Politic

Boc: PDL nu va vota împotriva urmăririi penale, dacă DNA o va cere

PDL nu va împiedica ancheta justiţiei în cazul ministrului Monica Iacob Ridzi şi nici nu va vota în Parlament împotriva începerii urmăririi penale, în cazul în care Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) va solicita declanşarea acestei proceduri, a declarat, sâmbătă, liderul PDL, premierul Emil Boc.

PNL Bistriţa l-a suspendat din partid pe fostul lider, pentru ofensă adusă formaţiunii

Organizaţia municipală Bistriţa a PNL l-a suspendat din partid, pentru un an, pe Ioan Turc, fost lider municipal şi apoi judeţean, pentru ofensă adusă partidului prin declaraţii publice, decizia fiind luată de membrii interimari ai Biroului Permanent Municipal (BPM).

Stolojan: BPN discută luni strategia în cazul Ridzi, imaginea PDL e deja afectată

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că în şedinţa BPN de luni se va face o analiză a impactului cazului Ridzi, precizând că imaginea PDL a fost deja afectată şi că nu ştie ce ar mai rezolva demisia ministrului în acest moment.

Boc spune că PDL nu caută înlocuitor pentru Ridzi

Liderul PDL, premierul Emil Boc, a declarat, vineri, că în cadrul partidului nu este căutat un înlocuitor al Monicăi Iacob Ridzi în postul de ministru şi a precizat din nou că va recurge la demiterea acesteia doar dacă este începută urmărirea penală.

Ridzi a fost la sediul PDL

Monica Iacob Ridzi s-a aflat, vineri, la sediul central al PDL din Aleea Modrogan, de unde a fost transmis comunicatul de presă prin care dezminte faptul că şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, la plecare refuzînd să facă alte declaraţii.

Ministrul Ridzi dezminte informaţiile referitoare la demisia sa

Ministrul Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi dezminte, într-un comunicat remis, vineri, presei "informaţia vehiculată în mass-media pe surse" potrivit căreia a demisionat din funcţie.

Preda: PDL să nu mai dea dovadă de solidaritate faţă de Ridzi, mă oboseşte solidaritea ţigănească

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat că de la începutul conflictului Ridzi a primit zilnic directive despre ce trebuie să spună despre aceasta şi despre situaţia de la minister, adăugând că este cazul ca PDL să nu mai dea dovadă de această "solidaritate ţigănească", împrumutată de la PSD.

Bejinariu: Obrăznicia este o caracteristică a membrilor PDL

Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a apreciat, vineri, că obrăznicia este o caracteristică a membrilor PDL, exemplificând cu recentele declaraţii ale deputatului Cristian Boureanu, ale ministrului Tineretului, Monica Iacob Ridzi şi chiar ale premierului Emil Boc.

Berceanu spune că într-un tur doi Geoană-Antonescu la Preşedinţie, ar vota cu liderul PNL

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat la Realitatea Tv, întrebat cu cine ar vota în cazul în care în turul doi la Preşedinţie s-ar afla Crin Antonescu şi Mircea Geoană, că l-ar alege pe Antonescu, precizând în că e doar un exerciţiu teoretic, pentru că o astfel de situaţie nu va exista.

Costi Mocanu: Evenimentul de Costineşti a fost organizat de MediaPro Pictures

Directorul executiv al Pro Tv SA, Costi Mocanu, a declarat, joi, la Comisia Ridzi, că evenimentul de la Costineşti, intitulat MTV Days, a fost organizat de MediaPro Pictures, bugetul total al acestei acţiuni fiind suportat de MediaPro Pictures şi de partenerul ei comercial în această acţiune.

PSD către PDL: Ministrul Ridzi a vândut pufuleţi şi eugenii

Deputaţii PSD şi PDL din Comisia Ridzi au avut, joi, un schimb dur de replici pe tema ministrului Ridzi, social-democraţii acuzând-o că nu a făcut nimic "la viaţa ei" şi că a vândut pufuleţi şi eugenii, democrat-liberalii luându-i apărarea şi acuzându-i pe social-democraţi că "au luat-o pe arătură".

Gray: CE va prezenta un raport privind MCV şi unul privind gestionarea fondurilor UE

CE va prezenta atât un raport anual privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România şi Bulgaria cât şi un raport separat privind managementul fondurilor UE de către cele două state, aşa cum a cerut PE recent într-o rezoluţie, precizând că data prezentării nu a fost decisă.

Băsescu nu participă, joi, la recepţia oferită de ambasada SUA

Preşedintele Traian Băsescu nu va participa, joi, la recepţia organizată de Ambasada SUA de la Bucureşti pentru marcarea zilei de 4 iulie, la care a fost invitat.

Organismele implicate în evenimentul din 2 mai, audiate săptămâna viitoare

Comisia parlanentară de anchetă în cazul Ridzi a decis audierea, la începutul săptămânii viitoare, a reprezentanţilor companiilor şi instituţiilor implicate în organizarea evenimentelor de la 2 mai 2009.

Boureanu către Bănicioiu, la Comisia Ridzi: Ori faceţi pe prostul, ori chiar sunteţi prost

Deputatul PDL Cristian Boureanu i-a spus, joi, deputatului PSD Nicolae Bănicioiu, în cadrul şedinţei Comisiei de Anchetă privind cazul Ridzi, că ori face pe prostul, ori chiar este prost, răspunzându-i în acest fel acuzelor referitoare la cercetarea de către DNA.

Năstase: Guvernarea va avea enorm de multe probleme pentru că merge în zig-zag

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, consideră că actuala guvernare va avea foarte multe probleme, pentru că "merge în zig-zag" şi nu construieşte pe termen mediu, ci caută doar soluţii pe termen scurt.

Năstase: Vanghelie este ca un buldozer care merge până acolo unde un zid nu îi permite să continue

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, l-a comparat pe vicepreşedintele partidului, Marian Vanghelie, cu "un buldozer care are în faţă o suită de ziduri şi merge până acolo unde un zid nu îi permite să meargă mai departe", lăudând calităţile organizatorice ale acestuia.

PSD şi PNL au cerut audierea trupelor care au cântat de Ziua Tineretului

Reprezentanţii PDL din comisia parlamentară de anchetă în cazul ministrului Monica Iacob Ridzi, s-au retras miercuri de la lucrări, după şapte ore de dezbateri, nemulţumiţi că deputaţii PSD şi ai PNL propuneau ca săptămâna viitoare să fie audiate trupele care au cântat de Ziua Tineretului.

HG care a permis organizarea Zilei Tineretului de MTS, publicată în MO după eveniment

Deputatul PSD Cristian Rizea a susţinut, miercuri, în Comisia de anchetă privind cazul Ridzi, că HG în baza căreia MTS a organizat Ziua Tineretului, în 2 mai, a fost publicată în Monitorul Oficial în 7 mai, deci după ce a avut loc selecţia de oferte pentru desfăşurarea acestui eveniment.

Adrian Năstase şi o delegaţie a PSD, împiedicaţi să intre pe şantierul Autostrăzii Transilvania

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Adrian Năstase şi mai mulţi lideri social-democraţi care au vrut să viziteze, miercuri, şantierul Autostrăzii Transilvania au fost împiedicaţi de un angajat al companiei Bechtel, care le-a spus că nu au voie să intre, iar aceştia au respectat interdicţia.

Dispută în comisia de anchetă privind-o pe Ridzi

Comisia de anchetă în cazul ministrului Tineretului Monica Iacob Ridzi şi-a întrerupt, miercuri, lucrările, pentru un sfert de oră, după o dispută între PDL pe de o parte, şi PSD şi PNL, pe de altă parte, privind continuarea activităţii comisiei în condiţiile în care DNA cercetează acest caz.

Ridzi: Voi demisiona în cazul în care se va începe urmărirea penală

Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a declarat, marţi, la finalul unei audieri de patru ore în faţa deputaţilor din Comisia parlamentară de anchetă, că va demisiona în cazul în care se va începe urmărirea penală în cazul său, menţionând că nu se ascunde, aşa cum fac alţi oameni politici.

Băsescu l-a întrebat pe Căşuneanu dacă a lucrat cu MT pe vremea când el era ministru

Preşedintele Traian Băsescu l-a întrebat, marţi, pe omul de afaceri Costel Căşuneanu dacă a lucrat cu Ministerul Transporturilor pe vremea când el era ministru, Căşuneanu răspunzând negativ şi precizând că nici firma sa, PA&CO, şi nici Euroconstruct şi UMB nu au luat lucrări care nu li se cuveneau.

Ridzi: Nu am încheiat contracte pentru a achiziţiona ştiri

Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a declarat, marţi, la Comisia parlamentară de anchetă, că nu a încheiat contracte pentru a achiziţiona ştiri.

Ridzi: Probabil am greşit considerând că încetează activitatea comisiei, trimit documentele până luni

Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a declarat, marţi, că probabil a greşit atunci când a considerat că ancheta parlamentară încetează de drept şi că nu a trimis Comisiei docuemntele solicitate, cerând un răgaz pentru a transmite documentele, o parte vineri, iar restul luni.

Băsescu: Prezenţa în teatre se reduce în 2010 la 1667 militari

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, după şedinţa CSAT, că pentru anul 2010 este planificat ca în teatrele de operaţii să se afle 1667 de militari români, faţă de 2067 în 2009, precizând că reducerea este datorată încheierii misiunii trupelor româneşti în Irak.

Andon: DNA a împiedicat ancheta Comsiei „Ridzi”, prin ridicarea documentelor originale

Comsia parlamentară de anchetă a cazului Ridzi a fost împiedicată să facă verificările necesare din cazuă că DNA a ridicat toate documentele originale care privesc cazul a declarat, marţi, vicepreşedintele PC Sergiu Andon.

Ridzi: Nu mă simt deloc vinovată, nu am dorit dizolvarea comisiei

Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a declarat, marţi, înainte de audierea de la Comisia de anchetă de la Cameră, că nu se simte deloc vinovată, menţionând că nu a dorit dizolvarea comisiei şi anunţând că va trimite documentele solicitate în cel mai scurt timp posibil.

Geoană: Voi participa la CSAT peste câteva luni, în altă calitate

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat, marţi, răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor referitoare la absenţa sa de la şedinţa CSAT, că va participa la şedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, peste câteva luni, însă în altă "calitate".

Ridzi s-a întâlnit cu Boc, la Guvern, înainte să fie audiată în Parlament

Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, s-a întâlnit, marţi, cu premierul Emil Boc, cu aproximativ o oră înainte de momentul la care este programată să fie audiată de către comisia parlamentară de anchetă, pentru organizarea Zilei Tineretului.

Senatorii retrimit la Comisia pentru muncă proiectul de lege privind cumulul pensie-salariu

Senatorii au amânat pentru toamnă luarea unei decizii în privinţa proiectului de lege care reglementează problema cumulului pensie-salariu în sectorul public, votând retrimiterea acestuia la Comisia pentru muncă.

Manifeste cu acuzaţii la adresa ministrului Ridzi, în Valea Jiului

Mai multe manifeste în care apar acuzaţii la adresa ministrului Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, au apărut, luni seară, la Petroşani şi în alte localităţi din Valea Jiului, pe afişe fiind şi declaraţii ale unor politicieni şi articole din ziare despre scandalul în care a fost implicat.

Comisia de anchetă în cazul Nemirschi va fi condusă de Mircea Duşa

Comisia parlamentară de anchetă în cazul ministrului Mediului Nicolae Nemirschi va fi condusă de deputatul PSD Mircea Duşa şi va stabili, în zilele următoare, un grafic privind audierea ministrului şi a directorilor din minister despre derularea unui contract de publicitate.

Doi senatori cer construirea de locuinţe de serviciu pentru parlamentari

Senatorii Iulian Urban (PDL) şi Attila Cseke (UDMR) îi cer preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, într-o scrisoare, să facă demersuri, împreună cu preşedinta Camerei, pentru declanşarea unei proceduri de construire de locuinţe de serviciu pentru parlamentarii care au nevoie de cazare în Bucureşti.

Berceanu către Dragnea, în coaliţie: Roagă-mă frumos şi poate îl repun în funcţie pe Duică! – surse

Liderii coaliţiei de guvernare au tratat tensiunile din ultima săptămână, în şedinţa coaliţiei de luni, într-o manieră destul de detaşată, ministrul Radu Berceanu cerându-i lui Liviu Dragnea să îşi ceară scuze pentru că l-a jignit şi poate, astfel, îl va repune în funcţie pe Cătălin Duică la CNADNR.

Comisia de anchetă în cazul Ridzi îşi continuă activitatea

Comisia parlamentară de anchetă în cazul ministrului Tineretului Monica Iacob Ridzi îşi va continua activitatea, iar cererea PNL privind începerea urmăririi penale a acestui ministru va fi analizată de Comisia juridică a Camerei Deptuaţilor, a declarat, luni, secretarul Camerei Dumitru Pardău (PDL).

Vanghelie: Introducerea impozitului forfetar „este o chestie care te scarpini cu pieptenul pe spate”

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, luni, că introducerea impozitului forfetar a reprezentat cea mai proastă acţiune întreprinsă de actualul Guvern, el apreciind că este nevoie de un calcul economic care să arate dacă acest impozit şi-a atins cumva scopul iniţial.

Orban: Cerem demiterea Robertei Anastase şi suspendarea ministrului Ridzi

Liderul liberal Ludovic Orban a declarat, luni, că PNL cere demiterea din funcţie a preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase precum şi suspendarea din funcţie, de către preşedintele Traian Băsescu, a ministrului Tineretului, Monica Iacob Ridzi.

Ridzi cere Camerei să înceteze ancheta parlamentară

Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a solicitat Parlamentului, luni, să ia act de încetarea de drept a anchetei parlamentare, ca urmare a declanşării procedurilor judiciare penale de către DNA în 23 iunie pentru verificarea sumelor cheltuite de "Ziua Tineretului".

Videanu i-a dat termen lui Geoană 48 de ore pentru a proba acuzaţiile la adresa sa

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, luni, că la reuniunea coaliţiei i-a acordat un termen de 48 de ore liderului PSD Mircea Geoană pentru a proba acuzaţiile făcute la adresa sa în şedinţa conducerii social-democrate de la Turnu Măgurele, de unde presa a prezentat înregistrări.