Cultură-Media

Nina Cassian lansează două cărţi în România

Poeta Nina Cassian, care, în 1985, a fost determinată de regimul comunist să se stabilească în SUA, revine, vineri, în România, pentru a lansa două cărţi, în colecţia editorială "Cărţile Tango", a declarat pentru MEDIAFAX Alice Năstase, redactorul şef al publicaţiei.

„Capitalul” – un spectacol despre schimburi economice şi despre cât de cool e să fii marxist

"Capitalul de Karl Marx", un spectacol realizat de trupa Rimini Protokoll, care prezintă, prin ochii a opt "experţi", noţiunile de schimb economic şi muncă şi arată spectrul morţii capitalismului, a avut prima reprezentaţie miercuri, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (1-10 noiembrie)

Premieră muzicală dedicată programului „Sibiu-Capitală Culturală 2007”

Filarmonica de Stat Sibiu prezintă, joi seară, în premieră, lucrarea "Uvertură pe teme săseşti", scrisă de compozitorul Dan Dediu special pentru programul "Sibiu-Capitală Culturală 2007".

Traian Băsescu a decorat 16 redactori ai SRR

Preşedintele Traian Băsescu a decorat, miercuri, la Palatul Cotroceni ,16 redactori ai Societăţii Române de Radiodifuziune, unul dintre aceştia, Paul Grigoriu, lipsind de la eveniment.

Churilin: Rusia nu ascunde documente de interes pentru România

Ambasadorul rus, Aleksandr Churilin, a declarat, miercuri, că Rusia nu încearcă să ascundă documente diplomatice din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, de interes pentru Romania, dar a precizat că MAE de la Moscova are peste 2 milioane de unităţi de arhivă care nu vor fi publicate niciodată.

„Lear”, de Andrei Şerban, are premiera sâmbătă, la Bulandra

Spectacolul "Lear", în regia lui Andrei Şerban, o montare cu o distribuţie exclusiv feminină, care include nume precum Mariana Mihuţ, Dana Dogaru şi Valeria Seciu, va avea premiera sâmbătă, în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa.

Zamfir Dumitrescu expune la Bienala de Artă Contemporană Chapingo

Trei lucrări ale pictorului Zamfir Dumitrescu vor fi expuse, în perioada 7 - 19 noiembrie, la Bienala Internaţională de Artă Contemporană Chapingo 2008, care are loc în Mexic.

Radu Beligan: Nu-i poţi convinge pe toţi de valoarea ta în artă decât cu multă trudă

Radu Beligan a povestit despre oamenii care i-au marcat viaţa şi cariera de-a lungul timpului şi a mărturisit că secretul longevităţii sale este iubirea, în discursul "Confesiuni despre viaţă şi artă", susţinut marţi, în cadrul Festivalului Artelor Bucureşti (2 - 9 noiembrie).

Peste 4.000 de jurnalişti, acreditaţi la alegerilor prezidenţiale din SUA

Peste 4.000 de jurnalişti străini vor acoperi mediatic alegerile prezidenţiale din Statele Unite, în condiţiile în care întreaga lume este interesată să afle care va fi următorul ocupant al Biroului Oval de la Casa Albă, informează Washington Times.

Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte rămâne fără buget

Teatrul "Tony Bulandra" din Târgovişte revine la statutul de teatru municipal, după ce Consiliul Local a decis, în vară, să transforme instituţia de spectacole într-o Direcţie de cultură a Primăriei, hotărâre contestată de artiştii români.

CNA solicită PNL şi PD-L casetele cu materialele de campanie respinse de TVR

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să solicite PNL şi PD-L casetele cu materiale de campanie respinse de la difuzare de către TVR.

TVR a respins de la difuzare patru casete cu materiale de campanie ale PNL şi PD-L

TVR a respins de la difuzare două casete cu materiale de campanie trimise de PNL şi două casete cu materiale ale PD-L, din cauză că acestea încălcau Decizia Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) 792 din 30 septembrie privind campania electorală, potrivit reprezentanţilor Televiziunii Publice.

Mihai Mălaimare: Ne pregătim să înfruntăm o populaţie care nu ne vrea

Directorul Teatrului Masca, Mihai Mălaimare, a declarat, marţi, la conferinţa "Teatrul stradal şi şansa întâlnirii", din cadrul Festivalului Naţional de Teatru (1 - 10 noiembrie), că actorii trebuie să fie pregătiţi să înfrunte o populaţie care nu are obiceiul de a merge la teatru.

Teatrul Naţional „Radu Stanca” pleacă în turneu la Liverpool

Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu va prezenta, în perioada 18-20 noiembrie, două dintre cele mai apreciate producţii - "Balul" şi "Aşteptându-l pe Godot" - în cadrul unui turneu la Liverpool, oraş desemnat în acest an Capitală Culturală a Europei, statut pe care, în 2007, l-a deţinut Sibiul.

OTV cere 10.000 de euro plus TVA pe oră candidaţilor care vor să vină la „Dan Diaconescu Direct”

OTV cere 10.000 de euro plus TVA pe oră candidaţilor la alegerile parlamentare care vor să se exprime în emisiunea electorală "Dan Diaconescu Direct", difuzată de luni până vineri, în intervalul 19.00 - 22.00, şi moderată de Dan Diaconescu, potrivit unei adrese transmise CNA de post.

Volume de Kama Ginkas şi Joel Pommerat, lansate în cadrul FNT

Volumele "Teatrul provocator. Kama Ginkas regizează", de Kama Ginkas şi John Freedman, şi o colecţie de piese de teatru semnate de Joel Pommerat au fost lansate luni, la Librăria Cărtureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (1 - 10 noiembrie).

„Unchiul Vania”, de Andrei Şerban – o dramă rusă cu note de umor gustate de public

Personajele dramei "Unchiul Vania", de Cehov, pusă în scenă de Andrei Şerban, la Teatrul Odeon, duminică seară, au cucerit publicul prin farmecul individual, monologuri susţinute magistral şi dialoguri pline de viaţă, adresându-se direct spectatorilor în momentele conflictuale.

Alvis Hermanis: Mă consider un musafir în secolul al XXI-lea

Alvis Hermanis, al cărui spectacol, "Sunetul tăcerii", a deschis Festivalul Naţional de Teatru (1-10 noiembrie), sâmbătă, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe, că se simte atras de secolul XX, în ceea ce priveşte crearea spectacolelor sale, în timp ce în secolul XXI el este "un musafir".

„Spovedanie la Tanacu”, în regia lui Andrei Şerban, va avea trei reprezentaţii la Paris

Spectacolul "Spovedanie la Tanacu", în regia lui Andrei Şerban, va avea trei reprezentaţii la Paris, pe 19 şi 20 decembrie.

Protest inedit faţă de „gunoiul informaţional” din media, la Cluj

Un jurnalist clujean protestează, vineri, într-un mod inedit, faţă de "gunoiul informaţional" din media, bărbatul având legate de el cu cabluri televizoare, monitoare de calculator şi stive de ziare şi reviste, pe care le trage pe străzile din Cluj-Napoca.

Presa din România ar putea fi reglementată de un Cod unic de bune practici jurnalistice

Presa din România ar putea fi auto-reglementată de un Cod unic de bune practici jurnalistice şi de un Consiliu al presei, acest proiect fiind discutat, vineri, la Convenţia Organizaţiilor de Media, eveniment organizat la sediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI).

Site-ul www.news.mediafax.biz, câştigător la Internetics 2008 (Galerie Foto)

Site-ul www.news.mediafax.biz a fost desemnat câştigător în cadrul competiţiei Internetics 2008, cel mai important festival care premiază industria online autohtonă, la categoria "Ştiri", în cadrul secţiunii Publishing.

Thomas Ciulei, premiat la Festivalul Internaţional de Film de la Jihlava

Documentarul "Podul de flori", de Thomas Ciulei, a luat premiul secţiunii Between the Seas a Festivalului Internaţional de Film de la Jihlava (Cehia), care s-a desfăşurat între 24 şi 29 octombrie, informează revista de specialitate Variety.

Actriţa Dina Cocea a fost înmormântată cu onoruri militare

Actriţa Dina Cocea, care a murit luni, la vârsta de 96 de ani, în urma unui stop cardiac, a fost înmormântată cu onoruri militare, joi, la Cimitirul Bellu, în cadrul unei ceremonii la care au participat câteva zeci de persoane.

„Boogie”, de Radu Muntean, premiat în Franţa (Video)

Lungmetrajul "Boogie", în regia lui Radu Muntean, a fost distins cu Premiul Special al Juriului, în cadrul celei de-a zecea ediţii a Festivalului cinematografului european de la Essonne, Franţa.

În 2009 va fi lansată revista Forbes România

Adevărul Holding a finalizat negocierile pentru lansarea Forbes România, care va apărea pe piaţă în martie 2009, într-un tiraj de 50.000 de exemplare.

În România, mass-media suferă de pe urma efectelor perioadei comuniste

În România, deşi piaţa media este extrem de diversificată, presa scrisă şi audiovizualul suferă încă "din cauza efectelor perioadei comuniste", conform unui studiu al Fundaţiei Konrad Adenauer (KAS), publicat la Berlin, citat de Deutsche Welle.

Arşinel şi Stela Popescu sărbătoresc 30 de ani de activitate la Teatrul de Revistă

Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" va prezenta, în stagiunea 2008/2009, spectacolul "Aplauze, aplauze", care va marca împlinirea a 30 de ani de activitate a cuplului Alexandru Arşinel - Stela Popescu.

BEC a transmis Parlamentului situaţia centralizată a candidaturilor

BEC a transmis, joi dimineaţa, comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului, situaţia centralizată a candidaturilor definitive din colegiile uninominale pentru stabilirea timpilor de antenă, a declarat, pentru Agenţia MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.

„Odihna” lui Mihai Măniuţiu participă la FNT

Teatrul "Tony Bulandra" din Târgovişte prezintă spectacolul "Odihna", de Mihai Măniuţiu, după un text de George Banu, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (1 - 10 noiembrie), acesta fiind, de altfel, singurul eveniment de gen la care instituţia de spectacole participă în această perioadă.

Festivalul Internaţional de Literatură a debutat la Bucureşti

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti (29 - 31 octombrie) a debutat miercuri, la Clubul Ţăranului, cu o lectură din noul roman al lui Philip O Ceallaigh, prezent la prima serie de discuţii, la care au mai luat parte Costi Rogozanu, Mitoş Micleuşanu şi T.O. Bobe.

Johann Strauss Ensemble revine în România

Johann Strauss Ensemble revine în România, pentru al patrulea an consecutiv, urmând să susţină, între 8 şi 21 decembrie, un turneu cu spectacolul "Vienna Magic".

Teatru-instalaţie, cu Stan’s Cafe, la FNT

Compania britanică Stan's Cafe prezintă două spectacole de teatru-instalaţie, "Purificarea lui Constance Brown" şi "Dintre toţi oamenii din lume", în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (1 - 10 noiembrie), informează organizatorii.

Veniturile CME în România au crescut în primele nouă luni

Veniturile obţinute de Central European Media Enterprises (CME) în România au crescut, în primele nouă luni, cu 44,9%, la 197,1 milioane de dolari, concomitent cu o majorare a profitului înainte de plata dobânzilor, impozitelor, deprecierii şi amortizării (EBITDA) de 43,1%, la 81,78 milioane dolari.

Step şi pantomimă în „Decalog”, pe scena Teatrului de Comedie

"Decalog", un spectacol care include step şi pantomimă, montat la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" din Arad, va fi prezentat pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti, pe 4 noiembrie.

Daniele Dondé revine la Bucureşti

Artistul Daniele Dondé, precursor al curentului "Faux Art", va veni în România pentru a doua oară, pentru a prezenta la Bucureşti, în perioada 5 - 10 noiembrie, expoziţia "Arta luxului de la Gustav Klimt la Marilyn Monroe", au declarat pentru MEDIAFAX organizatorii evenimentului.

Bilete între 42 şi 105 lei, la concertul Gotan Project (Video)

Concertul Gotan Project, care va fi prezentat la Bucureşti în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical "Viaţa e frumoasă", a fost mutat pe data de 27 noiembrie, urmând să se desfăşoare la Sala Palatului, biletele pentru spectacol având preţul cuprins între 42 şi 105 lei.

Premii pentru „prietenii” Radio România, la sărbătorirea a 80 de ani de la înfiinţarea SRR

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, scriitorul Andrei Pleşu, actorii Radu Beligan şi Victor Rebengiuc, dar şi ministrul Adrian Iorgulescu s-au numărat printre cei 76 de "prieteni" ai Radioului Public, primind, marţi seară, "Premiile Radio România 80", într-un eveniment de aniversare a Radio România.

Actriţa Dina Cocea a încetat din viaţă

Actriţa Dina Cocea a încetat din viaţă, în noaptea de luni spre marţi, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde fusese internată în urmă cu câteva zile.

Tudor Giurgiu, premiat la Festivalul Internaţional de Film de la Roma

Tudor Giurgiu a fost distins cu o menţiune pentru proiectul "Trixy" la Fabbrica dei Progetti, care a avut loc între 23 şi 26 octombrie, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Roma, a declarat regizorul pentru MEDIAFAX.