Social

Proiect pilot la 112. Timpi mai mici de acces şi fiabilitate în localizarea apelurilor de urgenţă

„Tehnologia VoLTE aduce o serie de îmbunătăţiri pentru primirea şi procesarea comunicaţiilor de urgenţă efectuate la 112 de pe telefoane mobile, însemnând reducerea timpilor pentru transferul apelurilor de la cetăţeni către Serviciul de urgenţă 112 şi informaţii de localizare mai fiabile şi mai precise. Pentru operaţionalizarea acestei noi facilităţi, în prima etapă, specialiştii şi inginerii […]

INS: Spor natural negativ în iulie. Numărul deceselor, de 1,6 ori mai mare decât al naşterilor

Sporul natural s-a menţinut negativ în luna iulie 2024, numărul persoanelor decedate fiind de 1,6 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, se arată în datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.

Pompierii au intervenit luni pentru stingerea unor incendii de vegetaţie pe 2.000 hectare de teren

Pompierii au avut în ultimele 24 de ore 275 de intervenţii pentru stingerea unor incendii de vegetaţie, suprafaţa afectată fiind de peste 2.000 de hectare, a anunţat marţi dimineaţa Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Parada baloanelor cu aer cald, programată între 27 şi 29 septembrie, în Mureş

A 18-a paradă a baloanelor cu aer cald este programată între 27 şi 29 septembrie la Mătrici, în judeţul Mureş.

Poliţiştii l-au găsit pe cel care a lansat alarma cu bombă la hotelul din Timişora

Bărbatul a fost amendat şi dus la o clinică psihiatrică în vederea efectuării unui control de specialitate.

Alarmă falsă. Pirotehniştii nu au găsit nicio bombă în hotelul în care este cazată Elena Lasconi

Pirotehniştii nu au găsit nicio bombă în hotelul din oraşul Timişoara în care este cazată Elena Lasconi. Poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili cine a făcut anunţul mincinos.

Analiză. Entuziasmul unor părinţi în prima zi de şcoală se reflectă şi la Bursa de Valori

Entuziasmul unor părinţi în prima zi de şcoală se reflectă şi la Bursa de Valori acolo unde indicele principal BET creşte după nouă şedinţe pe minus: acţiunile Băncii Transilvania au crescut cu 1,6%, Petrom cu 0,6%, Electrica 2,3%, anunţă Ziarul Financiar.

Adrian Sârbu: Nu avem lideri politici. Schimbarea guvernanţei în România trebuie să înceapă de la fiecare dintre noi. În jurul nostru sunt numai oameni puternici

Nemo: Realitatea face că schimbarea asta nu se va produce în iarna asta. De ce? Pentru că deocamdată nu avem acel candidat independent. Îi avem pe ăştia din partea partidelor. Ce facem? Adrian Sârbu: O să găsim acest candidat independent în iarna asta sau în viitor. Acest proces de schimbare a României e nevoia de […]

Un camion care transporta maşini Porsche a fost furat dintr-o parcare. Valoarea transportului depăşea 1,5 milioane de euro

În Florida, SUA, transportorul auto care conţinea patru maşini de curse, piese de schimb şi diverse echipamente a dispărut.

Un hotel din centrul oraşului Timişoara, evacuat din cauza unei ameninţări cu bombă. Echipa de campanie a Elenei Lasconi, cazată în hotel

Hotelul care se află în centrul oraşului Timişoara găzduieşte echipa de campanie a preşedintei USR, Elena Lasconi. „E alarmă cu bombă la hotelul în care sunt cazată în Timişoara de vineri şi până mâine. Eu acum sunt în afara hotelului.(…) E plin de forţe de ordine, e cel puţin ciudat ce se întâmplă”, a spus […]

Prinţesa Kate a terminat tratamentul de chimioterapie. Când va reveni la angajamentele publice

Prinţesa de Wales a anunţat luni, într-o nouă declaraţie, că intră într-o „nouă fază de recuperare” şi va „întreprinde câteva angajamente publice în lunile următoare”, care ar putea include evenimente de comemorare în noiembrie şi concertul său anual de colinde de Crăciun, scrie CNN. În cadrul unui videoclip filmat în Norfolk şi publicat pe reţelele […]

La Galaţi, biletele pentru plimbările pe Dunăre pot fi cumpărate online

Consiliul Judeţean Galaţi a lansat o platformă online pentru achiziţionarea rapidă a biletelor la plimbările de agrement pe Dunăre, cu nava „Camelia”.

Rusia, acuzată că încalcă regulile războiului. Ucraina reclamă că este atacată cu substanţe chimice

Forţele Moscovei continuă să folosească muniţii speciale care conţin substanţe chimice împotriva trupelor ucrainene, a anunţat Statul Major al Forţelor Armate de la Kiev, informaţie preluată de Rbc-Ucraina.

Fragmente ale unei drone de origine rusească, ridicate din apropiere de Periprava, judeţul Tulcea

Echipe din MApN, în cooperare cu specialişti din Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Afacerilor Interne, au cercetat proximitatea localităţii Periprava, judeţul Tulcea, de unde au ridicat fragmente ale unei drone de origine rusească.

Se construieşte primul oraş pe Marte. Primele nave spaţiale fără echipaj vor ajunge în doi ani

În doi ani, primele nave spaţiale fără pilot vor ajunge pe Marte, iar dacă totul va merge bine, astronauţii se vor îmbarca peste 4 ani, urmând ca în decurs de 20 de ani să vedem primele oraşe destinate să primească colonii umane, susţine în postările sale de pe platforma X magnatul Elon Musk, care a scris despre una dintre cele mai vizionare intenţii ale sale: să meargă pe planeta roşie.

Longevitate: s-a descoperit mâncarea ideală după o anumită vârstă. Un profesor emerit a studiat principalele 5 diete

Un studiu comparativ a analizat diferite diete pentru a afla care dintre ele garantează o viaţă lungă sănătoasă.

La chinezi, vara e ca iarna! Cea mai mare staţiune de schi acoperită din lume s-a deschis în vremuri cu călduri record

În timp ce pârtiile naturale dispar în nordul ţării, chinezii au găsit oricum o modalitate de a schia.

Greenpeace solicită Tribunalului Bucureşti suspendarea acordului de mediu pentru Neptun Deep

Greenpeace România a înaintat, luni, cererea de suspendare a acordului de mediu pentru proiectul Neptun Deep.

Trei bărbaţi au fost reţinuţi după ce au împuşcat un cerb în Parcul Naţional Munţii Rodnei

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani au fost reţinuţi de poliţiştii din Bistriţa-Năsăud după ce au împuşcat un cerb în Parcul Naţional Munţii Rodnei.

Bătaie în faţa unei şcoli. Jandarmii au găsit asupra tinerilor răngi şi un topor

„În această dimineaţă (luni dimineaţă – n.r.), în faţa unei şcoli din municipiul Slobozia jandarmii au intervenit pentru a aplana un conflict în trafic. E vorba despre un accident de circulaţie în care au fost implicate două maşini. În urma accidentului cei şase tineri din cele două autovehicule au recurs la acte de violenţă, lovindu-se […]

Circulaţie perturbată la metrou, după ce unei persoane i s-a făcut rău într-un tren

Circulaţia trenurilor de metrou este perturbată luni după ce unei persoane i s-a făcut rău într-un tren în staţia Apărătorii Patriei.

Grecia pregăteşte măsuri pentru a combate turismul excesiv. Taxe noi pentru zonele populare şi interdicţii pentru închirierile de locuiţe private

Grecia a anunţat că va lua măsuri drastice ca parte a unui set de măsuri de reducere a turismului excesiv în ţara mediteraneană. Dar liderii industriei au avertizat că restricţiile ar putea afecta un sector economic crucial, Grecia fiind pe cale să raporteze un număr record de vizitatori pentru acest an.

David Beckham are hobby-uri noi: De la motociclete şi camping la creşterea găinilor, grădinărit şi flori pentru casă

David Beckham le-a oferit prietenilor, fanilor şi urmăritorilor săi o privire asupra fermei sale din spatele reşedinţei sale de la ţară, prezentându-şi găinile şi grădina în care cultivă flori, fructe şi legume. În video-ul postat, David face o prezentare a progreselor sale în grădină, menţionând că varza kale pe care o cultivă merge bine, la […]

Actriţa Kathy Bates a anunţat că se retrage: Acesta este ultimul meu dans

După o carieră impresionantă, fiind distinsă cu premii Oscar şi Emmy, actriţa Kathy Bates a anunţat că va renunţa la actorie după ce îşi va duce la bun sfârşit rolul din serialului „Matlock”, scrie publicaţia Deadline. Actriţa, în vârstă de 75 de ani, a descris acest proiect drept „ultimul său dans”, într-un interviu recent pentru […]

Atacuri aeriene israeliene în Siria Centrală. Sunt cel puţin 14 morţi

Cele mai recente atacuri israeliene au ucis 14 persoane şi au rănit alte 43 în regiunea Masyaf, Siria.

Papa Francisc soseşte în Timorul de Est: slujbă oficiată de Suveranul Pontif în faţa a jumătate din ţară

Luni, Papa Francisc a sosit în Timorul de Est, ţară predominant catolică din Asia de Sud-Est, pentru o vizită de trei zile, scrie Reuters. Vizita va include o slujbă în aer liber, unde organizatorii aşteaptă participarea a mai bine de jumătate din populaţia de 1,3 milioane de locuitori. La 87 de ani, pontiful se află […]

Fost şef al DGASPC Timiş, trimis din nou în judecată: lua bani pentru a da certificate de nevăzător

Un fost şef al DGASPC Timiş, alături de alte 12 persoane, a fost trimis în judecată pentru luare de mită pentru a efectua formalităţile necesare obţinerii indemnizaţiei de încadrare în grad de handicap vizual, în condiţiile în care persoanele respective nu erau îndreptăţite.

Klaus Iohannis, la ultima ceremonie de deschidere a anului şcolar în calitate de preşedinte: Avem fondurile necesare să continuăm modernizarea spaţiilor de învăţământ

România are fondurile necesare pentru a continua modernizarea spaţiilor de învăţământ, inclusiv pentru dezvoltarea „şcolilor verzi”, spune Klaus Iohannis, prezent la ultima ceremonie de deschidere a anului şcolar în calitate de preşedinte al României.

Alfabetizarea financiară a românilor nu creşte

Românii continuă să păstreze o parte importantă din eco­no­miile lor bancare în depo­zite overnight, adică în con­turi curente, în depozite la vedere, pentru care nu încasează dobândă de la bănci, în loc să-i mute măcar în depo­zite la termen, remunerate cu dobândă, dacă nu vor sau nu ştiu să plaseze banii şi în alte categorii […]

O dubiţă a luat foc în mers din cauza unui scurtcircuit electric. Şoferul a făcut un atac de panică

„În această dimineaţă, pompierii argeseni au fost solicitaţi să intervină pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la un vehicul care se afla în mers, în comuna Uda, satul Gorani”, anunţă ISU Argeş. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat […]

Norvegia. Fetiţă de 20 de luni, atacată de un vultur auriu în fermă

O fetiţă de doar 20 de luni a fost victima unui atac neobişnuit duminică, în centrul Norvegiei. Un vultur auriu a atacat-o în timp ce se juca în curtea fermei familiale din regiunea Trondelag.

Începe şcoala! Ce noutăţi aduce anul şcolar 2024-2025

Anul şcolar 2024-2025 începe pe 9 septembrie şi va dura 36 de săptămâni, fiind structurat în cinci module de învăţare, intercalate cu cinci vacanţe, conform site-ului Ministerului Educaţiei. Prima perioadă de cursuri se va desfăşura până pe 25 octombrie 2024, urmată de vacanţa de toamnă între 26 octombrie şi 3 noiembrie. Printre noutăţile acestui an […]

Ursula von der Leyen va prezenta miercuri Parlamentului planul său pentru viitoarea Comisie Europeană, în ciuda provocărilor privind egalitatea de gen

Într-un demers important pentru viitoarea Comisie Europeană, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta miercuri Parlamentului European distribuirea portofoliilor comisarilor europeni, conform agenţiei EFE. Cu toate acestea, ea nu va reuşi să atingă obiectivul de egalitate de gen în cadrul noii Comisii, după ce majoritatea celor 27 de state membre ale Uniunii Europene […]

Grecia introduce o taxă pentru turiştii de croazieră pe insulele Mykonos şi Santorini

Decizia vine ca răspuns la presiunea crescândă exercitată de turismul de masă asupra acestor destinaţii. În 2023, Grecia a înregistrat un număr record de 32,7 milioane de turişti, dintre care aproximativ 3,4 milioane – adică unul din zece vizitatori – au ales să viziteze Santorini, conform AFP. Insula, cu o populaţie locală de doar 15.500 […]

Elon Musk, pe cale să devină primul triliardar din istorie până în 2027

Elon Musk ar putea deveni primul om din istorie cu o avere de peste un trilion de dolari până în anul 2027, conform unui nou raport publicat de Informa Connect Academy.

Trei persoane rănite în atacul rusesc de la Poltava au murit în spital

Trei dintre victimele atacului rusesc din Poltava, de săptămâna trecută, au murit la spital. Numărul total al morţilor ajunge la 58.

Cluj. Poliţist corupt: A introdus un telefon în închisoare şi ar fi negociat o evadare pentru o casă

Un poliţist din Cluj e acuzat că a primit 1.500 de euro şi 7.000 de lei de la un deţinut, în schimbul cărora a introdus ilegal în centrul de detenţie un telefon mobil, un cablu de date, un lacăt şi o pânză de bomfaier. În plus, ar fi negociat o evadare pentru un apartament.

Războiul din Ucraina ameninţă din nou România. Mesaj Ro-Alert privind posibile căderi ale unor obiecte din spaţiul aerian în Constanţa şi Tulcea / Răspunsul Armatei: două aeronave F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea / Resturi de dronă au căzut la Periprava / Protest MAE

Autorităţile au emis în noaptea de sâmbătă spre duminică un mesaj Ro-Alert pentru judeţele Constanţa şi Tulcea cu privire la posibile atacuri ale Federaţiei Ruse asupra teritoriului ucrainean şi a posibilităţii căderii unor obiecte pe teritoriului naţional.

Contrabanda cu ţigări se menţine la cote alarmante. Un bulgar a vrut să-i fenteze pe vameşi

Poliţiştii de frontieră de la PTF Giurgiu au confiscat 75.400 de ţigări ascunse în podeaua unui vehicul, introduse ilegal în România de un cetăţean bulgar.