Atacantul Valentin Badea a declarat, sâmbătă, că regretă că pleacă de la Steaua, el urmând să evolueze în următoarele 10 luni sub formă de împrumut la echipa chineză Changchun Yatai.
Organizaţia de extremă-dreapta Forza Nuova organizează sâmbătă mitinguri în "100 de oraşe" italiene, protestând faţă de recentul val de violuri, unele atribuite românilor, şi, în general, faţă de imigraţia scăpată de sub control.
Directorul tehnic Nicolae Manea a declarat, sâmbătă, la Galaţi, că în opinia sa situaţia de la FC Rapid se va rezolva săptămâna viitoare, când jucătorii vor fi plătiţi.
Dario Franceschini, mâna dreaptă a fostului lider al Partidului Democrat (PD), Walter Veltroni, a fost ales sâmbătă la conducerea principalei formaţiuni de stânga din Italia.
Preşedintele PSD Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei întâlniri a PSD din Poiana Braşov, că partidul a decis lansarea unei ofensive în oraşele din Transilvania pentru recâştigarea electoratului şi repararea "erorilor istorice" comise de partid.
Câteva sute de manifestanţi ai mişcării de opoziţie ruse Solidarnost au cerut sâmbătă, la Moscova, demisia Guvernului condus de premierul Vladimir Putin, potrivit unui fotograf AFP.
The Romanian Ministry of Justice refused to comment the statements made by liberal leader Calin Tariceanu according to which justice minister Catalin Predoiu would resign when the four codes are adopted.
Police units descended on an office belonging to media company Inform Media, in western Romanian city Timisoara, after receiving a complaint according to which the company was using unlicensed software.
Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat, sâmbătă, la Pârâul Rece, că la congresul extraordinar din martie va candida pentru o funcţie de vicepreşedinte, menţionând că la şefia PNL îl susţine pe Crin Antonescu, dar şi că îşi doreşte înfiinţarea unei funcţii de prim-vicepreşedinte.
Poliţia din Veszprem a anunţat, sâmbătă, că pe numele a doi suspecţi în cazul uciderii handbalistului Marian Cozma, Raffael Sandor şi Nemeth Gyozo, extrădaţi din Austria, au fost emise mandate de arestare pentru 30 de zile.
Ministerul Justiţiei a refuzat să comenteze afirmaţiile lui Călin Popescu Tăriceanu privind demisia lui Cătălin Predoiu de la şefia MJ după adoptarea codurilor, precizând doar că ministrul îşi menţine declaraţiile conform cărora adoptarea acestora e unul din motivele pentru care a acceptat postul.
Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, la Şcoala de iarnă a studenţilor liberali, că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a spus, atunci când au discutat despre continuarea mandatului acestuia, că va demisiona după ce vor fi adoptate cele patru coduri.
Două femei din municipiul Huşi au fost reţinute de poliţiştii vasluieni după ce asupra uneia dintre ele au fost găsite 2.900 de cartuşe de vânătoare şi 29 de cartuşe de război, aduse de un cetăţean italian care este acum căutat de oamenii legii români.
Secretarul de stat în Ministerul Turismului, Corneliu Popovici, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că preoţii vor fi beneficiari ai tichetelor de vacanţă la fel ca celelalte categorii de bugetari.
O descindere a poliţiştilor timişeni a avut loc la un punct de lucru al Inform Media, din Timişoara, după ce s-a înregistrat o plângere conform căreia instituţia de presă ar folosi programe IT fără să aibă licenţă, acţiuni similare având loc şi la alte puncte de lucru ale firmei.
Romanian citizen Alexandru Loyos Isztoika, arrested in Rome for raping a teenage girl, said he was forced by investigators to admit guilt, and he withdrew his initial statement.
Atacantul echipei Manchester United, Cristiano Ronaldo, ar putea fi obligat să plătească mai multe mii de euro drept daune provocate la aeroportul din Manchester, unde a avut un accident cu maşina sa, Ferrari.
Antrenorul secund al echipei Steaua, Massimo Pedrazzini, va depune o plângere la poliţie împotriva fostului preparator fizic al echipei "roş-albastre", Yuksel Yeşilova, pentru calomnie, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX avocatul clubului din Bulevardul Ghencea, Cătălin Ciubotă.
Avocatul clubului Steaua, Cătălin Ciubotă, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că este convins că gruparea pe care o reprezintă şi finanţatorul Gigi Becali nu riscă nicio sancţiune din partea FIFA în cazul "Yeşilova", preparatorul fizic care susţine că a fost demis pentru că este musulman.
Reprezentanţii pugilistului Lucian Bute au început negocierile cu sportivul danez Mikkel Kessler, în scopul organizării unui meci pentru unificarea centurilor IBF şi WBA, în primăvara anului 2010.
Românul Alexandru Loyos Isztoika, arestat la Roma după violarea unei adolescente, susţine că a fost obligat de anchetatori să îşi recunoască vinovăţia, retrăgând declaraţia făcută iniţial.
Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, în staţiunea Băişoara, că cetăţenii români din Italia nu trebuie să sufere din cauza unor infractori şi nu trebuie blamată o întreagă comunitate din cauza "unor persoane certate cu legea”.
The situation of Romanians in Italy will be discussed in the upcoming days by the Romanian and Italian interior ministers, said Romanian interior minister Dan Nica.
Situaţia românilor din Italia va fi discutată în zilele următoare de ministrul român de Interne şi de omologul său italian, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Galaţi, ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica.
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, se declară "surprins" că problemele legate de un dosar penal în care Costel Iancu a fost cercetat pentru sechestrare de persoane au apărut odată cu numirea democrat-liberalului în fruntea Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.
Autotrenurile care au staţionat aproximativ 24 de ore pe marginea drumului din Portul Bechet şi au format o coloană de câţiva kilometri şi-au reluat, sâmbătă, drumul spre Bulgaria, după ce autorităţile din ţara vecină au dat undă verde.
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut, sâmbătă dimineaţă, pe DN1, în dreptul localităţii ilfovene Ciolpani, circulaţia fiind întreruptă pe sensul de mers Bucureşti - Ploieşti şi desfăşurându-se pe celălalt sens
Actorii Dev Patel, în vârstă de 18 ani, şi Freida Pinto, în vârstă de 24 de ani, au cucerit lumea prin interpretarea tinerilor Jamal şi Latika, a căror dragoste înfloreşte în suburbiile sărace ale Indiei, în filmul "Vagabondul milionar".
Persoanele obeze adulte care încearcă să slăbească ar putea să beneficieze la fel de eficient de sfaturile primite prin telefon, precum de cele obţinute în urma unor şedinţe de consiliere la care se deplasează personal, potrivit unui studiu recent.
Preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu, a declarat, sâmbătă, că numirea lui Costel Iancu în funcţia de director al Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF) s-a făcut ca urmare a rezultatelor bune pe care le-a avut în alegerile parlamentare, care i-au dat dreptul să-şi aleagă un post.
Directorul Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF), Costel Iancu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că sâmbătă, şi-a redactat demisia din funcţie, cu data de vineri, 20 februarie, urmând să o prezinte luni ministrului Agriculturii.
Organizaţia Amnesty International a fost "extrem de dezamăgită", după ce secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a declarat că nu va permite ca temerile privind drepturile omului să afecteze cooperarea cu China.
Şapte obuze de artilerie israeliene au căzut sâmbătă dimineaţa într-o regiune din sudul Libanului, la 10 kilometri de graniţă, într-un atac lansat ca represalii după un atac cu rachete asupra nordului Israelului, a anunţat armata libaneză.
Şoferii de camion greci au extins vineri blocada la graniţa cu Bulgaria, într-un protest faţă de reglementările legale privind imigraţia ilegală, blocând complet transporturile de mărfuri, pentru a doua oară în decurs de o lună.
Porturile constănţene continuau să fie închise, sâmbătă dimineaţa, la mai bine de 24 de ore după ce toate manevrele navelor au fost sistate din cauza vântului extrem de puternic.
Noul primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, ales duminica trecută, a depus, sâmbătă, jurământul, în prezenţa premierului Emil Boc, în cadrul unei şedinţe "de îndată" a Consiliului Local.
Vicepreşedintele PDL Cezar Preda şi soţia sa, alături de alte patru persoane care au fost intoxicate cu monoxid de carbon într-o vilă privată din Poiama Braşov, vor fi externaţi sâmbătă, în jurul orei 12.00, după ce au îngrijiri la Spitalul Judeţean Braşov şi sunt în în afara oricărui pericol.
Premierul Emil Boc a anunţat, sâmbătă, la Cluj, că Guvernul pregăteşte trei proiecte de legi privind descentralizarea în trei domenii, respectiv educaţie, sănătate şi poliţia locală.