de rezultatul negativ din 2007, de 314,3 milioane lei, potrivit datelor transmise, joi, de companie Bursei de Valori Bucureşti.

Privatizarea CFR Marfă nu mai este oportună

Privatizarea CFR Marfă nu mai este oportună, întrucât compania a trecut pe pierderi, prioritatea fiind redresarea situaţiei financiare a acesteia, a declarat, joi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu.

Peugeot Citroën concediază 11.000 angajaţi

Constructorul francez de automobile PSA Peugeot Citroën a raportat pentru anul trecut pierderi de 343 milioane euro ca urmare a scăderii cererii, preconizând că nu va reveni pe profit până în 2010, şi a anunţat că va renunţa la peste 11.000 de angajaţi din Europa în 2009.

Nissan va concedia 20.000 de angajaţi

Constructorul auto japonez Nissan va încheia anul fiscal 2008-2009 în pierdere, pentru prima dată în ultimii 14 ani, şi a anunţat, în consecinţă, că va concedia 20.000 de angajaţi până la 31 martie 2010, reprezentând 8,5% din totalul salariaţilor grupului.

Panasonic concediază 15.000 de angajaţi

Grupul japonez Panasonic, unul dintre liderii globali ai industriei electrocasnicelor şi electronicelor, a anunţat miercuri că pierderile aferente anului fiscal 2008-2009 se vor ridica la 4,2 miliarde de dolari şi a anunţat că va concedia 15.000 de angajaţi şi va închide 27 de fabrici.

Ford – pierderi de şase miliarde dolari în ultimul trimestru din 2008

Constructorul american de autovehicule Ford a consemnat o pierdere de aproape şase miliarde dolari în trimestrul al patrulea al anului trecut, rezultatul ridicând totalul pierderilor din 2008 la 14,6 miliarde dolari, pe fondul cererii scăzute.

Pierderi de 303 milioane dolari la Yahoo

Compania de servicii onlineYahoo! a înregistrat o pierdere de 303 milioane de dolari în ultimele trei luni din 2008, faţă de un profit de 206 milioane de dolari în aceeaşi perioadă a anului anterior, determinată de mediul de afaceri dificil.

Sony anunţă pierderi de trei mld. dolari

Grupul japonez Sony a anunţat, joi, că va încheia anul fiscal cu o pierdere de aproape trei miliarde de dolari, primul rezultat negativ din ultimii 14 ani, din cauza scăderii cererii, aprecierii yenului şi costurilor ridicate de restructurare.

Cursul închide aproape de 4,3 lei/euro (Video)

Cursul monedei naţionale s-a stabilizat aproape de nivelul de 4,3 lei/euro la finele şedinţei interbancare de luni, fiind decuplat de evoluţia regiunii, care a consemnat deprecieri puternice, pe fondul creşterii aversiunii faţă de risc a jucătorilor.

Companiile bulgare au pierdut peste 70 de milioane de euro din cauza crizei gazelor

Un număr de 357 de companii bulgare au pierdut în total 140 de milioane de leva (peste 70 de milioane de euro) din cauza întreruperii livrării de gaze ruseşti, afirmă agenţia BGNEWS, citând celula de criză înfiinţată de Ministerul bulgar al Economiei şi Energiei, relatează site-ul Novinite.com.

Austria a naţionalizat Bank Medici din cauza schemei piramidale a lui Madoff

Frauda de 50 de miliarde de dolari de care este acuzat consilierul pentru investiţii Bernard Madoff, fost preşedinte al Nasdaq, a generat prăbuşirea unei bănci austriece, Bank Medici, naţionalizată după pierderi de circa trei miliarde de dolari cauzate de schema piramidală, potrivit Financial Times.

Băncile de investiţii au pierdut în 2008 comisioane record din cauza tranzacţiilor anulate

Băncile de investiţii au avut, în 2008, unul dintre cei mai slabi ani din istorie, din punct de vedere al tranzacţiilor, fuziunilor şi achiziţiilor anulate, pierzând comisioane de peste 800 de milioane de dolari din tranzacţii de 800 de miliarde de dolari.

Marile bănci asiatice efectuează majorări masive de capital, pentru acoperirea pierderilor

Două dintre cele mai mari bănci asiatice, Mizuho (Japonia) şi DBS (Singapore), vor obţine fonduri totale de 6,7 miliarde de dolari prin majorări de capital, lichidităţi necesare pentru acoperirea datoriilor neperformante acumulate şi devalorizării activelor în urma crizei, transmite Reuters.

Live Nation va pierde 19 milioane de dolari prin vânzarea acţiunilor deţinute de U2

Live Nation Inc va pierde aproximativ 19 milioane de dolari în urma deciziei trupei irlandeze U2 de a vinde acţiunile deţinute în cadrul companiei, potrivit Wall Street Journal, care citează rapoartele oficiale şi apropiaţi ai trupei.

Vasile Turcu: Vedem ce zice legiuitorul, dacă nu vor să ne înţelegem pe cale amiabilă

Omul de afaceri Vasile Turcu a declarat pentru MEDIAFAX, după ce echipa redacţională a ziarului Unu a anunţat că îl dă în judecată pentru neplata salariilor, că va vedea ce spune legea, dacă jurnaliştii nu vor vrea să se înţeleagă cu el pe cale amiabilă.

Frauda fostului şef Nasdaq provoacă pierderi imense în Elveţia

Mai multe instituţii financiare din Elveţia au avut pierderi de peste cinci miliarde franci elveţieni (4,2 miliarde dolari) în urma presupusei fraude de circa 50 de miliarde de dolari a fostului preşedinte al bursei Nasdaq Bernard Madoff, potrivit publicaţiei Le Temps.

Unii lideri PSD anticipează că ar pierde parlamentari dacă rămân în opoziţie – surse

Surse din PSD au declarat, luni, că estimările unor lideri social-democraţi privind eventualele pierderi pe care le-ar suferi partidul în eventualitatea în care rămâne în opoziţie arată că maximum 10-15 parlamentari ar demisiona din partid, pentru a trece în tabăra puterii.

Dacia va întrerupe producţia din nou

Dacia a anunţat, luni, că va întrerupe producţia în zilele de 20 şi 21 noiembrie, ca urmare a necesităţii de adaptare a programului de fabricaţie la evoluţia pieţei auto, măsură la care constructorul auto a mai apelat pentru alte patru zile, respectiv 30-31 octombrie şi 13-14 noiembrie.

Avioane Craiova a raportat la nouă luni pierderi de peste 12 milioane lei

Constructorul de aeronave Avioane Craiova a raportat la nouă luni pierderi de 12,17 milioane lei, faţă de câştigul de 3,85 milioane lei înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor firmei, remise, joi, Bursei de Valori Bucureşti.