Mediafax Echipa

Stendardo: Nu va fi uşor cu Dinamo, dar sunt optimist

Fundaşul echipei Lazio Roma, Guglielmo Stendardo, a declarat că dubla manşă cu Dinamo din turul trei preliminar al Ligii Campionilor nu va fi uşoară, dar a menţionat că este optimist în privinţa accederii formaţiei sale în grupe, informează agenţia Kataweb.

Modificarea legislaţiei din cinematografie, contestată

Producători şi exploatanţi de cinematografe protestează într-o scrisoare deschisă adresată premierului şi ministrului Culturii faţă de unele prevederi din noul proiect de modificare a Ordonanţei privind cinematografia şi faţă de "lipsa de transparenţă" a Ministerului Culturii în elaborarea actului.

Mariana Târcă: Nu suntem pregătite pentru Supercupă

Antrenoarea echipei Rulmentul Braşov, Mariana Târcă, a declarat că jucătoarele sale nu sunt pregătite pentru întâlnirea cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, contând pentru Supercupa României.

Lindsay Lohan, la dezintoxicare pentru a treia oară anul acesta

Actriţa americană Lindsay Lohan s-a internat pentru a treia oară anul acesta într-o clinică de dezintoxicare, luni, la două săptămâni după ce a fost din nou arestată pentru conducere în stare de ebrietate şi deţinere de substanţe interzise.

Case şi fântâni inundate în două comune constănţene

Peste 50 de gospodării din comuna Ion Corvin şi fântânile din satul Florii, comuna Aliman, judeţul Constanţa, au fost inundate, marţi dimineaţă, de o ploaie torenţială.

Reluarea lucrărilor de reabilitare a DN 1, amânată din cauza ploii

Lucrările de reabilitare a drumului naţional 1, în zona staţiunii prahovene Buşteni, care ar fi trebuit reluate marţi, sunt în continuare suspendate, din cauza ploii abundente.

Arpechim îşi poate continua activitatea, a decis Garda Naţională de Mediu

Rafinăria Arpechim Piteşti îşi poate continua activitatea după ce combinatul a îndeplinit condiţiile de mediu pentru care, în umă cu două luni, a fost decisă suspendarea operaţiunilor, iar judecarea pe fond a suspendării procesului de producţie nu va mai avea loc.

Trei austrieci au murit pe E68

Trei austrieci au murit şi alţi doi şoferi, unul maghiar şi altul român, au fost răniţi grav într-un accident rutier produs în noaptea de luni spre marţi, pe Drumul European 68 în judeţul Hunedoara.

Autoritatea Veterinară verifică dacă animalele din ferme au febră aftoasă

Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) verifică dacă animalele din ferme au febră aftoasă, iar crescătorii respectă normele de biosecuritate, după ce Marea Britanie a anunţat descoperirea unor cazuri de febră aftoasă.

Lucrări de Jean Cheller şi Sabin Bălaşa, licitate la Casa Monavissa

Lucrări aparţinând unor pictori precum Jean Cheller, Sabin Bălaşa şi Marcel Chirnoagă vor fi scoase la vânzare duminică, în cadrul licitaţiei Casei Monavissa.

Michelle Pfeiffer a primit o stea pe Walk of Fame

Actriţa americană Michelle Pfeiffer, nominalizată de trei ori la premiile Oscar, a devenit cea de-a 2.345-a personalitate care a primit o stea pe celebrul "bulevard al gloriei" de la Hollywood, în faţa Kodak Theatre.

Ritmul de creştere a productivităţii muncii în industrie s-a redus

Ritmul de creştere a productivităţii muncii în industrie s-a redus la 10,8% în primul semestru, de la 11,2% după primele cinci luni, în condiţiile scăderii productivităţii cu 2,2% în luna iunie faţă de luna anterioară, potrivit datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Georgia anunţă că a găsit racheta lansată de avioanele de luptă ruseşti

Ministerul georgian de Interne a anunţat, marţi, că a găsit racheta lansată luni seară de bombardierele ruseşti deasupra unei regiuni georgiene din apropierea republicii separatiste Osetia de Sud.

Traficul feroviar pe ruta Bucureşti-Braşov, întrerupt temporar

Traficul feroviar pe ruta Bucureşti - Braşov a fost întrerupt pe ambele sensuri, timp de aproximativ o oră, marţi dimineaţă, după ce un tren rapid „Săgeata albastră” a lovit un autovehicul, accident soldat cu moartea unui pasager al maşinii.

Instanţa supremă amână din nou discutarea contestaţiei în cazul Benyatov

Instanţa supremă a amânat din nou, marţi, discutarea contestaţiei procurorilor la decizia instanţei inferioare potrivit căreia consultantul internaţional Vadim Benyatov - acuzat în dosarul privatizărilor - ar putea părăsi localitatea, termenul fiind stabilit pentru 13 august.

Grupul de români surprins de o viitură în Bulgaria s-a întors acasă

Grupul de turişti români care a fost surprins de o viitură pe teritoriul Bulgariei, în apropiere de Ruse, s-a întors acasă, în noaptea de luni spre marţi, cu un autobuz şi un microbuz puse la dispoziţia lor la solicitarea ataşatului cu afaceri interne al României la Sofia, Aurel Georgescu.

BERD alocă Ucrainei 368 de milioane de euro pentru Cernobîl

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) va acorda 368 de milioane de euro Ucrainei pentru construirea unui nou sarcofag care să acopere reactorul care a explodat la centrala nucleară de la Cernobîl, au anunţat, luni, autorităţile.

Parchetul din Tunisia a deschis o anchetă în cazul tunisienei moarte în România

Parchetul din Tunisia a deschis o anchetă judiciară pentru a stabili circumstanţele exacte în care o tunisiană a murit în România, informează AFP.

George W. Bush şi Hamid Karzai au promis că îi vor distruge pe talibani

Preşedintele american, George W. Bush, şi omologul său afgan, Hamid Karzai, au promis luni că îi vor distruge pe talibani, despre care Karzai a declarat că reprezintă o forţă învinsă care atacă civili, dar nu constituie o ameninţare pentru guvernul său, relatează Reuters.

Fostul prefect de Argeş va contesta în instanţă decizia de înlocuire a sa din funcţie

Fostul prefect de Argeş, Ion Cârstoiu, recent schimbat din funcţie de către Guvern şi numit subprefect, a anunţat că va contesta în instanţă decizia de înlocuire a sa.

Tunisiencele internate la Arad au urme de ace de seringă pe braţe (VIDEO)

Muncitoarele din Tunisia cazate la Moneasa au urme de ace de seringă pe braţe, medicii de la Spitalului Judeţean Arad neexcluzând posibilitatea ca acestea să se fi drogat.

Voiculescu: Videanu să-şi vadă de bordurile din Bucureşti

Preşedintele PC, Dan Voiculescu, a declarat că democraţii nu trebuie să se mai "preocupe" de bugetul Guvernului, pentru că nu mai sunt la putere, referindu-se la anunţul PD privind posibilitatea iniţierii unei moţiuni de cenzură după prezentarea proiectului bugetului pentru anul 2008.

PLD vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru bugetul pe 2008

Liderul PLD, Gheorghe Flutur, a solicitat, luni, convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în care Guvernul să prezinte bugetul pentru anul 2008, ceea ce, în opinia sa, ar elimina scandalurile de pe scena politică şi speculaţiile ce rezultă din frământările interne ale Executivului.

Florian Pittiş ne povesteşte la Teleenciclopedie până în toamnă

Florian Pittiş a înregistrat mai multe texte pentru emisiunea Teleenciclopedia, difuzată în fiecare sâmbătă de TVR 1, acestea urmând să fie difuzate cel puţin până în toamnă.

ANAF propune supravegherea morilor prin GPS

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Daniel Chiţoiu, intenţionează să propună Guvernului ca activitatea morilor să fie supravegheată prin utilizarea unor camere video şi a sistemelor GSP, cu scopul reducerii evaziunii fiscale din industria de morărit şi panificaţie.

Ultimul bilanţ al accidentului nuntaşilor din Dâmboviţa: nouă morţi şi 24 de răniţi

Una din cele două femei internate la Spitalul Floreasca din Capitală în urma accidentului produs în Dâmboviţa, în urmă cu două săptămâni, când un autocar plin cu nuntaşi a fost lovit de un tren, a decedat, astfel că bilanţul victimelor se ridică la nouă morţi şi 24 de răniţi.

Turiştii puterii: între groapa de gunoi a istoriei şi Glina

De la Dej la Băsescu, conducătorii Republicii, fie ea comunistă sau capitalistă, au făcut din vizitele în ţară ritualuri elaborate care, privite retrospectiv, spun la fel de mult despre epocă, ca şi despre neobosiţii călători ai puterii.

Videanu: Guvernul emite ordonanţe în domenii în care nu a fost abilitat (AUDIO)

Preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat, luni, că Guvernul emite ordonanţe în domenii în care nu a fost abilitat, stabilind salariile inspectorilor guvernamentali, măsură din domeniul relaţiilor de muncă.

Porumboiu: Nu am dat prime record pentru victoria cu Dinamo

Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a dezminţit informaţiile din presă conform cărora ar fi acordat prime record jucătorilor antrenaţi de Dorinel Munteanu după victoria din meciul cu Dinamo, scor 2-0, din etapa a II-a a Ligii I.

România întâlneşte China în primul meci la Liga Mondială de polo

Naţionala de polo a României va întâlni, marţi, reprezentativa Chinei, în primul meci al turneului final al Ligii Mondiale de la Berlin.

PD ameninţă cu moţiunea de cenzură (AUDIO)

Preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat, luni, că democraţii ar putea iniţia din nou o moţiune de cenzură, dacă vor constata că în proiectul de buget pe anul 2008 apar "devieri" de la construcţia programului de guvernare.

Cod galben de inundaţii în 13 judeţe

Autorităţile locale din 13 judeţe din ţară au primit, luni, o avertizare hidrologică purtând cod galben pentru inundaţii, în urma prognozei meteo de furtuni.

Rusia intenţionează să construiască baze navale în Siria

Rusia intenţionează să construiască baze permanente pentru Forţele Navale în porturile Tartus şi Latakia, din Siria, în baza unui acord de armament încheiat de cele două ţări, potrivit presei internaţionale, citată de ynetnews.com.

Cod galben de furtună pentru 23 de judeţe

Meteorologii au atenţionat, luni, autorităţile locale din 23 de judeţe asupra riscului apariţiei furtunilor în zilele de marţi şi miercuri, dominate de instabilitate meteo şi ploi, informează Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD).

Corina Vasile, nevinovată în cazul morţii elevului Bogdan Costache

Procurorii Tribunalului Capitalei au finalizat ancheta cu privire la moartea lui Bogdan Costache, stabilind că decesul acestuia nu a fost efectul vreunei fapte penale şi au decis neînceperea urmării penale în cazul profesoarei Corina Vasile.

Circulaţia pe Autostrada Soarelui, oprită temporar în urma unui incendiu

Traficul rutier pe Autostrada Soarelui A2 a fost oprit temporar, luni după-amiază, din cauza unui incendiu la o mirişte din apropierea A2, în dreptul kilometrului 121, circulaţia fiind deviată spre DN 3, pe ambele sensuri, informează Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.

Prognoza de inflaţie a BNR pentru 2007 a crescut cu 0,2 puncte, la 3,9% (VIDEO)

Banca Naţională a României a revizuit în creştere cu 0,2 puncte prognoza de inflaţie pentru 2007, de la 3,7% la 3,9%, şi în scădere cu 0,5 puncte prognoza de inflaţie pentru 2008, de la 4,2% la 3,7%.

Nordul Greciei, afectat de furtuni şi inundaţii

Furtunile care au afectat luni nordul Greciei au inundat mai multe ferme şi case, distrugând recoltele şi determinând evacuarea unui camping, au anunţat autorităţile.

Alonso: Nu ştiu dacă mai rămân la McLaren-Mercedes

Campionul mondial en-titre de Formula 1, spaniolul Fernando Alonso, a declarat că nu ştie dacă va mai rămâne la echipa McLaren-Mercedes, din cauza rivalităţii sale cu britanicul Lewis Hamilton, a anunţat cotidianul Marca.

Clubul Floreasca, scos la vânzare în septembrie

Clubul Floreasca din Bucureşti va fi scos la vânzare prin licitaţie publică, în luna septembrie, la preţul de 35 milioane euro fără TVA, cu zece milioane euro mai puţin decât preţul de pornire stabilit la prima încercare de vânzare, din luna ianuarie, anulată în lipsa ofertelor.