Economic

GM, Ford şi Chrysler vor împrumuturi federale de 25 de miliarde de dolari

General Motors (GM), Ford şi Chrysler vor să obţină împrumuturi federale în valoare de circa 25 de miliarde de dolari, ca urmare a dificultăţilor generate de scăderea vânzărilor pe piaţa americană, a relatat, vineri, publicaţia Wall Street Journal.

Orange a început să vândă iPhone în România (Galerie Foto)

Orange România a început vineri comercializarea terminalelor iPhone şi estimează că va vinde până la finele anului câteva zeci de mii de unităţi, potrivit directorului general al operatorului de telefonie mobilă, Richard Moat.

Monitorul Oficial ar putea avea o ediţie online gratuită

Monitorul Oficial va realiza o ediţie electronică gratuită, accesibilă pe Internet, destinată informării persoanelor fizice şi care va include, printre altele, anunţurile de atribuire a contractelor publice, conform unui proiect de Ordonanţă pus în dezbatere de Secretariatul General al Guvernului.

Lucrările la canalul Bucureşti-Dunăre, în conservare

O eventuală reluare a lucrărilor la canalul Bucureşti-Dunăre va trebui precedată de un studiu de fezabilitate şi de o analiză actualizată a proiectului, iar până atunci lucrările deja executate, înainte de 1989, vor fi conservate.

România a raportat cea mai mare creştere anuală a comenzilor industriale din UE

România a înregistrat în iunie cea mai mare rată de creştere a comenzilor noi în industrie din Uniunea Europeană (UE), de 27,8%, raportat la aceeaşi lună din 2007, în condiţiile în care la nivelul UE indicatorul a înregistrat o scădere de 6,1%, potrivit datelor anunţate vineri de Eurostat.

ARIS estimează investiţii străine de 8 mld.euro

Agenţia Română pentru Investiţii Străine şi-a revizuit previziunile privind valoarea investiţiilor străine directe atrase de România în acest an, de la şapte miliarde euro la opt miliarde euro, prognoze care sunt însă sub estimările ministrului Economiei, Varujan Vosganian, de zece miliarde euro.

Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură, pus în funcţiune la 1 noiembrie

Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură va fi pus în funcţiune la 1 noiembrie, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.

Peste 20 de km din Autostrada Transilvania ar putea fi gata până la sfârşitul anului

Directorul de comunicare al companiei Bechtel, Bogdan Sgârcitu, a declarat, joi, pe şantierul Autostrăzii Transilvania, unde a fost prezent şi premierul, că dacă totul va decurge bine până la sfârşitul anului vor fi finalizaţi peste 20 de kilometri din autostradă.

Ministerul Transporturilor ar putea ataca în instanţă Petrom

Ministerul Transporturilor ar putea ataca în instanţă compania Petrom, pentru că a avut la dispoziţie roviniete pe care însă nu a dorit să le vândă, potrivit ministrului de resort, Ludovic Orban.

Petrom respinge acuzaţiile lui Orban

Petrom respinge acuzaţiile ministrului Transporturilor, Ludovic Orban, şi susnţine că nu a cerut instituţiei creşterea comisionului din vânzarea rovinietelor, iar numărul insuficient al rovinietelor este cauzat de neonorarea comenzilor de către Compania de Autostrăzi şi Drumuri.

PIB-ul, la un nivel record

Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat în primul semestru un avans de 8,6%, pe fondul unei creşteri economice de 8,9% în trimestrul al doilea, ambele valori reprezentând un record pentru ultimele două decenii, a declarat joi ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

Deficitul bugetar de 0,64% din PIB, după primele şapte luni

Deficitul bugetar după primele şapte luni s-a plasat la 0,64% din PIB, la jumătatea anului indicatorul fiind de 1,2%, potrivit ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

Vosganian: România ar putea atrage în 2008 investiţii străine directe de peste 10 mld. euro

România ar putea înregistra în acest an investiţii străine directe în valoare de peste zece miliarde de euro, valoare record, a declarat, joi, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

Tăriceanu: Lucrările la Autostrada Transilvania se desfăşoară „într-un ritm alert”

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a inspectat, joi, stadiul lucrărilor la Autostrada Transilvania, în judeţul Cluj, spunând că acestea se desfăşoară "într-un ritm alert şi cu tehnologii care se folosesc pentru prima dată în România", astfel că unele tronsoane ar putea fi terminate mai devreme.

Cioloş: Voi face ameliorări în managementul Agenţiei de Plăţi

Ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, a declarat joi că va face o serie de ameliorări în managementul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, legate atât de persoane, cât şi de modul de organizare, pentru a evita pe viitor apariţia unor situaţii precum cea de la programul SAPARD.

Orban: Petrom refuză să vândă roviniete

Petrom are roviniete, pe care refuză însă să le comercializeze, pentru a forţa Ministerul Transporturilor (MT) să accepte majorarea comisionului care revine companiei din vânzarea acestora, de la 4% la 6%, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.

Podurile peste Dunăre din România vor fi modernizate

Ministerul Transporturilor intenţionează să organizeze în luna septembrie licitaţii pentru modernizarea celor şapte poduri dunărene administrate de Direcţia de Drumuri şi Poduri Constanţa, valoarea contractelor fiind de 40 milioane de euro.

Deutsche Bahn discută preluarea Romtrans

Compania germană Deutsche Bahn, unul dintre principalii operatori feroviari din Europa, poartă discuţii pentru preluarea firmei româneşti de transport Romtrans, printr-o tranzacţie estimată la 80-100 de milioane de euro.

Tăriceanu l-a numit pe Liviu Nistoran în funcţia de preşedinte al ANRCTI

Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a numit pe deputatul independent Liviu Nistoran preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglemantare în Comunicatii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI), acesta înlocuindu-l pe Dan Georgescu, eliberat din funcţie la începutul săptămânii.

Cioloş: România riscă să piardă credibilitate

Ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, a declarat joi, referindu-se la situaţia SAPARD, că România nu riscă atât să piardă fonduri, cât mai ales credibilitate.

Noul Ford Kuga, disponibil în România la preţuri pornind de la 20.350 euro, fără TVA

Noul model Ford Kuga este disponibil de joi şi pe piaţa din România, prin intermediul reţelei Romcar, preţul de vânzare pornind de la 20.350 euro fără TVA pentru gama Trend şi de la 23.350 euro pentru gama Titanium, a anunţat importatorul.

Dispută între Tăriceanu şi Vosganian, în şedinţa de Guvern

Premierul Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul Finanţelor Varujan Vosganian au avut un schimb destul de dur de replici în şedinţa de Guvern pe tema unor acte normative referitoare la Fondul Proprietatea şi înfiinţarea companiei energetice naţionale, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

BNR a aprobat noul regulament privind limitarea riscului la creditele acordate populaţiei

BNR a aprobat, miercuri, noul regulament privind limitarea riscului de credit la împrumuturile acordate populaţiei, care va fi publicat în Monitorul Oficial până la sfârşitul acestei săptămâni, cel târziu la începutul săptămânii viitoare, au declarat pentru MEDIAFAX surse bancare.

Vosganian i-a spus lui Tăriceanu că economia a crescut cu 8,3% în primul semestru

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, i-a spus, miercuri, premierului Călin Popescu Tăriceanu, în şedinţa de Guvern, că potrivit datelor preliminare pe care le-a primit creşterea economică din primul semestru a fost de 8,3%, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Plăţile prin programul SAPARD, suspendate

Plăţile către beneficiarii programului SAPARD au fost sistate temporar de către autorităţile române, până la remedierea unor deficienţe tehnice semnalate în raportul de audit al Comisiei Europene privind procedurile de autorizare a plăţilor, potrivit secretarului de stat în MEF Alice Bîtu.

Guvernul a aprobat studiul de fezabilitate pentru un aeroport în sudul Bucureştiului

Guvernul a aprobat, miercuri, un act normativ privind efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru construcţia unui aeroport în zona de sud a Bucureştiului, ca urmare a creşterii traficului.

CFR Călători vrea să modernizeze 46 de trenuri etajate

CFR Călători intenţionează să modernizeze, în următorii patru ani, 46 de trenuri etajate, valoarea estimativă a contractului fiind de 509,24 milioane de lei (aproximativ 144 milioane de euro), sumă care va fi asigurată de la bugetul de stat.

Compania Mahindra Renault a lansat modelul Logan în Nepal

Compania mixtă deţinută în India de grupul Renault şi Mahindra&Mahindra a lansat varianta sedan a modelului Logan pe piaţa din Nepal, reprezentând prima destinaţie de export pentru autoturismele din această gamă produse în uzinele indiene.

Şase bănci acordă credite prin programul „Fermierul”

Agricultorii vor putea contracta credite în valoare totală de 760 milioane lei prin programul "Fermierul" de la şase bănci selectate de Ministerul Agriculturii în urma unei licitaţii, convenţiile urmând să fie semnate cel târziu săptămâna viitoare, potrivit instituţiei.

Ministerul Agriculturii a luat măsuri pentru diminuarea efectelor secetei

Ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, a informat, miercuri, membrii Guvernului că ministerul pe care îl conduce a luat măsuri pentru diminuarea efectelor secetei şi are în vedere pregătirea unor proiecţii bugetare multianuale pentru îmbunătăţirea sistemului de irigaţii.

SEN nu va putea prelua producţia viitoarelor centrale eoliene

Sistemul electroenergetic naţional (SEN) nu va putea să preia volumul ridicat de producţie a centralelor eoliene pentru care Transelectrica a primit solicitări din partea investitorilor, potrivit reprezentanţilor companiei.

România, pe primul loc în UE în funcţie de creşterea pieţei construcţiilor

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) în funcţie de ritmul de creştere a producţiei în sectorul construcţiilor în trimestrul al doilea, cu un avans de 20,7% comparativ cu intervalul similar din 2007, potrivit datelor publicate, miercuri, de biroul european de statistică, Eurostat.

Orange va vinde iPhone la preţuri variind între 179 şi 489 euro (Galerie Foto)

Orange România va începe, vineri, comercializarea terminalului iPhone, la preţuri care variază între 179 euro şi 489 de euro, în funcţie de modelul ales, de tipul de abonament utilizat şi de perioada contractuală a abonamentului, a anunţat, miercuri, operatorul de telefonie mobilă.

Bechtel a asfaltat primii cinci kilometri din Autostrada Transilvania

Compania Bechtel a început asfaltarea unui sector de 25 de kilometri din Autostrada Transilvania, până în prezent acest proces fiind finalizat pe o porţiune de cinci kilometri.

Gândul: Harta ieftinirii locuinţelor vechi din Bucureşti

Preţurile cerute de proprietarii locuinţelor vechi din Capitală au înregistrat în ultimele şase luni ale acestui an scăderi cuprinse între 8% la apartamentele cu două camere din zona Rahova şi 29,6% la garsonierele din zona Constantin Brâncoveanu, potrivit datelor statistice ale site-ului imobiliar anunţul.ro.

Tăriceanu l-a eliberat din funcţie pe preşedintele ANRCTI

Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a eliberat din funcţie pe preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI), Dan Cristian Georgescu, a anunţat, marţi, Guvernul.

Google investeşte în tehnologia energiei geotermale

Google a anunţat, marţi, că va investi peste 10 milioane de dolari în tehnologia de producere de electricitate pe cale geotermală, măsură care face parte din eforturile companiei de a ajuta la dezvoltarea surselor regenerabile de energie.

Vânzările de autoturisme în Europa au scăzut în primele 7 luni cu 2,5%

Vânzările de autoturisme în Europa au scăzut în primele şapte luni cu 2,5%, la 9,475 milioane de unităţi, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui studiu realizat de firma Jato Dynamics.

Rompetrol a redus, marţi, preţul motorinei cu 4 bani pe litru

Rompetrol, controlat de grupul petrolier de stat KazMunaiGaz din Kazahstan, a redus, marţi, preţul motorinei cu patru bani pe litru şi a menţinut tarifele actuale pentru benzină.

Clienţii Romtelecom pot achita automat facturile printr-un serviciu al Băncii Transilvania

Clienţii Romtelecom vor putea achita facturile printr-un serviciu al Băncii Transilvania, plata efectuându-se automat, la data scadenţei, din contul curent, fără a mai fi nevoie deplasarea la casieriile băncii sau ale furnizorului.