Mădălina Dinu

Fostul comisar european pentru Justiție, Didier Reynders, acuzat de spălare de bani și alte delicte

Didier Reynders, care era investigat din decembrie 2024 pentru presupusă spălare de bani, a fost oficial acuzat de acest delict și de „altul sau altele”.

Președintele Letoniei blochează retragerea țării din Convenția de la Istanbul

Președintele leton, Edgars Rinkēvičs, a vetat legea aprobată săptămâna trecută de Parlamentul (Saeima) prin care se propunea retragerea țării din Convenția de la Istanbul, ce previne și combate violența împotriva femeilor și violența domestică — o decizie care ar fi făcut din Letonia primul stat membru al Uniunii Europene (UE) care părăsește acest instrument internațional.

Record în exporturile agroalimentare totale ale UE: creștere de 2,8% față de 2023 

Exporturile UE cresc de două ori mai mult către țările cu care are acorduri comerciale.

Spania, Germania, Franța și Italia, alături de România și alte 12 țări semnează „Declarația de la Berlin” în favoarea competitivității europene

Spania, alături de Germania, Franța, Italia, România și alte douăsprezece țări europene, a semnat luni așa-numita „Declarație de la Berlin”, un document prin care aceste state urmăresc să stimuleze competitivitatea europeană prin cinci măsuri menite să îmbunătățească performanța economică a blocului comunitar într-un context de „concurență globală acerbă”.

Erbașu, despre lucrările de la planșeul Unirii: „De anul viitor nu știm ce va fi”. Guvernul are facturi restante la compania de construcții deținută de acesta

Redimensionarea bugetelor alocate proiectelor finanțate prin programul Anghel Saligny pune în pericol una dintre cele mai importante lucrări din Capitală: Planşeul Unirii. Pentru acest proiect, există facturi restante de aproape 135 de milioane de lei.

Ciolacu are un nou contracandidat la șefia CJ Buzău: „Nu pot sta deoparte și privi cum Județul Buzău este dat lui Marcel Ciolacu”

Organizațiile județene Buzău ale PNL și USR au anunțat luni, în urma unei ședințe comune, susținerea antreprenorului Mihai Răzvan Moraru pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău, la alegerile din 7 decembrie.

Juan Carlos I, regele emerit al Spaniei, regretă amarnic relația cu amanta sa, Corinna Larsen: „Mi-a pătat reputația”

Sentimente de abandon, resemnare, nostalgie, explicații și un pic de mea culpa. Juan Carlos de Borbón, rege al Spaniei între 1975 și 2014, își promovează memoriile controversate în Franța, în timpul unei vizite în Spania.

Cum a reușit economia spaniolă să dea praf în ochi altor țări europene cu ajutorul imigranților și energiei verzi 

Spania rămâne economia cu cea mai rapidă creștere din zona euro, depășindu-și din nou rivalii în al treilea trimestru. Amestecul său reușit de politici oferă mai multe lecții care contrazic tendințele politice globale actuale.

Altceva cu Adrian Artene | Dr. Adrian Marinescu, medic infecționist, despre riscul de infectare cu Hepatita B în saloane de cosmetică și tatuaje

Invitat în cel mai nou episod al podcastului Altceva cu Adrian Artene, dr. Adrian Marinescu, medic infecționist și director al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, atrage atenția asupra unei boli infecțioase despre care se vorbește prea puțin în prezent: hepatita C.

Inflația din Turcia a scăzut de la 33,29% la 32,87% în octombrie, în timp ce în Elveția a scăzut de la 0,2% la 0,1% 

Inflația a înregistrat evoluții contrastante în octombrie: în Turcia, rata anuală a scăzut ușor la 32,87%, de la 33,29% în septembrie, potrivit Institutului Turc de Statistică, în timp ce în Elveția inflația a coborât la doar 0,1%, de la 0,2% luna precedentă, conform datelor Oficiului Federal de Statistică.

Sindromul „text neck”: afecțiunea secolului XXI pe care toți utilizatorii de telefon mobil ar trebui să o cunoască

Petrecem tot mai mult timp lipiți de ecrane, iar corpul nostru este afectat din cauza posturilor pe care le adoptăm atunci când utilizăm telefonul.

Cazul Epstein: Trump „își cere scuze familiei regale britanice” după căderea lui Andrew / Fostului prinț i se vor retrage și medaliile onorifice obținute în armată

Regele Charles l-a deposedat pe fratele său mai mic, prințul Andrew, identificat acum drept Andrew Mountbatten Windsor, de toate titlurile sale, în urma unor noi detalii divulgate în memoriile postume ale Virginiei Giuffre.

CEO-ul Microsoft AI: „Vreau să creez o inteligență artificială în care să ai suficientă încredere să o lași copiilor tăi să o folosească”

„Creăm o IA cu inteligență emoțională demnă de încredere”, afirmă directorul executiv al Microsoft AI, Mustafa Suleyman.

Maroc și Algeria, cronologia unui conflict de peste jumătate de secol: de la Războiul Nisipurilor la Umbra lui Trump și posibila reconciliere

Relațiile dintre Maroc și Algeria, cele două mari puteri ale Magrebului, au fost marcate de conflicte încă de la obținerea independenței de Franța, la mijlocul secolului XX, amplificate de influența Washingtonului și Moscovei și de disputa privind Sahara Occidentală, care a dus la ruperea relațiilor diplomatice în 2021.

Germanii au plătit cu până la 82% mai mult pentru încălzire în ultimii patru ani, după ce au renunțat la gazul rusesc

Creșterea prețurilor la gaz în Germania, după ce țara s-a deconectat de combustibilul rusesc ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, a dus la facturi energetice cu până la 82% mai mari pentru consumatori. Aceasta afectează și chiria, deoarece costul încălzirii este adesea inclus în prețul apartamentului.

Părintele inteligenței artificiale s-a răzgândit în privința temerilor legate de IA: „Cred că există speranță că putem conviețui”

Câștigătorul Premiului Nobel pentru Fizică din 2024, Geoffrey E. Hinton, cunoscut în domeniul tehnologic drept „nașul inteligenței artificiale” pentru că a revoluționat această tehnologie de două ori, avertizează de câțiva ani asupra pericolelor IA – motiv pentru care, în 2023, a decis să părăsească Google, înainte ca gigantul american să lanseze propria sa inteligență artificială, numită Gemini.

Ai credit ipotecar? Euriborul a crescut pentru a treia oară în trei luni: cum te-ar putea afecta

Euriborul, indicele de referință a zonei euro pentru creditele ipotecare cu dobândă fixă, a încheiat luna octombrie cu o medie lunară de 2,187%, ceea ce reprezintă o ușoară creștere față de nivelul de 2,172% înregistrat la sfârșitul lunii septembrie.

Maria Zaharova dă vina pe americani pentru criza opioidelor

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, acuză Statele Unite că sunt responsabile pentru propria criză a opioidelor, criticând modelul de sănătate american și influența lobby-ului farmaceutic.

Trump amenință Nigeria cu acțiune militară și oprirea ajutorului american

Președintele SUA, Donald Trump, a avertizat Nigeria că va opri sprijinul financiar și ar putea lansa o intervenție militară dacă guvernul nigerian nu ia măsuri pentru a opri violențele împotriva creștinilor.

Iordania și Germania cer mandat ONU pentru o misiune internațională de stabilizare în Gaza

Iordania și Germania au cerut un mandat al Națiunilor Unite pentru a legitima o propusă forță internațională de stabilizare în Fâșia Gaza.

Dan Șucu l-a demis pe Patrick Vieira! Anunțul oficial al clubului Genoa

Genoa s-a despărțit oficial de Patrick Vieira, fostul mare fotbalist francez, după un început de sezon fără victorii. Echipa aflată pe ultimul loc în Serie A caută acum un nou antrenor care să o ajute să evite retrogradarea.

Oraș al morților, sub un spital istoric din centrul Milanului cu rămășițele a peste 10.000 de pacienți din secolul XVII. Ce arată analizele despre populația acelor vremuri

Un mic oraș al morților odihnește sub Ospedale Maggiore, un spital public din centrul Milanului, unde, între anii 1637 și 1693, au fost aruncate și îngropate corpurile a aproximativ 10.000 de pacienți. Înființat de ducele Milanului în 1456, acest spital, supranumit Ca’ Granda („Marea Fabrică”), avea o misiune clară: să ofere ajutor bolnavilor și răniților, în special celor din clasele muncitoare ale orașului.

Acest obicei comun crește riscul de a dezvolta cancer

Deși este clasificat de Organizația Mondială a Sănătății drept carcinogen de grup 1 — aceeași categorie cu azbestul, radiațiile și tutunul — mai mult de jumătate dintre adulți nu știu că și consumul de alcool crește riscul de a dezvolta cancer.

Kamala Harris: „Trump este un maestru al manipulării”. Ce spune despre Joe Biden

Într-o apariție recentă la emisiunea lui Steven Bartlett, fosta vicepreședintă SUA, Kamala Harris, a vorbit despre strategia lui Donald Trump de a capta atenția publicului prin declarații șocante, menite să distragă atenția de la problemele reale ale americanilor.

Misterul câinilor albaștri de la Cernobîl ar fi fost rezolvat

Un mister care îi intriga pe oameni – apariția unor câini cu blana albastră în zona dezastrului de la Cernobîl, în Ucraina – i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă radiațiile sau inteligența artificială sunt de vină. Totuși, o veterinară care lucrează în zonă crede că a găsit explicația, iar aceasta nu este deloc îngrijorătoare.

Reacția presei din Ungaria la retragerea trupelor americane de la Kogălniceanu: „România are probleme” | Presa spaniolă a amintit de operațiunea „Santinela Estică”

România are probleme: soldații americani părăsesc bazele, a titrat publicația Maghiar Nemzet, în timp ce spaniolii au menționat operațiunea militară Santinela Estică.

dm-drogherie markt va continua implementarea caselor de marcat self-service în toate magazinele sale. Ce planuri mai are retailerul german

În Germania, retailerul a înregistrat o creștere a vânzărilor de 6,5%, ajungând la 13,3 miliarde de euro, în timp ce în celelalte 13 țări europene unde operează dm-drogerie markt s-a raportat un avans de 12,1%, până la 5,9 miliarde de euro, potrivit companiei.

Câte trupe NATO sunt în România și unde sunt poziționate

Într-un context regional tensionat, România a devenit unul dintre punctele strategice cheie pentru NATO pe flancul estic. În 2025, peste 5.000 de militari aliați se află pe teritoriul țării, în structuri permanente sau rotaționale, potrivit datelor publicate de surse oficiale.

Pietonii din Slovacia obligați să respecte o limită maximă de viteză pe trotuare

Parlamentul slovac a aprobat marți o lege care stabilește o limită de viteză maximă pentru pietoni de 6 kilometri pe oră pe trotuare, limită pe care trebuie să o respecte și toate mijloacele de transport, cum ar fi bicicletele și trotinetele.

Acțiunile PayPal, creștere cu 14% după acordul de plată ChatGPT

Această mișcare permite utilizatorilor ChatGPT să descopere și să cumpere de la milioane de comercianți susținuți de PayPal.

Recipientele de copt din silicon, un alt pericol neștiut din bucătărie

Recipientele de copt din silicon – populare pentru proprietățile lor antiaderente și pentru ușurința în curățare – pot elibera compuși potențial toxici în alimente și în aer, potrivit unui nou studiu.

Trecerea la ora de iarnă: beneficii, dezavantaje și sfaturi pentru adaptare

În noaptea de duminică, 26 octombrie, Europa a trecut la ora de iarnă. De atunci și până primăvara, ziua va începe și se va încheia mai devreme. Mai mulți experți susțin că ora de iarnă este cea mai benefică pentru sănătate, deoarece permite un somn mai odihnitor.

În timp ce alte vedete își retrag produsele de pe piață, Selena Gomez dă lovitura cu Rare Beauty

Selena Gomez a acumulat o avere uluitare cu brandul său de cosmetice Rare Beauty, estimat la 2,7 miliarde de dolari. Cântăreața și actrița a confirmat, de asemenea, că nu intenționează să își vândă prea curând brandul de beauty, pe care l-a fondat în 2020, declarând: „Nu sunt pregătită.”

Ucraina afirmă că agricultura sa se dezvoltă „în conformitate cu standardele UE”

Vicepremierul ucrainean pentru Integrare Europeană și Euroatlantică, Taras Kachka, a declarat luni că agricultura țării sale se dezvoltă „în conformitate cu standardele Uniunii Europene” și a subliniat, totodată, că Ucraina este „unul dintre cei mai buni și mai de încredere parteneri comerciali” ai blocului comunitar.

Modificări în calendarul plăților sociale în noiembrie. Când se virează pensiile, indemnizațiile, alocațiile și ajutoarele

Luna noiembrie aduce câteva modificări minore în programul plăților sociale din România. Pensionarii, părinții care beneficiază de indemnizații și persoanele cu dizabilități trebuie să țină cont de noile date comunicate de autorități, deoarece începutul lunii va aduce o mică întârziere în virarea pensiilor și a altor beneficii.

Taxă pe casele de marcat cu autoservire. Motivul pentru care un oraș european a luat această decizie

Orașul belgian Liège a decis să introducă o nouă taxă anuală de 519 euro per casă de marcat cu autoservire, începând cu 2026.

Femeile slăbesc mai greu decât bărbații, dar obțin mai multe beneficii cardiovasculare din activitatea fizică decât aceștia

Un studiu arată că, prin 250 de minute de exercițiu pe săptămână, femeile își reduc riscul de boală coronariană cu 30%, în timp ce bărbații au nevoie de aproximativ 500 de minute pentru a obține o scădere similară.

Jumbo continuă strategia de a cumpăra malluri în loc să închirieze spații. Retailerul grec încheie anul cu achiziția unui nou centru comercial 

Jumbo SA, lanțul grec de retail de jucării, articole pentru casă, a decis, prin Consiliul său de Administrație din 23 octombrie 2025, să cumpere o firmă. HERALD HELLAS S.A. 2, o subsidiară a băncii Eurobank SA, care deține centrul comercial Veso Mare din orașul Patras (Grecia).

Carrefour se reorientează? Gigantul francez a achiziționat recent o rețea de supermarketuri ecolologice

Carrefour își accelerează extinderea pe piaţa produselor bio cu achiziţia lanţului francez Le Grand Panier Bio, în timp ce analizează posibila ieşire din România după 24 de ani de activitate.

Amazon va investi 1,4 miliarde de euro în operațiunile sale din Europa

În următorii trei ani, Amazon plănuiește să investească peste 1,4 miliarde de euro în operațiunile sale din Olanda. La începutul acestei luni, compania a anunțat și o investiție de un miliard de euro în Belgia. Retailerul online nu este lider de piață nici în Olanda, nici în Belgia.