pre uri

Societe Generale şi-a redus estimările privind preţul petrolului în 2008 şi 2009

Banca franceză Societe Generale, prezentă şi în România, şi-a redus estimările privind preţul petrolului în 2008 şi 2009, după scăderea puternică a cotaţiilor internaţionale de la maximul istoric atins la mijlocul lunii iulie.

Rompetrol a redus, marţi, preţul motorinei cu 4 bani pe litru

Rompetrol, controlat de grupul petrolier de stat KazMunaiGaz din Kazahstan, a redus, marţi, preţul motorinei cu patru bani pe litru şi a menţinut tarifele actuale pentru benzină.

Petrom a redus luni cu 4 bani pe litru preţul motorinei

Compania petrolieră Petrom, controlată de grupul OMV din Austria, a redus, luni, cu patru bani pe litru, preţul motorinei şi a păstrat tariful actual al benzinei.

Gianna Nannini concertează la Bucureşti (Galerie Video)

Cântăreaţa şi compozitoarea italiană Gianna Nannini, printre ale cărei hituri se numără "Latin Lover" şi "Bello e impossibile", va concerta, pe 22 septembrie, la Arenele Romane din Bucureşti, informează organizatorii, compania Events.

CNP va revizui în sus estimarea privind inflaţia din decembrie

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) va revizui în creştere estimarea privind inflaţia de la finele anului, pentru a include majorările de preţuri din prima parte a anului, chiar dacă datele privind inflaţia din iulie, nivelul maxim din acest an, s-au situat sub aşteptările pieţei.

Rata anuală a inflaţiei din iulie a atins cel mai înalt nivel

Creşterea preţurilor de consum s-a accelerat la 0,69% în luna iulie, astfel că rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,04%, cel mai înalt nivel din ultimii trei ani, avansul fiind determinat de scumpirea gazelor naturale şi a energiei electrice, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Gândul: Casele de pe Coasta de Azur au preţuri comparabile cu cele din Bucureşti

O investiţie într-o casă de pe Coasta de Azur, unde le place milionarilor să îşi petreacă vacanţa, poate fi o adevărată afacere.

Petrom ieftineşte din nou benzina şi motorina

Petrom va reduce, luni, cu patru bani pe litru preţul benzinei şi cu şapte bani pe cel al motorinei, potrivit companiei petroliere.

E.ON Gaz: Preţul la gazele naturale din import va creşte

Preţul la gazele naturale din import va creşte în ultimul trimestru al acestui an, a declarat, miercuri, Frank Hajdinjak, preşedintele Consiliului de Administraţie al E.ON Gaz România S.A.

Apartamentele vechi din Bucureşti s-au ieftinit în medie cu 13% de la începutul anului

Apartamentele vechi din Bucureşti s-au ieftinit în medie cu 13% în primele şapte luni, faţă de începutul anului, preţul mediu al unei locuinţe cerut de proprietari ajungând la circa 117.000 de euro, potrivit datelor site-ului imobiliar MagazinulDeCase.ro.

Petrom reduce preţurile carburanţilor cu 4 bani pe litru

Petrom va reduce, miercuri, cu patru bani pe litru preţul benzinei şi al motorinei, potrivit companiei petroliere.

Lukoil ieftineşte din nou carburanţii

Subsidiara românească a grupului rus Lukoil a redus, marţi, preţurile la toate sortimentele de benzină cu 4 bani pe litru, iar la motorină cu până la 5 bani, aceasta fiind cea de-a treia scădere operată în ultimele două săptămâni, după ce la începutul lunii iulie le-a majorat cu până la 12 lei.

Rompetrol şi Lukoil au ieftinit carburanţii

Compania Rompetrol, controlată de grupul KazMunaiGaz din Kazahstan şi subsidiara românească a grupului rus Lukoil au redus, vineri, preţurile carburanţilor comercializaţi în propriile reţele.

CFR Călători menţine nivelul actual al tarifelor pentru luna august

CFR Călători va menţine, pentru luna august, tarifele actuale la transportul cu trenul, însă ar putea majora preţurile la 1 septembrie, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, directorul general al companiei, Alexandru Noapteş.

Rompetrol ieftineşte carburanţii, începând de joi

Compania Rompetrol, controlată de grupul KazMunaiGaz din Kazahstan, va reduce, joi, cu cinci bani pe litru, preţurile tuturor carburanţilor comercializaţi prin reţeaua proprie.

Lukoil şi Petrom au ieftinit preţul unor sortimente de carburanţi

Subsidiara românească a grupului rus Lukoil a redus săptămâna trecută preţurile unor tipuri de carburanţi pe care îi comercializează în reţeaua proprie de benzinării, după ce la începutul lunii iulie le-a majorat cu până la 12 bani pe litru.

Rompetrol a scumpit carburanţii cu 3 bani pe litru

Compania Rompetrol, controlată de grupul KazMunaiGaz din Kazahstan, a majorat, marţi, cu trei bani pe litru, preţurile tuturor carburanţilor comercializaţi prin reţeaua proprie.

Apartamentele vechi din Bucureşti cu 12% mai ieftine în al doilea trimestru

Apartamentele vechi din Bucureşti s-au ieftinit în medie cu 12% în al doilea trimestru, faţă de primele trei luni ale anului, cea mai mare scădere a preţurilor, de 13%, fiind înregistrată la locuinţele cu două camere, a anunţat, luni, site-ul imobiliar MagazinulDeCase.ro.

Preţurile locuinţelor vechi din Capitală dau înapoi

După creşterile spectaculoase de preţuri în ultimii ani, de până la 50% sau peste în unele cartiere, piaţa rezidenţială din Bucureşti încearcă să ajungă din nou la echilibru. Piaţa rezidenţială nu poate cădea, pentru că cererea este în continuare sănătoasă, informează Gândul.

Noua listă a medicamentelor va fi valabilă de la 15 iulie

Noua listă a medicamentelor compensate va intra în vigoare la 15 iulie şi va conduce la o reducere a preţurilor cuprinsă între 5-12%, în funcţie de valoarea medicamentelor, a anunţat premierul Călin Popescu Tăriceanu.

CFR Călători cere majorarea tarifelor cu 7%, de la 1 august (Video)

CFR Călători a solicitat Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Transporturilor să aprobe o creştere a tarifelor pentru călătoria cu trenul de 7%, la 1 august.

Inflaţia se menţine ridicată în iunie şi iulie

Inflaţia se va menţine la un nivel înalt în iunie şi iulie, lună în care va atinge vârful acestui an, ca urmare a majorării preţurilor administrate, pentru ca, începând din august, să intre pe o pantă descendentă, un factor de sprijin fiind preţurile alimentelor, consideră analiştii economici.

Eurostat: Preţurile la electronice în România au fost anul trecut egale cu cele din Germania

Preţurile practicate în România pentru electronice s-au situat, anul trecut, la 95% din media UE, nivel similar cu cel înregistrat în Germania şi mai ridicat decât în unele state central şi est-europene precum Polonia, Cehia sau Bulgaria, potrivit Biroului de Statistică al UE, Eurostat.

UE va acoperi o treime din ţinta de biocombustibili propusă pentru 2020

Uniunea Europeană (UE) ar putea acoperi din producţie proprie doar o treime din biocombustibilii necesari îndeplinirii obiectivului pentru anul 2020 privind carburanţii folosiţi la transport, ceea ce va duce la importuri masive, se arată într-un raport al Agenţiei Europene de Mediu.

Boc: PSD este amnezic, iar Iulian Iancu are un tupeu fără precedent

Preşedintele PDL Emil Boc a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că PSD este amnezic, iar Iulian Iancu, fost secretar de stat în Guvernul social-democrat, are un tupeu fără precedent, ieşit din comun, referindu-se la afirmaţiile lui Iancu privind energia scumpă vândută populaţiei.

Benzina şi motorina, mai scumpe de astăzi la Petrom

Petrom a majorat, joi, preţurile benzinelor şi motorinelor comercializate prin reţeaua proprie de distribuţie, cu 7 bani, respectiv 6 bani pe litru.

Producătorii au urcat cu până la 14% preţurile la energie

Producătorii de energie au majorat, la 1 iulie, preţurile practicate în relaţia cu furnizorii şi distribuitorii din domeniu cu până la 14%, a declarat, miercuri, directorul de afaceri corporatiste al CEZ România, Adrian Borotea.

Preţurile producţiei industriale au urcat cu 16,8%

Preţurile producţiei industriale au crescut în luna mai, comparativ cu perioada similară din 2007, cu 16,8%, cel mai dinamic sector fiind industria prelucrătoare, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Producătorii şi retailerii au semnat Codul de Bune Practici

Producătorii şi retailerii au semnat, miercuri, Codul de Bune Practici pentru comerţul cu produse agroalimentare, documentul urmând să intre în vigoare după ce Consiliului Concurenţei va anunţa că nu încalcă legislaţia specifică.

Iulian Iancu: Miercuri voi avea o discuţie aplicată cu Traian Băsescu

Preşedintele Comisiei de industrii din Cameră, deputatul PSD Iulian Iancu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că motivul pentru care şeful statului l-a invitat la Cotroceni constă în aprofundarea şi detalierea datelor şi informaţiilor sale cu privire la domeniul sistemului energetic.

Consultările preşedintelui cu partidele pe tema creşterii preţurilor s-au încheiat

Consultările şefului statului cu partidele politice pe tema creşterii preţurilor la alimente şi energie s-au încheiat, marţi, la Palatul Cotroceni, după trei ore şi jumătate de discuţii.

Producătorul celei mai ieftine maşini din lume creşte preţul

Cel mai mare constructor auto din India, Tata Motors, cu o politică orientată puternic spre vehicule low-cost, a anunţat scumpiri medii de 3% la maşinile comerciale, pe fondul creşterii cheltuielilor de producţie, transmite Reuters.

Distrigaz Sud: Vom cere ANRE o nouă majorare

Distrigaz Sud va cere ANRE, la 1 octombrie, o nouă majorare a preţurilor cu circa 20%, în condiţiile în care preţul gazelor naturale de import va continua să crească până la sfârşitul anului, a declarat, marţi, directorul general al Distrigaz Sud, Bernard Arnaud, într-o conferinţă de presă.

O comisie a Camerei Deputaţilor va ancheta oportunitatea majorării preţurilor gazelor şi energiei

Comisia pentru Industrii a Camerei Deputaţilor va realiza o anchetă în sectorul energetic referitoare la oportunitatea majorării preţurilor gazelor naturale şi electricităţii în ultimii ani, modul de stabilire a tarifelor şi impactul pe care îl va avea înfiinţarea companiei energetice integrate.

Ajutor de la Guvern, pentru a compensa scumpirile la energie

Guvernul va aproba, săptămâna viitoare, un proiect de act normativ prin care va aproba acordarea unui ajutor suplimentar în valoare de 150-200 de milioane de lei în vederea compensării majorării preţului la gaze, a declarat joi, ministrul Muncii, Paul Păcuraru.

Preţul gazelor ar putea creşte din nou, de la 1 octombrie

Preţul gazelor pentru populaţie nu va mai creşte în trimestrul al treilea, dar ar putea urca din nou la 1 octombrie, dacă Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va primi cereri justificate de la distribuitori.

FOCUS:Majorarea tarifelor la energie şi gaze vor împinge inflaţia spre 1% în iulie

Majorarea tarifelor la energie şi gaze va accelera creşterea preţurilor de consum în iulie, astfel că inflaţia lunară se va apropia de 1%, estimează analiştii economici, care afirmă că Guvernul trebuie "să ţină în frâu" salariile în sectorul public pentru evitarea unui nou puseu inflaţionist.

Romalimenta: Preţurile alimentelor vor creşte

Preţurile alimentelor vor creşte, după majorarea tarifelor la energia electrică şi gaze naturale, la 1 iulie, potrivit preşedintelui Romalimenta, Sorin Minea.

Iulie aduce scumpiri la gaze şi energie electrică

Preţurile gazelor vor creşte de la 1 iulie în medie cu 12,5%, în timp ce tarifele percepute pentru energia electrică vor fi majorate în medie cu 5,3%, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei.

Preţul energiei electrice va creşte la 1 iulie cu până la 9%

Preţul energiei electrice livrate consumatorilor finali va creşte, la 1 iulie, cu cel mult 9%, au declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, surse apropiate Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).