Mediafax Echipa

Romanian President Traian Basescu States Priorities For Potential Second Mandate

Romanian president Traian Basescu said, answering a question, that should he run for a new mandate as president his priorities would be the reform of the state, the revision of the constitution and a policy for the promotion of Romania.

PSD: Cozmâncă nu face decât să ajute campania electorală a adversarilor stângii

PSD arată, într-un comunicat de presă transmis duminică seară, că Octav Cozmâncă este, de fapt, autosuspendat din PSD de circa patru ani, prin lipsa sa de activitate în partid şi că prin astfel de acţiuni acesta "nu face altceva decât să ajute campania electorală a adversarilor stângii din România".

Băsescu s-a fotografiat cu participanţii la „Zilele Neajlovului”

Preşedintele Traian Băsescu a participat, duminică, la sărbătoarea dedicată "Zilelor Neajlovului", unde s-a fotografiat cu participanţi, a semnat în cartea de onoare a localităţii Comana, lăsând mesajul "să trăiţi bine" şi a ascultat o cântăreaţă care i-a dedicat o melodie.

Iliescu: Prin aprecierile negative la adresa PSD şi prin momentul ales, Cozmâncă îl ajută pe Băsescu

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că momentul şi maniera alese de Octav Cozmâncă de a critica PSD îl ajută şi îl slujesc, de fapt, pe Traian Băsescu, apreciind că i se par exagerate şi nemeritate aprecierile acestuia "negative globale" la adresa PSD.

Fani stelişti au protestat în faţa stadionului Steaua

Aproximativ 200 de fani ai echipei Steaua s-au adunat, duminică, la stadionul din Bulevardul Ghencea, unde au protestat la adresa finanţatorului Gigi Becali şi au scandat numele antrenorului Cristiano Bergodi, precum şi pe cel al fostului selecţioner Gheorghe Hagi.

Roman Abramovici va avea un iaht cu scut anti-paparazzi

Roman Abramovici şi-a achiziţionat cel mai mare şi cel mai scump iaht privat din lume, prevăzut cu un scut anti-paparazzi, bazat pe un sistem de raze laser, pentru a-i proteja intimitatea miliardarului rus, informează Times Online.

Geoană despre propunerea privindu-l pe Adrian Severin: Este bine, dar nu suficient

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, la Târgovişte, că propunerea Organizaţiei de Femei a PSD de nominalizare a lui Adrian Severin pentru portofoliul de comisar european nu este "suficientă", el apreciind însă că România ar avea o şansă în plus dacă ar propune o femeie pentru acest post.

Băsescu, întrebat de priorităţi, în cazul candidaturii: Reforma statului, revizuirea Constituţiei

Preşedintele Traian Băsescu a spus, într-o emisiune difuzată duminică de RRA, răspunzând la întrebarea care sunt priorităţile în condiţiile în care va candida pentru un nou mandat, că acestea sunt reformarea statului, revizuirea Constituţiei, declanşarea unei politici de promovare a României.

Geoană despre ruperea coaliţiei: Răbdarea ne e pusă la grea încercare

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Târgovişte, că este greu de răspuns la întrebarea dacă şi când se va ajunge la ruperea coaliţiei şi că social-democraţii sunt oameni raţionali, care vor să-şi respecte cuvântul dat, însă răbdarea acestora "este pusă la grea încercare".

Alexandra Dulgheru a câştigat turneul de la Sofia

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, cap de serie numărul 3, a câştigat, duminică, turneul challenger de la Sofia, dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Obama: Modul de desfăşurare a alegerilor din Afganistan pune probleme grave

Desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 20 august din Afganistan pune "probleme grave", a declarat, duminică, preşedintele american, Barack Obama, într-un interviu difuzat de canalul de televiziune CNN.

Obama: Kim Jong-il i-a făcut lui Bill Clinton impresia unui om sănătos, care controlează ţara

Liderul nord-coreean Kim Jong-il i-a făcut fostului preşedinte american Bill Clinton impresia unui om sănătos, care îşi controlează în continuare ţara, a declarat, duminică, preşedintele american, Barack Obama, într-un interviu difuzat duminică de canalul de televiziune CNN.

Geoană despre înlocuirea lui Andronescu: Boc ar trebui să se uite întâi la Pogea sau Blaga

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc ar trebui să analizeze performanţele miniştrilor PDL din domeniul economic, înainte de a vorbi despre înlocuirea Ecaterinei Andronescu.

Medvedev a primit asigurări că Israelul nu intenţionează să atace Iranul

Preşedintele rus, Dmitri Medvdev, a declarat, într-un interviu difuzat dumincă de CNN, că omologul său israelian, Shimon Peres, l-a asigurat că Israelul nu intenţionează să atace Iranul.

Twitter va impune restricţii pentru a opri fenomenul falselor celebrităţi

Site-ul de micro-blogging Twitter va impune reguli stricte pentru a opri fenomenul conturilor de false celebrităţi, după ce a fost dat în judecată în America, informează Daily Mail.

Gigi Becali: Ghencea sunt eu

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, duminică, înaintea jocului dintre formaţia sa şi Pandurii Târgu Jiu, că va înfiinţa, luni, Steaua 2003, şi că va juca în continuare pe stadionul din Bulevardul Ghencea, motivând că el însuşi reprezintă stadionul respectiv.

ThyssenKrupp va extinde orele de lucru ale angajaţilor

Grupul ThyssenKrupp intenţionează să extindă, începând de luna aceasta, programul de muncă al angajaţilor, după ce îl redusese ca urmare a crizei, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru săptămânalul german Euro am Sonntag.

Angela Gheorghiu şi Mircea Cărtărescu au primit diplome „In Honoris” de la primarul Capitalei

Soprana Angela Gheorghiu, naistul Gheorghe Zamfir, regizorii Liviu Ciulei şi David Esrig şi scriitorul Mircea Cărtărescu se numără printre personalităţile care au primit diplome "In Honoris", acordate de primarul Capitalei, Sorin Oprescu, informează reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti.

Demnitarii chinezi, obligaţi să-şi declare averile

Autorităţile chineze solicită cadrelor de conducere să îşi declare averile şi situaţia profesională a familiei, a anunţat, duminică, presa de stat de la Beijing, prezentând o serie de măsuri de luptă împotriva corupţiei.

Medalie de aur pentru echipajul feminin de 8+1 al României la CE din Belarus

Echipajul feminin de 8+1 al României a câştigat, duminică, medalia de aur, iar echipajul feminin de 4 vâsle medalia de bronz, în ultima zi a Campionatelor Europene de canotaj de la Brest (Belarus), informează site-ul oficial al competiţiei.

România a ratat menţinerea în Grupa Mondială a Cupei Davis

Echipa de Cupa Davis a României a ratat menţinerea în Grupa Mondială, fiind învinsă, cu scorul general de 3-1, de Suedia, în întâlnirea de baraj de la Helsingborg, după ce Victor Hănescu a pierdut, duminică, meciul de simplu cu Robin Soderling.

Pseudoefedrina a fost din nou introdusă de WADA pe lista produselor interzise

Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat, sâmbătă, că pseudoefedrina va fi din nou introdusă pe lista produselor interzise începând cu data de 1 ianuarie 2010, în timp ce folosirea salbutamolului, utilizat pentru tratarea astmului, va fi autorizată mult mai uşor.

Romanian Environ Ministry Might Introduce Refund For Plastic Containers Return By End ‘09

Romania’s Environment Ministry might introduce by the end of the year a refund for returning plastic containers, which will be applied in large stores for starters, minister Nicolae Nemirschi said Sunday.

Deputaţii PDL aşteaptă luni un răspuns al premierului privind demiterea ministrului Andronescu

Deputatul PDL Gelu Vişan a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că grupul parlamentar aşteaptă, luni, o reacţie a premierului privind ordinul dat de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, deputaţii PDL susţinând în continuare demiterea acesteia.

Băsescu, despre ordinul privind directorii de şcoli: Mai sunt tentaţii de astea, de pas înapoi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, referindu-se la ordinul ministrului Educaţiei privind directorii de şcoli, că numirea acestora de către ministru reprezintă o chestiune la care nu crede că a mai "visat" cineva să ajungă şcoala, opinând că mai sunt astfel de tentaţii "de pas înapoi".

Garanţia pentru returnarea PET-urilor ar putea fi introdusă anul acesta

Ministerul Mediului ar putea introduce, până la sfârşitul anului, garanţia pentru returnarea PET-urilor în magazine, proiectul urmând să fie aplicat pentru început în hipermarket-uri.

Croitoru cere procurorului general să verifice legalitatea ordinelor ministrului Educaţiei

Vicepreşedintele Comisie pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, Cătălin Croitoru, cere procurorului general să verifice dacă ordinele ministrului Ecaterina Andronescu privind înlocuirile directorilor şcolari sunt legale.

FIFA anchetează 15 transferuri suspecte realizate de cluburi din Anglia

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a deschis o anchetă în legătură cu 15 transferuri suspecte realizate de cluburi din Premier League începând din ianuarie 2008, notează publicaţia britanică The Mail on Sunday.

„Precious”, produs de Oprah Winfrey, a câştigat marele premiu la Festivalul de la Toronto

"Precious", un film despre abuzurile şi salvarea unei tinere din Harlem, produs de vedeta de televiziune Oprah Winfrey, a câştigat marele premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Toronto.

Personajul „Doctor House” îi provoacă dureri fizice actorului Hugh Laurie

Hugh Laurie, actorul care interpretează personajul doctorului Gregory House din serialul "House", a declarat că ar putea renunţa la rolul din serialul TV, pentru că şchiopătatul simulat i-a provocat afecţiuni reale, informează Daily Mail.

Geoană, despre anunţul lui Cozmâncă: Este libertate de expresie în România

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că este păcat că a fost nevoie să treacă cinci ani pentru ca Octav Cozmâncă să se autosuspende din PSD şi că ar fi fost mai firesc ca acesta să facă anunţul în interiorul partidului.

Cozmâncă spune că va înfiinţa Alianţa Naţională de Stânga

Social-democratul Octav Cozmâncă, care a anunţat, duminică, autosuspendarea din PSD, spune că intenţionează să înfiinţeze Alianţa Naţională a Forţelor Democratice de Stânga, "în situaţia în care PSD nu va reveni, în scurt timp, prima forţă politică din România".

Hu Jintao: China se confruntă cu probleme legate de menţinerea stabilităţii sociale

China se confruntă, în dezvoltarea sa rapidă, "cu o serie de noi probleme", printre care se numără şi menţinerea stabilităţii sociale, a declarat, duminică, preşedintele Hu Jintao.

Kevin Costner vine la Festivalul de Film de la Arad

Participarea lui Kevin Costner la Festivalul Internaţional de Film de la Arad - Ro-IFF (26 septembrie - 4 octombrie) a fost confirmată oficial de organizatori, fiind puse în vânzare biletele la concertul pe care actorul îl va susţine, cu trupa sa country rock, Modern West, la Ştrandul Neptun.

FMI vinde aur pentru a face rost de lichidităţi

Boardul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat vânzarea a 403,3 tone metrice de aur, evaluate la circa 13 miliarde de dolari, pentru consolidarea resurselor financiare, şi s-a angajat să nu perturbeze piaţa cu tranzacţiile presupuse de această operaţiune, transmite Bloomberg.

Banca Transilvania va solicita suplimentarea plafonului pentru „Prima Casă”

Banca Transilvania va solicita Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri suplimentarea plafonului aprobat pentru acordarea de credite în cadrul programului "Prima Casă" la 25 milioane euro, a declarat pentru MEDIAFAX directorul pentru retail al instituţiei, Gabriela Nistor.

CIA îşi extinde semnificativ prezenţa în Afganistan

CIA îşi sporeşte semnificativ prezenţa în Afganistan, unde va dispune de una dintre cele mai importante reprezentări din istoria sa, rivalizând ca dimensiuni cu cele aflate în Irak şi Vietnam în momentul culminant al războaielor din cele două ţări, relatează Los Angeles Times, în ediţia electronică.

Bărbatul care a tras cu arma în scandalul de la Giurgiu, cercetat pentru vătămare corporală – VIDEO

Bărbatul care a tras cu un pistol cu bile de cauciuc, sâmbătă seară, în timpul unui scandal cu o familie din satul Stâlpu din judeţul Giurgiu este cercetat în stare de libertate pentru vătămare corporală, distrugere şi folosirea fără drept a armei.

Agent de pază la o sală de jocuri din Colentina, împuşcat cu un pistol cu bile de cauciuc – VIDEO

Un agent de pază la o sală de jocuri din cartierul Colentina, în Sectorul 2 al Capitalei, a fost împuşcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a avut o altercaţie cu două persoane, care au tras spre el, dintr-o maşină, cu un pistol cu bile de cauciuc, rănindu-l uşor la picior.

Traian Băsescu, prezent la o nuntă într-un restaurant din Capitală

Preşedintele Traian Băsescu a fost sâmbătă seară, pentru a doua săptămână consecutiv, la un restautant din zona Herăstrău, din Capitală, unde avea loc o nuntă, transmite Antena 3.