proteste

„Cartel Alfa” ameninţă cu un miting de amploare în Capitală

Sindicaliştii afiliaţi la "Cartel Alfa" ameninţă cu un miting de amploare în Capitală, după ce ordonanţa de urgenţă privind sporurile va fi aprobată de Guvern, considerând că acest act diminuează salariul de bază al bugetarilor.

Băsescu despre protestele sindicale: Eu nu ştiu nimic, sindicatele vor şi dublarea salariilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Viena, întrebat cum comentează protestele sindicale din România, că el nu ştie despre astfel de proteste, că în relaţia cu FMI şi UE nu s-a impus o scădere a salariilor şi că sindicaliştii cer şi dublarea salaiilor, ceea ce este dreptul lor.

România se confruntă cu un risc ridicat de proteste sociale

România se confruntă cu un risc ridicat de proteste sociale, pe fondul crizei economice internaţionale, iar stabilitatea politică poate fi în pericol, potrivit unui raport al Economist Intelligence Unit (EIU).

Taximetriştii bucureşteni protestează, în Piaţa Constituţiei

Aproximativ 400 de reprezentanţi ai firmelor de taximetrie din Bucureşti protestează, marţi, în Piaţa Costituţiei, cerând închiderea şi desfiinţarea dispeceratelor firmelor de taxi din Ilfov care funcţionează ilegal pe raza municipiului Bucureşti.

Facturile la întreţinere au scos zeci de persoane în stradă (Video)

Câteva zeci de locatari din cartierul ANL "Constantin Brâncuşi" au ieşit în stradă, sâmbătă, pentru a protesta faţă de facturile la întreţinere, ei reclamând că în luna ianuarie au plătit la întreţinere de trei ori mai mult faţă de luna precedentă, fiind obligaţi să suporte pierderile din reţea.

Sed Lex: 3000 de oameni ar putea ieşi în stradă

Liderul Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, a anuţat, vineri, că, în 24 de ore, va scoate oamenii în stradă şi că, dacă sindicaliştii nu sunt ascultaţi, vor face grevă generală.

Galeria stelistă va continua protestele

Galeria stelistă va continua protestele la adresa conducerii clubului şi la meciul din deplasare, de duminică, în compania formaţiei FC Braşov, unde vor fi prezenţi aproximativ 1.000 de fani din Bucureşti, au declarat, pentru MEDIAFAX, liderii suporterilor echipei din Bulevardul Ghencea.

Forza Nuova protestează, în Italia, împotriva imigranţilor infractori

Organizaţia de extremă-dreapta Forza Nuova organizează sâmbătă mitinguri în "100 de oraşe" italiene, protestând faţă de recentul val de violuri, unele atribuite românilor, şi, în general, faţă de imigraţia scăpată de sub control.

Ordonanţa privind paşapoartele biometrice merge înainte (Video)

Ordonanţa privind introducerea paşapoartelor biometrice rămâne încă aplicabilă, după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, cererea mai multor ONG privind suspendarea efectelor acestui act normativ.

Medicii de familie renunţă la protestele anunţate

Medicii de familie au anunţat, marţi, după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii şi preşedintele CNAS, că renunţă la protestele anunţate de miercuri până vineri, întrucât au fost găsite soluţii pentru acordarea unui buget rezonabil pentru asistenţa medicală primară.

Medicii de familie vor intra în concediu, în semn de protest (Video)

Medicii de familie depun, luni, la casele de asigurări de sănătate, cereri de intrare în concediu de odihnă sau de studii, începând de miercuri, până vineri, în semn de protest faţă de alocaţia bugetară pe 2009.

Rugăciuni şi previziuni fataliste, la procesul privind paşapoartele biometrice

O adunătură pestriţă formată din tineri bărboşi cu haine de piele, bătrâne cu icoane, preoţi şi maici a cerut cu fervoare de rugăciune judecătorului Curţii de Apel Bucureşti să le fie respectat dreptul constituţional la religie, să nu le fie transformat numele primit la botez, într-o cifră.

Proteste la unităţile ArcelorMittal din 10 ţări europene şi la Bruxelles

Aproximativ treizeci de angajaţi ai ArcelorMittal Galaţi protestează, marţi, începând cu ora 12.30, la intrarea în combinatul siderurgic gălăţean, în paralel fiind organizate acţiuni de protest ale metalurgiştilor la unităţi ale grupului din zece ţări europene, dar şi un miting la Bruxelles.

Sindicaliştii Alianţei „Sed Lex” ameninţă cu proteste

Preşedintele Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, a declarat, luni, că în perioada următoare vor fi organizate proteste pentru menţinerea unor drepturi, funcţionarii publici nefiind de acord să renunţe la toate sporurile.

Punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, blocat de fermierii bulgari

Fermierii bulgari vor bloca miercuri, timp de şase ore, punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, dintre România şi Bulgaria, în semn de protest faţă de importurile de produse din lapte şi carne din Uniunea Europeană şi ţări terţe, relatează site-ul novinite.com.

Bulgaria: Autorităţile nu vor permite fermierilor să blocheze frontiera cu România

Comisarul-şef Pavlin Dimitrov, din cadrul Ministerului bulgar de Interne, a declarat, marţi, că poliţia nu va permite fermierilor bulgari să perturbe traficul la punctele de frontieră cu România, în cadrul unor proteste anunţate pentru miercuri, relatează site-ul Novinite.com.

Coloană de 300 de camioane la frontiera dintre Bulgaria şi Grecia

O coloană de 300 de camioane s-a format la punctul de trecere a frontierei Kulata-Promahon dintre Grecia şi Bulgaria, a anunţat, luni dimineaţa, centrul de presă al poliţiei de frontieră bulgare, informează Novinite.com.

Sanitas ameninţă cu greva

Federaţia Sanitas ameninţă cu declanşarea conflictului de muncă după 10 februarie, nemulţumită de "oferta" Guvernului de majorarea a salariilor bugetarilor cu cinci procente şi eliminarea tuturor sporurilor, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, preşedintele organizaţiei sindicale, Marius Petcu.

Sindicatele din educaţie ameninţă cu proteste

Sindicatele din educaţie nu sunt de acord cu majorarea salariilor cadrelor didactice cu 5%, la care să se adauge sume suplimentare condiţionate de derularea procesului de reformă şi de restructurarea sistemului, şi ameninţă cu proteste.

Sindicaliştii CFR Marfă ameninţă cu proteste

Sindicaliştii de la CFR Marfă ameninţă cu proteste dacă până vineri nu încheie cu administraţia un nou contract colectiv de muncă (CCM), în timp ce reprezentanţii angajaţilor de la Infrastructură şi Călători sunt de acord cu prelungirea cu două luni a contractului care expiră în 31 ianuarie.

Ungaria: Închisoare pentru cei care aruncă ouă în timpul reuniunilor publice

Persoanele care aruncă ouă sau alte obiecte similare în timpul reuniunilor publice din Ungaria riscă o pedeapsă cu închisoarea de maximum doi ani, începând de duminică, a anunţat un oficial din Ministerul de Justiţie.

SNFP ameninţă cu proteste, cerând majorări salariale de 50%

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) ameninţă cu un miting de amploare în a doua jumătate a lunii februarie la Guvern şi declanşarea conflictului de muncă, cerând majorări salariale de 50 la sută, protecţia celor din instituţiile de control şi stabilitate în funcţia publică.

Agricultorii greci au blocat Istmul Corint

Agricultorii greci care blochează de o săptămână arterele rutiere din centrul şi nordul ţării şi-au intensificat luni mişcarea, blocând Istmul Corint, la sud-vest de Atena, în aşteptarea unei întrevederi cu ministrul Agriculturii.

Nouă tiruri de marfă româneşti, blocate la frontiera bulgaro-elenă

Circa 100 de tiruri de marfă sunt blocate în punctul de trecere a frontierei eleno-bulgare de la Promahonas, nouă dintre acestea fiind româneşti, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, consulul general al României la Salonic, Dumitru Hriţuleac, după o deplasare la punctul de frontieră.

Copos: Fanii să facă reproşuri celor care au codus clubul din martie

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că suporterii rapidişti au dreptul să îşi arate nemulţumirea, dar dacă au ceva de reproşat, ei ar trebui să protesteze la adresa celor care au condus clubul începând din martie 2008.

Funcţionarii publici ameninţă cu proteste

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) ameninţă cu proteste, nemulţumiţi de decizia Guvernului de a reduce cu 20 la sută personalul din administraţia centrală, considerând hotărârea "o iresponsabilitate a Executivului, care slăbeşte autoritatea de stat şi afectează interesul public".

Proteste în Parlamentul francez: Deputaţii socialişti au cântat imnul naţional

Mai multe zeci de deputaţi francezi din opoziţia franceză au cântat imnul naţional în Camera inferioară a Parlamentului, după ce au părăsit sala de şedinţe marţi seară, pentru a protesta faţă de un proiect de reformă a Parlamentului, a cărui examinare suscită tensiuni în ultima săptămână.

Transportatorii ameninţă cu proteste

Trei federaţii patronale ale transportatorilor au anunţat că vor organiza, joi, un miting de protest, nemulţumiţi de numărul mare de autorizaţii de taxi şi de reluarea transportului RATB între Bucureşti şi Ilfov, care, potrivit acestora, duce la faliment maxi-taxiurile private.

Statele est-europene, inclusiv România, s-ar putea confrunta cu mişcări sociale

Statele est-europene, în principal România, Bulgaria şi ţările baltice, s-ar putea confrunta cu mişcări de protest în primăvară, pe fondul crizei economice globale şi efectelor acesteia, scrie The Guardian.

Sindicaliştii de la Oltchim anunţă acţiuni de protest

Sindicaliştii de la Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea au anunţat, sâmbătă, autorităţile locale şi patronatul societăţii că începând de joi, 22 ianuarie, vor declanşa marşuri şi mitinguri de protest, din cauza nemulţumirilor legate de situaţia în care se află combinatul.

Extremiştii ameninţă cu noi atacuri împotriva poliţiei din Grecia

Grupul terorist grec Lupta Revoluţionară (EA) ameninţă poliţia cu noi atacuri şi lansează un apel la noi violenţe, în comunicatul în care îşi asumă responsabilitatea pentru recentele atacuri.

Braşov: Angajaţii de la Kraft Foods se pregătesc de proteste

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA) şi Sindicatul "Poiana" din SC Kraft Foods România au anunţat, miercuri, că vor iniţia mai multe proteste la adresa conducerii companiei, nemulţumite de oferta privind salariile compensatorii, pe care o consideră "jignitoare".

Mitingul angajaţilor Dacia s-a încheiat (Video)

Mitingul organizat, marţi, la Mioveni, de Sindicatul Automobile Dacia, la care au participat peste 6.000 de persoane, s-a încheiat fără incidente, la ora 13.00, oră până la care manifestanţii au avut autorizaţie pentru desfăşurarea protestului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un poliţist grec a fost împuşcat la Atena

Un poliţist grec a fost grav rănit în noaptea de duminică spre luni, la Atena, de persoane necunoscute, care au tras focuri de mitralieră asupra sa şi a unui coleg al său, au anunţat surse din poliţie.

Conducerea şi sindicatul Oltchim au convenit că deocamdată nu vor fi făcute disponibilizări

Conducerea şi sindicatul de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au convenit, marţi, la întâlnirea pe care au avut-o cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, că deocamdată nu vor avea loc disponibilizări colective la combinatul chimic, a declarat liderul sindical al unităţii, Mihai Diculoiu.

Alitalia a anulat 74 zboruri de pe aeroportul Roma-Fiumicino

Compania aeriană Alitalia a anulat luni 74 de zboruri ce urmau să decoleze sau să aterizeze pe aeroportul Roma-Fiumicino, inclusiv cele spre Paris, Frankfurt, Tunis sau Praga, din cauza mişcării de protest a unei părţi a personalului aeroportuar.

MAE le recomandă românilor evitarea frontierei greceşti de la Prohamonas

MAE recomandă cetăţenilor români care se află în Grecia sau doresc să se deplaseze în această ţară să evite, în zilele acestea, punctul de frontieră Prohamonas, la graniţa cu Bulgaria şi circulaţia în zonele Tempi şi Serres.

Manifestanţi şi jurnalişti, arestaţi în cursul unui protest la Vladivostok

Câteva sute de manifestanţi care protestau faţă de o creştere a taxelor pentru vehiculele de ocazie importate, precum şi jurnalişti, au fost reţinuţi duminică de poliţie la Vladivostok, în Extremul Orient rus, au declarat martori.

Noi confruntări între tineri şi poliţie au avut loc în cursul nopţii la Atena

O serie de confruntări între tineri şi poliţişti au avut loc timp de câteva ore, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în faţa Şcolii Politehnice din cartierul din Atena în care un adolescent a fost ucis de un poliţist în urmă cu două săptămâni, au declarat surse din poliţie.

Angela Merkel, acuzată că ar alimenta diviziunile între estul şi vestul Germaniei

Cancelarul german, Angela Merkel, a provocat un val de proteste, după ce a sugerat că landurile din vestul Germaniei decad din cauza sumelor mari alocate în ultimii 19 ani din fonduri publice pentru dezvoltarea zonelor din estul ţării, relatează Guardian, în ediţia electronică de sâmbătă.