Mediafax Echipa

Gândul: Andreea Marin şi Ştefan Bănică i-au bătut pe paparazzii care i-au filmat pe plajă

Andreea Marin şi Ştefan Bănică au obţinut o victorie în instanţă împotriva paparazzilor români, reuşind, printr-o hotărâre judecătorească, să oblige tabloidul Cancan să scoată de pe site-ul ziarului pozele făcute de cei doi, anul trecut, pe o plajă în Franţa.

Relaţia dintre SUA şi Marea Britanie rămâne „specială”

Preşedintele american Barack Obama a încercat marţi să calmeze îngrijorarea britanică, afirmând că relaţia dintre Statele Unite şi Marea Britanie rămâne "specială", în timpul vizitei premierului Gordon Brown la Washington.

Bugetul militar al Chinei creşte şi în 2009

Bugetul militar anual al Chinei a crescut cu 14,9 la sută în 2009, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Parlamentului, Li Zhaoxing, precizând că este vorba despre o creştere modestă.

Obama: Scrisoarea trimisă lui Medvedev nu este o ofertă pentru negociere

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a dat asigurări că scrisoarea pe care i-a trimis-o omologului rus Dmitri Medvedev nu este o ofertă de negociere adresată Rusiei pentru a face presiuni asupra Iranului în schimbul renunţării la proiectul scutului antirachetă.

Suporterii care îl înjură pe Becali nu vor mai intra pe stadion

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, la Sport.ro, că dacă ar fi vorba de bătaie, i-ar "bate măr" în 30 de secunde pe suporterii care îl înjură, adăugând că aceştia nu vor mai intra pe stadion.

4 martie 1977, ziua Bucureştiului în ruine (Video)

La 32 de ani de la cumplitul cutremur din 1977, „Evenimentul zilei” reconstituie momentele de suferinţă, confuzie şi solidaritate din Bucureştiul aflat în ruină.

Preşedintele clubului Lazio Roma, condamnat la doi ani de închisoare

Preşedintele grupării Lazio Roma, Claudio Lotito, a fost condamnat la doi ani de închisoare şi la plata unei amenzi de 65.000 de euro, fiind găsit vinovat că a preluat ilegal pachetul de acţiuni al clubului italian.

Lăcătuş: Jucătorii sunt afectaţi de conflictul suporterilor cu Gigi Becali

Antrenorul FC Steaua, Marius Lăcătuş, a declarat, marţi, la Sport.ro, că neînţelegerile dintre suporteri şi patron apasă pe umerii jucătorilor şi crede că dacă acest conflict nu ar fi existat, echipa sa ar fi putut câştiga meciul cu FC Vaslui.

„Noii golani” vor face plângere împotriva paznicului de la biroul lui Iliescu

Tinerii care au protestat, marţi dimineaţă, în faţa biroului lui Ion Iliescu spun că vor face plângere penală împotriva paznicului imobilului de pe strada Atena, pe care îl acuză de agresiune fizică şi verbală.

Dacia Duster la salonul auto de la Geneva (Video)

Duster, primul concept car al mărcii Dacia, un model de tip crossover, a fost prezentat la salonul auto de la Geneva. Dacia Duster combină formele unui automobil coupe cu cele ale unui vehicul de familie de tip Multi Purpose Vehicle.

Fără SMS-uri în Postul Paştelui

Episcopul din Modena, în nordul Italiei, le-a recomandat tinerilor din dioceza lui să nu mai trimită SMS-uri în zilele de vineri din postul Paştelui, pentru a se "detoxifica de lumea virtuală şi a se răgăsi pe sine", relatează AFP, citând publicaţia La Repubblica.

O pacientă cu afecţiuni psihice a murit, după ce a fost bătută de infirmiere

DGASPC Giurgiu a început o anchetă şi a depus plângere penală împotriva unor salariaţi ai Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Bolintin Vale, după ce o femeie de 59 de ani, asistată în acest centru, ar fi fost bătută aici şi a murit.

Tata Nano va fi lansată în Europa până în 2011

Tata Motors intenţionează să lanseze în Europa modelul Nano, cea mai ieftină maşină din lume, până în 2011, a declarat, marţi, preşedintele companiei indiane, Ratan Tata.

„Infern de Ziua Îndrăgostiţilor 3D”, lider în box office-ul românesc

Filmul "Infern de Ziua Îndrăgostiţilor 3D/ My Bloody Valentine 3D" a fost lider în box office-ul de weekend-ul trecut, cu încasări de 135.032 de lei şi 5.846 de spectatori, informează Agenţia Champions.

Vânzările ziarelor continuă trendul descendent

Ziarele româneşti continuă trendul descendent raportat pe tot parcursul anului 2008, cu cifre de vânzări mai mici de la o lună la alta, tabloidele Libertatea, Click şi CanCan fiind lideri în topul vânzărilor, urmate de ziarele generaliste Adevărul şi Jurnalul Naţional.

O româncă de 18 ani, răpită în Marea Britanie

O româncă în vârstă de 18 ani a fost răpită de doi bărbaţi, în urmă cu aproximativ o săptămână, dintr-un cartier din sudul Londrei, informează BBC News.

Noul preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului este Nicolae Giugea

Postul de preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) a fost preluat, la 1 martie, de Nicolae Giugea, fost prefect al judeţului Dolj în perioada 2005-2007, potrivit datelor ADS.

Oprescu a vizitat Centrul Istoric al Capitalei

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, marţi, că după ce va fi reziliat contractului cu firma care s-a ocupat de refacerea Centrului Istoric al Capitalei, licitaţiile pentru această zonă vor fi făcute pentru fiecare stradă în parte, şi nu pe pachet.

Un român a fost ales în prima orchestră filarmonică YouTube

Un muzician român a fost ales în prima orchestră YouTube, alcătuită din 90 de instrumentişti din 30 de ţări, care au fost selectaţi în urma voturilor utilizatorilor celebrului site, informează shanghaidaily.com.

Site-ul sport.ro, record de trafic în săptămâna 23 februarie – 1 martie

Site-ul www.sport.ro a avut un trafic record de 477.034 de vizitatori unici neduplicaţi şi 8.565.489 de afişări, în săptămâna 23 februarie - 1 martie, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Michael Jackson compune cântece care vor fi lansate după moartea lui

Michael Jackson a compus mai multe cântece care vor fi lansate după moartea lui, artistul dorind să lase celor trei copii ai săi o avere cât mai generoasă, informează femalefirst.co.uk.

ARMA: Ne putem baza pe datele de audienţă furnizate de GfK

Sistemul de audienţe TV este unul "viabil", care se încadrează în normele internaţionale, erorile urmând să fie remediate de furnizorul GfK România, a declarat, marţi, Lucia Romaniuc, preşedintele ARMA, la prezentarea rezultatelor auditului serviciului de măsurare a audienţelor TV, realizat de CSEP.

Primul convoi american de aprovizionare a trupelor din Afganistan, prin Rusia

Un prim convoi american de aprovizionare a trupelor NATO din Afganistan a traversat Rusia şi îşi continuă traseul pe teritoriul Kazahstanului (Asia Centrală), a anunţat marţi Ministerul rus de Externe.

Vaccin ce conduce la imunizarea imediată a organismului

Cercetătorii americani au pus la punct o nouă metodă de vaccinare, care permite imunizarea imediată a organismului împotriva unei game variate de boli, potrivit unui studiu recent publicat în revista de specialitate Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Ionuţ Popa ar putea fi noul antrenor al formaţiei UTA Arad

Tehnicianul Ionuţ Popa, care a pregătit în turul Ligii I formaţia Poli Iaşi, ar putea deveni noul antrenor principal al echipei din Liga a II-a UTA Arad, grupare ce a pierdut în prima etapă a returului la masa verde în urma neprogramării meciului în compania FCM Târgu Mureş, din cauza unor datorii.

CNCD: Cuvântul „ţigan” poate avea conotaţii discriminatorii

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a constatat că folosirea cuvântului "ţigan" poate avea conotaţii discriminatorii, în timp ce utilizarea cuvântului "rom" în referirile la minoritatea etnică nu reprezintă o formă indirectă de discriminare.

Turkish Airlines va plăti despăgubiri pasagerilor avionului prăbuşit la Amsterdam

Compania Turkish Airlines (THY) va plăti despăgubiri tuturor pasagerilor avionului care s-a prăbuşit săptămâna trecută în apropierea aeroportului Schiphol din Amsterdam, a anunţat marţi purtătorul său de cuvânt, Ali Genc.

Romanian Household Lending Flat In Jan Compared With Dec

Romanian household lending was blocked in January, as it stayed at the previous month’s level, both on the mortgage and consumer loans’, according to the central bank BNR data.

Romanian Ex-FM Appointed Ambassador To Berlin

Romanian lawmakers on Tuesday appointed former foreign minister Lazar Comanescu Ambassador to Germany’s capital Berlin.

O profesoară de limba romani britanică s-a mutat într-un sat de romi din România

O profesoară de limba romani din Marea Britanie, care a ieşit la pensie, s-a mutat într-un sat de romi din România pentru a-i învăţa pe etnici să scrie şi să citească în limba lor.

Ministrul ucrainean de Externe a fost demis

Parlamentul ucrainean l-a demis marţi pe ministrul de Externe Volodimir Ogrizko, un prooccidental fervent, căruia opoziţia prorusă îi reproşează în special deteriorarea relaţiilor cu Moscova, a anunţat serviciul de presă al Legislativului, citat de AFP.

Andronescu: „Cornul şi laptele” va fi transformat în „After-school”

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, marţi, că intenţionează să înlocuiască, din toamnă, programul "Cornul şi laptele" cu un program nou, "After-school", care presupune o masă caldă şi lecţii sub supravegherea profesorilor şi care va fi implementat întâi la şcolile care au spaţiu.

Iggy Pop va lansa un album cu influenţe jazz (Video)

Cântăreţul britanic Iggy Pop a anunţat că a înregistrat un album de jazz inspirat din romanul "Posibilitatea unei insule/ La Possibilité d'Une Ile", al scriitorului francez Michel Houellebecq, informează nme.com.

Scrisoare deschisă către Băsescu pentru graţierea unui bătrân

Şapte deputaţi PSD i-au adresat şefului statului o scrisoare deschisă în care îi solicită graţierea unui bătrân de 80 de ani deţinut în Penitenciarul Iaşi.

Echipa Rusiei speră să câştige meciul cu România

Echipa de tenis a Rusiei speră să câştige partida cu România şi să ajungă în finala Cupei Davis, jucătorii ruşi susţinând că vor face tot ce le stă în putinţă pentru a juca mai bine şi a învinge.

România speră să producă „surpriza cea mare” la Sibiu

Echipa de Cupa Davis a României, în frunte cu căpitanul nejucător Andrei Pavel, speră să facă "surpriza cea mare" la Sibiu în întâlnirea cu Rusia şi, deşi adversarii sunt favoriţi, să obţină victoria şi să confirme forma bună în care se află jucătorii români.

Bilete pentru meciul cu Rusia s-au vândut într-o jumătate de oră

Cele trei sute de bilete pentru meciul de Cupa Davis dintre România şi Rusia s-au vândut în aproximativ o jumătate de oră, cu toate că nici Federaţia Română de Tenis, şi nici reprezentanţii Sălii Transilvania nu au anunţat că biletele au fost pus în vânzare marţi dimineaţă.

Biletele pentru CE de handbal masculin din 2010, puse în vânzare

Organizatorii Campionatului European de handbal masculin din 2010, care va avea loc în Austria, au pus în vânzare începând de marţi bilete pentru meciurile de la turneul final, programat între 19 şi 31 ianuarie.

Chrysler, sub ameninţarea falimentului

Chrysler, care a cerut guvernului american ajutoare financiare de mai multe miliarde de dolari pentru a depăşi criza, nu exclude posibilitatea de a solicita protecţia legii falimentului.

Lazăr Comănescu va prelua postul de ambasador la Berlin

Fostul ministru de externe în Cabinetul Tăriceanu, Lazăr Comănescu, a primit, marţi, avizul comisiilor de politică externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru a prelua postul de ambasador al României la Berlin.