CELE MAI NOI ARTICOLE

„Hoţi români” şi „Românilor, plecaţi!” – mesaje pe panourile din Castellammare

Persoane neidentificate au scris mai multe mesaje împotriva imigranţilor români pe panourile publicitare din oraşul italian Castellammare, situat la 20 de kilometri sud de Neapole (sud), relatează presa italiană.

Sandu: Dinamo are probleme din cauza vieţii extrasportive a jucătorilor

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, vineri, la Buzău, că situaţia în care a ajuns campioana en-titre Dinamo, aflată pe locul 6 în clasamentul Ligii I, nu este cauzată de problemele de lot, ci de viaţa extrasportivă a unora dintre jucători, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sandu: Dinamo are probleme din cauza vieţii extrasportive a jucătorilor

Bulgaria anunţă că sprijină politic proiectul Nabucco

Bulgaria a anunţat, vineri, că acordă o susţinere politică puternică proiectului Nabucco, pentru a calma temerile că autorităţile de la Sofia au pus în pericol eforturile Uniunii Europene de a reduce dependenţa de gazele ruseşti, după ce s-a alăturat consorţiului South Stream.
Bulgaria anunţă că sprijină politic proiectul Nabucco

Frauda de la Societe Generale a provocat dispreţul oamenilor de afaceri

Liderii de afaceri participanţi la Formul Economic Mondial de la Davos şi-au exprimat vineri dispreţul şi spaima faţă de sistemul bancar şi excesele acestuia, după anunţul privind frauda de 4,9 miliarde de euro provocată de un trader la Societe Generale.
Frauda de la Societe Generale a provocat dispreţul oamenilor de afaceri

Socrii lui Cioacă şi sora acestuia se luptă pentru copilul poliţistului

Socrii poliţistului Cristian Cioacă au depus, vineri, o cerere la Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului Braşov, pentru plasamentul nepotului lor în perioada detenţiei ginerelui lor.
Socrii lui Cioacă şi sora acestuia se luptă pentru copilul poliţistului

Tori Spelling este însărcinată cu al doilea copil

Tori Spelling, vedeta din celebrul serial pentru adolescenţi "Beverly Hills 90210", este însărcinată cu cel de-al doilea ei copil, informează hollywood.com.
Tori Spelling este însărcinată cu al doilea copil

Elena Băsescu: M-am despărţit de Andrei Hrebenciuc încă din noaptea de Revelion

Fiica şefului statului, Elena Băsescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că, pentru a pune capăt speculaţiilor din presă, precizează că s-a despărţit de Andrei Hrebenciuc încă din noaptea de Revelion.
Elena Băsescu: M-am despărţit de Andrei Hrebenciuc încă din noaptea de Revelion

„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, nominalizat la premiile César

"4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", de Cristian Mungiu, a fost nominalizat la ediţia din 2008 a premiilor César, la categoria "cel mai bun film străin", informează ecranlarge.com.

Guvernul descoperă nereguli la Garda Financiară şi de Mediu

Serviciile judeţene de control, precum comisariatele Gărzii de Mediu, Gărzii Financiare şi inspectoratele în construcţii, încalcă peste 20 de reguli de lucru, depozitând bunurile confiscate în săli de sport şi având acte de control întocmite greşit care permit firmelor amendate să câştige procesele.
Guvernul descoperă nereguli la Garda Financiară şi de Mediu

Morega neagă că ar avea vreo legătură cu contractele încheiate de firma fiului lui Păcuraru

Liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că nu are nicio legătură cu contractele pe care firma fiului ministrului Muncii, Paul Păcuraru, le-a încheiat cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi cu complexurile energetice de la Turceni şi Rovinari.
Morega neagă că ar avea vreo legătură cu contractele încheiate de firma fiului lui Păcuraru

Drumul spre Vulcanii Noroioşi, distrus de o alunecare de teren

O alunecare de teren a distrus, vineri, o parte din drumul care asigură accesul spre rezervaţia naturală Vulcanii Noroioşi, din judeţul Buzău, şi care a fost reabilitat în urmă cu doi ani.
Drumul spre Vulcanii Noroioşi, distrus de o alunecare de teren

EC To Present Convergence Recommendations To Romania

The European Commission will present to the Ecofin Council, next week, a recommendation regarding the program for Romania’s convergence, said European commissioner for Multilingualism Leonard Orban.
EC To Present Convergence Recommendations To Romania

Medicul Trancă cere în instanţă anularea interdicţiei de a profesa

Medicul Răzvan Trancă a cerut Tribunalului Bucureşti anularea deciziei Colegiului Medicilor din România privind interdicţia de a profesa un an de zile, dezbaterile în acest nou dosar urmând să înceapă în 22 februarie.
Medicul Trancă cere în instanţă anularea interdicţiei de a profesa

Romanian Officials’ Transactions To Be Monitored EU-Wide-Draft Law

The transactions made by Romanian officials could be monitored all over the European Union territory as of 2009 at the latest, according to a draft law drawn up to comply with a compulsory European directive.
Romanian Officials’ Transactions To Be Monitored EU-Wide-Draft Law

Cererea de eliberare sub control judiciar a lui Cioacă, amânată

Curtea de Apel Braşov a amânat, pentru 28 ianurie, discutarea cererii depuse în aceeaşi zi la instanţă şi la DIICOT Braşov de către avocatul poliţistului Cristian Cioacă de eliberare sub control judiciar a acestuia.
Cererea de eliberare sub control judiciar a lui Cioacă, amânată

Instanţa decide în februarie dacă o acceptă pe Nicolai martor în procesul lui Munaf

Judecătorii Curţii de Apel vor lua în discuţie, în 21 februarie, cererea jurnalistului Ovidiu Ohanesian privind audierea ca martor a senatorului PNL Norica Nicolai în procesul lui Mohammad Munaf, judecat pentru implicare în răpirea celor trei reporteri români în Irak.
Instanţa decide în februarie dacă o acceptă pe Nicolai martor în procesul lui Munaf

Austria, destinaţie preferată de turiştii est-europeni în 2007

Austria, o ţară cu 8,2 milioane de locuitori, a înregistrat în 2007 un număr record de 31,1 milioane de turişti, în special din estul Europei, majoritatea fiind români, a anunţat vineri Oficiul pentru statistică Statistik Austria.
Austria, destinaţie preferată de turiştii est-europeni în 2007

Cea mai îndepărtată galaxie din Univers, descoperită de astronomi

Cea mai îndepărtată dintre galaxiile cunoscute până la ora actuală a fost descoperită de o echipă internaţională de cercetători, care a putut să o localizeze datorită luminii emise în momentul formării ei, în urmă cu 12,5 miliarde de ani, a anunţat un astronom chilian.
Cea mai îndepărtată galaxie din Univers, descoperită de astronomi

CV Tudor: PSD se sinucide politic dacă mizează tot pe Adrian Năstase la prezidenţiale

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, susţine că PSD se va sinucide politic dacă va miza tot pe Adrian Năstase la alegerile prezidenţiale, deoarece acesta nu ar avea nicio şansă.
CV  Tudor: PSD se sinucide politic dacă mizează tot pe Adrian Năstase la prezidenţiale

Dan Ioan Popescu va candida pentru un loc în Consiliul de onoare al PC

Prim vicepreşedintele PC Dan Ioan Popescu va candida la Congresul de duminică pentru un loc în Consiliul de onoare al partidului, au precizat surse din formaţiunea conservatoare.
Dan Ioan Popescu va candida pentru un loc în Consiliul de onoare al PC

Străinii au cumpărat masiv valută

Cotaţia euro în raport cu moneda naţională a depăşit, în jurul orei 14:30, pragul de 3,8 unităţi, nou nivel maxim al ultimilor trei ani, în urma unor ordine agresive de cumpărare de valută din partea fondurilor străine, potrivit dealerilor.
Străinii au cumpărat masiv valută

Adomnicăi: Băsescu va rămâne în istorie ca simbol al dezbinării naţionale

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a declarat, vineri, că, din cauza comportamentului conflictual al preşedintelui Traian Băsescu, la aniversarea Unirii de la Iaşi s-a dansat "hora dezbinării".
Adomnicăi: Băsescu va rămâne în istorie ca simbol al dezbinării naţionale

Novak Djokovici l-a învins pe Roger Federer şi s-a calificat în finală la Australian Open

Tenismanul sârb Novak Djokovici, cap de serie numărul 3, s-a calificat, vineri, în finală la Australian Open, după ce l-a învins pe numărul 1 mondial Roger Federer, în semifinale, cu scorul de 7-5, 6-3, 7-6 (7/5).
Novak Djokovici l-a învins pe Roger Federer şi s-a calificat în finală la Australian Open

Acord ruso-sârb privind gazoductul South Stream şi vânzarea NIS către Gazprom

Serbia a semnat vineri, la Moscova, un acord major în domeniul energiei, care prevede tranzitul gazoductului South Stream pe teritorul său, precum şi vânzarea unei participaţii majoritare la grupul petrolier NIS către Gazprom.
Acord ruso-sârb privind gazoductul South Stream şi vânzarea NIS către Gazprom

Stolojan nu vrea postul de guvernator al BNR

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, vineri, că nu este interesat de postul de guvernator al BNR, arătând că, în opinia sa, pentru conducerea acestei instituţii, este nevoie de "un om cu o specializare temeinică în acest domeniu".
Stolojan nu vrea postul de guvernator al BNR

„O scrisoare pierdută”, în premieră, la Teatrul Bulandra

Teatrul Bulandra prezintă, în premieră, în 30 şi 31 ianuarie, la Sala Toma Caragiu, spectacolul "O scrisore pierdută", în regia lui Doru Ana, după textul lui Ion Luca Caragiale, piesa cu cea mai puternică încărcătură politică scrisă vreodată în literatura română.

Tranzacţiile demnitarilor români, urmărite pe întreg teritoriul UE – proiect de lege

Tranzacţiile făcute de miniştrii, parlamentarii, secretarii de stat şi şefii de instituţii de stat din România vor putea fi urmărite pe întreg teritoriul Uniunii Europene începând cel mai târziu de anul viitor, potrivit unui proiect de lege rezultat în urma unei directive europene obligatorii.
Tranzacţiile demnitarilor români, urmărite pe întreg teritoriul UE - proiect de lege

Bursa închide şedinţa de vineri în creştere

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat şedinţa de vineri în creştere, pentru a doua zi consecutiv, recuperând o parte din pierderea de 9,4% înregistrată în primele trei zile ale săptămânii, scăderea medie a preţurilor faţă de săptămâna trecută fiind de 3,73%.
Bursa închide şedinţa de vineri în creştere

Studiourile Warner Bros., într-o situaţie delicată, după moartea lui Heath Ledger

Moartea lui Heath Ledger pune studiourile Warner Bros. într-o situaţie delicată în ceea ce priveşte promovarea următorului film al francizei "Batman", în care actorul australian joacă unul dintre rolurile principale, spun specialiştii din domeniu.
Studiourile Warner Bros., într-o situaţie delicată, după moartea lui Heath Ledger

CE va prezenta o recomandare privind programul de convergenţă al României

Comisia Europeană (CE) va prezenta Consiliului Miniştrilor de Finanţe, săptămâna viitoare, o recomandare legată de programul de convergenţă al României, a declarat, vineri, comisarul european pentru Multilingvism, Leonard Orban.
CE va prezenta o recomandare privind programul de convergenţă al României

Dragomir: Nu cred că George Copos va vinde Rapid

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că nu crede că George Copos va vinde FC Rapid.
Dragomir: Nu cred că George Copos va vinde Rapid

Nouă angajaţi ai Primăriei Washington, concediaţi după ce au accesat site-uri porno

Nouă angajaţi ai municipalităţii din Washington DC, care vizitau site-uri cu conţinut pornografic în timpul serviciului, în medie de două sute de ori pe zi, vor fi concediaţi, potrivit primarului oraşului, Adrian Fenty.
Nouă angajaţi ai Primăriei Washington, concediaţi după ce au accesat site-uri porno

Romanian Director Mungiu Nominated For César Awards

Cristian Mungiu’s "4 months, 3 weeks and 2 days" was nominated for the 2008 edition of the César awards, at the “best foreign film category,” ecranlarge.com informs.
Romanian Director Mungiu Nominated For César Awards

Cursul de referinţă se menţine aproape de nivelul maxim al ultimilor trei ani

Rata de referinţă publicată, vineri, de Banca Naţională a României (BNR) a rămas aproape neschimbată faţă de cursul anunţat în şedinţa precedentă, când a fost atins un nou nivel maxim al ultimilor trei ani.
Cursul de referinţă se menţine aproape de nivelul maxim al ultimilor trei ani

Albania vrea să fie prima ţară care va recunoaşte independenţa Kosovo

Preşedintele albanez a declarat vineri la Priştina, capitala provinciei Kosovo, că Albania doreşte să fie primul stat care va recunoaşte independnţa Kosovo.
Albania vrea să fie prima ţară care va recunoaşte independenţa Kosovo

Romania’s Labor Min Called To Appear Before Anticorruption Dept

Labor minister, liberal Paul Pacuraru, Friday said he was summoned to present himself next week to the National Anticorruption Department, or DNA, but did not state the exact date of the hearing.
Romania’s Labor Min Called To Appear Before Anticorruption Dept

Atanasiu: Băsescu nu înţelege că nu are în fişa postului rolul de „turbulent şi scandalagiu”

Vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a declarat că manifestările din ultima perioadă ale preşedintelui Traian Băsescu se răsfrâng asupra activităţii Guvernului, care nu este lăsat să funcţioneze, iar în final cei care au de suferit sunt românii.
Atanasiu: Băsescu nu înţelege că nu are în fişa postului rolul de

Mutu a primit note de 5,5 şi 6 după meciul cu Lazio

Atacantul Adrian Mutu, care a evoluat o repriză la Fiorentina în meciul cu Lazio Roma, scor 1-2, în prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei Italiei, a primit note de 5,5 şi 6 pentru prestaţia sa.
Mutu a primit note de 5,5 şi 6 după meciul cu Lazio

Manifestaţie la Kiev împotriva unei eventuale aderări a Ucrainei la NATO

Opoziţia prorusă din Ucraina a blocat vineri activitatea Parlamentului şi a organizat manifestaţii în centrul Kievului, în semn de protest faţă de decizia liderilor naţionali de a cere oficial alăturarea la Planul de Acţiune în vederea aderării la NATO.
Manifestaţie la Kiev împotriva unei eventuale aderări a Ucrainei la NATO

Radu Jude, câştigător la Sundance/NHK International Film

Proiectul "Cea mai fericită fată din lume", primul lungmetraj realizat de Radu Jude, a fost desemnat câştigător la Sundance/NHK International Film, primind o finanţare de 10.000 de dolari, potrivit site-ului www.cinematical.com.
Radu Jude, câştigător la Sundance/NHK International Film