McCain o apără pe Sarah Palin în prima sa apariţie televizată după înfrângerea în alegeri

Senatorul republican John McCain a apărat-o pe Sarah Palin, fostul său partener în tandemul republican pentru Casa Albă, într-o emisiune difuzată de postul NBC, aceasta fiind prima sa apariţie televizată de la înfrângerea în alegeri.

Petrecerile de Crăciun, anulate de managerii intraţi în panică

Clienţii lui Adrian Stanciu de la Human Synergetics, manageri şi antreprenori, se dovedesc a fi mai preocupaţi acum faţă de perioadă de dinaintea crizei, scrie BUSINESS Magazin.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor nu s-a întrunit nici miercuri, tot din lipsă de cvorum

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor nu a putut să se întrunească, miercuri, pentru a doua oară în această săptămână, din lipsă de cvorum, după ce marţi la şedinţă s-au prezentat doar doi membri ai conducerii Camerei, preşedintele Bogdan Olteanu şi vicepreşedintele Lucian Bolcaş, (PRM).

Clubul Rapid, sancţionat cu 80.000 de lei pentru incidentele din timpul meciului cu Steaua

Clubul Rapid a fost sancţionat cu 80.000 de lei, miercuri, de Jandarmeria Bucureşti, pentru nerespectarea atribuţiilor ca organizator al partidei de fotbal cu echipa Steaua, în timpul căreia au fost aprinse torţe şi petarde şi afişate bannere cu conţinut obscen.

MIRA: Peste 200 de incidente electorale înregistrate de la începerea campaniei

Secretarul de stat Anghel Andreescu din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), a afirmat că de la declanşarea campaniei electorale s-au înregistrat peste 200 de incidente, apreciind însă că "s-a observat o încrâncenare mai mică" faţă de alegerile locale.

Adam Sandler a devenit tată pentru a doua oară (Video)

Adam Sandler a devenit tată pentru a doua oară, după ce soţia sa, Jacki, a născut o fetiţă, săptămâna trecută, potrivit site-ul personal al celebrului actor de comedie american.

Europarlamentarii critică Facebook pentru găzduirea de grupuri anti-romi

Socialiştii din Parlamentul European (PE) au criticat reţeaua de socializare Facebook pentru găzduirea unor grupuri anti-romi, informează EuObserver.com.

SRI: Serviciul nu este şi nu va fi implicat în activităţi politice

Serviciul Român de Informaţii a precizat, miercuri, pentru MEDIAFAX, referitor la afirmaţiile preşedintelui PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, potrivit cărora el şi alţi lideri PSD sunt filaţi de "SRI şi Doi şi-un sfert", că Serviciul nu este şi nu va fi implicat în activităţi cu caracter politic.

Stănculescu şi Chiţac, la INML pentru expertiză

Foştii generali Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac vor fi duşi, miercuri, la Institutul Naţional de Medicină Legală, unde li se vor face o serie de teste pentru a se stabili dacă pot fi trataţi în detenţie, aceştia cerând suspendarea executării pedepselor de câte 15 ani de închisoare.

Iliescu: Sprijinul PSD pentru guvernul PNL, firesc în faţa pericolului autoritarismului

Ion Iliescu scrie pe blogul său că e de preferat o guvernare monocoloră, ca cea a PSD, în 2000-2004, decât guvernele de coaliţie, că sprijinul PSD pentru guvernul PNL a avut ca motiv tendinţele autoritariste ale lui Băsescu şi că ar fi hazardat ca PSD să anunţe acum o posibilă alianţă de guvernare.

NATO va analiza în Estonia eventuala aderare a Ucrainei la MAP – presă

Miniştrii Apărării ai statelor membre NATO şi omologul lor american, Robert Gates, vor discuta miercuri şi joi, în Estonia, despre alăturarea Ucrainei la Planul de Acţiune pentru Aderare la NATO (MAP).

Al şaselea copil din Argeş internat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” nu are intoxicaţie cu antigel

Al şaselea copil din comuna argeşeană Bârla, internat în urmă cu o zi la Spitalul "Grigore Alexandrescu", nu este intoxicat cu antigel, starea lui fiind bună, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, medicul Viorela Niţescu.

Cristiano Ronaldo, favoritul lui Zidane pentru Balonul de Aur

Fostul internaţional francez Zinedine Zidane a declarat, marţi, că atacantul portughez al echipei Manchester United, Cristiano Ronaldo, este favoritul său pentru câştigarea trofeului Balonul de Aur din acest sezon.

Aretha Franklin – cea mai bună cântăreaţă din era rockului

Aretha Franklin, supranumită deja, de mulţi ani, "Regina muzicii soul", a fost desemnată cea mai bună cântăreaţă din era rockului, potrivit rezultatelor unui sondaj efectuat de revista Rolling Stone.

Transgaz ar putea colabora cu Gazproiect şi Petrostar la proiectarea conductei Nabucco

Acţionarii Transgaz Mediaş vor discuta, în ianuarie, posibilitatea asocierii cu firmele Gazproiect Braşov şi Petrostar Ploieşti în vederea proiectării conductei Nabucco pe teritoriul României.

Trafic îngreunat pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, din cauza unui accident

Traficul rutier pe Autostrada Bucureşti-Piteşti este îngreunat pe sensul de mers spre Piteşti, din cauza unui accident care a avut loc la kilometrul 83, a anunţat, miercuri, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Piaţa de retail în condiţiile crizei economice mondiale, analizată la Romania Retail Forum

Bucureşti, 12 noiembrie 2008 - Evoluţia pieţei de retail în condiţiile crizei economice mondiale ce începe să se facă simţită şi în România va fi analizată la conferinţa Romania Retail Forum 2008, pe care Mediafax o organizează marţi, 25 noiembrie, la Hotel Hilton.

Târgu Mureş: Poliţistul care şi-a obligat colegul să sufle în alcooltest a fost retrogradat

Poliţistul de la Circulaţie care şi-a obligat un coleg să sufle în alcooltest, în urma unui incident în trafic produs săptămâna trecută la Târgu Mureş şi în care au fost implicaţi doi aleşi locali, a fost retrogradat, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Mureş, Livia Popa.

Miercurea Ciuc: Temperaturi sub minus zece grade Celsius pentru a treia zi consecutiv

Temperatura a coborât până la minus 11,3 grade Celsius, miercuri dimineaţă, la Miercurea Ciuc, aceasta fiind a treia zi consecutiv când în reşedinţa judeţului Harghita se înregistrează sub minus zece grade Celsius.

Varujan Vosganian şi Victor Ponta, printre invitaţii la Balul Academiei Caţavencu

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, politicienii Victor Ponta şi Daciana Sârbu, comisarul Christian Ciocan, dar şi vedete şi jurnalişti, s-au numărat printre invitaţii la Marele Bal al Academiei Caţavencu, ce a avut loc marţi seară, la Palatul Bragadiru din Capitală.

George W. Bush s-a consultat cu Bill Clinton înainte de vizita lui Barack Obama la Casa Albă

Preşedintele american în exerciţiu, George W. Bush, a declarat că s-a consultat cu predecesorul său, Bill Clinton, înainte de a se întâlni la Casa Albă cu Barack Obama, viitorul preşedinte şi comandant al armatei, potrivit unui interviu acordat CNN.

Republicanii americani vor să îşi reconstruiască partidul prin lansarea unui nou site Internet

Partidul Republican din Statele Unite a lansat marţi un nou site Internet pentru a cere membrilor săi să îşi exprime ideile în legătură cu viitorul său, după înfrângerea candidatului republican în alegerile prezidenţiale americane şi pierderea mai multor mandate în Congres.

George W. Bush şi Barack Obama au comemorat Ziua veteranilor

Preşedintele american în exerciţiu, George W. Bush, a declarat marţi că îi va lipsi faptul că nu va mai comanda armata americană, în timp ce succesorul său, Barack Obama, a marcat Ziua naţională a veteranilor în oraşul său, Chicago.

Talibanii îi cer lui Barack Obama să nu continue politica externă a lui Bush

Talibanii i-au cerut preşedintelui ales al Statelor Unite, Barack Obama, să renunţe la politica externă promovată de preşedintele în exerciţiu, George W. Bush, în special în Afganistan, conform unui mesaj citat marţi de centrul american de urmărire a site-urilor islamiste SITE.

„Gândul”: Stolojan speră să fie alegerea lui Băsescu pentru funcţia de premier

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, pentru "Gândul", că nu a avut până în prezent semnale de la şeful statului care să îi indice că nu el este persoana pe care Traian Băsescu o va desemna în funcţia de prim-ministru după alegeri.

Spania: Manifestaţie violentă a angajaţilor Nissan

Peste o mie de salariaţi ai companiei japoneze de automobile Nissan au manifestat marţi, unii prin violenţă, în faţa sediului spaniol al companiei, la Barcelona, pentru a protesta faţă de un proiect ce prevede 1.680 de concedieri.

Iuşcenko renunţă la organizarea alegerilor legislative anticipate în decembrie

Preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, a anunţat marţi că renunţă la organizarea alegerilor legislative anticipate în decembrie şi a sugerat că acestea ar putea avea loc în 2009.

Un bătrân a murit într-un incendiu din Capitală

Un bătrân în vârstă de 94 de ani a murit într-un incendiu izbucnit, marţi, într-un imobil din centrul Capitalei.

Copiii intoxicaţi cu antigel, ţinuţi în stare de ebrietate controlată

Celor cinci copii din comuna argeşeană Bârla intoxicaţi accidental cu antigel li se administrează alcool pentru neutralizarea substanţei ingerate, fiind menţinuţi în stare de ebrietate controlată, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, managerul Spitalului "Grigore Alexandrescu", Coriolan Ulmeanu.

Piramida unei regine, veche de 4300 de ani, descoperită în Egipt (Galerie Foto)

Arheologii egipteni au descoperit o piramidă în deşert despre care cred că i-a aparţinut lui Sesheshet, mama faraonului Teti, care a domnit în Egipt în urmă cu peste 4.300 de ani, informează Reuters.

Alexandru Piţurcă, convocat de tatăl său în lotul lărgit al naţionalei

Atacantul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Alexandru Piţurcă, a fost convocat, marţi, în lotul lărgit al naţionalei României, de către tatăl său, selecţionerul Victor Piţurcă.

All But One Romanian Unions Refuse To Sign Public Sector Pay Agreement With Govt

Romanian Prime Minister Calin Tariceanu today invited the unions and Parliament party representatives to sign an agreement on the base principles for the public sector salary law.

Dănuţ Coman a fost declarat jucător liber de contract

Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor a Federaţiei Române de Fotbal, care s-a întrunit, marţi, la Casa Fotbalului, a decis admiterea memoriului depus de portarului rapidist Dănuţ Coman de a fi declarat jucător liber de contract, informează site-ul oficial al FRF.

Blocul Naţional Sindical, singurul care a semnat acordul cu Guvernul

BNS este singura confederaţie sindicală care a semnat, marţi, acordul, considerând corecte principiile legii unice de salarizare a bugetarilor, celelalte trei confederaţii spunând că doresc mai întâi rezolvarea problemei salariale din învăţământ şi asumarea documentului de către partidele politice.

Boc: Esenţa politicii guvernării PNL-PSD este „guvernăm ca să prădăm”

Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, la Satu Mare, că "esenţa politicii guvernării PNL-PSD" este "guvernăm ca să prădăm banul public".

Protan anunţă suspendarea activităţii în toate filialele din ţară

Conducerea firmei Protan, concesionarul activităţii de ecarisaj la nivel naţional, va anunţa, miercuri, într-o conferinţă de presă, că-şi suspendă activitatea în toate filialele din ţară, motivul deciziei nefiind deocamdată dezvăluit.

Călătorii îşi vor putea depozita schiurile şi bicicletele în tren

Trenurile care circulă pe ruta Bucureşti Nord – Braşov şi retur vor avea, începând de joi, câte un vagon prevăzut cu spaţii pentru biciclete sau schiuri, informează, marţi, CFR Călători.

O macara s-a prăbuşit în centrul Iaşiului, distrugând mai multe maşini (Galerie Foto)

O macara s-a prăbuşit, marţi, în centrul municipiului Iaşi, distrugând trei maşini, în timp ce alte două autoturisme au fost avariate, fără a exista victime în urma incidentului.

Unirea Urziceni s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României

Unirea Urziceni s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Oţelul Galaţi, într-o partidă disputată la Buzău.

Liderul CNSLR Frăţia a refuzat să semneze acordul pentru legea salarizării

Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a plecat de la întâlnirea de la Guvern convocată de premierul Tăriceanu pentru discuţii privind legea salarizării bugetarilor, anunţând că organizaţia pe care o conduce nu va semna un acord cu Executivul, dar că documentul a fost semnat de către BNS.