traian basescu

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Turnătorul Băsescu (a patra ştire a zilei, după summit-ul NATO, războiul din Ucraina şi deşeurile radioactive de la Cernobîl) şi complicii săi din lumea bună

A fost nevoie de treizeci de ani, pentru ca adevărul să iasă la iveală: Traian Băsescu a turnat la Securitate. Subiectul, care a stîrnit altătdată valuri de adrenalină, a rupt prietenii şi i-a ostracizat pe cei care încercau să susţină cu argumente acest adevăr, nu mai suscită acum interesul. În afara unui şir de cîteva sute de postări în care băsişti fundamentalişti îşi exprimă compasiunea şi adeziunea pe pagina de facebook a împricinatului sau pe cele personale, unul singur din lungul şir al intelectualilor de marcă dintre cei care l-au adulat pe Traian Băsescu a avut curajul unei opinii, scriind că acestuia îi mai rămîne, totuşi, meritul de a fi condamnat comunismul. Personal, cred că, decît cu un asemenea ”judecător”, comunismul mai bine rămînea necondamnat. Pentru că această ”condamnare morală”, rostită de un turnător la Securitate ”sună ca naiba”, vorba lui Petre Roman, despre FSN.

Recursul lui Traian Băsescu la decizia prin care a fost declarat colaborator al Securităţii, respins

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, miercuri, recursul fostului preşedinte Traian Băsescu la decizia prin care a fost declarat colaborator al Securităţii.

Băsescu: O ruşine fără margini – Occidentul refuză să scoată Rusia din sistemul SWIFT

În timp ce ucrainenii sunt zdrobiţi sub şenilele tancurilor ruseşti, Occidentul refuză să scoată Rusia din sistemul SWIFT care ar opri aproape instantaneu fluxurile de bani care curg spre Federaţia Rusă, afirmă fostul preşedine Traian Băsescu. El afirmă că „bătăuşul de la Kremlin trebuie oprit”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost amendat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Ce afirmaţie a făcut

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a fost amendat, miercuri, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru afirmaţiile care fac legătura între apartenenţa etnică şi infracţionalitate: „clanurile ţigăneşti au revenit acasă şi par a refuza categoricsă respecte legile”

Traian Băsescu, implicat într-o ceartă cu internauţii pe tema vaccinării anti-COVID

Traian Băsescu, fostul preşedinte al României şi membru al Parlamentului European, i-a dat un răspuns dur unui comentator pe tema vaccinului anti-COVID.

Ion Cristoiu: Cazul Nicolae Ciucă-Plagiator: Arma stalinistă a Dosarului – folosită în răfuiala dintre găştile politruce

Urmărind Scandalul Nicolae Ciucă – Plagiator, unii cititori mă întreabă, nu fără reproşuri sugerate, de ce nu iau atitudine, aşa cum fac mulţi dintre colegii de breaslă. Prin atitudine criticii mei înţeleg un şir de zbierete în scris sau oral prin care să cer demisia lui Nicolae Ciucă, însoţite de gesturile isterice de rigoare: Tăvălit […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Cornel Nistorescu şi ”Cîntare Americii”, Mădălin Hodor şi ”ţara de rahat”

Pe Cornel Nistorescu îl cunoaşte toată lumea: ca jurnalist, s-a pus de-a curmezişul neocomunismului Iliescu, l-a atacat pe Năstase, nu l-a iertat nici pe Băsescu. Are o voce sonoră şi profundă. Pe Mădălin Hodor, îl cunoaşte lumea pentru că i-a făcut ”căcaţi” (e drept, ”cu ochi”) pe deţinuţii politici care au trecut prin reeducarea de la Piteşti. Se pare că are predilecţie pentru acest cuvînt, cu care asociază şi România.

Silviu Predoiu, despre renunţarea la Republică: Ce poate fi mai ridicol decât faptul că partidul inventat de Traian Băsescu şi Elena Udrea devine unul monarhist

Silviu Predoiu analizează declaraţiile preşedintelui PMP, Cristian Diaconescu, privind posibilitatea revenirii României la monarhie constituţională, demontând argumentele aduse de acesta în favoarea renunţării la republică. Iniţiator al asociaţei “România implică-te!” şi fost director adjunct al SIE, Silviu Predoiu lansează câteva întrebări legate de declaraţiile liderului PMP privind trecerea la monarhie constituţională. “Domnul Cristian Diaconescu, preşedintele […]

Cristian Diaconescu neagă fuziunea cu PNL

Preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, neagă fuziunea cu PNL şi afirmă că ştirile apărute în spaţiul public sunt false. Potrivit unor surse MEDIAFAX, liderii PMP au decis să înceapă negocierile pentru ca formaţiunea fondată de Traian Băsescu să fie absorbită de Partidul Naţional Liberal.

PMP, partidul fondat de Traian Băsescu, vrea fuziune prin absorbţie cu PNL / UPDATE: Cristian Diaconescu neagă fuziunea

Liderii PMP au decis să înceapă negocierile pentru ca formaţiunea fondată de Traian Băsescu să fie absorbită de Partidul Naţional Liberal, au spus pentru MEDIAFAX surse din PMP. „Am decis să începem negocierile. Şi liberalii sunt de acord, că dacă s-ar opune, o parte din aleşii noştri locali ar migra către Orban”, adaugă sursele citate. […]

Ion Cristoiu: Posibila Coaliţie de Guvernare PNL- PSD din 2021 n-are nici o legătură cu USL din 2011

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că singurul avantaj al unei coaliţii de guvernare PSD-PNL faţă de USL-ul din 2011 este sprijinul preşedintelui Klaus Iohannis, arătând că alianţa politică şi electorală de acum 10 ani a avut mai multe atuuri faţă de cea de acum şi a durat aproape patru ani, ceea ce nu s-ar întâmpla în […]

Ion Cristoiu: O enigmă postdecembristă: Deşi ştia că nu va face majoritatea, Klaus Iohannis l-a desemnat totuşi pe Dacian Cioloş

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că preşedintele Iohannis ştia când l-a desemnat pe Dacian Cioloş premier că acesta nu va reuşi să strângă o majoritate parlamentară în jurul său, iar eşecul liderului USR s-a confirmat în aceste zile, în condiţiile în care PNL şi UDMR anunţaseră deja că nu vor refacerea coaliţiei sub conducerea useriştilor. Redăm […]

Orban îl compară pe Cîţu cu Băsescu după ce a anunţat tăieri de pensii şi salarii

„În primele şase luni ale anului PNL a fost constant în jur de 27%. După data de 1 iunie, când premierul s-a hotărât să candideze la preşedinţia partidului, pur şi simplu a început o nebunie. La ora actuală suntem într-o situaţie dificilă, există o nemulţumire profundă, în special faţă de persoana premierului – un grad […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Klaus Iohannis: ”La mormîntul guvernului meu”

Metalica, vibrînda a clopotelor jale / Vuieşte în cadenţă şi sună întristat; / Căci ah! geniul mare al deşteptării tale / Păşi, se duse-acuma pe-a nemuririi cale/ Şi-n urmă-i ne-a lăsat!” Sînt versurile lui Eminescu la mormîntul lui Aron Pumnul, mentorul său. Iohannis nu scrie versuri, nu prea cred nici că a citit, măcar cît ar fi citit Băsescu, din ”Levantul” lui Cătărescu. Contează mai puţin. Cu versuri sau fără, ”guvernul meu” e mort. E rece. Orice i-ar face. Iohannis, de fapt nu varsă nicio lacrimă. Nici n-are de gînd. A descoperit, de-acum, ce ştiam şi unii dintre noi – guvernul coaliţiei nici măcar o clipă n-a fost, într-adevăr, ”guvernul meu”. Nici nu-i pasă. Şi, de fapt, nici de România, pentru că, descoperă el acum, subit, el nici nu-i tocmai român. De aceea tace – şi de-acum, aşa cum a mai făcut-o, va tăcea şi cînd va vorbi, pentru că nu mai e nimic de spus – mortul de la groapă nu se mai dezgroapă, cum ştiu pînă şi copiii.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. Băsescu – omul care ar fi bun de plată, dacă ”Gold Corporation” cîştigă procesul cu România

Traian Băsescu  a fost, de la început, un susţinător al proiectului de explorări aurifere de la Roşia Montană. Al ”democraţiei”. Al unei ”lumi noi”, ”societăţi prospere”, ”social-liberale”, în care ”să trăim bine” pe vaporaşul său, sub cîrmuirea sa, trasată din birou, prin radio-staţie. Independenţa, sau România? A ales independenţa faţă de toţi, în mandatele sale […]

Traian Băsescu nu mai este preşedinte de onoare al PMP. „Funcţia este liberă”

„Nu, avem în statutul aprobat la congres funcţia de preşedinte de onoare care a fost ocupată de Traian Băsescu. Dacă domnul Traian Băsescu doreşte să se reîntoarcă, sigur”, a spus la DC News Cristian Diaconescu, întrebat dacă PMP l-a marginalizat pe Traian Băsescu. La întrebarea directă dacă Traian Băsescu nu şi-a făcut cunoscută dorinţa de […]

PSD: Istoria austerităţii se repetă! Guvernarea Cîţu – Iohannis, identică cu cea PDL Boc-Băsescu

Social-democraţii îl acuză pe Florin Cîţu că, în privinţa sistemului de pensii, foloseşte un mesaj de austeritate similar cu cel din 2010 al fostului premier Emil Boc: „A copiat inclusiv sloganul: ”.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA / Un partid împărţit între cîţişti şi orbanişti, pe ruinele liberalismului din România

Liberalii se află din nou la un moment de cotitură: premierul Cîţu şi-a anunţat cadidatura pentru şefia lor, la viitorul congres, împotriva preşedintelui Orban. Ambii au ambiţii prezidenţiale şi lupta s-a ascuţit. Istoria recentă ne arată că mai toate congresele PNL-ului cu o asemenea miză s-au încheiat cu câte o sciziune. Acum se pare că […]

COMENTARIU Sorin Avram: Ruşine, Elena Udrea!

Un partid întreg a fost la picioarele Elenei Udrea ani de zile, pupându-i mâinile, lustruindu-i pantofii de firmă sau ştergându-i de noroi cizmele de cauciuc pe care le purta atunci când mergea în zonele inundate.   Un partid întreg i-a ridicat osanale, mai ceva decât o făcea conducerea de partid şi de stat în cazul […]

Ioana Băsescu a fost condamnată la cinci ani de închisoare în dosarul privind campania electorală

Fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, Ioana, a fost condamnată, marţi, de magistraţi Curţii de Apel Bucureşti la 5 ani de închisoare, în dosarul privind campania electorală din 2009.

Ion Cristoiu: De ce-mi place Vlad Voiculescu

Publicistul Ion Cristoiu compară prestaţia de politician a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu cu a premierului Florin Cîţu, constatând că, spre deosebire de demnitarul USRPLUS, şeful Guvernului practică o politică de stil vechi, recurgând la înfrumuseţare a realităţii, ca pe vremea PCR, şi nu de a spune lucrurilor pe nume. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: […]

COMENTARIU Liviu Mihaiu: Copiii noştri vor fi liberi şi vor lucra pentru copiii lor

Ceauşismul este o boală naţională cronicizată, care, conform Seniorului Corneliu Coposu, trece în cel puţin 45 de ani.  Dincolo de nostalgicii aflaţi în procente de peste 40% în ţara noastră, mai există o pătură de copii de bani gata care obiectualizează cu succes amar zicala: „Copiii noştri vor fi liberi şi vor lucra pentru copiii […]

Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva Covid-19

Traian Băsescu s-a vaccinat sâmbătă la centrul de vaccinare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”. „În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/ 2018 pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane şi pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de […]

Ion Cristoiu: 2020. Învinşi şi învingători în Pandemie. Azi: PNL, USRPLUS, PMP şi Pro România n-au reuşit să scoată PSD din joc

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că alegerile parlamentare din 6 decembrie au fost gândite de PNL şi de Klaus Iohannis ca un moment de scoatere din joc a PSD, dar acest moment s-a transformat într-un mare eşec pentru deoarece social-democraţii, fără să fi făcut o alianţă cu alte partide, au obţinut 30%, situându-se pe primul loc. […]

Ion Cristoiu: Ca răspuns la sfidarea din partea PNL, îşi va înfiinţa Klaus Iohannis propriul partid?

Publicistul Ion Cristoiu compară revolta din PDL din 2013, care a dus la plecarea lui Traian Băsescu din PDL şi înfiinţarea PMP, cu rebeliunea liberalilor împotriva lui Klaus Iohannis din cauza impunerii lui Nicolae Ciucă pentru postul de premier şi se întreabă dacă nu cumva şeful statului îşi va face un nou partid, diferit de […]

Cum explică Traian Băsescu rezultatele alegerilor: Măsurile fără logică au fost taxate

    Măsurile „incorecte şi uneori fără logică” au fost taxate de populaţie, la fel şi modul în care a fost tratată problema pelerinajelor, spune Traian Băsescu despre rezultatele alegerilor. În ce priveşte demisia lui Ludovic Orban, fostul preşedinte al României crede că e „prematură”. Întrebat, luni seară, la Digi24, despre rezultatul obţinut de PMP, […]

Băsescu despre AUR: Campania nu pare de sorginte românească/ E un turn înalt la Sankt Petersburg unde sunt trolii de toate naţiile

Traian Băsescu a comentat, luni seara, rezultatele obţinute de AUR, spunând că nu vrea să facă specualţii, dar campania formaţiunii nu i se pare „de sorginte românească”.

Traian Băsescu sugerează că PMP a trecut pragul electoral de 5%: „Am luat aurul înapoi”/ Cristoiu: Se fac eforuri uriaşe ca PMP să intre în Parlament

Preşedintele de onoare al PMP, Traian Băsescu, sugerează că formaţiunea a reuşit să treacă pragul electoral de 5% pentru a intra în Parlament: „PMP şi-a luat aurul înapoi”.   PMP şi-a luat ”aurul” înapoi din ultimele 5 secţii de votare numărate din Republica Moldova!!!!! Publicată de Traian Băsescu pe Luni, 7 decembrie 2020 „PMP şi-a luat […]

PMP nu intră în Parlament. Băsescu a eşuat, dar îl invocă pe Iohannis: Să reflecteze cât de oportun a fost să forţeze nota

Marinar încercat şi preşedinte cu două mandate, Traian Băsescu a eşuat în alegerile de ieri. Nu a reuşit să mai bage PMP a doua oară în Parlament. „Le mulţumim tuturor românilor care au ieşit la vot, în vreme de pandemie. A fost o campanie dificilă, impropriu spus electorală, în condiţiile în care nu am putut […]

Reacţia lui Traian Băsescu, în urma rezultatelor exit-poll: PMP a trecut testul şi a arătat că „se poate şi fără Băsescu”

„Le mulţumim tuturor românilor care au ieşit la vot, în vreme de pandemie. A fost o campanie dificilă, impropriu spus electorală, în condiţiile în care nu am putut să ne întâlnim cu românii. Important este că am reuşit să trecem acest test”, afirmă preşedintele PMP, Eugen Tomac. La rândul său, Traian Băsescu, preşedinte de onoare […]

Băsescu a încălcat regulile CNA, la ieşirea de la urne, şi a fost scos din emisie de televiziuni

„Am dat un vot pentru dreapta, care nu poate să facă o majoritate fără PMP. Am votat PMP”, a spus Băsescu.   Traian Băsescu a declarat la ieşirea de la urne că a votat pentru dreapta, dezvăluind că opţiunea sa de vot a fost PMP. Astfel, fostul preşedinte a încălcat regulile CNA, care interzic promovarea […]

Ce spune Maia Sandu despre posibilitatea ca Traian Băsescu să redobândescă cetăţenia moldovenească

Preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu i-a sugerat fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, să depună din nou actele pentru obţinerea cetăţeniei moldoveneşti, asta după ce Igor Dodon i-a anulat-o.

Alegeri parlamentare România. Votul uninominal a devenit istorie la scurt timp: S-a născut greu şi a murit repede

În România postdecembristă, după îndelungi dezbateri şi un referendum ratat, clasa politică a adoptat în 2008 votul uninominal, prin care “vedetă” devenea candidatul şi nu partidul. Nu a fost folosit decât la alegerile parlamentare din 2008 şi 2012, în 2016 revenindu-se la votul pe listă de partid. Discuţiile pe tema introducerii votului uninominal au început […]

Arafat îi răspunde lui Băsescu: DSU nu a avut cereri de găsire a unui loc ATI în Timişoara

„Ca urmare a atacurilor fostului preşedinte al României, Traian Băsescu la adresa secretarului de stat, şeful DSU, dr. Raed Arafat şi a instituţiilor cu rol în gestionarea situaţiilor de urgenţă, aflate în coordonare, pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări: Fostul preşedinte al României, domnul Traian Băsescu, începe seria atacurilor, dezinformând populaţia prin […]

Ion Cristoiu: Joe Biden este deja câştigător. La ora actuală asistăm la scenariul Geoană- Băsescu

Publicistul Ion Cristoiu spune că multe dintre situaţiile postelectorale din America ne amintesc de România, iar teme ca furtul voturilor cu sacii, răsturnarea scorului, protestele de după vot sau partizanatul presei sunt un deja vu pentru noi, americanii reuşind chiar să ne întreacă. Ion Cristoiu afirmă că Joe Biden este deja câştigător şi a explicat […]

Băsescu propune limitarea transportului local şi feroviar şi închiderea mall-urilor

Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat miercuri un „apel la raţiune” şi propune şapte măsuri pentru limitarea răspândirii coronavirusului, printre care reducerea programului de transport public în marile oraşe, a transportului feroviar şi închiderea mall-urilor.

Ion Cristoiu: Patriarhul Daniel – o nouă victimă a tandemului SRI- CNSAS

Publicistul Ion Cristoiu atrage atenţia că personalităţile incomode regimului Iohannis sunt pedepsite cu ajutorul CNSAS, o nouă armă politică, folosită făţiş, cu ajutorul SRI, iar cea mai recentă victimă este Patriarhul Daniel, căruia i s-a scos de la naftalină un presupus dosar de colaborator al fostei Securităţi. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: “Marţi, 27 […]

ISTORIA FĂRĂ PERDEA / Vasile Paraschiv, dizidentul care i-a sfidat pe Nicolae Ceauşescu şi pe Traian Băsescu

Invitat la Cotroceni la 1 decembrie 2008,  dizidentul Vasile Paraschiv a i-a returnat imediat lui Traian Băsescu decoraţia pe care acesta i-a oferit-o de Ziua Naţională. Gestul lui Paraschiv, pus de Băsescu pe seama mea, i se datora de fapt Laurei Codruţa Kovesi Paraschiv a spus atunci că se simte obligat să refuze să primească […]

Traian Băsescu propune ca România să contacteze Rusia pentru a obţine vaccinul împotriva COVID-19

Printre măsurile propuse de Traian Băsescu se regăsesc trecerea la învăţământul la distanţă pentru toate şcolile şi universităţile din România până la primirea unui vaccin, trecere a 80% din bugetari cu excepţia personalului din sistemul de sănătate la telemuncă, precum şi închiderea totală a teatrelor, cinematografelor, restaurantelor, sălilor de jocuri, mall-urilor, cu excepţia restaurantelor care […]

Retrageri din CGMB, după ce Nicuşor Dan a fost ales primar general. Gabriela Firea, Traian Băsescu, Petre Roman şi alţi 6 aleşi renunţă la mandat

Gabriela Firea (PSD), Traian Băsescu (PMP), Petre Roman (PSD), Cornel Dinu (PSD), Mihail Neamţu (PMP), Daniel Pancu (PMP) şi Sorin Ilieşiu (PSD) s-au retras din Consiliul General al Municipiului Bucureşti înainte de validare, informează surse Aleph News.