Politic

Iliescu: E bulibăşeală multă în coaliţie

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, că de la Bruxelles nu se vede "de niciun fel" actuala coaliţie de guvernare, el precizând că nu este uşoară asumarea "conştientă" a guvernării, dar că "e bulibăşeală multă" în funcţionarea coaliţiei.

Năstase: Actuala coaliţie seamănă cu o instalaţie de stropit prin curte

Deputatul Adrian Năstase a declarat, luni, că demiterea directorilor PSD de la Transporturi este "un joc de copii, absolut penibil", el apreciind, în context, că actuala coaliţie de guvernare seamănă cu "o instalaţie de stropit prin curte", care odată stropeşte într-o direcţie, altădată în alta.

Vanghelie: Se va cere schimbarea din funcţie a viceprimarilor generali ai Capitalei

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, luni, că ambii viceprimari generali ai Capitalei nu au făcut nimic şi nu s-au evidenţiat cu nimic într-un an de mandat, el precizând că, în cadrul unei şedinţe extraordinare de Consiliu General, se va cere schimbarea acestora.

Dragnea: Berceanu a primit clarificări, s-ar putea să-i pună la loc pe directorii demişi

Vicepreşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, că ministrul transporturilor, Radu Berceanu (PDL) "a primit clarificări" în legătură cu susţinerea politică a directorilor pe care i-a demis săptămâna trecută, precizând că este foarte posibil ca "lucrurile să revină la normal".

Flutur: Demiterile din MT nu au fost discutate luni în coaliţie

Vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei, că liderii PSD nu au ridicat, în discuţiile cu democrat-liberalii, problema demiterilor directorilor propuşi de PSD în unele structuri ale Ministerului Transporturilor.

Conducerile a 22 de organizaţii PDL din judeţul Iaşi au fost dizolvate

Conducerile a 22 de organizaţii PDL din judeţul Iaşi au fost dizolvate, în timp ce în cazul a 11 consilieri locali şi doi viceprimari le-a fost retras sprijinul politic, ca urmare a rezultatelor slabe înregistrate la alegerile europarlamentare.

Liderii a 18 organizaţii PSD din Arad au fost demişi

Preşedinţii a 18 organizaţii PSD din judeţul Arad au fost demişi, în urma rezultatelor de la alegerile europarlamentare, în timp ce preşedintele organizaţiei municipale Arad s-a retras din funcţie.

Băsescu: Vă iubesc în mod egal pe toţi care aveţi buletin românesc

Preşedintele Traian Băsescu le-a declarat, sâmbătă seara, târgumureşenilor, de pe scena din Cetate, că ei sunt dovada că românii şi maghiarii pot trăi şi se pot distra împreună, motiv pentru care şeful statului nu putea să lipsească, spunând că îi iubeşte în mod egal pe toţi care au buletin românesc

Alba: Conducerile a o treime din organizaţiile PNL au fost dizolvate

Delegaţia Permanentă a PNL Alba a dizolvat, sâmbătă, conducerile a o treime din organizaţiile din judeţ şi a retras sprijinul politic mai multor consilieri locali din cauza "slabei activităţi politice" şi a rezultatelor obţinute la alegerile europarlamentare.

Kelemen Hunor a fost votat drept candidat al UDMR la Preşedinţi

Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, a fost votat, în cadrul Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), întrunit, sâmbătă, la Târgu Mureş, drept candidat al formaţiunii la alegerile prezidenţiale, după ce CRU a stabilit, tot prin vot, ca uniunea să aibă candidat propriu.

Marko Bela: Kelemen Hunor, propus candidat la Preşedinţie „din dorinţa de stabilitate şi echilibru”

Preşedintele UDMR, Marko Bela, l-a propus, sâmbătă, Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) - "miniparlamentul din cadrul uniunii" - pe preşedintele executiv al formaţiunii, Kelemen Hunor, drept candidat la funcţia supremă în stat, "din dorinţa de stabilitate şi echilibru".

Consiliul Permanent al UDMR îl sprijină pe Kelemen Hunor pentru Preşedinţie

Consiliul Permanent al UDMR, întrunit, vineri, la Târgu Mureş, a decis, după discuţii cu potenţialii candidaţi la Preşedinţie din partea uniunii, să sprijine candidatura preşedintelui executiv Kelemen Hunor.

Marko Bela: Băsescu greşeşte, noi respectăm sărbătorile naţionale ale României

Preşedinte UDMR, Marko Bela, afirmă preşedintele Traian Băsescu nu are dreptate atunci când susţine că politicienii maghiari nu respectă sărbătorile naţionale ale României, precizând că principiile politicienilor maghiari sunt "respect şi reciprocitate".

Băsescu: Politicienii maghiari greşesc când nu respectă sărbătorile naţionale ale României

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Ziua Drapelului de la Miercurea Ciuc, că politicienii maghiari greşesc atunci când nu respectă sărbătorile naţionale ale României, dar că el va încerca să fie prezent la toate sărbătorile Ungariei celebrate de comunitatea maghiară, din respect.

Băsescu mulţumeşte autorităţilor din Ungaria pentru „grija faţă de cimitirele eroilor români”

Preşedintele Traian Băsescu a mulţumit, vineri, în discursul susţinut la Miercurea Ciuc, de Ziua Drapelului, autorităţilor locale şi naţionale din Ungaria pentru "grija faţă de cimitirele eroilor români".

Cheltuieli ale senatorilor: Frunda, peste 100.000 lei, Geoană aproape 50.000

Cheltuielile făcute în primele trei luni ale anului pentru senatori şi birourile senatoriale, publicate pe site-ul Senatului, relevă că Gyorgy Frunda (UDMR) a avut costuri de peste 100.000 de lei, Dan Voiculescu (PC) de 23.990 lei, iar Mircea Geoană de aproape 50.000 de lei.

PNL consideră că Raportul Sterling este „pur politic”

PNL consideră Raportul subcomisiei Sterling drept unul "pur politic" şi a depus o opinie separată la acesta, în care precizează că audierile nu au fost complete şi că fundamentul juridic al înfiinţării comisiei este unul fals, a declarat, joi, secretarul subcomisiei, deputatul PNL Cristian Adomniţei.

Borbely: Aş putea fi un preşedinte bun pentru România

Vicepreşedintele executiv al UDMR, Borbely Laszlo, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că el ar putea fi un preşedinte bun pentru România, ca şi alţi colegi ai săi, deşi a recunoscut că "deocamdată nu prea sunt şanse" ca un reprezentant al uniunii să acceadă la funcţia supremă în stat.

Raportul Sterling, aprobat de subcomisia parlamentară de anchetă

Subcomisia parlamentară de anchetă în cazul Sterling a aprobat, joi, cu 13 voturi "pentru" şi trei abţineri, raportul în care se stabileşte termenul de 60 de zile de la aprobarea acestuia de către plen pentru ca Guvernul să decidă dacă reziliază sau renegociază contractul cu firma Sterling.

Băsescu: Vom aloca burse pentru câte solicitări vor fi din partea tinerilor din R Moldova şi Ucraina

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că statul român ar fi bucuros să primească cât mai multe solicitări de burse din partea tinerilor vorbitori de română din Republica Moldova şi Ucraina, menţionând că 70 de tineri din Transnistria vor începe deja studiile în România.

Băsescu: Sperăm să ameliorăm situaţia românilor din Ucraina după discuţii cu Kievul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, într-o discuţie cu reprezentanţi ai comunităţilor din Ucraina, că situaţia românilor din această ţară s-a deteriorat, precizând că speră ca starea de fapt să se amelioreze după discuţii cu Kievul.

MAE l-a convocat pe ambasadorul Iranului

Ambasadorul Republicii Islamice Iran la Bucureşt, Hamid Reza Arshadi a fost chemat, marţi, în audienţă la MAE, partea română transmiţând că "poziţia Iranului de acuzare a statelor membre ale UE de amestec în afacerile sale interne este inacceptabilă şi nefondată".

Primarul din Petroşani spune că îl va da în judecată pe senatorul Nicula

Primarul din Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a declarat, miercuri, că îl va da în judecată pe senatorul PSD Cosmin Nicula dacă acesta nu va putea proba acuzaţiile privind legătura dintre banii cheltuiţi din bugetul Ministerul Tineretului şi proiectul telegondolei ce urmează să fie iniţiat în oraş.

Monica Iacob-Ridzi, acuzată că a folosit 500.000 euro din buget pentru garanţie la o licitaţie

Senatorul PSD de Hunedoara Cosmin Nicula o acuză pe Monica Iacob-Ridzi, ministrul Tineretului şi Sportului, că a folosit 500.000 de euro din suma cheltuită din bugetul instituţiei ca garanţie la o licitaţie pentru o investiţie din Petroşani, unde primar este soţul său, Tiberiu Iacob-Ridzi.

Camera Deputaţilor va înfiinţa o comisie de anchetă în cazul ministrului Nemirschi

Plenul Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, cu 186 de voturi "pentru", 1 vot "împotrivă" şi o abţinere constituirea unei comisii de anchetă pentru verificarea modului în care a fost atribuit de către Ministerul Mediului, la 28 aprilie 2009, un contract prin negociere fără anunţ de participare.

Severin, ales vicepreşedinte pe politică externă al noului grup din PE, GAPSD

Adrian Severin va fi principala voce de politică externă a socialiştilor şi democraţilor din PE, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, el fiind ales, miercuri, vicepreşedintele în domeniul politicii externe şi de apărare al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (GAPSD).

Marian Jean Marinescu, din nou vicepreşedinte al grupului PPE

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, ales pe listele PDL, a fost reconfirmat, marţi seară, pentru un nou mandat de vicepreşedinte al grupului popularilor europeni din cadrul Parlamentului European.

Comisie parlamentară de anchetă privind starea sistemelor de irigaţii

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, solicitarea PDL şi PSD de constituire a unei comisii parlamentare de anchetă privind situaţia sistemelor de irigaţii, a declarat secretarul Camerei, Dumitru Pardău (PDL).

Plenul Camerei refuză reluarea votului în cazul Năstase

Plenul Camerei Deputaţilor a revenit asupra deciziei de miercuri de a relua, la toamnă, votul pentru admisibilitatea cererii procurorului general în cazul Năstase, al Legii Camerelor de Comerţ şi al Legii SRR şi SRTv, hotărând să nu se reia niciun vot "pentru a nu se crea precedente".

Berceanu:E de preferat să-ţi spună tâmpit un duşman decât să-ţi spună prostănac toţi colegii

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului "Gândul", că nu se simte jignit de calificativele pe care i le-a dat Liviu Dragnea, spunând că "este de preferat să-ţi spună «tâmpit» un duşman decât să-ţi spună prostănac toţi colegii".

Deputaţii au respins moţiunile simple ale PNL pe FMI şi Cecetare

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, marţi după-amiază, cele două moţiuni simple iniţiate de PNL pe tema acordului cu FMI şi pe domeniul Cercetării, acestea fiind respinse cu majoritate de voturi, moţiunea FMI primind un vot favorabil şi din partea preşedintelui Camerei, Roberta Anastase.

Băsescu va suspenda din funcţie un ministru când instituţiile vor solicita urmărirea penală

Preşedintele Traian Băsescu afirmă, într-un comunicat, că, în momentul în care instituţiile abilitate în drept vor solicita urmărirea penală a unui membru al Guvernului, va utiliza prerogativa legală pe care o are, aceea de suspendare din funcţie a respectivului ministru.

Deputaţii au aprobat înfiinţarea comisiei de anchetă în cazul ministrului Ridzi

Deputaţii au aprobat, marţi, înfiinţarea comisiei de anchetă în cazul ministrului Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, cu 220 de voturi "pentru", unul împotrivă şi două abţineri, Ridzi solicitând şi ea parlamentarilor, înainte de vot, să fie de acord cu crearea acestei comisii.

Adrian Năstase nu va fi urmărit penal

Deputaţii au hotărât, marţi, prin vot, că cererea procurorului general privind reluarea unui vot al Camerei pentru începerea urmăririi penale a deputatului PSD Adrian Năstase în cazul Zambaccian 1 este inadmisibilă.

Blaga: Trebuie să-l înţelegeţi pe Dragnea, se poziţionează pentru postul de secretar general PSD

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că nu îl deranjează ce a spus la adresa sa social-democratul Liviu Dragnea, că nu vrea să colaboreze cu acesta şi că afirmaţiile liderului PSD se explică prin faptul că se poziţionează pentru postul de secretar general în partid.

Blaga: Sunt convins că Monica Ridzi e nevinovată, votăm ridicarea imunităţii dacă se dovedeşte altfel

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că este convins că Monica Iacob Ridzi este nevinovată, dar a precizat că, în situaţia în care se va ajunge la un vot în Parlament pentru ridicarea imunităţii, PDL va vota în favoarea acestui demers.

EBA, cel mai mediatizat eurocandidat

Elena Băsescu a fost cel mai mediatizat eurocandidat în ultimele două săptămâni ale campaniei electorale, urmată de candidatul PDL Monica Macovei, se arată într-un raport dat publicităţii, marţi, de Agenţia de Monitorizare a Presei.

Anastase anunţă că PDL votează pentru comisie în cazul Ridzi

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase a declarat, marţi, în şedinţa de plen, că PDL va vota în favoarea înfiinţării unei comisii parlamentare de anchetă "pe subiectul Zilei Tineretului", dar şi în favoarea solicitării procurorului general privind urmărirea penală a lui Adrian Năstase.

Ridzi: Îi voi da în judecată pe cei care au generat situaţia

Monica Iacob Ridzi a declarat, luni seară, că îşi doreşte ca ancheta în cazul său să se finalizeze cât mai repede, pentru a demonstra că este nevinovată, precizând că, după răspunsul DNA, îi va da în judecată pentru "denunţ calomnios" pe cei care au generat această situaţie.

Parlamentul a prelungit până la 15 septembrie mandatul Comisiei speciale pentru coduri

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, luni după amiază, cu unanimitate de voturi, prelungirea mandatului Comisiei speciale pentru dezbaterea codurilor până la 15 septembrie, pentru finalizarea discuţiilor la codurile de procedură civilă şi penală.