Artene Adrian

Tenorul Ștefan von Korch aduce bucuria sărbătorilor în concertul ”Crăciunul vienez” de la Sala Palatului din București

Tenorul Ștefan von Korch revine, în luna decembrie, pe scena Sălii Palatului din București în concertul „Crăciun Vienez,” pentru a încânta publicul cu vocea sa eclatantă.

Autorul masacrului din coaforul de la Perla le-a scris judecătorilor. La 66 de ani, Gheorghe Vlădan cere să fie eliberat: ”Am fost recompensat de 79 de ori în închisoare”

Fostul cadru al Ministerului de Interne Gheorghe Vlădan, condamnat inițial la închisoare pe viață pentru crimele comise în 2012 într-un coafor din centrul Capitalei, le-a scris judecătorilor cărora le solicită să-l elibereze condiționat. Potrivit surselor MEDIAFAX, aceasta este a șasea tentativă a criminalului Gheorghe Vlădan (66 de ani) de a obține clemența instanței.

România U19 s-a impus cu 3-0 în fața Islandei și se află cu un pas mai aproape de Campionatul European din 2026

Naționala de fotbal U19 a României, pregătită de Adrian Dulcea, a învins formația similară a Islandei cu 3-0, într-o partidă disputată marți, la Chiajna, și s-a calificat în Turul de Elită pentru Campionatul European din 2026.

Cele 7 elemente care ne feresc de Alzheimer, potrivit neurochirurgului Vlad Ciurea. Oricine le poate urma!

Finlanda este pe primul loc la incidența bolnavilor de Alzheimer – din cauza întunericului, a vremii care îi ține în case pe oameni și, de asemenea, din cauza consumului ridicat de alcool, a explicat prof universitar doctor Alexandru Vlad Ciurea, în cadrul Congresului Național de Îmbătrânire Activă.

Banca Națională cere unei foste asistente medicale din București să înapoieze despăgubirile primite pentru 18,4 kg de aur. Suma ar depăși 1.000.000 de euro

Banca Națională a României (BNR) i-a deschis proces unei foste asistente medicale din Capitală, căreia îi cere să restituie contravaloarea unei cantități de peste 18 kilograme de monede din aur.

Șeful de campanie al lui Cătălin Drulă acuză PNL că ”fabrică” sondaje: ”În fiecare campanie, fără excepție, PNL vine cu aceeași șmecherie ieftină”

Alexandru Dimitriu, coordonatorul campaniei lui Cătălin Drulă (candidatul USR) pentru Primăria Capitalei, susține că PNL ar pregăti o serie de ”sondaje fabricate” prin care ”vor încerca să demobilizeze electoratul onest, să bage dubiu, să creeze panică, să rupă încrederea în direcția onestă pe care trebuie să meargă în continuare Bucureștiul”.

Experții în educație reacționează după strategia națională de securitate a președintelui Nicușor Dan: ”Este încurajator”

Strategia Națională de Apărare a României, prezentată ieri de primarul Nicușor Dan, include pentru prima dată analfabetismul funcțional drept o vulnerabilitate la adresa securității naționale. Experți în educație au reacționat și subliniază că dezvoltarea gândirii critice poate fi un instrument de apărare intelectuală și socială.

Iubirea devine sacrificiu în ”Tosca” – două seri de neuitat la Opera Națională București, unde dragostea sfidează moartea și muzica devine nemurire

Când vocea iubirii se ridică deasupra destinului, inima nu mai poate rămâne tăcută. Fiecare notă din ”Tosca” este o lacrimă transformată în artă. Două seri, o poveste și emoția care nu se uită niciodată. Joi, 13 noiembrie, și vineri, 14 noiembrie, Opera Națională București invită publicul la una dintre cele mai copleșitoare capodopere ale repertoriului liric: ”Tosca”, de Giacomo Puccini.

Manelistul Dani Mocanu și fratele lui, dați în urmărire generală după ce au fost condamnați la închisoare și au dispărut de la domiciliu

Manelistul Dani Mocanu și fratele lui, Ionuț Nando Mocanu, au fost dați în urmărire generală de către Poliția Română întrucât există date că aceștia intenționează să se sustragă de la executarea pedepselor cu închisoarea primite joi într-un dosar de tentativă de omor.

Percheziții la compania Tinmar Energy, suspectată că a mărit prețul energiei pentru a încasa bani de la stat din schema de plafonare. Au fost solicitate deconturi de peste 100 de milioane €!

Procurorii Parchetului General și polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au descins joi dimineață la sediile mai multor firme din grupul Tinmar, controlat de omul de afaceri Augustin Oancea. Companiile sunt suspectate că ar fi tranzacționat energie între ele pentru a crește artificial prețurile și a deconta sume uriașe de la stat prin schema de plafonare-compensare. Potrivit anchetatorilor, sumele solicitate spre decontare ar fi de aproape 104 milioane de euro.

Fiul fostului campion mondial la box profesionist Adrian Diaconu îi calcă pe urme ”Rechinului”: „Este alegerea lui și îl susțin!”

Adrian Diaconu este unul dintre pugiliștii români care au scris istorie în boxul profesionist devenind campion mondial al versiunii WBC. Stabilit în Canada, la Montreal, alături de soție și cei doi copii ai săi, cel supranumit " Rechinul" mărturisea, după retragere, că va rămâne departe de lumea sportului în care a strălucit, doar că viața i-a adus o nouă provocare. Și nu una oarecare. Fiul lui, Eric, în vârstă de 17 ani, este decis să-i calce pe urme în materie de box.

Achiziția grupului G4Media de către Titluri Quality, avizată de CEISD și autorizată de Consiliul Concurenței

Consiliul Concurenței a transmis, joi, decizia Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) de avizare a tranzacției prin care compania Titluri Quality, deținută de antreprenorul Radu Budeanu, preia pachetul majoritar al Grupului G4Media. Pe baza avizului conform, Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția.

Plângere penală în scandalul legat de moștenirea afaceristului Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu îl acuză pe fiul fostului soț că încearcă să „deturneze” 800.000 €

Adriana Bahmuțeanu, fosta soție a lui Silviu Prigoană, decedat în 12 noiembrie 2024, a formulat o plângere penală împotriva fiului omului de afaceri, Honorius Prigoană, pe care îl acuză de uz de fals și înșelăciune. Surse judiciare au declarat în exclusivitate pentru MEDIAFAX că, în scandalul legat de averea afaceristului, Adriana Bahmuțeanu îl acuză pe Honorius că ar fi falsificat semnătura tatălui său pe un contract de împrumut de 800.000 de euro.

Au trecut 10 ani de la moartea polițistului Bogdan Gigină. Mama acestuia face mărturii tulburătoare: ”Eu doar respir, atât!”

S-a scurs un deceniu de la dispariția polițistului Bogdan Gigină, mort în timp ce însoțea coloana oficială a ministrului de Interne de atunci, Gabriel Oprea. Părinții i-au făcut lui Bogdan Gigină parastasul, iar durerea lor nu s-a stins nici până acum.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” din partea Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”

În data de 25 octombrie 2025, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” din partea Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București. 

Un copac s-a prăbușit peste o mașină în cartierul Nordului din Capitală | FOTO-VIDEO

Un copac s-a prăbușit, vineri după-amiază, peste o mașină în cartierul Nordului din Capitală.

Doljeanul confundat cu unul dintre ucigașii lui Adrian Kreiner, plasat sub control judiciar. Laurențiu Lăcătușu este acuzat că ar fi tâlhărit un cuplu de bătrâni

Bărbatul confundat cu ucigașul afaceristului Adrian Kreiner este suspect într-un caz de furt și agresiune. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Laurențiu Lăcătușu a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. El este acuzat că ar fi intrat în casa unor bătrâni, pe care i-ar fi bătut și jefuit. Laurențiu Lăcătușu a fost plasat sub control judiciar.

Ministrul Apărării a decis cine va fi noul comandant al Spitalului Militar Central | SURSE

Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu va anunța în orele următoare cine va fi comandantul interimar al Spitalului Militar Central. Președintele Nicușor Dan a semnat, marți, decretul pentru trecerea în rezervă a Florentinei Ioniță, fosta șefă a unității medicale, după ce procurorii militari ai DNA au pus-o joi seară sub acuzare.

O prahoveancă a fost condamnată la 1 an și 5 luni de închisoare după ce și-a aruncat pisica de la etajul 3. De altfel, instanța a dispus internarea femeii la Psihiatrie

Judecătorii Curții de Apel Ploiești au dispus, printr-o decizie definitivă, condamnarea la 1 an și 5 luni de închisoare a unei femei din orașul Plopeni (județul Prahova) care și-a ucis pisica, aruncând-o de la etajul 3.

Într-un birou din sediul IGP, sângerosul narcotraficant predat Franței le-a propus polițiștilor români 1.000.000 € cash ca să-l elibereze! Negocierile cu fugarul poreclit ”Musca” s-au purtat pe ”Google translate” și au fost înregistrate cu o cameră-spion

Procurorul șef al Parchetului din Paris a mulțumit, săptămâna trecută, autorităților judiciare de la București pentru buna cooperare în cazul infractorului evadat dintr-o închisoare franceză și care a fost prins în România. MEDIAFAX vă prezintă în exclusivitate detalii despre capturarea acestuia, dar și cum și-a negociat libertatea, în arestul Poliției, în schimbul unui milion de euro cash!

Miracol | Persoana care cerea ajutor de sub dărâmături a supraviețuit: ”A fost transportată la spital, dar a refuzat internarea și a plecat acasă!”

Explozia devastatoare care a avut loc vineri dimineață într-un bloc din București a provocat moartea a trei persoane. Echipele de intervenții au recuperat însă, dintre ruinele imobilului, mai mulți răniți, printre care și o femeie prinsă sub dărâmături la etajul 5. Un miracol, așa cum consideră salvatorii.

Cine ar fi rupt sigiliul pus de Distrigaz cu o zi înaintea exploziei? SURSE: „O firmă de instalații gaze autorizată de ANRE și ISCIR” | Reacția autorităților

Explozia devastatoare care s-a produs vineri, 17 octombrie, la un bloc de pe Calea Rahovei din București a lăsat în urmă 3 morți și 15 răniți. Ancheta care va stabili, cu precizie, cauzele aceste deflagrații este în plină desfășurare. Iar surse MEDIAFAX susțin că sigiliul pus de Distrigaz cu o zi înaintea exploziei ar fi fost rupt de o firmă de instalații gaze autorizată de ANRE și ISCIR.

Imagini sfâșietoare! O persoană prinsă sub dărâmături, la etajul 5, a fost filmată în timp ce le cerea salvatorilor să o ajute (VIDEO) | ULTIMA ORĂ: Care este situația pacienților

Mai multe persoane au fost prinse sub dărâmături după explozia devastatoare care a avut loc vineri dimineață într-un bloc din București. MEDIAFAX a intrat în posesia unei filmări sfâșietoare cu o persoană, aflată sub mormanul de beton de la etajul 5, care le cerea salvatorilor, prin semne făcute cu mâna, să îi acorde ajutor.

Peste 75 de vizitatori la cel mai important eveniment dedicat oraşelor viitorului

Antena 3 CNN, în parteneriat cu Salonul Auto București & Accesorii, a creat la Romexpo, în perioada 7-12 octombrie 2025, un punct de referință pe harta inovației și sustenabilității prin intermediul evenimentului Smart Urban Mobility 2025, platforma care conectează tehnologia, viziunea cu energia oamenilor dedicați schimbării.

Așteptarea a luat sfârșit! De mâine, vom circula pe Autostrada Moldovei de la București până aproape de Buzău

Lotul 2 al Autostrăzii Ploiești – Buzău (Mizil – Pietroasele, 28,35 km), construit de Asocierea Coni – Trace va fi deschis traficului, vineri 17 octombrie 2025, iar, potrivit surselor MEDIAFAX, singura necunoscută, la acest moment, este legată de ora inaugurării acelui tronson: fie la 16.00, fie la 17.00.

Judecătorii militari au respins cererea de rejudecare a procesului soților Elena și Nicolae Ceaușescu | Mircea Oprean: ”Vom continua demersurile pentru anularea sentinței” | EXCLUSIV

Judecătorii militari au respins, în urmă cu puțin timp, cererea de rejudecare a procesului prin care soții Elena și Nicolae Ceaușescu au fost condamnați la moarte în decembrie 1989, au declarat surse judiciare în exclusivitate pentru MEDIAFAX.

Alertă la București în timp ce se negociază pentru pacea din Gaza! SRI cere expulzarea din România a unui inginer palestian bănuit că a aderat la Hamas și că reprezintă un pericol iminent

În timp ce, la nivel mondial, se discută intens despre acordul de pace cu privire la conflictul din Fâșia Gaza, Serviciul Român de Informații cere expulzarea din România a unui inginer palestian bănuit că s-a autoradicalizat și că a aderat la gruparea teroristă Hamas.

S-a finalizat procesul ”Fantomei” de la Artmark! A cumpărat tablouri de 550.000 de euro sub o identitate falsă. Lucrările sunt semnate de Tonitza, Vermont și Țuculescu

Judecătorii Curții de Apel București au finalizat dosarul în care un român, de profesie inginer, și-a creat o identitate falsă pe internet și a cumpărat de la o licitație de artă tablouri în valoare de 550.000 de euro.

Horoscopul lunii octombrie 2025. Astrologul Sanda Ionescu avertizează: am putea avea crize financiare, demisii și schisme politice

Luna octombrie 2025 se va afla sub puterea energiei feminine și se anunță, din punctul de vedere al astrelor, o lună extrem intensă, cu negocieri purtate ”în culise” ce ar putea aduce crize financiare și politice. Cunoscutul astrolog Sanda Ionescu dezvăluie, în exclusivitate pentru MEDIAFAX, la ce să ne așteptăm în următoarea lună, când vom avea parte, printre altele, de ”demisii și înlocuiri, dar și de schisme și reguli noi în zona partidelor politice”.

Blestemul care s-a abătut asupra familiei Ceaușescu. Ultimul moștenitor, Valentin, a fost diagnosticat cu probleme medicale și nu are bani pentru tratament. El cere ajutorul statului român

Un adevărat blestem pare să-i urmărească pe moștenitorii soților Elena și Nicolae Ceaușescu. După ce Nicu și Zoia Ceaușescu au murit prematur din cauza unor boli incurabile, lui Valentin Ceaușescu (77 de ani) i-a recidivat o afecțiune gravă, iar tratamentul costă o avere în condițiile în care ultimul moștenitor al cuplului dictatorial de dinainte de '89 nu îl poate suporta din punct de vedere financiar.

Eroul de la Glovo. Un curier bengalez a salvat un tânăr român, agresat cu baioneta și o bâtă pe o stradă din București. A sunat la 112 și a cerut ajutor: ”Poporul român e pașnic”

Atacurile xenofobe care îi vizează pe muncitorii din Nepal, Bangladesh ori Pakistan, angajați ai companiilor de ridesharing și livrare la domiciliu, s-au înmulțit în ultimul an. În ciuda acestora, mulți dintre străinii care lucrează ca livratori continuă să-și facă meseria cu discreție, demnitate și, uneori, cu un curaj care ar trebui privit ca exemplu.

INTERVIU. Cum poate România să își păstreze identitatea: ”Tradițiile sunt miezul culturii populare. Ele ne unesc cu trecutul și sunt pașaportul pentru un viitor”

Într-o lume tot mai grăbită, unde zgomotul tehnologiei pare să acopere șoaptele trecutului, există voci care ne amintesc că identitatea unui popor se clădește pe rădăcini adânci. Una dintre aceste voci este cea a doamnei Verginia Vedinaș, profesor universitar în drept, etică și filosofie. Dincolo de rigoarea academică, este un promotor fervent al tradițiilor românești, pe care le consideră temelia spiritualității naționale. În dialogul de mai jos, domnia sa vorbește cu emoție și rigoare despre satul românesc, despre tradițiile care ne dau măsura eternității și despre datoria fiecărei generații de a păstra vie flacăra spiritualității naționale.

La 145 de ani de la înființarea M.L.N.R., Opera Națională a găzduit un eveniment excepțional: prima ediție a Balului Marii Loji Naționale din România

Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a deschis Anul Masonic 2025-2026 printr-un eveniment cultural de anvergură. A fost o seară de Bal Vienez, găzduită de Opera Națională din București.

Hidroelectrica a decis cine va fi noul CEO: Bogdan Badea | De altfel, CFO va fi Radu Constantin (SURSE EXCLUSIVE)

Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a decis, în această seară, numirea lui Bogdan Badea în funcția de CEO, după ce a încetat, pe cale amiabilă, colaborarea cu vechiul CEO (până azi), Karoly Borbely. Surse MEDIAFAX au declarat, de asemenea în exclusivitate, că postul de CFO deținut până acum de Marian Fetița va fi ocupat de Radu Constantin. Revenim cu detalii!

Protest după decesul lui Andrei Marius Drăgan, adolescentul lăsat să moară într-un spital din Târgu Jiu

Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor din România au fost pichetate, joi, ca formă de protest după decesul lui Andrei Marius Drăgan, adolescentul lăsat să moară într-un spital din Târgu Jiu.

Am găsit dosarul pe care Oana Țoiu l-a vrut ”la secret”! Șefa Externelor și partenerul ei de viață, dați în judecată pentru o datorie de 135 de euro/an

Oana Țoiu, vicepreședintă USR și ministru de Externe în Guvernul Bolojan, are un dosar pe care l-a vrut anonimizat pe portalul instanțelor de judecată. MEDIAFAX a aflat că dosarul în care Oana Țoiu a fost chemată în judecată este pentru o datorie neplătită trei ani la rând.

Imagini exclusive cu fiul lui Ilie Dumitrescu, în custodia Poliției Rutiere

Fiul lui Ilie Dumitrescu a fost reținut după ce a provocat un grav accident auto în cartierul Primăverii din Capitală și a fugit de la locul evenimentului rutier, iar MEDIAFAX vă prezintă imagini în exclusivitate cu Toto în custodia Poliției.

Albumul „Spațiul istoric și etnic românesc” a fost lansat în variantă digitală. Președintele Academiei Române: „A fost redată publicului o lucrare esențială”

Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, consideră că lansarea în variantă digitală a albumului „Spațiul istoric și etnic românesc” constituie un ”eveniment cu totul special din punctul de vedere al culturii, al istoriei, ale manifestărilor spirituale ale poporului nostru”.

Podcastul „Altceva cu Adrian Artene” revine cu un nou sezon! Primul invitat: ministrul Culturii András Demeter

Noul sezon al podcastului ”Altceva cu Adrian Artene” începe sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 19:00, cu un invitat excepțional: ministrul Culturii, András István Demeter.

BRD simplifică interacțiunea clienților cu banca. Soluția digitală integrată care elimină birocrația

BRD anunță un Parteneriat pentru digitalizare, menit să simplifice actualizarea datelor clienților printr-o soluție digitală integrată cu Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor.