Laura Buciu

Horaţiu Potra, fiul şi nepotul nu scapă de mandatele de arestare în lipsă. Oamenii lui, eliberaţi

Horaţiu Potra, fiul, nepotul şi încă un membru al familiei nu scapă de arestarea preventivă în lipsă, potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). În acelaşi timp, mai mulţi oameni ai lui Potra au fost eliberaţi din arestul preventiv. Decizia Instanţei Supreme este definitivă.

A fost semnat contractul primului spital pediatric în sistem integrat construit după Revoluție

A fost semnat contractul de execuție a celei mai moderne unități spitalicești din România, un spital pediatric în sistem monobloc, la Cluj-Napoca. Investiția este din fondurile Consiliului Județean Cluj.

Restaurantul Parlamentului a fost închis de inspectorii lui Piedone: peste 700 de kilograme de carne expirată, gândaci morți în bucătărie

Un restaurant din Parlament a fost închis de inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), condus de Cristian Popescu Piedone.

Primele de pensionare de la Romsilva, care ajungeau și la 100.000 de euro, au fost eliminate

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat, joi, după ședința de Guvern, că au fost eliminate „suprabeneficiile care n-au nicio justificare clară și echitabilă”, cum ar fi primele la pensionare ce ajungeau chiar și la 100.000 de euro. Numai în ultimii 2 ani au beneficiat 1.267 de persoane.

Doi din 10 reprezentanți ai generațiilor Z și Alpha și-ar dori pensii bazate pe criptomonede

Generațiile Z și Alpha au o perspectivă diferită asupra sistemului de pensii, ceea ce face ca modelul tradițional să fie irelevant, mulți dintre tineri căutând soluții moderne, cum ar fi pensiile prin criptomonede, ceea ce reflectă încrederea lor în tehnologie, arată un raport Bitget Research.

Ciolacu clarifică plățile între rude: Nu vor fi impozitate!

Premierul Marcel Ciolacu vine cu clarificări în privința tranzacțiilor dintre rude și spune că acestea nu vor fi impozitate, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.

Iran: Khamenei respinge ideea unor negocieri nucleare cu SUA

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a respins miercuri ideea de a purta negocieri cu Statele Unite cu privire la un acord nuclear, după ce a primit o scrisoare din partea președintelui american Donald Trump care solicită astfel de discuții.

Rusia, precaută în a accepta planul de încetare a focului în Ucraina

Kremlinul a declarat miercuri că așteaptă detalii de la Washington cu privire la o propunere pentru o încetare a focului de 30 de zile în Ucraina înainte de a răspunde, în timp ce secretarul de stat american Marco Rubio a sperat că un acord va fi încheiat în câteva zile.

Putin vizitează regiunea Kursk pentru prima dată de la atacul Ucrainei

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a vizitat regiunea Kursk din vestul Rusiei pentru prima dată de când forțele ucrainene au cucerit unele teritorii din regiune, au raportat miercuri agențiile de presă ruse, citate de Reuters.

Pacient cu arsuri, trimis în Belgia cu o aeronavă Spartan

Un pacient cu arsuri a fost transportat, miercuri, în Bruxelles, Belgia, cu o aeronavă C-27 J Spartan. La întoarcere, aeronava a preluat doi pacienți a căror stare de sănătate s-a ameliorat, transmite Ministerul Apărării Naționale (MApN).

The Teachers, formația „de sufragerie” a profesorilor sibieni, cu un IT-st la bas și un biolog la tobe

În sufrageria unei case cochete de pe strada în care odinioară a funcționat Fabrica de săpun „Steaua”, din Sibiu, cinci profesori și un IT-st repetă de zor melodii care au hrănit sufletele multor generații de tineri aflate în căutarea muzicii bune: The Teachers.

Antonescu, despre Guvernul Ciolacu II: Guvernul nu e un costum // Nu ne luăm în căsătorie

Crin Antonescu a spus, miercuri seara, întrebat dacă i-ar fi fost mai bun în campanie un guvern condus de Ilie Bolojan, că „Guvernul nu e un costum pe care să îl îmbrace președintele și să-i vină” dar nici nu trebuie să se potrivească cu președintele, că „nu ne luăm în căsătorie”.

Cum a primit Adina Vălean vestea că soțul său, Crin Antonescu, va candida la președinție

Soția lui Crin Antonescu, Adina Vălean, îi sprijină decizia de a candida la alegerile prezidențiale deși știe că nu va fi ușor, a declarat acesta, miercuri seara.

Ca președinte, Antonescu și-ar dori ca la CCR să fie recrutați doar dintre judecători

Dacă devine președinte al României, Crin Antonescu spune că și-ar dori o dezbatere despre Curtea Constituțională a României (CCR), în sensul că membrii Curții să fie recrutați doar dintre judecători, deoarece ei sunt „independenți prin statutul lor”.

Câciu, despre scăderea Tesla: Nu sunt fan Musk, dar nici nu pot lăsa prostia să umble cu capul spart

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Adrian Câciu, „predă” o lecție de economie, după ce mulți analiști au spus că SUA intră în recesiune, pentru că Tesla a scăzut cu 45%: „Nu pot lăsa prostia să umble cu capul spart pe aici, prin frumoasa noastră Românie”.

Tîlvăr: Spitalul Militar din Craiova va avea una dintre cele mai moderne secții de terapie intensivă

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a spus, miercuri, că Spitalul Clinic de Urgență Militar „Dr. Ștefan Odobleja” din Craiova va dispune, din această toamnă, de una dintre cele mai moderne secții de terapie intensivă din România.

Ministrul spune că întărirea apărării franceze nu trebuie să devieze cursul finanțelor

Planurile guvernului francez de creștere a cheltuielilor pentru apărare trebuie concepute astfel încât să nu devieze de la curs finanțele publice tensionate, a declarat miercuri ministrul de finanțe Eric Lombard, citat de Reuters.

Recidivist care deținea materiale pornografice cu copii, arestat

Un bărbat de 42 de ani, recidivist, a fost arestat preventiv după ce a procurat, deținut, stocat și distribuit materiale foto și video în care apar copii manifestând comportament sexual.

Elena Lasconi anunță că își depune joi candidatura la prezidențiale

Președinta USR, Elena Lasconi, anunță că își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale în cursul zilei de joi.

USR cere demisia lui Rafila după haosul creat de OUG care afectează angajații pensionari din spitale

USR cere demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, pe care îl acuză că a creat un haos după ce a fost adoptată OUG 9/2025, care afectează angajații pensionari din spitale.

Becali: 100% intră Simion în turul 2 și vreau să intre cu Nicușor ca să îl bată

George Becali a declarat, miercuri, că George Simion 100% intră în turul 2 și vrea să intre cu Nicușor Dan pentru că astfel va câștiga alegerile.

PSD, după excluderea lui Victor Ponta: S-a autoexclus de mult

Victor Ponta s-a autoexclus de mult timp, spune, miercuri, Radu Ștefan Oprea, după ședința PSD.

Războiul din Ucraina, ziua 1112. SUA şi Ucraina se întâlnesc azi în Arabia Saudită / Moscova, vizată de un atac „masiv” cu drone ucrainene

Oficiali americani şi ucraineni urmează să se întâlnească marţi în Arabia Saudită pentru discuţii menite să restabilească legăturile şi să evalueze dacă Ucraina este dispusă să facă concesii privind „eforturile” preşedintelui Donald Trump de a pune capăt rapid războiului dintre Rusia şi Ucraina.

Titluri de stat Tezaur de peste 45 milioane de lei în 24 de ore prin Ghiseul.ro

În 24 de ore, au fost achiziţionate titluri de stat Tezaur în valoare de 45,5 milioane de lei, efectuându-se 2.907 plăţi prin intermediul platformei puse la dispoziţia cetăţenilor de către Autoritatea pentru Digitalizarea României. Acesta este un nou record Ghişeul.ro.

Anchetă la Ploiești, după ce un polițist a murit înjunghiat în mașina sa

Poliția din Ploiești, județul Prahova, este în alertă după ce un polițist în vârstă de 43 de ani a fost găsit mort în mașina sa, în Parcul Municipal Vest, acesta fiind înjunghiat. Se pare că acesta s-a înjunghiat singur, circumstanțele fiind încă neclare.

Terenurile rămân o investiţie strategică, deşi climatul economic şi politic e incert

Piaţa terenurilor din România s-a menţinut stabilă în 2024, cu un volum al tranzacţiilor apropiat de valoarea de 450 de milioane de euro, înregistrată în 2023, în ciuda unui climat economic şi politic marcat de incertitudine, potrivit raportului anual publicat de Colliers.

Cinci copii și mama lor, la spital după ce au băut insecticid

Cinci copii cu vârste între 3 și 8 ani, precum și mama lor, în vârstă de 28 de ani, localitatea Posmuș, județul Bistrița-Năsăud, au ajuns la spital după ce au băut soluție insecticidă, transmite, marți, Spitalul Județean de Urgență.

Sinceritatea Papei: vorbeşte despre viaţă şi moarte şi a cerut medicilor să dea informaţii despre el

Papa Francisc a scris şi a vorbit pe larg despre boală, îmbătrânire şi moarte şi a cerut personal medicilor săi să furnizeze informaţii zilnice destul de detaliate despre lupta sa cu pneumonia. Suveranul Pontif a fost mereu sincer cu privire la problemele sale de sănătate, potrivit AP.

Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni: Primăvara vine cu temperaturi ridicate

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate, în următoarele 4 săptămîni, decât în mod normal, la nivelul întregii ţări, potrivit prognozei pentru perioada 10 martie - 7 aprilie, transmisă de Adminsitraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Cel mai mare lot de debutanţi din Formula 1 din ultimii ani: cine ia locul campionilor

Andrea Kimi Antonelli s-a ascuns cândva într-o grămadă de cauciucuri pentru a trece de securitate şi a intra în paddock-ul Formulei 1. Acum, italianul în vârstă de 18 ani este succesorul lui Lewis Hamilton la Mercedes. Este doar unul din cel mai mare lot de debutanţi din Formula 1 din ultimii ani.

Guvernul sirian și autorităţile conduse de kurzi în nord-estul ţării au încheiat un acord important

Guvernul interimar al Siriei a semnat un acord cu autoritatea condusă de kurzi care controlează nord-estul ţării,inclusiv o încetare a focului şi fuzionarea principalei forţe susţinute de SUA în armata siriană, potrivit AP. Kurzii sirieni îşi vor obţine drepturile constituţionale şi se întorc acasă.

Fostul preşedinte din Filipine a fost arestat la Manila

Rodrigo Duterte a fost arestat marţi la Manila, după ce Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat prin care îl acuză de crime împotriva umanităţii în războiul său împotriva drogurilor, în cadrul căruia zeci de mii de filipinezi au fost executaţi, scrie New York Times.

Trimisul lui Trump intenţionează să viziteze Moscova săptămâna aceasta pentru a se întâlni cu Putin

Trimisul special al preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, plănuieşte o vizită la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, au declarat luni două persoane informate cu privire la aceste planuri, citate de Reuters.

Călin Georgescu află azi dacă poate candida sau nu la alegerile prezidenţiale

Candidatul pro-rus Călin Georgescu află marţi dacă va putea candida sau nu la alegerile prezidenţiale din luna mai. Curtea Constituţională a României (CCR) se întruneşte pentru a dezbate candidaturile lui Călin Georgescu şi Nicuşor Dan.

Suspecții în cazul protestelor violente de la BEC, audiați la Parchetul Tribunalului București. Trei protestatari au fost reținuți

Toți cei trei protestatari ridicați și duși la audieri au fost reținuți de procurori, pentru 24 de ore, în timpul nopții.

Sute de blocuri din București, fără apă caldă și căldură

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) SA anunță, luni, că în următoarele zile se vor efectua lucrări de reabilitare pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervențiile vor lăsa sute de blocuri din Capitală fără apă caldă și căldură.

REPER a depus plângere împotriva lui Simion, Potra și Georgescu pentru instigare publică și ultraj

Reprezentanții REPER au depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipiului București împotriva lui George Simion, Horațiu Potra și Călin Georgescu pentru instigare publică și ultraj, în urma declarațiilor făcute de aceștia în timpul manifestațiilor de la sediul BEC.

Actrița Emily Osment cere divorțul după mai puțin de 5 luni de căsătorie

Actrița Emily Osment a depus o cerere de divorț de soțul ei după mai puțin de cinci luni, muzicianul Jack Anthony Farina, scrie AP.

IGSU: Incendiile de vegetație au mistuit peste 8.000 de hectare la nivel național / Care sunt cele mai afectate județe

În ultimele patru zile, incendiile de vegetație uscată și litieră de pădure au mistuit peste 8.000 de hectare la nivel național, transmite, luni Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Simion, despre „jupuirea” membrilor BEC: A fost o metaforă!

 Incitarea la violență făcută de George Simion a fost o „metaforă”,spune liderul AUR, luni,când a fost întrebat despre declarația pe care a făcut-o pe Facebook, în timpul protestelor din Centrul Vechi, din fața BEC. Simion a spus că cei care au luat decizia din BEC trebuie „jupuiți în piața publică”.