Politic

Miniştrii Adomniţei şi Vosganian vor candida pe listele PNL Iaşi pentru Parlament

Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, şi ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian vor candida pe listele PNL Iaşi pentru un post de parlamentar în alegerile din toamnă, a declarat, joi, şeful liberalilor, deputatul Relu Fenechiu.

ProDemocraţia: Blaga a cheltuit de opt ori mai mult pentru un vot decât Oprescu

Candidatul PDL Vasile Blaga a cheltuit de circa opt ori mai mulţi bani decât candidatul independent, Sorin Oprescu, pentru voturile obţinute de la bucureşteni, în turul secund al alegerilor pentru Primăria Capitalei, relevă un raport elaborat de Asociaţia ProDemocraţia, dat publicităţii joi.

Băsescu, Tăriceanu şi Iliescu printre invitaţii la dejunurile lunare ale ambasadorilor UE

Ambasadorul Franţei la Bucureşti a anunţat, joi, că la dejunurile lunare ale şefilor misiunilor diplomatice ale statelor UE vor fi invitaţi, în timpul preşedinţiei franceze, Lazăr Comănescu, Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu, Ion Iliescu şi Leonard Orban.

Vasilescu: Comisia nu a tras o concluzie în sensul de a o supune votului, s-a discutat pe procedură

Senatorul PC Gavrilă Vasilescu a susţinut, miercuri, că senatorii din Comisia juridică nu au tras o concluzie, în cazul Codruţ Şereş, în sensul de a o supune votului, aşa cum afirmase preşedintele comisiei, Norica Nicolai, ci doar s-a discutat procedural cu privire la întocmirea rapoartelor.

Păcuraru: Voi dovedi că am un dosar politic, pentru că nu plac cuiva

Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a declarat, miercuri, după audierea în Comisia juridică, că va dovedi, cu documente, inclusiv în plenul Senatului, că dosarul său este unul politic, pentru că nu place cuiva şi că se lucrează la comandă politică.

Şereş: Am cerut să fiu audiat, să îmi dovedesc nevinovăţia

Senatorul PC Codruţ Şereş a declarat, miercuri, că a solicitat să fie audiat de senatorii jurişti, aflând că poate face această cerere conform regulamentului şi a precizat că doreşte să îşi dovedeasă nevinovăţia, cu aviz sau fără aviz, cu procedură sau fără procedură.

Tokes: Îi voi propune lui Marko Bela să ne unim forţele pentru autonomie

Preşedintele Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Laszlo Tokes, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că îi va propune liderului UDMR, Marko Bela, la întâlnirea pe care o vor avea la sfârşitul săptămânii, "unirea forţelor pentru autonomie".

O sesiune extraordinară a Camerei ar putea fi convocată după 25 august

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, că o sesiune extraordinară pentru avizele asupra solicitării DNA de începere a urmăririi penale a deputaţilor Adrian Năstase şi Miron Mitrea, ar putea fi convocată după 25 august, inclusiv pe tema legii Curţii de Conturi.

Nicolai: Redactarea raportului pentru Şereş şi Păcuraru ar dura cel puţin 15 zile

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Norica Nicolai, a declarat, miercuri, că va fi convocată o sesiune extraodinară, probabil în luna august, pentru cazurile Păcuraru şi Şereş, dar a menţionat că, chiar dacă vor da votul miercuri, redactarea raportului va dura cel puţin 15 zile.

Actuala conducere a Curţii de Conturi rămâne în funcţie până la 30 septembrie

Votul dat de Parlament pentru prelungirea mandatului conducerii Curţii de Conturi a fost unul valabil, astfel încât aceasta rămâne în funcţie până la 30 septembrie, nefiind necesară o sesiune extraordinară pe această temă, au decis, miercuri, Birourile Permanente reunite ale celor două Camere.

Iulian Iancu a discutat cu Băsescu despre sistemul energetic

Preşedintele Comisiei de industrii din Cameră, deputatul PSD Iulian Iancu, a avut, miercuri, la Palatul Cotroceni, o discuţie de o oră şi un sfert cu şeful statului despre domeniul sistemului energetic, dar la finalul întrevederii, a refuzat să dea declaraţii despre întâlnirea cu preşedintele.

Daniela Buruiană ameninţă cu CEDO, în cazul procesului cu Patapievici, Pleşu şi Dinescu

Deputatul independent Daniela Buruiană va contesta la CEDO sentinţa Curţii de Apel prin care a fost găsită vinovată pentru calomnierea lui Horia Roman Patapievici, Andrei Pleşu şi Mircea Dinescu şi va cere statului român despăgubiri de 10 milioane de euro.

Dâncu ar alege emigraţia sau haiducia într-o ţară în care Dragnea sau Oprişan se visează miniştri

Liderul PSD Cluj Vasile Dâncu scrie, într-un text postat pe blogul său, referitor la reuniunea CExN, că nu înţelege cum a putut participa Miron Mitrea la acestă "înscenare", iar despre Mircea Geoană spune că îl crede de câte ori vorbeşte cu el, acesta fiind probabil un reflex al "vechilor speranţe".

Iulian Iancu: Miercuri voi avea o discuţie aplicată cu Traian Băsescu

Preşedintele Comisiei de industrii din Cameră, deputatul PSD Iulian Iancu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că motivul pentru care şeful statului l-a invitat la Cotroceni constă în aprofundarea şi detalierea datelor şi informaţiilor sale cu privire la domeniul sistemului energetic.

Băsescu: Guvernul şi partidele nu trebuie să răspundă populist la scumpiri

Şeful statului a declarat, la consultările de la Cotroceni, că trebuie evitată tentaţia Guvernului şi a partidelor de a răspunde cu măsuri populiste la creşterea preţurilor la alimente şi energie, informează Preşedinţia, care nu face precizări referitoare la o întâlnire între preşedinte şi Guvern.

Reprezentanţii partidelor au prezentat concluziile discuţiilor de la Cotroceni

Reprezentanţii partidelor parlamentare care au participat, marţi, la Cotroceni, la discuţii cu preşedintele Traian Băsescu pe tema creşterii preţurilor la combustibili şi alimente, au prezentat presei concluziile reuniunii.

Consultările preşedintelui cu partidele pe tema creşterii preţurilor s-au încheiat

Consultările şefului statului cu partidele politice pe tema creşterii preţurilor la alimente şi energie s-au încheiat, marţi, la Palatul Cotroceni, după trei ore şi jumătate de discuţii.

Geoană face apel la Dâncu şi Iliescu să se abţină de la declaraţii critice

Preşedintele PSD Mircea Geoană a făcut, marţi, într-o declaraţie acordată MEDIAFAX, un apel la toţi liderii social-democraţi, în general, şi la Vasile Dâncu şi Ion Iliescu, în particular, să se abţină de la a face declaraţii critice unul la adresa altuia şi să se concentreze asupra alegerilor.

Iliescu: Mă lasă rece tot ce spune Dâncu

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, în replică la afirmaţiile liderului PSD Cluj, Vasile Dâncu la adresa sa, că îl "lasă rece" tot ceea ce spune Dâncu.

Dâncu: Legitimitatea politică a lui Iliescu nu s-a creat în Transilvania

Preşedintele PSD Cluj, senatorul Vasile Dâncu, susţine că legitimitatea politică a lui Ion Iliescu nu s-a creat niciodată în Transilvania, având în vedere voturile obţinute de acesta la diverse scrutinuri prezidenţiale, şi s-a întrebat dacă "Iliescu ar fi trebuit dizolvat".

Nicolai: Comisia juridică finalizează săptămâna aceasta rapoartele în cazurile Păcuraru şi Şereş

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Norica Nicolai, a declarat, marţi, că în urma analizei dosarelor miniştrilor Paul Păcuraru şi Codruţ Şereş, comisia este în măsură să prezinte plenului Senatului un raport, ceea ce ar justifica, astfel, convocarea unei sesiuni extraordinare.

Dâncu: Iliescu vrea să abată atenţia de la decizia CEx

Liderul PSD Cluj Vasile Dâncu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că afirmaţiile preşedintelui de onoare al PSD Ion Iliescu la adresa sa reprezintă o încercare de a abate atenţia de la decizia nestatutară luată de CExN, privind dizolvarea conducerii organizaţiei clujene, pe care şi Iliescu a votat-o.

Băsescu: Nu va fi o concurenţă între forţa militară a UE şi NATO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Bruxelles, la finalul întâlnirii cu secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, că nu va exista o concurenţă între forţa militară a UE şi Alianţă, fiind vorba doar despre o chestiune de planificare.

Iliescu către Dâncu: Munca politică nu e să stai să sugi din deget şi să emiţi fraze teoretice

Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a declarat, luni, că liderul PSD Cluj Vasile Dâncu nu are forţa morală să-şi recunoască eşecul de la locale, unde a dovedit incapacitate organizatorică şi a precizat că "munca politică de substanţă nu e să stai să sugi din deget şi să emiţi fraze teoretice".

Dâncu: PSD Cluj aşteaptă o decizie statutară privind dizolvarea conducerii filialei

PSD Cluj aşteaptă din partea Consiliului Naţional al partidului o decizie statutară în ceea ce priveşte validarea sau invalidarea deciziei CEx de dizolvare a conducerii, în condiţiile în care social-democraţii clujeni consideră nestatutară hotărârea, a declarat, luni, liderul filialei, Vasile Dâncu.

Fiul primarului mort la Voineşti, posibil candidat PSD la Primărie

Fiul primarului mort în ziua alegerilor în localitatea ieşeană Voineşti ar putea fi candidatul PSD la Primărie, în cazul repetării alegerilor, după ce Curtea de Apel Iaşi a anulat, luni, decizia Biroului Electoral Centrale (BEC) privind validarea în funcţia de primar a liberalului Gheorghe Dobreanu.

PSD Cluj nu recunoaşte decizia de dizolvare a conducerii filialei

Organizaţia judeţeană Cluj a PSD nu recunoaşte decizia de dizolvare a conducerii filialei şi va aştepta de la Consiliul Naţional al partidului validarea sau invalidarea acestei hotărâri, a declarat, luni, vicepreşedintele PSD Ioan Rus, la finalul şedinţei Biroului Permanent Judeţean al PSD Cluj.

PDL atacă la CC propunerea de modificare a Legii audiovizualului

Liderul democrat-liberal Emil Boc a anunţat, luni, că deputaţii PDL vor ataca la Curtea Constituţională modificările la Legea audiovizualului aduse prin iniţiativa senatorului PRM Gheorghe Funar şi a deputatului PNL Ioan Ghişe, votate săptămâna trecută în Senat.

Văcăroiu: Conducerile Camerelor vor avea, miercuri, o şedinţă comună

Preşedintele Senatului Nicolae Văcăroiu a anunţat, luni, că a stabilit, împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, convocarea unei şedinţe comune a conducerilor celor două Camere, miercuri, la ora 13.00, pentru a discuta pe tema unei eventuale sesiuni extraordinare.

Liviu Negoiţă, numit interimar la conducerea PDL Bucureşti

Biroul Permanent Naţional al PDL a decis, luni, în unanimitate, numirea lui Liviu Negoiţă ca interimar la conducerea PDL Bucureşti, post rămas vacant ca urmare a demisiei lui Vasile Blaga.

Candidatul PNG Anghel Rababoc a câştigat alegerile la Ştefăneşti

Anghel Rababoc (PNG) a câştigat alegerile pentru Primăria comunei ilfovene Ştefăneştii de Jos, obţinând 1848 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Aurel Pârvu (PSD) a obţinut 1745 de voturi, a anunţat, luni, Biroul Electoral Central (BEC).

Bacău: Candidatul PIN a câştigat alegerile la Sascut

Candidatul PIN la primăria localităţii băcăuane Sascut, Cristinel Bostan, a câştigat alegerile în faţa contracandidatului său de la PSD, Ioan Răuţă, care a fost primar al comunei timp de 16 ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Candidatul PNG va fi noul primar al comunei Arcani

Candidatul PNG la fotoliul de primar al comunei Arcani, Vasile Popescu va fi noul primar al comunei, el câştigand alegerile în defavoarea fostului primar, Daniel Drumen (PSD).

Diaconescu: La voturile în cazurile Năstase şi Mitrea nu se va da directivă de partid

Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu a declarat, duminică, că formaţiunea sa nu adoptă o linie politică în ceea ce priveşte votul în cazul solicitării de începere a urmăririi penale a lui Năstase şi Mitrea, social-democraţii urmând să decidă fiecare pentru el cum va vota în aceste cazuri.

Diaconescu: Liderii filialelor sancţionate rămân în funcţie până la CN dacă fac contestaţie

Vicepreşedintele PSD Critian Diaconescu a declarat că deciziile CExN privind dizolvarea conducerilor organizaţiilor cu sub 20% la locale vor fi validate de CN din 11 iulie, până atunci conducerile care au făcut contestaţie rămânând în funcţie.

Diaconescu: În eventualitatea guvernării, ne vom alia doar cu PC

Vicepreşedintele PSD, Cristian Diaconescu, a declarat că formaţiunea sa îşi propune să formeze o eventuală viitoare guvernare doar împreună cu aliaţii de la PC, neexistând nici un argument pentru o asociere cu un partid de dreapta.

Alegeri în patru localităţi din ţară

Un nou tur de scrutin se desfăşoară, duminică, în patru localităţi din ţară. În comunele Ştefăneşti, judeţul Ilfov, şi Sascut, judeţul Bacău, se organizează un nou tur deoarece alegerile au fost anulate pe motiv de fraudă, în timp ce la Poeni, Teleorman şi, respectiv, Arcani, judeţul Gorj, oamenii merg duminică din nou la vot deoarece candidaţii la Primărie au obţinut număr egal de voturi.

Marko: UDMR s-ar putea alia după parlamentare cu PNL, PSD sau PDL

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, că alianţele politice locale le prefigurează pe cele de după parlamentare, cu PNL, PSD sau PDL, dar a apreciat că numai liberalii nu au făcut alianţe anti-Uniune.

Filiale judeţene UDMR, mandatate să facă alegeri în 15-16 organizaţii locale

Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că în Consiliul Permanent al Uniunii s-a luat decizia mandatării organizaţiilor judeţene ale UDMR să facă alegeri în cele 15-16 organizaţii locale în care s-au obţinut rezultate slabe în alegerile locale.

Comănescu a reiterat interesul României pentru definitivarea cazului Crulic

Ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, a reiterat în timpul unei întrevederi cu omologul polonez, interesul deosebit al României pentru definitivarea anchetelor desfăşurate de autorităţile poloneze în cazul decesului cetăţeanului român Daniel-Claudiu Crulic.