Social

Ziua Mondială a Cafelei Turceşti. Cafeaua nu este doar o simplă băutură ci un simbol

Cafeaua turcească este una dintre cele mai autentice delicatese pe care le poţi încerca în Turcia iar asta datorită aromei şi metodei speciale de preparare. Pe tot teritoriul ţării, cafeaua nu este doar o simplă băutură ci un simbol al ospitalităţii şi prieteniei. UNESCO a inclus cafeaua turcească pe lista „Patrimoniului Cultural Imaterial” în 2013. […]

Cercetătorii au descoperit o metodă prin care se poate opri sângerarea prin stimularea unui nerv

Cercetătorii au descoperit o metodă prin care se poate opri sângerarea. Asta prin stimularea unui nerv care produce coagularea sângelui. Experimentul a fost realizat pe mai mulţi voluntari sănătoşi.

Burduja: Nu vom periclita succesul negocierilor, pentru orgolii sau funcţii

„Nu vom periclita succesul acestor negocieri, pentru orgoliul unei persoane sau pentru o funcţie anume, nu se pune această problemă”, precizează, la RFI, deputatul, care nu exclude varianta unui premier tehnocrat. Sebastian Burduja este convins că reprezentanţii PNL, PSD, USR şi UDMR vor bate palma pentru o coaliţie pro-europeană: „În acest moment, prioritatea zero pentru […]

TikTok a recunoscut că a eliminat o campanie de influenţare a votului în favoarea lui Călin Georgescu, însă abia pe 29 noiembrie

Compania de social media a fost interogată în faţa Parlamentului European pentru a răspunde acuzaţiilor potrivit cărora nu a gestionat în mod corespunzător conţinutul politic legat de alegerile prezidenţiale din România. Reprezentanţii TikTok au dezvăluit că au eliminat două campanii care vizau alegătorii români şi o campanie cunoscută pe care o legaseră anterior de Sputnik, […]

Doi tineri au murit în urma unui accident produs în Vaslui

Doi tineri de 19 şi 24 de ani au murit în urma accidentului produs marţi seara pe un drum naţional din judeţul Vaslui. Un alt bărbat este transportat la spital cu răni la picioare.

IMM România cere prelungirea exceptării de la plata impozitelor pentru suma de 300 lei din salarii

IMM ROMÂNIA cere Guvernului prelungirea până la 31 decembrie 2025 a perioadei pentru care nu se datorează impozit pe venit şi care nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii pentru suma de 300 lei/lună reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor.

Luminiţa Odobescu: Provocările de securitate sunt evidente. Le putem face faţă, doar umăr la umăr cu aliaţii

„Trăim timpuri fără precedent. Riscurile şi provocările de securitate sunt evidente. Le putem face faţă, doar umăr la umăr cu aliaţii României”, susţine Luminiţa Odobescu, ministrul de Externe, de la Bruxelles, unde participă la reuniunea ministerială NATO.

Silent Day, eveniment pentru copiii cu nevoi speciale la Târgul de Crăciun Bucureşti

Un eveniment dedicat copiilor cu nevoi speciale, Silent Day, în care muzica şi iluminatul vor fi diminuate, este organizat miercuri, 11 decembrie, la Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei din Capitală.

DNA: Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală în activitatea de ride-sharing a unor firme

Procurorii DNA fac marţi opt percheziţii într-un dosar care vizează suspiciuni de evaziune fiscală în activitatea de ride-sharing a unor firme.

Lasconi a transmis un mesaj românilor din diaspora: Aveţi puterea să schimbaţi viaţa unui popor. Votaţi pentru Europa

Preşedintele USR, Elena Lasconi, candidat în turul doi al prezidenţialelor, a transmis un mesaj românilor din diaspora: „Singurul candidat antisistem sunt eu. Acum aveţi puterea să schimbaţi viaţa unui întreg popor. Haideţi să o schimbăm în bine. Votaţi pentru România. Votaţi pentru Europa”.

Ciolacu, după întâlnirea cu Lasconi: drumul european al ţării noastre trebuie să continue doar apărând mult mai hotărât valorile tradiţionale

„Drumul european al ţării noastre trebuie să continue doar apărând mult mai hotărât valorile tradiţionale, identitatea naţională şi credinţa acestui neam”, afirmă Marcel Ciolacu după întâlnirea cu Elena Lasconi.

Meta spune că a eliminat aproximativ 20 de operaţiuni secrete de influenţă în 2024

Nick Clegg, preşedintele pentru afaceri globale al companiei care deţine Facebook, Instagram şi WhatsApp, a declarat că Rusia este în continuare sursa nr. 1 a operaţiunilor online de influenţă, potrivit The Guardian. Totuşi, el a afirmat că este „surprinzător” cât de puţin a fost folosită inteligenţa artificială (AI) pentru a „păcăli” votanţii, în contextul unui […]

O femeie şi un bărbat, găsiţi morţi într-un apartament din Sectorul 5

Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţiştii de la Secţia 19 au fost sesizaţi marţi, prin apel la 112, de o persoană cu privire la faptul că nu reuşeşte să ia legătura cu părinţii. La locul indicat s-au deplasat poliţişti şi pompieri, cu sprijinul cărora s-a pătruns în locuinţă. „Având în vedere faptul că se simţea un puternic […]

Reacţia lui Ciolacu, după ce pe un cont asociat lui Dughin scrie că România va fi parte a Rusiei

„Opinii precum cea formulată pe un cont asociat unui ideolog al lui Vladimir Putin, Alexandr Dughin, cum că România va fi o parte a Rusiei, trebuie să ne arate tuturor de ce regimul putinist este o ameninţare la adresa democraţiei”, reacţionează, marţi, premierul Marcel Ciolacu.

Directorii DGASPC Maramureş şi Mureş, judecaţi pentru corupţie: bani pentru azile ale groazei

Directoarele DGASPC Mureş şi Maramureş, Rozalia Dorina Curteanu şi Alina Angela Coste-Mădăras, au fost trimise în judecată, acuzate că au dat aproape un milion de lei unei asociaţii, pentru servicii destinate persoanelor cu dizabilităţi, deşi ştiau că serviciile nu au fost prestate.

Luminiţele de Crăciun v-ar putea încetini conexiunea WiFi, spun experţii în tehnologie

Experţii în tehnologie avertizează că decoraţiunile de Crăciun, precum luminiţele din brad, ar putea avea un efect negativ asupra vitezei internetului în timpul sezonului festiv, potrivit Sky News.

Războiul din Ucraina, ziua 1014. Ucraina nu va accepta garanţii de securitate care să înlocuiască aderarea la NATO / NATO este puţin probabil să extindă o invitaţie de aderare pentru Ucraina la întâlnirea viitoare / Franţa şi Regatul Unit analizează trimiterea de trupe în Ucraina pentru monitorizarea unui posibil armistiţiu

Parlamentul ucrainean îl numeşte pe directorul Naftogaz, Chernyshov, vicepremier şi ministru pentru unitatea naţională Oleksii Chernyshov, care din 2022 a ocupat funcţia de director general al Naftogaz Group, compania de stat din domeniul energiei a Ucrainei, a fost aprobat de parlament pentru funcţiile de viceprim-ministru şi ministru pentru unitatea naţională. Şeful NATO pune accent pe […]

Dan Barna, mesaj după reuniunea cu directorii Tiktok: Am cerut audierea CEO-ului

Printre observaţiile europarlamentarului se numără faptul că „reţeaua nu îşi asumă nicio răspundere pentru manipularea (…) în favoarea candidatului prorus Călin Georgescu”, că platforma „nu ştie decât să spună că are un set de reguli şi că ele trebuie respectate”, fără să vegheze asupra respectării lor, şi că „extremiştii de dreapta acuză că audierea ar […]

STOICA & ASOCIAŢII câştigă o serie de ordonanţe preşedinţiale pentru un colos pharma (P)

Echipa STOICA & ASOCIAŢII, formată din Dragoş Bogdan (Managing Partner) şi Mihai Stănescu (Managing Associate), a câştigat într-o serie de litigii, pentru un important producător mondial de medicamente inovative, interzicerea provizorie a comercializării unor produse concurente, de către alte companii farmaceutice importante, ce încălcau drepturile exclusive conferite de un brevet de invenţie. Litigiile au privit un medicament foarte important, cu […]

Spania înregistrează cea mai caldă lună noiembrie din istorie

Spania a avut parte de „cea mai caldă” lună noiembrie înregistrată vreodată, cu o temperatură medie de 12,4 grade, cu 0,5 grade mai mare decât ultimul record stabilit în 1983, potrivit agenţiei meteorologice naţionale Aemet, citată de AFP.

Siegfried Mureşan îi ia locul lui Rareş Bogdan la PNL Diaspora

În urma demisiei din funcţia de preşedinte al PNL Diaspora a lui Rareş Bogdan, funcţia va fi ocupată, interimar, de europarlamentarul Siegfried Mureşan, a declarat, marţi, preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan.

UE recomandă interzicerea fumatului pe terase şi plaje

Miniştrii Sănătăţii din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene recomandă aprobarea unor noi reguli care ar interzice fumatul şi vapatul în numeroase spaţii deschise, inclusiv pe terasele restaurantelor şi în locurile de joacă pentru copii.

TikTok spune că a destructurat conturile false de pe platformă, la reuniunea Comisiei Europene

Reuniunea are loc în urma presupusei influenţe a platformei în alegerile prezidenţiale din România. Caroline Greer, principalul lobbyist al companiei la Bruxelles, şi Brie Pegum, directorul global pentru producţie, autenticitate şi transparenţă, au fost nevoite să explice modul în care compania respectă DSA (Actul legislativ privind serviciile digitale), potrivit Politico. Legea privind serviciile digitale, care […]

Ilie Bolojan: Îi rugăm pe alegătorii noştri să o voteze pe Elena Lasconi

PNL a reconfirmat, marţi sprijinul pentru Elena Lasconi în turul doi al prezidenţialelor, „pentru că a demonstrat că este un pro-european convins, iar liberalii vor o coaliţie de guvernare cu forţele politice democratice, respectiv PSD, UDMR, USR şi minorităţi”, spune preşedintele PNL, Ilie Bolojan. „Am reconfirmat prin votul colegilor încă o dată sprijinul Partidului Naţional […]

Vasile Bănescu îl contrazice pe Georgescu: Rugăciunea ajunge la Cer, indiferent de altitudine

Fostul purtător al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a oferit, pe pagina sa de Facebook, „răspunsuri ludic-minimaliste” la ceea ce a afirmat candidatul pro-rus Călin Georgescu. Astfel, Georgescu a spus că „Rugăciunile din Carpaţi sunt cele mai puternice, fiind aproape de cer”, în vreme ce Vasile Bănescu spune că „Rugăciunile oamenilor, indiferent la ce altitudine se […]

Romaşcanu: Un guvern cu toate partidele pro-europene ar lăsa opoziţia doar în mâinile suveraniştilor

Decizia privind alegerea unui nume care să fie susţinut sau nealegerea unui nume care să fie susţinut la prezidenţiale, luată luni de conducerea PSD, „este o decizie înţeleaptă de a nu îndemna într-o parte sau în alta, mai ales că am văzut că suntem într-un moment în care asemenea îndemnuri pot avea efecte contradictorii”, spune […]

Lego lansează personaje cu simbolul dizabilităţilor invizibile: un pas important pentru incluziune

Celebra companie de jucării Lego face un nou pas spre diversitate şi incluziune: introduce pentru prima dată personaje care poartă lănţişoare cu simbolul florii-soarelui - un semn discret folosit la nivel mondial pentru a indica prezenţa unei dizabilităţi invizibile, cum ar fi autismul.

„Concert de Crăciun la Sinaia”. Vor participa şi soprana Anca Dumea, Cvartetul vocal al Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti şi Cvintetul Orchestrei ANIMA

Biserica Romano-Catolică din Sinaia, prin Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice şi Patrimoniu al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti şi Primăria Oraşului Sinaia, organizează în Sala Teatru din incinta Casino Sinaia, în data de 18 decembrie 2024, orele 18:00, evenimentul „Concert de Crăciun la Sinaia”. Intrarea este liberă.

CCR, după renumărarea voturilor: Nu au fost neregularităţi de natură să infirme rezultatul stabilit

Curtea Constituţională a României (CCR) afirmă că nu au fost întrunite condiţiile de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, respectiv fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care participă la al doilea tur de scrutin.

Paul McCartney va cânta la deschiderea catedralei Notre Dame de Paris

Invitat la emisiunea C médiatique, din 1 decembrie, Stéphane Bern a vorbit despre ceremonia de redeschidere a Notre-Dame de Paris din weekendul 7 şi 8 decembrie. Prezentatorul a confirmat că un mare cântăreţ va cânta la acest eveniment excepţional. El a confirmat că Pharrell Williams, Vianney şi Clara Luciani vor cânta într-un concert major, apoi […]

Atacuri israeliene soldate cu 11 morţi, în Liban, după schimburi de focuri cu Hezbollah

A fost pentru prima dată când Hezbollah a ţintit forţele israeliene după ce încetarea focului de 60 de zile a intrat în vigoare miercurea trecută. Armistiţiul din ce în ce mai fragil urmărea să pună capăt războiului de peste un an între Hezbollah şi Israel – parte a unui conflict regional mai amplu, declanşat de […]

Angajaţii români, tot mai nemulţumiţi la serviciu. 6 din 10 români sunt afectaţi în viaţa personală

Satisfacţia la locul de muncă rămâne în continuare un subiect central pentru angajatori şi angajaţi, iar conform sondajului bestjobs, doar 32% dintre angajaţi se declară mulţumiţi de jobul actual în timp ce aproape jumătate (49%) se declară nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de jobul lor, în creştere faţă de 2023 (37%) şi 2022 (32%). În plus, […]

Lasconi a vorbit cu Ciolacu. Urmează o întâlnire între ei – surse

Liderul USR, Elena Lasconi, care a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, a discutat, marţi dimineaţă, cu Marcel Ciolacu (PSD) pe tema susţinerii social-democraţilor pentru Lasconi la alegerile de duminică, spun, pentru MEDIAFAX, surse politice. Liderii celor două partide au convenit să existe şi o întâlnire, însă nu au stabilit nimic concret. „Românii trebuie […]

Rareş Bogdan: Cele patru partide pro-europene să se pună la masă cât mai repede

Fostul prim-vicepreşedinte PNL Rareş Bogdan face apel la maturitate politică: „cele patru partide pro-europene să se pună la masă cât mai repede”.

Ucraina nu va accepta garanţii de securitate care să înlocuiască aderarea la NATO

Ucraina va refuza orice fel de garanţii de securitate care să înlocuiască aderarea la NATO, potrivit unei declaraţii a Ministerului de Externe făcută marţi.

Nouă protestatari care au întrerupt discursul preşedintelui Tayyip Erdogan au fost închişi

Protestul a avut loc săptămâna trecută, la Istanbul. Protestatarii au întrerupt discursul televizat al preşedintelui acuzând guvernul că nu a oprit exporturile de petrol către Israel, în ciuda embargoului anunţat. Ei au scandat sloganuri precum „Navele poartă bombe în Gaza” şi „Nu mai alimentaţi genocidul”, potrivit Reuters. Erdogan a răspuns imediat susţinând că protestatarii au […]

Studiu. Persoanele de peste 60 de ani care locuiesc separat de parteneri trăiesc mai bine

Cuplurile care se întâlnesc mai târziu în viaţă şi decid să nu se mute împreună se pot bucura de beneficii de sănătate mintală comparabile cu cele ale căsătoriei sau coabitării – dar fără „fricţiunile” şi „interacţiunile zilnice intense” care însoţesc aceste relaţii, a arătat studiul. Ei evită, de asemenea, „obligaţiile legale şi constrângerile instituţionale” care […]

Premieră în România: glanda tiroidă îndepărtată complet fără incizii vizibile la nivelul gâtului

O premieră medicală a avut loc în Sibiu: pentru prima dată s-a realizat o intervenţie robotică de tiroidectomie (îndepărtarea completă a glandei tiroide), cu ajutorul sistemului robotic da Vinci, fără a exista incizii vizibile la nivelul gâtului.

Preţuri tot mai mari pentru românii care vor să-şi înceapă anul în casă nouă

Românii care vor să cumpere o locuinţă înainte de Crăciun şi să înceapă anul în casă nouă trebuie să achite acum preţuri chiar şi cu aproape 30% mai mari decât cei care au devenit proprietari spre finele lui 2023.

Georgescu crede că investitorii străini sunt „prea răspândiţi” în România. Cum se vede în economie?

Călin Georgescu spune pentru Politico faptul că investitorii străini sunt „prea răspândiţi” în sectoarele cheie de utilităţi datorită unui val de privatizări nejustificate.