licita ie

Intrarom va informatiza 8.191 de unităţi şcolare

Intrarom a câştigat, la 29 august, licitaţia organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) pentru dotarea cu laboratoare informatice a unui număr de 8.191 de unităţi din învăţământul preuniversitar, valoarea contractului ridicându-se la 432,38 milioane de lei (122,48 milioane de euro).

KPMG va întocmi situaţiile financiare ale Fondului Proprietatea

Fondul Proprietatea a selectat oferta depusă de KPMG România la licitaţia organizată pentru selectarea firmei care va întocmi situaţiile financiare individuale şi consolidate ale Fondului, în conformitate cu standardele internaţionale de raportare financiară.

O tânără din SUA şi-a scos la licitaţie virginitatea

O tânără de 22 de ani, din Statele Unite ale Americii, şi-a scos la licitaţie virginitatea, pentru a-şi plăti studiile universitare, stârnind o dezbatere online despre moralitate şi sexualitate.

Ceasul elveţian al lui Einstein, scos la licitaţie

Ceasul fizicianului Albert Einstein va fi scos la licitaţie pe 16 octombrie, la New York, potrivit casei elveţiene de licitaţie Antiquorum.

Romtelecom a câştigat o licenţă de telefonie mobilă

Compania Romtelecom a câştigat licitaţia pentru acordarea unei licenţe naţionale de comunicaţii mobile în benzile de frecvenţe 410-415/420-425 MHz, a anunţat, luni, Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI).

Un portret al lui Francis Bacon, scos la licitaţie pentru 12,3 milioane de dolari

Un portret al lui Francis Bacon, realizat de Lucian Freud, va fi scos la licitaţie, în octombrie, cu o sumă de pornire de 7 milioane de lire sterline (circa 12,3 milioane de dolari).

Prima chitară arsă de Jimi Hendrix, vândută la licitaţie (Galerie Video)

Prima chitară arsă de Jimi Hendrix în cadrul unui concert, în 1967, a fost vândută pentru 346.000 de euro, în cadrul unei licitaţii care a avut loc joi seara, la Londra, în timp ce primul contract semnat de membrii formaţiei Beatles a fost adjudecat pentru 296.000 de euro.

Circa 9.000 de şcoli sunt neautorizate, iar 15 judeţe nu au încheiat licitaţia „cornul şi laptele”

Aproximativ 9.000 de şcoli nu au fost încă autorizate în totalitate, iar în 15 judeţe nu au fost încheiate licitaţiile pentru programul "cornul şi laptele", conform datelor prezentate de ministrul Educaţiei şi ministrul Internelor şi Reformei Administrative, după discuţia cu autorităţile locale.

O înregistrare video de culise cu Marilyn Monroe, descoperită în Australia

O înregistrare video cu Marilyn Monroe, realizată pe platourile de filmare ale comediei "Unora le place jazz-ul", veche de 50 de ani, va fi scoasă la licitaţie în Australia, la Melbourne, pe 25 septembrie.

„Tongue”-ul celor de la Rolling Stones, cumpărat de Victoria&Albert Museum (Galerie Video)

Lucrarea originală care prezintă faimosul logo al trupei Rolling Stones, "Tongue and Lips" ("Limbă şi buze"), a fost cumpărată de către Victoria & Albert Museum din Londra contra sumei de 92.500 de dolari, informează New Musical Express.

Autostrada Nokia, prelungită până la Dej şi continuată cu un drum expres până la Bistriţa

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România va comanda un studiu de fezabilitate pentru autostrada Jucu-Dej şi prelungirea acesteia cu un drum expres până la Bistriţa, valoarea estimativă a contractului fiind de 3,66 milioane de lei, asigurată de la bugetul de stat.

O felie din tortul de nuntă al prinţesei Diana, vândută la licitaţie

O felie din tortul de la nunta prinţesei Diana cu prinţul Charles, care a avut loc în urmă cu 27 de ani, a fost adjudecată miercuri, la o licitaţie, contra unei sume de 1.500 de euro.

Batmobilul din „Batman revine”, scos la licitaţie (Video)

Batmobilul cu care se deplasa eroul oraşului Gotham în cel de-al doilea film din seria "Batman", "Batman revine" (1992), regizat de Tim Burton, va fi scos la vânzare în cadrul unei licitaţii care va avea loc în Auburn, Indiana (SUA), între 28 august şi 2 septembrie.

Podurile peste Dunăre din România vor fi modernizate

Ministerul Transporturilor intenţionează să organizeze în luna septembrie licitaţii pentru modernizarea celor şapte poduri dunărene administrate de Direcţia de Drumuri şi Poduri Constanţa, valoarea contractelor fiind de 40 milioane de euro.

Licitaţie pentru refacerea aleilor din zonele Mihai Bravu, Pantelimon, Lacul Tei şi Teiul Doamnei

Administraţia Domeniului Public a Sectorului 2 organizează o licitaţie pentru refacerea sistemului de alei din zonele Mihai Bravu, Pantelimon, Lacul Tei şi Teiul Doamnei, valoarea estimată a contractului fiind de aproape 15 milioane de lei.

CFR Călători vrea să modernizeze 46 de trenuri etajate

CFR Călători intenţionează să modernizeze, în următorii patru ani, 46 de trenuri etajate, valoarea estimativă a contractului fiind de 509,24 milioane de lei (aproximativ 144 milioane de euro), sumă care va fi asigurată de la bugetul de stat.

Şase bănci acordă credite prin programul „Fermierul”

Agricultorii vor putea contracta credite în valoare totală de 760 milioane lei prin programul "Fermierul" de la şase bănci selectate de Ministerul Agriculturii în urma unei licitaţii, convenţiile urmând să fie semnate cel târziu săptămâna viitoare, potrivit instituţiei.

Aeroportul Otopeni va achiziţiona servicii informatice şi chioşcuri

Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) va achiziţiona servicii informatice pentru ghişeele de check-in şi de la porţile de îmbarcare, pentru reconcilierea bagajelor, precum şi chioşcuri automate de prelucrare a pasagerilor, fără operator, valoarea contractului fiind de 5,95 milioane euro.

Primul contract al formaţiei Beatles, scos la licitaţie

Primul contract al celebrei formaţii Beatles, încheiat cu managerul Brian Epstein, va fi scos la licitaţie, luna viitoare, la Londra, valoarea acestuia fiind evaluată la suma de 500.000 de dolari, potrivit contactmusic.com.

Un lord britanic îşi vinde viaţa şi proprietăţile pe eBay

Un milionar britanic excentric a anunţat că îşi vinde întreaga existenţă pe internet - inclusiv titlul său nobiliar de Lord al domeniului Warleigh - pentru a dispune de bani lichizi.

MEF a respins joi oferta băncilor pentru obligaţiuni cu scadenţa la cinci ani

Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) nu a acceptat, joi, randamentele cerute pentru obligaţiunile cu scadenţa la cinci ani, deşi oferta băncilor la licitaţie a totalizat 553 milioane lei, peste valoarea programată, de 400 milioane lei.

Aeroportul Otopeni caută firme care să alunge păsările cu ajutorul câinilor

Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Otopeni va organiza, la sfârşitul lunii septembrie, o licitaţie pentru a achiziţiona servicii de îndepărtare a păsărilor cu ajutorul unor câini din rasa Border Collie, pentru a creşte siguranţa zborurilor.

O înregistrare audio cu Beatles, vândută pentru 12.400 de euro (Video)

O înregistrare audio neprelucrată a celebrei trupe Beatles, veche de 40 de ani, pe care membrii formaţiei pot fi auziţi râzând şi făcând glume între ei, a fost vândută pentru 9.800 de lire sterline (12.400 de euro), marţi, la casa de licitaţii Cameo, din Berkshire, Marea Britanie.

Licitaţie ANAF pentru plata impozitelor online, prin intermediul cardurilor bancare

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va organiza o licitaţie pentru semnarea unui acord cadru privind serviciile de încasare online a unor impozite, taxe şi contribuţii prin intermediul cardurilor bancare, valoarea totală a contractului fiind estimată între 6,75 şi 13,5 milioane lei, fără TVA.

Lucrări de Gheorghe Petraşcu şi Jean Cheller, în licitaţie la Goldart

Casa de licitaţie Goldart scoate la vânzare, duminică, o serie de lucrări de artă veche şi contemporană, printre care se numără şi un tablou realizat în ulei pe pânză de Gheorghe Petraşcu, precum şi un ulei pe carton semnat de Jean Cheller.

Atanasiu: AVAS are în pregătire mai multe privatizări mari pentru acest an

Preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu, a declarat, duminică, la Alba Iulia, într-o conferinţă de presă, că autoritatea are în pregătire, pentru acest an, privatizarea unor societăţi mari la care statul mai este acţionar majoritar, printre acestea nominalizând Complexul Energetic Craiova şi IAR Ghimbav.

Obiecte aparţinând lui James Brown, vândute la licitaţie (Galerie Foto şi Video)

Obiecte aparţinând cântăreţului James Brown, incluzând pelerine, ţinute de scenă, instrumente muzicale şi premii, au fost vândute pentru o sumă totală de 800.000 de dolari la o licitaţie organizată de casa Christie's la New York, informează bbc.co.uk.

Una dintre chitarele lui Jimi Hendrix, scoasă la licitaţie (Galerie Video)

Una dintre chitarele preferate ale lui Jimi Hendrix, căreia acesta i-a dat foc în urmă cu 40 de ani, în timpul unui concert, şi despre care se credea că nu va mai fi vreodată recuperată, va fi scoasă la licitaţie în septembrie, la Londra.

Colecţia de artă a lui Yves Saint Laurent, scoasă la licitaţie

Colecţia de artă adunată de-a lungul anilor de designerul francez Yves Saint Laurent, care a murit pe 1 iunie, şi de partenerul acestuia, Pierre Bergé, va fi scoasă la licitaţie la Paris, în februarie 2009, a anunţat casa Christie's.

Inventatorul motorului cu apă reduce pretenţiile la 50 mil. euro pe brevet

Deţinătorul unui brevet de invenţie pentru un motor care funcţionează cu apă, Mihai Ruşeţel, a redus cu 50%, la 50 de milioane de euro, preţul minim de pornire a licitaţiei pentru drepturile aferente invenţiei, după ce nu a primit nicio ofertă în intervalul octombrie 2007-iulie 2008.

Anchetatori români s-au deplasat în SUA pentru a stabili datele acţiunii de la Vâlcea

Anchetatorii români, împreună cu specialişti FBI, au stabilit în urmă cu o lună modul de operare în ampla acţiune desfăşurată, marţi, în Vâlcea, Bucureşti, Hunedoara şi Sibiu, unde au fost ridicate 24 de persoane în legătură cu licitaţii prin internet, informează surse oficiale.

Un balon de la finala Euro-2008, achiziţionat pentru 10.000 de euro

Un balon de la finala Euro-2008 a fost achiziţionat pentru 10.000 de euro, în timpul unei licitaţii pentru agenţia de dezvoltare a sportului austriac, a anunţat, miercuri, publicaţia Krone Zeitung.

Preţ record pentru un tablou de Watteau, dat dispărut în 1848

Tabloul "La Surprise" de Jean-Antoine Watteau (1684-1721), considerat dispărut de prin 1848, a fost achiziţionat, marţi, pentru o sumă de peste 15 milioane de euro, bătând astfel un record de licitaţie pentru o operă a unui maestru francez, potrivit casei Christie's.

Dobânda BNR nu a atras nicio bancă la licitaţia de luni

Licitaţia organizată, luni, de BNR nu a avut succes, deoarece nicio instituţie de credit nu a participat la operaţiune, în condiţiile în care dobânzile băncilor comerciale la depozitele cu scadenţa o săptămână sunt de 10,69% - 11,22%, faţă de 10% cât oferă banca centrală.

MEF a publicat lista cu stadiul proiectelor ISPA

Ministerul Economiei şi Finanţelor a publicat lista cu stadiul proiectelor din programul ISPA şi va extinde această procedură de transparenţă pentru toate proiectele din fonduri postaderare, a anunţat, luni, secretarul de stat în MEF Eugen Teodorovici.

Garderoba lui Tony Soprano, vândută la licitaţie

Garderoba personajului Tony Soprano, interpretat de actorul James Gandolfini, din serialul de televiziune de succes "Clanul Soprano", a fost vândută pentru 95.464 de lire sterline (187.750 de euro) în cadrul unei licitaţii caritabile organizate de casa Christie's la New York.

Şuviţe din părul lui Kate Moss, la licitaţie pe internet

O meşă de păr pe care top modelul Kate Moss a pierdut-o recent în faţa celui mai mare hotel din Berlin va fi licitată pe internet până pe 3 iulie, informează presa germană de joi.

O vestă de salvare de pe Titanic, vândută la licitaţie

O vestă de salvare nefolosită de pe pachebotul Titanic, de la accidentul căruia s-au scurs 96 de ani, a fost vândută pentru suma de 68.500 de dolari la o licitaţie organizată la New York de casa Christie's.

Record mondial de preţ pentru o operă de Monet

"Le Bassin aux Nymphéas", o pânză a pictorului impresionist francez Claude Monet, a fost vândută, marţi seara, pentru suma de 40,9 milioane de lire sterline (51,7 milioane de euro) la o licitaţie organizată de casa Christie's la Londra, un record mondial pentru o operă a maestrului, potrivit AFP.

Ofertă de peste 400.000 de dolari, după ce şi-a scos viaţa la licitaţie

Ian Usher, un britanic devenit cetăţean australian, care a anunţat în martie că îşi scoate viaţa la licitaţie pe internet pentru a scăpa de vechile amintiri neplăcute, legate de un mariaj eşuat, a primit, în prima zi de licitaţie - care va dura o săptămână - o ofertă de peste 400.000 de dolari.