Gabriel Negreanu

Theo Rose şi Smiley lansează „Ultimul dans”, valsul poveştilor de iubire fără sfârşit

Theo Rose şi Smiley lansează „Ultimul Dans”, un vals al poveştilor de iubire fără sfârşit, care ţin o viaţă întreagă şi parcă şi dincolo de ea. Plină de emoţie şi nostalgie, piesa, care promite a fi noul vals preferat al îndrăgostiţilor de orice vârstă, aduce de la prima audiţie lacrimi, melancolie, zâmbete şi îmbrăţişări.

Războiul din Ucraina. Ce este noua armă folosită de Rusia în Ucraina. Putin spune că se deplasează cu 3 km pe secundă.

Preşedintele Vladimir Putin a descris noua rachetă balistică experimentală a Rusiei ca fiind capabilă de Mach 10 - de zece ori viteza sunetului, până la 3 km pe secundă.

S-a aflat cum îl plăteşte Putin pe Kim Jong-un pentru arme şi soldaţi

Se estimează că Rusia a furnizat Coreei de Nord mai mult de un milion de barili de petrol începând cu luna martie a acestui an, conform analizei imaginilor din satelit de la Open Source Centre, un grup de cercetare non-profit cu sediul în Regatul Unit.

Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Preşedinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot şi pune ştampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăţi că exişti

Noi o să ne ducem la alegeri pe 24, să alegem un Preşedinte. N-avem din cine alege, da? De-aia ţi-am spus, îţi place, nu-ţi place, du-te la vot!   Te rog, te conjur, te implor – cum vrei – şi arată-le că exişti. E singura formă să le arăţi că exişti.    Bineînţeles, dacă tu […]

Ion Cristoiu: O fraudă electorală descoperită după un mileniu şi ceva

În anul de graţie 472, înainte de Christos, adunarea cetăţenilor din Atena îl supune pe Themistocle procedurii de ostracizare. Ce era ostracizarea? O procedură tipică democraţiei ateniene. Cu o lună înainte de votul propriu-zis, adunarea cetăţenilor (Ecclesia) decidea, prin ridicarea de mîini, desfăşurarea unei ostracizări (Ostrakoforia). Pe o bucată de ceramică se treceau numele celui […]

Adrian Sârbu: Cu cât eşti mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot şi să pui ştampila exclusiv pe alb!

„Poporul român are de ales din ceea ce nu s-a preocupat. Şi anume, sunt 2 cetăţeni – unii cred în ei, alţii nu cred în ei.    Cei care cred în ei se vor duce la vot, alţii nu vor să voteze, să nu se ducă la vot. Foarte urât! După ce i-ai lăsat să […]

Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”

Forţele armate ale Marii Britanii ar fi pregătite să lupte cu omologii lor ruşi „în seara asta”, dacă Vladimir Putin ar invada o altă naţiune din Europa de Est, a declarat joi un înalt şef militar britanic, conform POLITICO. Provocări interne pentru armata britanică „Dacă armatei britanice i s-ar cere să lupte în seara asta, ar lupta în seara asta”, a […]

Damian & Brothers şi Delia lansează „Fă-ţi numărul”, o piesă de distracţie supremă, cât toate petrecerile hype ale momentului la un loc

Damian & Brothers, cea mai cunoscută trupă balcanică din România, lansează împreună cu Delia, artista pop a momentului, „Fă-ţi numărul”, o piesă de distracţie supremă care îi ridică la dans şi pe cei mai versaţi şi plimbaţi prin cluburi petrecăreţi ai ţării.

Rusia a atacat pentru prima dată cu o rachetă balistică capabilă să transporte focos nuclear. Analist: Un mesaj către Occident

Rusia ar putea „încerca să trimită un mesaj” susţinătorilor occidentali ai Kievului într-o săptămână de escaladare treptată, a declarat un analist militar după ce armata ucraineană a acuzat Moscova că a lansat pentru prima data o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) asupra Ucrainei.

Revelionul în Turcia. 3 destinaţii în mintea oricărui călător

Atunci când vine vorba de o excursie de anul nou în Turcia, adăugăm 3 destinaţii care vin în mintea oricărui călător. Sunt locaţii spectaculoase pentru cei care încă nu şi-au făcut planurile pentru noaptea dintre ani şi are vor să trăiască primele clipe ale noului an într-un loc cu totul deosebit.

Ucraina: Rusia a atacat în premieră cu o rachetă balistică intercontinentală. Atac major lansat de Rusia ca represalii

Ucraina trasmite că Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală în timpul unui atac asupra ţării ca urmare a loviturilor Kievului cu arme de fabricaţie occidentală în interiorul teritoriului rus.

Campania electorală, faza pe manele. Tzanca Uraganu a scos o piesă pentru susţinerea lui George Simion

Manelistul Tzanca Uraganu a lansat miercuri o manea care îl promovează pe candidatul AUR la funcţia de preşedinte, George Simion.

Doar cei curajoşi vor face România măreaţă

Adrian Zuckerman, fostul ambasador al SUA în România

„Ţara din care venim. Primii 35 de ani”. O expoziţie provocatoare, care explorează memoria recentă

Începând cu 28 noiembrie 2024, La Miţa Biciclista – Stabiliment Creativ deschide porţile unei expoziţii de amploare şi unei călătorii afective prin istoria ultimelor trei decenii şi jumătate. „Ţara din care venim. Primii 35 de ani” propune o formă de activism al memoriei, ce invită la cunoaştere, dialog şi înţelegerea celui mai important bun câştigat în decembrie 1989: LIBERTATEA.

Reuters: Cum arată planul „de pace” gândit de Putin pentru Trump. Surse ruse: cedări de teritorii, renunţare la NATO, armată redusă

Vladimir Putin este deschis să discute un acord de încetare a focului în Ucraina cu Donald Trump, dar exclude orice concesii teritoriale majore şi insistă ca Kievul să renunţe la ambiţiile de a adera la NATO, au declarat pentru Reuters cinci surse care cunosc gândirea Kremlinului.

Europa riscă să ajungă într-o criză profundă similară Greciei. Banca Centrală Europeană: O nouă criză a datoriilor în cazul în care blocul nu poate stimula creşterea, reduce datoria publică şi rezolva „incertitudinea politică”

În raportul său anual privind stabilitatea financiară, publicat miercuri, BCE a tras un semnal de alarmă cu privire la o posibilă revenire a „preocupărilor pieţei privind sustenabilitatea datoriei suverane”.   Aceasta a subliniat „nivelurile ridicate ale datoriei şi deficitele bugetare ridicate”, precum şi creşterea economică slabă şi incertitudinile cauzate de „rezultatele recente ale alegerilor la […]

STOICA & ASOCIAŢII acordă Profesorului Flavius-Antoniu Baias Premiul de excelenţă pentru întreaga carieră juridică

Cu ocazia aniversarii sale, începând cu anul 2007, STOICA & ASOCIAŢII a acordat Premiul de excelenţă pentru întreaga carieră juridică unor personalităţi marcante ale vieţii juridice din România, în semn de recunoaştere a contribuţiei la consolidarea culturii juridice şi a valorilor statului de drept: prof. univ. dr. Şerban Beligrădeanu (2007), prof. univ. dr. Vladimir Hanga […]

Adrian Sârbu: Ştii ce ai de făcut la alegeri. Pui ştampila pe alb!

Eu îţi reamintesc că poţi să îi readuci pe aceşti aparacici, nomenclaturişti, impostori-doctori, să te respecte.   Pentru asta, ai un vot pe 24, ai un vot pe 1 şi un vot pe 8 – şi numai dacă le semnalezi, votând împotriva tuturor, punând votul pe alb sau unde vrei.   Votul va fi anulat. […]

Adrian Sârbu: Te duci şi votezi împotriva tuturor! Puterea pe care o ai e reală

Te duci!    Frig, cald, ploaie, zăpadă! Te duci şi votezi împotriva tututor.    Sigur, anul acesta voturile respective vor fi considerate anulate dar poate, dacă procente semnificative din acest vot vor fi anulate, ne întoarcem şi ne dăm seama că puterea pe care o ai e reală!    Şi la fel de bine, ştii […]

Prima reacţie a Rusiei după ce Ucraina a folosit pentru prima dată în istorie rachete ATACMS americane pentru a lovi în interiorul teritoriului rus

Ministerul rus al Apărării afirmă că Ucraina a lovit Rusia cu rachete ATACMS furnizate de SUA, relatează presa de stat rusă.

Atacuri ruseşti „fără precedent” asupra arhitecturii de securitate europene

Miniştrii de externe ai Marii Britanii, Germaniei, Franţei, Poloniei, Italiei şi Spaniei au publicat în această dimineaţă o declaraţie comună, afirmând că atacurile sistematice ale Rusiei asupra arhitecturii de securitate europene sunt „fără precedent prin varietatea şi amploarea lor”.

Dani Mocanu, trimis în judecată pentru trafic de persoane şi proxenetism, a scos melodie de susţinere pentru „Generalul Ciucă”

Dani Mocanu, artist cu mai multe dosare pe rol, a lansat luni o piesă de suţinere a candidatului PNL la funcţia de preşedinte, „Generalul Ciucă”. În 2022, manelistul Dani Mocanu a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor după o bătaie la o benzinărie din Piteşti.

Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis. Ciolacu, alături de fiul său, ar fi mers la Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco

Liderii PSD, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu si Alfred Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis, arată documente publicate astăzi de G4Media.

Burse. România, peste Ungaria, Cehia, Croaţia, dar de 3-4 ori sub Austria şi Polonia

Bursa de Valori Bucureşti îşi găseşte locul în prima parte a clasamentului celor mai mari pieţe de capital din Europa Centrală şi de Est prin prisma evaluării companiilor listate, dar distanţa faţă de primele poziţii – Germania, Austria şi Polonia – este una considerabilă.

Suspedare masivă pentru un jucător a lui Tottenham. Acesta a fost găsit vinovat pentru o glumă rasistă la adresa unui coleg şi va lipsi până anul viitor

Mijlocaşul echipei Tottenham, Rodrigo Bentancur, a primit o suspendare de şapte meciuri pentru o presupusă remarcă rasistă făcută despre coechipierul sud-coreean Son Heung-min într-un interviu televizat.

Finalul războiului din Ucraina se întrevede. Declaraţia lui Zelenski: „se va termina mai repede” cu Trump preşedinte

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că este convins că războiul cu Rusia se va „încheia mai devreme” decât se anticipa, odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA.

Presa din Serbia a ieşit la atac după meciul de aseară: „Fotbaliştii falsului stat Kosovo au părăsit terenul. Delegaţia falsului stat a atacat jurnaliştii! A trimis mesaje de ameninţare”

Meciul România- Kosovo, ce s-a întins pe două zile, nu a trecut neobservat în presa din Serbia. Sârbii au atacat comportamentul kosovarilor ce au incitat fanii români în încercarea de a obţine o victorie la masa verde.

Acţiunile producătorilor de vaccinuri şi medicamente se prăbuşesc, după ce Trump l-a numit pe RFK Jr, contestar al vaccinării, în funcţia de oficial de top al sănătăţii din SUA.

Investitorii au renunţat vineri la acţiunile producătorilor de vaccinuri şi ale grupurilor farmaceutice, pe măsură ce au crescut îngrijorările cu privire la numirea de către Donald Trump a scepticului în materie de vaccinuri Robert F Kennedy Jr în funcţia de oficial de top al sănătăţii din SUA.

Macron: Europa se îndreaptă spre un război tarifar cu SUA şi China

Emmanuel Macron a avertizat că Europa riscă să fie divizată de politica economică a lui Donald Trump şi să fie aruncată într-un război comercial simultan cu Washingtonul şi Beijingul.

Ziua Mondială a Baklavalei . Un Delectabil Clasic Turcesc

Baklavaua, desertul cu şerbet renumit în întreaga lume, este, fără îndoială, una dintre cele mai remarcabile delicii ale bucătăriei turceşti. Este un desert incredibil pe care merită să-l gustaţi pe timpul vizitei voastre în Turcia. Această delicatesă se prepară prin aşezarea fisticului, alunelor sau nucilor între 40 de straturi de foitaj subţire, coacerea lor ulterioară şi turnarea şerbetului. Bucuraţi-vă de acest desert minunat sărbătorit la nivel mondial pe data de 17 noiembrie (Ziua Mondială a Baclavalei).

Vidra Productions lucrează la “ Combinaţii şi relaţii”. Compania de film produce o comedie, ce va surprinde situaţiile amuzante din lumea datingului modern

Filmul urmăreşte povestea a trei prietene de 28 de ani, care îşi propun să găsească parteneri pentru a nu participa singure la reuniunea de 10 ani de la terminarea liceului. Pe drumul lor, acestea întâlnesc un bărbat cu viziuni tradiţionaliste (Matei Dima), transformând povestea într-o confruntare plină de provocări între feminism şi misoginie. Într-o lume […]

Filmul ce a salvat Disney. Compania a raportat joi câştiguri care au depăşit estimările Wall Street

Walt Disney a raportat joi câştiguri care au depăşit estimările Wall Street, propulsate de vânzările bune de bilete la filmul Marvel „Deadpool & Wolverine”, şi a furnizat o prognoză optimistă pentru anul viitor.

Omul de paie – alegătorul de 35 de ani de libertate, faţă-n faţă cu busturi de preşedinţi şi ciorile lor vopsite, în expoziţia manifest social N.P.C. a sculptorului Lucian Ţăran

Vineri, 22 noiembrie, ora 17.00 va avea loc la Combinatul Fondului Plastic (Strada Băiculeşti 29, Bucureşti) vernisajul expoziţiei N.P.C. (Non-Player Character), semnată de sculptorul Lucian Ţăran. Expoziţia va fi deschisă până în februarie 2025.

Goldbach Group are un nou CFO. Cristina Nuţă, lider strategic în sectorul financiar, s-a alăturat managementului holdingului

Goldbach Grup, holding care reuneşte companii cu experienţă de peste 13 ani în dezvoltarea şi implementarea proiectelor complexe în domenii precum dezvoltare urbană, real estate, construcţii, arhitectură, energie regenerabilă şi consultanţă în domeniul fondurilor europene, anunţă cooptarea Cristinei Nuţă, lider strategic în managementul financiar, în funcţia de Chief Financial Officer (CFO).

A murit Silviu Prigoană. A făcut infarct într-un restaurant din Bran

UPDATE: Primul care a intervenit în cazul lui Silviu Prigoană a fost echipajul SMURD, aflat în apropierea restaurantului din satul Simon, comuna Bran. La sosirea echipajului, bărbatul era în stop cardio-respirator. „Au început manevrele de resuscitare şi s-a solicitat sprijin unui echipaj superior. Din păcate, pe toată durata măsurilor de resuscitare nu s-a obţinut niciun răspuns […]

NEXXT Summit: AI în acţiune – pregătim generaţiile care schimbă viitorul

Summit-ul: Unde AI întâlneşte viitorul NEXXT Summit a reunit unii dintre cei mai influenţi speakeri din domeniu, oferind un spaţiu de dialog şi colaborare despre impactul inteligenţei artificiale. Evenimentul a explorat teme variate, de la reglementări guvernamentale, până la inovaţii în business şi perspective academice, punând accent pe viitorul tehnologiilor emergente. „România este una dintre […]

„Bestia” Bitcoin se apropie de 90.000 de dolari. Investitorii cred că criptomoneda va sparge paragul de 100.000 în acest an

Creşterea record al Bitcoin a dus activul digital dincolo de preţul de 89.000 de dolari şi a ridicat valoarea totală a pieţei cripto peste vârful său din era pandemiei, în timp ce comercianţii pariază pe un boom sub preşedintele American ales Donald Trump.

Alegeri anticipate în Germania. Politico: S-a stabilit data / Partidul fostului cancelar Angela Merkel conduce sondajele

Germania va organiza alegerile federale anticipate duminică, 23 februarie 2025, au declarat pentru POLITICO parlamentari şi oficiali din trei dintre principalele partide.

Grevă generală! Angajaţii serviciilor judeţene şi ai Serviciului Municipiului Bucureşti din cadrul Arhivelor Naţionale ale României au intrat în grevă

Angajaţii serviciilor judeţene şi ai Serviciului Municipiului Bucureşti din cadrul Arhivelor Naţionale ale României au intrat în grevă generală.

România şi ţările UE vor putea folosi fondurile europene record de coeziune pentru armată, armament şi infrastructură în folosul armatei

Bruxelles-ul îşi modifică politicile de cheltuieli pentru a redirecţiona, eventual, zeci de miliarde de euro către apărare şi securitate, în contextul în care războiul Rusiei din Ucraina şi revenirea lui Donald Trump la Casa Albă exercită presiuni asupra UE pentru a stimula investiţiile.