Mediafax Echipa

Adriean Videanu şi 23 de funcţionari, obligaţi să plătească 5 milioane PMB

Fostul primar general Adriean Videanu este obligat să plătească, alături de alţi 23 de angajaţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB,) aproape cinci milioane de lei, bani cheltuiţi ineficient în legăturile cu lucrările la stadionul Lia Manoliu şi borduri.

O navă a flotei ruse a tras spre o fermă din Sankt-Petersburg

O navă a flotei ruse din Marea Baltică a lansat din greşeală un obuz spre o fermă dintr-un cartier al oraşului Sankt-Petersburg, anunţă un purtător de cuvânt al Marinei ruse, citat de pagina online a RIA Novosti.

Berlusconi: Magistraţii, infractorii şi jurnaliştii, principalele trei „rele” din Italia

Şeful Guvernului italian, Silvio Berlusconi, a declarat, joi, că cele mai mari trei "rele" cu care se confruntă Italia sunt infractorii, magistraţii şi jurnaliştii, relatează agenţia italiană ANSA în pagina electronică.

Nicolae Badea califică drept nejustificate şi impardonabile declaraţiile lui Mihai Stoica

Preşedintele Consiliului Director al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, vineri, că managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a adus o jignire gravă publicului dinamovist, prin afirmaţia că formaţia bucureşteană nu are suporteri.

Rednic: MM uită că acum e la Urziceni şi că nu mai e la Steaua

Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, uită că nu mai este oficial al clubului Steaua, precizând că acesta încă nu a obţinut vreo performanţă cu formaţia ialomiţeană.

Drapelul Rusiei va deveni simbolul regiunii transnistrene

Organismul legislativ transnistrean a adoptat o iniţiativă privind folosirea tricolorului Rusiei ca steag al acestei regiuni separatiste din Republica Moldova, relatează Omega în pagina electronică.

Sezonul 2009-2010 la baschet masculin va debuta cu Cupa României, în 19 septembrie

Sezonul 2009-2010 la baschet masculin va debuta în 19 septembrie, cu meciurile din prima fază a Cupei României, la care vor fi obligate să participe toate echipele înscrise în Divizia A.

Nicolae Badea: Mai mult ca sigur, Dinamo nu-i va prelungi contractul lui Bruno Simao

Preşedintele Consiliului Executiv al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, vineri, că gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare nu va prelungi contractul jucătorului Bruno Simao, scadent pe data de 20 iunie.

Hănescu l-a învins pe Gilles Simon şi s-a calificat între primii 16 jucători la Roland Garros

Victor Hănescu, numărul 33 ATP, s-a calificat, vineri, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, dotat cu premii în valoare totală de 7,3 milioane de euro, după ce l-a învins, cu scorul de 6-4, 6-4, 6-2, pe Giles Simon, numărul 7 ATP.

Borcea: Timişoara are prima şansă la titlu, dar pentru noi nici locul doi nu e de neglijat

Directorul executiv al FC Dinamo Cristian Borcea a declarat, vineri, că FC Timişoara are prima şansă la câştigarea titlului, având în vedere că în proporţie de 99 la sută îşi va recupera cele şase puncte luate de FIFA, şi a adăugat că pentru formaţia alb-roşie "nici locul doi nu e de neglijat".

Bucharest Ex-Mayor, Employees To Pay RON5M Damages To City Hall

The former general mayor of Bucharest, Adrean Videanu, is forced to pay, along with another 23 employees of Bucharest City Hall, some five million lei (EUR1 = RON4.1786), money spent inefficiently on works at the Lia Manoliu stadium and when setting up sidewalk curbs.

Elena Udrea s-a plimbat cu telegondola şi telescaunul, pe banii lui Pinalti

Ministrul Turismului, Elena Udrea, s-a plimbat, vineri, la Piatra Neamţ, cu telegondola şi cu telescaunul, a încheiat cu primarul Gheorghe Ştefan un protocol de susţinere financiară a proiectului de dezvoltare a infrastructurii turistice din zonă şi a discutat cu mai mulţi investitori locali.

Băsescu a stat aproape 15 minute la „marea îmbrăţişare” de la Alba Iulia

Preşedintele Traian Băsescu a stat alături de doi elevi ai Colegiului "Horea, Cloşca şi Crişan" aproape 15 minute, la "marea îmbrăţişare", judecătorul Guiness Book declarând că din primele date reiese că recordul a fost doborât.

Mircea Lucescu, cetăţean de onoare al oraşului Doneţk

Antrenorul câştigătoarei ultimei ediţii a Cupei UEFA, Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a primit, vineri, din partea oraşului ucrainean, titlul de cetăţean de onoare, informează Ukrainian News Agency.

Dinu: Mihai Stoica nu ar trebui să vorbească, pentru că a lovit un suporter cu pumnul

Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, nu ar trebui să vorbească despre fair-play în fotbalul românesc, după ce el a lovit un suporter al Stelei cu pumnul.

Vladimir Putin este din nou tătic

Premierul rus Vladimir Putin este din nou tătic, fosta gimnastă Alina Kabaieva, cu care se presupune că Putin ar avea o relaţie, a născut un băieţel, potrivit presei din Ucraina.

Echipele de Formula 1 şi-au confirmat participarea în sezonul următor, dar cu unele condiţii

Toate echipele participante în acest sezon de Formula 1 şi-au anunţat prezenţa şi în ediţia următoare cu condiţia ca FIA să accepte solicitarea lor privind reînnoirea Acordului Concorde şi modificarea regulamentului din 2010, a anunţat, vineri, Asociaţia Echipelor de F1 (FOTA), citată de AFP.

Niko Kovac se retrage din activitate la finalul sezonului

Niko Kovac, fost căpitan al naţionalei Croaţiei şi mijlocaş al formaţiei Salzburg, campioana Austriei în 2009, se va retrage din activitate la finalul sezonului, a anunţat clubul austriac pe site-ul oficial, informează AFP.

Munte subacvatic necunoscut, în largul insulei Sumatra

Un munte subacvatic imens a fost descoperit de o echipă de cercetători în largul insulei indoneziene Sumatra, existnd posibilitatea ca acesta să fie un vulcan potenţial activ şi periculos.

Jo Jo Dan: Dacă adversarul meu va face pe taurul, eu voi fi un toreador

Pugilistul Ion Ionuţ, alias Jo Jo Dan, a declarat, vineri, la sosirea pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", că în cazul în care adversarul său, argentinianul Walter Sergio Gomez, va face pe taurul, atunci el va fi toreadorul, la gala "Invincibilii 4".

Tramvaiele liniei 5, deviate pentru lucrările de refacere a străzii Tunari

Tramvaiele liniei 5 din Capitală vor circula deviat, de luni, pe un traseu modificat între Aeroportul Băneasa şi Piaţa Sf. Gheorghe, pentru executarea lucrărilor de refacere a sistemului rutier şi a căii de rulare a tramvaielor, care vor dura aproximativ şase luni.

Jandarmi atacaţi cu pietre şi sticle, la o acţiune de demolare a unei terase din Mamaia

Mai multe persoane s-au ales cu dosare penale după ce i-au atacat cu pietre şi sticle pe jandarmii care îi însoţeau pe inspectorii Corpului de Control al Primăriei Constanţa, ce merseseră în staţiunea Mamaia pentru a demola o construcţie ridicată abuziv pe domeniul public.

Primarul din Zagreb îl vrea pe Freddie Mercury în concert

Milan Bandic, primarul din Zagreb, a comis o gafă în timpul unei emisiuni difuzate joi seara de radio-televiziunea croată, declarând că şi-ar dori ca Freddie Mercury, regretatul solist al trupei Queen, să concerteze în capitala ţării sale, informează javno.com.

Balint: Eu nu sunt capabil să fac lucruri murdare, aşa cum nu este nici Dan Petrescu

Antrenorul echipei FC Timişoara, Gabi Balint, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu este capabil de lucruri murdare, aşa cum nu este nici fostul său coleg Dan Petrescu, dezminţind speculaţiile potrivit cărora va ceda punctele formaţiei Unirea Urziceni în meciul de duminică.

Romanian Ambassador To Thailand Dies Of Heart Failure At 65

Romanian Ambassador to Thailand Radu Gabriel Mateescu, 65, has died following a heart attack at the Payathai hospital in Bangkok Thursday evening, Romanian Foreign Ministry said Friday.

Piţurcă, Stancu şi Păcurar au fost scoşi din lot pentru meciul cu CFR Cluj

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cârţu, a decis să îi scoată din lotul pentru partida cu CFR Cluj pe jucătorii Alexandru Piţurcă, Ionuţ Stancu şi Alexandru Păcurar, fiind nemulţumit de evoluţiile acestora din ultima perioadă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Chiria pentru tinerii care nu vor să îşi cumpere locuinţele ANL nu se modifică

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL), Vasile Blaga, a declarat, vineri, la Bistriţa, că tinerii care nu doresc să cumpere locuinţele ANL în care stau nu vor plăti mai mulţi bani pentru chirie fiindcă nu există nicio prevedere legală în acest sens.

Ambasadorul României în Thailanda a decedat în urma unui atac de cord

Ambasadorul României în Thailanda, Radu Gabriel Mateescu, a decedat, joi seară, în urma unui atac de cord, la Spitalul Payathai din Bangkok, informează MAE într-un comunicat difuzat vineri, transmiţând sincere condoleanţe familiei acestuia.

Cernat: Nu mă întorc în România acum

Fotbalistul Florin Cernat, care a devenit jucător liber după ce şi-a încheiat contractul cu fosta sa formaţie, Dinamo Kiev, a declarat, vineri, că nu doreşte să revină la nicio echipă din Liga I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Măsuri de ordine sporite luate de jandarmi la finala Challenge Cup ce se desfăşoară la Suceava

Jandarmii suceveni vor adopta, duminică, măsuri de ordine sporite la meciul retur din finala Challenge Cup la handbal masculin dintre CSU Suceava şi UCM Reşiţa, care se desfăşoară în sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al IJJ Suceava, Bogdan Cornaci.

Blaga: Filialele care obţin la rezultate sub media pe ţară a partidului vor fi sancţionate

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că filialele care vor obţine la alegerile europarlamentare sub media pe ţară a partidului vor fi sancţionate.

Blaga: Geoană poate avea înţelegeri subterane cu cine vrea, dar nu cu noi

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că preşedintele PSD, Mircea Geoană, poate avea "înţelegeri subterane" cu cine vrea din partidul său, dar nu cu Traian Băsescu sau cu PDL.

Antonescu: România, o ţară ce a făcut vedete din pipiţe

Preşedintele PNL Crin Antonescu a lansat acuzaţii dure, vineri, la Târgu Mureş, la adresa Elenei Băsescu, spunând că aceasta le promite românilor legalizarea drogurilor şi că România este o ţară care "a făcut vedete din toate pipiţele" şi care nu îşi respectă veteranii de război.

Fiat nu vrea să-şi îmbunătăţească oferta pentru Opel

Grupul italian Fiat a anunţat că nu este pregătit să-şi asume "riscuri inutile" prin îmbunătăţirea ofertei pentru preluarea participaţiei majoritare la Opel, ca reacţie la solicitarea General Motors (GM) de suplimentare cu 300 milioane euro a ajutorului financiar pentru compania germană.

Antonescu: Băsescu e şarlatan din plin şi incompetent în calitate de preşedinte

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că Traian Băsescu este "şarlatan" şi "incompetent" în calitate de preşedinte, adăugând că acesta "minte, plânge fără să-i pară rău şi înşeală pe oricine".

Ritmul de creştere a creditelor către sectorul privat în zona euro a atins minimul record

Volumul de credite acordate companiilor şi populaţiei din cele 16 state ale zonei euro a urcat în aprilie cu 2,4% faţă de perioada similară a anului trecut, cel mai lent ritm de creştere de la prima centralizare a datelor, în 1992, a anunţat vineri Banca Centrală Europeană (BCE).

Nechifor (PSD): Băsescu şi-a anunţat indirect candidatura

Deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor, membru al echipei naţionale de campanie a PSD, a declarat, vineri, că preşedintele Traian Băsescu şi-a anunţat, indirect, candidatura pentru un nou mandat prezidenţial, dar că acesta nu e sigur dacă va candida independent sau din partea PDL.

Brazilia: Patru morţi şi case distruse, după ce a cedat un dig din cauza inundaţiilor – VIDEO

Patru persoane au murit într-un oraş din Brazilia şi cel puţin 120 de case au fost distruse, după ce un dig a cedat din cauza ploilor torenţiale, regiunea fiind devastată de inundaţii de mai bine de o lună, relatează The Independent.

Echipa Prodrive a depus documentaţia pentru a participa în sezonul 2010 al Formulei 1

Echipa Prodrive a anunţat, vineri, că a depus documentaţia la Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) pentru a participa în sezonul următor al Campionatului Mondial de Formula 1, informează AFP.

Şase jucători de la Universitatea Craiova convocaţi la lotul naţional de tineret

Antrenorul Emil Săndoi a convocat 15 jucători pentru partida pe care naţionala de tineret o va disputa, în 6 iunie, la Torshavn, cu reprezentativa Insulelor Feroe, în preliminariile Campionatului European, şase dintre aceştia provenind de la Universitatea Craiova.