CELE MAI NOI ARTICOLE

Reforma instituţiilor din administraţia publică, discutată luni, la Guvern

Vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita a declarat, sâmbătă, la Suceava, că o primă discuţie privind reforma instituţiilor din administraţia publică va fi organizată, luni, la Guvern urmând să participe reprezentanţii asociaţiilor primarilor şi asociaţiei judeţelor şi cei ai MFP şi MAI.
Reforma instituţiilor din administraţia publică, discutată luni, la Guvern

Hugo Chavez decide revenirea ambasadorului venezuelan în Columbia

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a decis revenirea în Columbia a ambasadorului pe care îl rechemase săptămâna trecută, când autorităţile de la Caracas au suspendat relaţiile cu ţara vecină, din cauza unui proiect de acord militar între Bogota şi Washington.
Hugo Chavez decide revenirea ambasadorului venezuelan în Columbia

Misiunea Marii Britanii în Afganistan ar putea dura 40 de ani

Misiunea Marii Britanii în Afganistan ar putea dura 30-40 de ani şi nu există "absolut nici o şansă" ca NATO să se retragă din această ţară, a declarat viitorul comandant al armatei britanice, generalul David Richards, într-un interviu publicat de The Times în ediţia electronică de sâmbătă.
Misiunea Marii Britanii în Afganistan ar putea dura 40 de ani

Partidele parlamentare din Moldova, dispuse să discute, dar nu şi să colaboreze cu PCRM

Liderii Partidului Liberal Democrat din Moldova, Partidului Liberal, Alianţei Moldova Noastră şi Partidului Democrat au declarat vineri seara, în urma unei noi întrevederi, că sunt dispuşi să poarte un dialog cu Partidul Comuniştilor, dar nu să colaboreze cu ei, relatează Jurnal de Chişinău.
Partidele parlamentare din Moldova, dispuse să discute, dar nu şi să colaboreze cu PCRM

Se schimbă examenul auto: Big Brother la traseu, test poligraf pentru poliţişti

Mutat forţat din fruntea Poliţiei Capitalei, chestorul principal Marian Tutilescu vrea să revoluţioneze examenul auto, informează Gândul.
Se schimbă examenul auto: Big Brother la traseu, test poligraf pentru poliţişti

Un mort şi patru dispăruţi, după trecerea taifunului Morakot prin Taiwan

O femeie a fost ucisă şi alte patru persoane sunt date dispărute, după trecerea taifunului Morakot prin insula Taiwan, au anunţat sâmbătă serviciile de intervenţie.
Un mort şi patru dispăruţi, după trecerea taifunului Morakot prin Taiwan

Four Employees Injured In Blast In Romania’s Mechel Targoviste

Four employees of steel plant Mechel Targoviste, central Romania, were severely injured on Saturday in a blast and were taken to hospital in Bucharest.
Four Employees Injured In Blast In Romania's Mechel Targoviste

Mehmed Janjos: CFR Cluj va avea viață grea cu noi

Antrenorul FC Sarajevo, Mehmed Janjos, a declarat că formației CFR Cluj, adversara din play-off-ul Ligii Europa, nu îi va fi deloc ușor și va avea viață grea cu echipa sa, informează cotidianul bosniac Dnevni Avaz.
Mehmed Janjos: CFR Cluj va avea viață grea cu noi

Dusan Bajevici spune că AEK și FC Vaslui au șanse egale de calificare

Antrenorul AEK Atena, Dusan Bajevici, a declarat că echipa sa și FC Vaslui au șanse egale de calificare în grupele Ligii Europa, adăugând că formația moldavă nu va fi subestimată, informează Naftemporiki.
Dusan Bajevici spune că AEK și FC Vaslui au șanse egale de calificare

Boc: Graficul pentru adoptarea legilor salarizării şi pensiilor ar putea fi devansat

Premierul Emil Boc le-a spus miniştrilor, sâmbătă, la începutul şedinţei de Guvern, că scopul întâlnirii este acela de a se asigura că graficul de elaborare a Legii salarizării unice şi a Legii pensiilor este respectat fără "amânări şi tergiversări", eventual termenele de adoptare să fie devansate.
Boc: Graficul pentru adoptarea legilor salarizării şi pensiilor ar putea fi devansat

Director executiv St.Patrick’s Athletic: Este un avantaj pentru noi că Steaua are terenul suspendat

Directorul executiv al grupării St. Patrick’s Athletic, Richard Sadlier, a declarat că suspendarea stadionului din Bulevardul Ghencea este un avantaj pentru echipa sa în dubla cu Steaua din play-offul Ligii Europa, lucru care sporește șansele de calificare, informează Irish Times.
Director executiv St.Patrick's Athletic: Este un avantaj pentru noi că Steaua are terenul suspendat

Două familii au fost evacuate la Ocnele Mari, unde autorităţile au instituit „cod roşu”

Două familii din Ocnele Mari, unde are loc prăbuşirea controlată a tavanului cavernei de la câmpul I de sonde al fostei mine de sare, au fost evacuate din case, iar alte şapte familii sunt în pericol, autorităţile instituind "cod roşu" din cauza riscului ca saramura evacuată să ajungă în locuinţe.
Două familii au fost evacuate la Ocnele Mari, unde autorităţile au instituit

Traficul pe DN 10, unde s-a răsturnat o cisternă cu combustibil, reluat după circa 12 ore

Circulaţia pe Drumul Naţional 10, blocată vineri seară din cauza unei cisterne pline cu combustibil care s-a răsturnat în localitatea buzoiană Vipereşti, a fost reluată, sâmbătă dimineaţă, după aproape 12 ore de la producerea accidentului.
Traficul pe DN 10, unde s-a răsturnat o cisternă cu combustibil, reluat după circa 12 ore

Bonetti: Niciunul dintre cartonaşele roşii nu e justificat

Antrenorul Dario Bonetti a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că niciunul dintre catonaşele roşii arătate de arbitrul Teodor Crăciunescu în partida Dinamo - Internaţional Curtea de Argeş, scor 0-1, nu este justificat.
Bonetti: Niciunul dintre cartonaşele roşii nu e justificat

Borcea: Dacă eram în ţară, scoteam echipa din teren

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, a declarat, vineri seară, că dacă ar fi fost în ţară ar fi scos echipa din teren la meciul cu Internaţional Piteşti, pierdut cu scorul de 1-2, din etapa a doua a Ligii I, după ce dinamoviştii au jucat în dublă inferioritate numerică
Borcea: Dacă eram în ţară, scoteam echipa din teren

Buzău: Pericolul unei explozii pe DN 10, unde s-a răsturnat o cisternă cu combustibil, înlăturat

Pericolul producerii unei explozii pe DN 10, în localitatea buzoiană Vipereşti, unde s-a răsturnat o cisternă încărcată cu peste 30 de tone de motorină şi benzină, a fost înlăturat, după ce echipele de intervenţie au început operaţiunile de transvazare a combustibilului într-un alt autovehicul.
Buzău: Pericolul unei explozii pe DN 10, unde s-a răsturnat o cisternă cu combustibil, înlăturat

Ştefan Stoica: A contat că am jucat 11 contra 9

Antrenorul Ştefan Stoica a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a contat foarte mult faptul că partida Dinamo - Internaţional Curtea de Argeş, scor 0-1, s-a jucat unsprezece contra nouă, după ce arbitrul Teodor Crăciunescu i-a eliminat pe Dragoş Grigore şi Gabriel Tamaş.
Ştefan Stoica: A contat că am jucat 11 contra 9

Internaţional Curtea de Argeş a obţinut prima victorie din istorie în Liga I

Echipa Internaţional Curtea de Argeş a obţinut, vineri, prima victorie din istoria clubului în Liga I, după ce s-a impus, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), în faţa formaţiei Dinamo, într-o partidă în care gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare a evoluat în dublă inferioritate numerică.
Internaţional Curtea de Argeş a obţinut prima victorie din istorie în Liga I

Pustai: De la primul meci trecem de la agonie la extaz

Antrenorul Cristian Pustai a declarat, vineri, că echipa Gaz Metan Mediaş a început încă din prima etapă să treacă de la "agonie la extaz", după ce a ardelenii au învins, scor 2-1, formaţia Universitatea Craiova, deşi au fost conduşi cu 1-0.
Pustai: De la primul meci trecem de la agonie la extaz

Mogoşanu: Gaz Metan a meritat victoria

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Daniel Mogoşanu, a declarat, vineri, că formaţia Gaz Metan Mediaş a meritat victoria având în vedere ocaziile avute în meciul câştigat cu scorul de 2-1, în etapa a II-a a Ligii I.
Mogoşanu: Gaz Metan a meritat victoria

General american: Un atac militar al SUA împotriva Iranului este o opţiune credibilă şi fezabilă

Atacarea instalaţiilor nucleare şi obiectivelor militare iraniene reprezintă o eventualitate "credibilă şi fezabilă din punct de vedere tehnic" pentru armata americană, declară un general în retragere, într-un articol publicat vineri.
General american: Un atac militar al SUA împotriva Iranului este o opţiune credibilă şi fezabilă

Mai multe persoane, printre care şefi ai Serviciului Permise Argeş, eliberate în cazul permiselor

Mai multe persoane arestate în dosarul permiselor, printre care şi şefi ai Serviciului de Permise din Argeş au fost puse în libertate, vineri, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce le-au fost admise recursurile declarate împotriva unei încheieri a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Mai multe persoane, printre care şefi ai Serviciului Permise Argeş, eliberate în cazul permiselor

Berceanu va pilota un avion de tip Cessna la un show aerian la Braşov

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, va participa, duminică, la Braşov, la un show aerian, urmând să piloteze un aparat de tip Cessna, într-o formaţie de aeronave care va pleca de la Strejnic, a anunţat instituţia pe care o conduce.
Berceanu va pilota un avion de tip Cessna la un show aerian la Braşov

Gaz Metan Mediaş a debutat cu o victorie în ediţia 2009-2010 a Ligii I

Formaţia Gaz Metan Mediaş a debutat, vineri, cu o victorie în ediţia 2009-2010 a Ligii I, în urma succesului obţinut pe teren propriu, în faţa echipei Universitatea Craiova, cu scorul de 2-1 (0-1), într-o partidă din etapa a II-a a campiontului.
Gaz Metan Mediaş a debutat cu o victorie în ediţia 2009-2010 a Ligii I

Saakaşvili: NATO şi UE afişează o mare deschidere faţă de Georgia

Preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili, consideră că NATO şi UE dau dovadă de "o deschidere mai mare ca niciodată" faţă de Georgia, subliniind că Rusia se confruntă cu o "înfrângere diplomatică".
Saakaşvili: NATO şi UE afişează o mare deschidere faţă de Georgia

Liderul talibanilor pakistanezi Baitullah Mehsud ar fi fost ucis

Liderul talibanilor pakistanezi Baitullah Mehsud a fost, probabil, ucis în cursul unui atac american, a anunţat, joi, un oficial american care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
Liderul talibanilor pakistanezi Baitullah Mehsud ar fi fost ucis

Un copil irakian, răpit şi torturat de militanţi al-Qaida timp de doi ani – VIDEO

Un copil irakian a fost ţinut ostatic timp de doi ani de membri ai organizaţiei Al-Qaida din Irak, fiind torturat pentru că tatăl său era poliţist, informează CNN.
Un copil irakian, răpit şi torturat de militanţi al-Qaida timp de doi ani - VIDEO

Coloane de maşini pe câţiva kilometri pe DN 1, în zona staţiunilor Sinaia şi Buşteni

Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, vineri seară, pe ambele sensuri ale Drumului Naţional 1, în zona staţiunilor Sinaia şi Buşteni formându-se coloane de maşini care se întind pe o distanţă de până la patru kilometri.
Coloane de maşini pe câţiva kilometri pe DN 1, în zona staţiunilor Sinaia şi Buşteni

Americanii deţinuţi în Iran au trecut frontiera din „greşeală”

Cei trei americani deţinuţi în Iran după ce au au traversat graniţa venind din Irak, în cursul unei excursii, au comis "o greşeală simplă şi regretabilă", a afirmat, joi, unul dintre însoţitorii lor, care s-a exprimat pentru prima oară în public cu privire la arestarea lor.
Americanii deţinuţi în Iran au trecut frontiera din

Peste 50 de kilograme de carne alterată, confiscată de la Kaufland Constanţa

Peste 50 de kilograme de carne au fost confiscate vineri, din magazinul Kaufland din Constanţa de către inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor, care au stabilit că produsele erau alterate, a anunţat purtătorul de cuvânt al Comisariatului, Rodica Mocanu.
Peste 50 de kilograme de carne alterată, confiscată de la Kaufland Constanţa

Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă rămân în arest

Finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, şi fostul director al firmei Pic, Liviu Făcăleaţă, rămân în arest după ce Curtea de Apel Piteşti le-a respins, vineri, recursul la deciziile Tribunalului Argeş de menţinere a stării de arest.
Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă rămân în arest

10 din cele 31 de agenţii subordonate Ministerului Agriculturii, comasate în 5 structuri

Un număr de zece din cele 31 de agenţii şi instituţii aflate în subordinea Ministerului Agriculturii vor fi comasate în cinci structuri, conform programului de restructurare aprobat miercuri de Guvern, a anunţat ministerul.
10 din cele 31 de agenţii subordonate Ministerului Agriculturii, comasate în 5 structuri

„Music Hall”, cu Fanny Ardant, la Teatrul Odeon

Spectacolul "Music Hall", regizat de Lambert Wilson, după un text de Jean-Luc Lagarce şi cu Fanny Ardant în rolul principal, va fi prezentat, între 23 şi 25 septembrie, la Teatrul Odeon din Bucureşti, informează Institutul Francez din Capitală.

La cinci luni de la lansare, telescopul spaţial Kepler funcţionează impecabil

La cinci luni de la lansare, telescopul spaţial Kepler, care are ca misiune descoperirea unor planete asemănătoare Terrei, a trimis imagini foarte precise ale unei planete situate la circa 1.000 de ani-lumină de Pământ, au anunţat, joi, experţii NASA.
La cinci luni de la lansare, telescopul spaţial Kepler funcţionează impecabil

Concertul Madonnei din Ljubljana a fost anulat

Concertul pe care Madonna urma să-l susţină, pe 20 august, pe hipodromul Stožice din Ljubljana, Slovenia, a fost anulat din cauza unor probleme logistice, informează RTV Slovenia.
Concertul Madonnei din Ljubljana a fost anulat

Sucul de sfeclă roşie creşte rezistenţa fizică a organismului

Sucul de sfeclă roşie creşte rezistenţa fizică a organismului, ajutându-i pe oameni să-şi prelungească programul de exerciţii fizice cu 16%, potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, preluat de bbc.co.uk.
Sucul de sfeclă roşie creşte rezistenţa fizică a organismului

Becali: Nu facem apel la decizia UEFA, la ei nu e ca la noi

Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, vineri, că nu crede că Steaua va face apel la decizia UEFA prin care echipa "roş-albastră" va disputa două partide în cupele europene fără spectatori pentru că oficialii europeni nu tratează apelurile precum cei români.
Becali: Nu facem apel la decizia UEFA, la ei nu e ca la noi

Steaua va întâlni pe Saint Patrick’s Athletic în play-off-ul Ligii Europa

Steaua va întâlni echipa irlandeză Saint Patrick's Athletic FC în play-off-ul Ligii Europa, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi ce a avut loc, vineri, la Nyon.
Steaua va întâlni pe Saint Patrick's Athletic în play-off-ul Ligii Europa

Hizo: FC Timişoara a nimerit bine cu VfB Stuttgart

Antrenorul echipei Rapid, Viorel Hizo, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că "FC Timişoara a nimerit bine cu VfB Stuttgart", deoarece formaţiile germane au avut mereu probleme cu cele din România.
Hizo: FC Timişoara a nimerit bine cu VfB Stuttgart

Filme, teatru, concerte pentru weekend-ul 7 – 9 august

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva din evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.
Filme, teatru, concerte pentru weekend-ul 7 - 9 august