Social

Cod roșu de ploi torențiale în București. SNSPA suspendă cursurile cu prezență fizică

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat că miercuri toate cursurile cu prezență fizică vor fi suspendate, ca urmare a avertizării de cod roșu de ploi torențiale emisă pentru municipiul București.

Pentagonul urmează să aprobe avionul de vânătoare de nouă generație al Marinei SUA, după două luni de întârziere

După luni de întârziere, Pentagonul va selecta încă din această săptămână compania de apărare care va proiecta și construi următorul avion de vânătoare stealth al Marinei, au declarat un oficial american și două persoane familiarizate cu decizia.

Luna aceasta se schimbă ora. Află când dormim cu o oră în plus

România se pregătește de trecerea la ora de iarnă. Vezi când se dă ceasul înapoi și ce efecte poate avea asupra organismului.

Școlile, închise și în Ilfov din cauza codului roșu de ploi

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a decis că școlile din județ vor fi închise miercuri, din cauza codului roșu de ploi abundente, potrivit informațiilor obținute de MEDIAFAX.

Reacții dure din partea asociațiilor pentru persoane cu autism după declarațiile lui George Simion

Asociațiile persoanelor cu autism cer sancționarea lui George Simion, după ce acesta a folosit din nou termenul „autist” ca insultă la adresa președintelui României, Nicușor Dan.

ISU Constanța recomandă măsuri pentru protecția animalelor în contextul codului roșu de ploi

În contextul avertizării de cod roșu de ploi abundente, ISU Constanța atrage atenția asupra riscurilor la care sunt expuse animalele, recomandând măsuri urgente pentru protecția acestora.

Președintele tratatului ONU privind plasticul demisionează în contextul unui proces tumultuos

Președintele negocierilor blocate privind tratatul ONU privind plasticul, Luis Vayas Valdivieso, se pregătește să demisioneze, după ce au apărut informații privind presiuni exercitate în culise de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (Unep).

Atenție! Se va emite curând Ro-Alert. Raed Arafat anunță că va fi emis Ro-Alert în zonele vizate de codul roșu de ploi

Șeful DSU a anunțat, în direct la Digi24 că în zonele vizate de codul roșu de ploi va fi emisă o avertizare Ro-Alert.

Infiltrații în stația de metrou Eroilor 1. Anunțul Metrorex

Au fost infiltrații în stația de metrou Eroilor 1 din cauza ploilor. Trenurile circulă conform graficului, anunță Metrorex.

Prefectul Capitalei, despre programul școlilor, în contextul codului roșu de ploi: Analizăm varianta sistemului hibrid pentru zilele cu vreme severă

Analizăm în acest moment varianta sistemului hibrid pentru zilele cu vreme severă, anunță prefectul Capitalei, Andrei Nistor, despre codul roşu de ploi torenţiale din Capitală

Școlile din Giurgiu se închid din cauza codului roșu de ploi

Cursurile vor fi suspendate miercuri în toate unitățile de învățământ din județul Giurgiu, pentru protejarea elevilor și a personalului didactic, transmite, marți, ISU Giurgiu. În județ intră în vigoare o avertizare code roșu de ploi.

Anunțul Hidroelectrica pentru clienți: Preţul final facturat va fi majorat

Hidroelectrica a început să îşi anunţe clienţii că va majora preţurile energiei electrice furnizate începând cu luna octombrie, pe fondul creşterii tarifelor de transport de către Transelectrica.

Georgia acuză cinci figuri ale Opoziției de tentativă de răsturnare a guvernului. Protestele, o încercare de a prelua puterea, spun oficialii

Procurorii georgieni au acuzat luni cinci figuri ale opoziției de tentativă de răsturnare a guvernului, în urma protestelor de sâmbătă seara, care au culminat cu ciocniri între poliție și demonstranți în Tbilisi.

Alertă maximă și mobilizare totală la Primăria Capitalei după emiterea codului roșu de ploi

În urma avertizării de cod roșu de ploi abundente pentru Capitală, Primăria Municipiului București anunță că toate structurile din subordine sunt mobilizate și pregătite să intervină rapid în zonele afectate.

Noile controale biometrice la frontierele Europei. Iată ce trebuie să știe călătorii

Uniunea Europeană se pregătește să renunțe la ștampilele din pașapoarte în favoarea unui nou sistem digital de gestionare a frontierelor.

Ministerul Educației anunță că școlile vor decide cum vor fi recuperate orele în județele aflate sub Cod roșu

Școlile vor decide cum vor fi recuperate orele în județele aflate sub avertizare Cod roșu și unde s-a hotărât închiderea școlilor, anunță Ministerul Educației.

Ministerul Educației: Școlile vor decide cum vor fi recuperate orele în județele aflate sub Cod roșu

Școlile vor decide cum vor fi recuperate orele în județele aflate sub avertizare Cod roșu și unde s-a hotărât închiderea școlilor.

Arafat: Reactivați sistemul Ro-Alert! Cod roșu de ploi și vânt puternic – populația să fie pregătită

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, avertizează populația aflată în zonele vizate de codul roșu și portocaliu de ploi și vijelii să evite deplasările și să reactiveze sistemul Ro-Alert, pentru a primi în timp real mesajele autorităților.

Buzoianu anunță mobilizarea echipajelor de intervenție pentru prevenirea efectelor codului roșu de ploi

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că sute de angajați ai instituțiilor de intervenție sunt deja mobilizați pe teren, în special în județul Constanța, unde riscul de viituri este ridicat. Autoritățile sunt în alertă, iar lucrările de protecție împotriva inundațiilor sunt monitorizate.

Mobilizare la nivelul IGSU: Motopompe și bărci, trimise spre județele care intră sub avertizare cod roșu de ploi

Inspectoratele pentru situații de urgențe din Suceava, Alba, Harghita, Cluj, Mureș, Caraș-Severin și Hunedoara trimit, marți, motopompe, camioane și bărci către Constanța, Călărași, Giurgiu și Ialomița, județe aflate sub cod roșu de ploi.

A fost inaugurat noul sediu al Academiei Naționale de Muzică din Cluj-Napoca

Sală de concerte, laboratoare de muzică, studiouri, săli de repetiţii și bibliotecă - noul sediu al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca a fost inaugurat în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Valoarea lucrării a fost de peste 252 de milioane de lei.

Credincioșii, așteptați în număr mare la pelerinajul Sfintei Paracheva de la Iași. Ce trebuie să știe pelerinii?

La Iași, vor începe manifestările dedicate hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău anunță măsuri speciale de ordine și siguranță publică, în contextul în care se așteaptă zeci de mii de pelerini din întreaga țară.

MApN: Câți piloți, operatori și instructori de drone sunt pregătiți anual în România. Ce spun specialiștii și care sunt centrele de pregătire

În România sunt pregătiți anual peste 200 de piloți, operatori și instructori de drone pentru Ministerul Apărării Naționale (MApN) și Ministerului Administrației și Internelor (MAI). Specialiști: Numărul este insuficient. Ministrul Apărării: „Oricum, nu sunt foarte mulți”.

Se întoarce iarna adevărată. Iarna 2025/2026 ar putea fi cea mai rece din ultimii ani, experții avertizează asupra unei reveniri a frigului în Europa

Conform celor mai recente analize climatologice, iarna 2025/2026 se anunță a fi una potențial mai rece decât ultimele sezoane, atât în America de Nord, cât și parțial în Europa.

Utilizatorii Snapchat sunt revoltați. Aplicația va percepe taxe pentru stocarea fotografiilor și videoclipurilor vechi

Compania mamă a aplicației, Snap, a anunțat în septembrie că va începe să perceapă taxe utilizatorilor care au mai mult de cinci gigaocteți de imagini și videoclipuri partajate anterior și salvate ca Memories.

METEO. S-a emis Cod Roșu pentru București și încă 5 județe. „Ciclonul” lovește Capitala la noapte și mâine

Capitala va intra în următoarele ore sub mai multe avertizări Cod roșu, Cod portocaliu și Cod galben de ploi și vânt.

Drone cu senzori pentru Garda de Mediu, anunțate de Diana Buzoianu. Cu ce vor fi echipate și când intră în dotare

 Garda de Mediu va fi dotată cu drone cu senzori care vor fi folosite în acțiunile de control, a anunțat marți minsitra Mediului, Diana Buzoianu.

Școlile vor fi închise, miercuri, în Ialomița, pe fondul avertizării Codului roșu de ploi. Aceeași decizie, luată și de Constanța

Toate școlile vor fi închise miercuri în județul Ialomița, pe fondul avertizării Cod roșu de ploi, a decis marți Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

Cod portocaliu în Capitală. Avertismente pentru bucureșteni asupra pericolelor cauzate de ploile puternice

Bucureștenii au fost avertizați prin intermediul canalelor de comunicare instituționale și al panourilor electronice stradale asupra pericolelor ce vin odată cu ploile din această noapte. Meteorologii au emis cod portocaliu valabil până miercuri la ora 23.00.

Date INS: Cu cât au crescut cheltuielile medii ale unei gospodării din România în trimestrul doi al anului

Cheltuielile medii ale unei gospodării din România au crescut, în termeni nominali,cu 16,2% în trimestrul doi al anului comparativ cu perioada similară din 2024, în timp ce veniturile au crescut cu 15,7%, arată datele INS publicate marți.

INS: Numărul de turiști a scăzut în august 2025 comparativ cu august 2024

Numărul de turiști cazați în România a scăzut în luna august comparativ cu luna similară din 2024, arată datele INS publicate marți.

Ceață pe drumurile din mai multe județe. Recomandările polițiștilor

Se circulă, marți dimineața, în condiții de ceață pe drumurile din mai multe județe din țară, unde vizibilitatea este scăzută.

Eurodeputata Rima Hassan acuză forțele israeliene de violență fizică după arestare

Eurodeputata Rima Hassan a declarat că a fost bătută și deținută în condiții inumane de polițiști israelieni după interceptarea „Flotilei pentru Gaza”, alături de alți activiști, inclusiv Greta Thunberg.

Accident grav în Cluj. O ambulanță a fost implicată în coliziune, iar o femeie a decedat

Un grav accident rutier a avut loc luni seara pe DN1 E60, între Huedin și Șaula, județul Cluj, unde un autoturism s-a ciocnit cu o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.

Familiile ostaticilor israelieni cer acordarea Premiului Nobel pentru Pace lui Donald Trump: „Ne-a adus lumină în cele mai întunecate vremuri ale noastre”

Familiile ostaticilor din Gaza cer ca Donald Trump să primească Premiul Nobel pentru Pace pentru eforturile sale de a elibera ostaticii israelieni. Rudele reținuților au trimis o scrisoare Comitetului Nobel din Norvegia.

Accident cu cinci răniți în Hunedoara. Traficul este blocat în ambele sensuri

Cinci persoane au fost rănite într-un accident între două autoturisme pe DN 76 Deva-Brad, lângă localitatea Vălișoara din județul Hunedoara.

Senatul a adoptat Legea Majoratului Digital. Copiii sub 16 ani vor putea accesa platforme online doar cu acordul părinților

Senatul a adoptat, luni, Legea Majoratului Digital, o lege care pune siguranța copiilor înaintea algoritmilor.

Lumea Politică: Roniel Aledo, „spionul” Anei Birchall, are legături cu firmele care furnizau tabletele folosite de STS pentru numărarea voturilor la alegeri

Un document de la Departamentul de Justiție al SUA, făcut public de către influencerul Vlad Mercori, pe pagina personală de Facebook, arată faptul că Ana Birchall, fost ministru al Justiției și fost consilier prezidențial în mandatul lui Ilie Bolojan, s-a oferit să devină agent al CIA în România. Acest scandal a izbucnit după ce lobbystul Roniel Aledo a publicat informațiile oficiale despre colaborarea sa cu fostul ministru, potrivit legii lobby-ului în SUA.

Gisele Pelicot revine în instanță pentru apelul unuia dintre bărbații condamnați pentru violul în masă al acesteia

Gisele Pelicot, victima faimosului caz de viol în masă de anul trecut, s-a întors luni în instanță pentru apelul unuia dintre agresorii săi, care neagă că ar fi avut intenția de a o viola pe aceasta.

Criza TRAFICULUI din București – prea multe mașini, prea puține soluții (VIDEO)

Pentru locuitorii Capitalei, traficul nu mai este doar o provocare. Este o realitate zilnică, o sursă constantă de stres și o problemă care afectează economia și calitatea vieții urbane.