Știrile zilei

SUA: Înțelegere pentru a evita pedeapsa cu moartea în cazul crimelor din Idaho

Bryan Kohberger, în vârstă de 30 de ani, acuzat că a înjunghiat mortal patru studenți ai Universității din Idaho în apartamentul lor în 2022, a acceptat o înțelegere în cazul de quadruplu omor, evitând pedeapsa cu moartea și punând capăt posibil procesului judiciar care dura de ani de zile.

Thailanda: Curtea Constituțională analizează o petiție prin care se solicită demiterea premierului

Curtea Constituțională din Thailanda va analiza o petiție prin care se solicită demiterea premierului. Ședința se va desfășura marți. Prim-ministrul ar putea fi suspendat dacă instanța preia cazul.

Reducerile USAID ar putea cauza peste 14 milioane de decese până în 2030- studiu

Reducerile privind finanțarea USAID ar putea cauza peste 14 milioane de decese suplimentare până în anul 2030, arată un studiu publicat luni în revista medicală The Lancet.

Aeroport din Irak, atacat cu rachete

Un aeroport din Irak a fost atacat cu rachete. Cel puțin două persoane au fost rănite. Nicio grupare nu a revendicat atacul.

Patru cadavre decapitate au fost atârnate pe un pod din Mexic

Patru cadavre decapitate au fost găsite luni atârnând de un pod din Culiacan, capitala statului Sinaloa din vestul Mexicului. Decesele au legătură cu lupta dintre cartelurile din Sinaloa care a făcut 20 de victime în ultimele 24 de ore.

Val de arestări și percheziții în SUA în cazul lucrătorilor IT din Coreea de Nord

Departamentul de Justiție al SUA și FBI au anunțat luni o arestare și mai multe percheziții care au vizat așa-numitul program „lucrători IT” din Coreea de Nord, prin care cetățenii nord-coreeni obțin posturi IT de la distanță la peste 100 de companii americane.

Membrii G7 cer reluarea discuțiilor despre un acord privind programul nuclear iranian

Membrii G7 militează pentru reluarea discuțiilor despre obținerea unui acord privind programul nuclear iranian. Miniștrii de externe ai țărilor din G7 au emis luni o declarație comună.

Musk critică dur proiectul de lege privind cheltuielile al lui Trump: „absolut nebunesc și distructiv!”

Elon Musk îi amenință pe parlamentarii care susțin proiectul de lege privind cheltuielile al președintelui Donald Trump. Vor pierde alegerile, chiar dacă este ultimul lucru pe care îl fac pe Pământ, a spus Musk. El a reluat astfel criticile dure la adresa proiectului administrației Trump.

Regele Charles renunță la trenul regal din cauza costurilor ridicate de întreținere

Regele Charles a decis să renunțe la trenul regal al Marii Britanii. Serviciul care datează din vremea Reginei Victoria nu mai este rentabil. Trenul nu va mai fi folosit începând din 2027.

„Nu ofer nimic” spune Trump după ce s-a vehiculat că a oferit Iranului 30 de miliarde de dolari drept ajutor

Președintele american Donald Trump neagă că a oferit Iranului 30 de miliarde de dolari în schimbul opririi programului nuclear. Informațiile privind presupusul ajutor american au fost prezentate de jurnaliștii din SUA. Nici măcar nu vorbesc cu ei, a explicat Trump.

Obama și Bush, critici la adresa lui Trump după decizia de a desființa USAID

Foștii președinți Barack Obama și George W. Bush au adus critici deschise, lucru rar întâlnit, la adresa administrației Trump, iar cântărețul Bono și-a șters lacrimile în timp ce recita o poezie, intr-un videoclip emoționant de adio, luni, cu angajații USAID.

Trump îl va primi pe Netanyahu la Casa Albă

Președintele SUA, Donald Trump, se va întâlni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Întâlnirea va avea loc la Washington.

Campionatul Mondial al Cluburilor: echipa Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a fost eliminată

Echipa Inter Milano a fost eliminată de la Campionatul mondial al cluburilor. Formația antrenată de Cristian Chivu a pierdut partida cu Fluminense din optimile competiției. Campionatul mondial al cluburilor se desfășoară în SUA.

România a selectat compania israeliană Rafael pentru programul SHORAD-VSHORAD. E al doilea cel mai valoros contract de apărare din istoria Israelului / Soluții tehnice controversate

Presa israeliană anunță că România a selectat compania Rafael Advanced Defense Systems ca furnizor pentru noile sisteme de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune, în cadrul programului SHORAD-VSHORAD.

46 de decese în urma ploilor torenţiale şi a inundaţiilor din Pakistan

Cel puţin 46 de persoane au murit şi zeci au fost rănite în urma ploilor musonice abundente şi a inundaţiilor fulgerătoare care au afectat Pakistanul timp de aproape o săptămână, titrează Al Jazeera.

Uniunea Europeană este dispusă să accepte impunerea de către SUA a unor taxe vamale de 10%, în schimbul unor concesii

Uniunea Europeană este dispusă să accepte un acord comercial cu Statele Unite care prevede taxe vamale de 10%, însă dorește ca SUA să accepte reduceri de taxe pentru sectoare-cheie.

Agenția climatică a SUA va pierde în iulie accesul la date esențiale de la sateliți pentru prevenirea uraganelor

Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) a anunțat luni că, începând cu 31 iulie, va pierde accesul la date satelitare esențiale pentru prognoza uraganelor, dată la care Departamentul Apărării va înceta să mai partajeze aceste imagini cu agenția americană.

Nu aduce omul ce aduce robotul! În timp ce echipa de fotbal a Chinei a fost eliminată din calificările pentru Cupa Mondială, echipele de fotbal alcătuite din roboți umanoizi fac show după show

Patru echipe de roboți humanoizi și o avanpremieră a Jocurilor Mondiale ale Roboților Umanoizi de la Beijing, care promit mai mult decât oamenii

Danemarca preia Președinția Uniunii Europene. Ce priorități are Danemarca la președinția Consiliului UE?

Începând cu 1 iulie 2025, Danemarca preia președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene de la Polonia, pentru o perioadă de șase luni, până la 31 decembrie 2025. Sub sloganul „O Europă puternică într-o lume în schimbare”, Copenhaga își propune să consolideze securitatea europeană și să impulsioneze tranziția ecologică.

J.K. Rowling arată cât de disperați au devenit extremiștii de gen și scoate în evidență misoginia extremiștilor trans

J.K. Rowling contra extremismului de gen. O librărie din San Francisco a anunțat că nu va mai vinde cărțile autoarei. Motivarea deciziei scoate în evidență misoginia extremiștilor trans. Mult timp obișnuiți să calce în picioare orice persoană care îndrăznea să-i conteste, extremiștii de gen par acum să piardă teren. Ar putea fi acesta motivul pentru care argumentele lor par tot mai ridicole?

Ce își dorește Putin de fapt de la Ucraina? Planul ascuns din spatele ofensivei spre Odesa

Președintele rus Vladimir Putin are ca obiectiv principal cucerirea orașului Odesa, port esențial la Marea Neagră, pentru a izola Ucraina de accesul maritim, relatează Financial Times, citând un oficial de rang înalt sub protecția anonimatului.

Încă puțin și devin realitate: ochelarii inteligenți, care blochează reclamele

Un inginer belgian a creat un sistem de Realitate Augmentată, care detectează și acoperă reclamele din jurul tău

Republica Moldova își consolidează apărarea aeriană împotriva dronelor și rachetelor rusești

Ministerul Apărării din Republica Moldova a elaborat un proiect de lege privind securitatea spațiului aerian național, pe fondul provocărilor generate de războiul din Ucraina și al evoluțiilor rapide din domeniul tehnologiilor aeriene, în special al dronelor și rachetelor.

Trump va semna un ordin executiv pentru ridicarea sancţiunilor împotriva Siriei

Preşedintele Donald Trump va semna luni un ordin executiv prin care vor fi ridicate sancţiunile americane impuse Siriei, relatează Reuters.

67 de persoane au fost ucise în Gaza în urma unui atac al forţelor israeliene asupra unei cafenele

67 de persoane au fost ucise în Gaza în urma unui atac al forţelor israeliene asupra unei cafenele. S-au tras şi focuri de armă asupra unor persoane care căutau hrană, potrivit AP.

Macron declară că tarifele impuse de statele puternice reprezintă o formă de şantaj

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat luni că tarifele aplicate de statele puternice sunt o formă de şantaj nu un mecanism de echilibrare a comerţului internaţional, informează Reuters.

Ministrul Energiei, la Transatlantic Power Dialogue: România mizează pe parteneriatele strategice cu Statele Unite

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a participat la Transatlantic Power Dialogue, un eveniment dedicat securității energetice și competitivității în regiunea Europei de Sud-Est.

Tensiuni diplomatice între Baku și Moscova. Ambasadorul UE în Azerbaidjan condamnă tratamentele inumane aplicate etnicilor azeri în Rusia

Ambasadorul Uniunii Europene în Azerbaidjan, Peter Michalko, a condamnat recenta arestare violentă a unor etnici azeri de către Rusia, care a declanșat o dispută diplomatică între Moscova și Baku.

A fost descoperită o formă rară de lepră care exista în Americi de mii de ani

Două genomuri ale Mycobacterium lepromatosis - o formă rară de agent patogen al leprei - vechi de 4000 de ani, au fost descoperite în Chile. De ce este importantă descoperirea

Copiii riscă interdicții pe viață pe rețelele sociale pentru distribuirea de imagini intime ale colegilor de clasă

Ofcom (Oficiul pentru Comunicații din Regatul Unit) va consulta o serie de noi măsuri în cadrul unei campanii împotriva imaginilor ilegale pe rețelele sociale.

Se extind despăgubirile pentru victimele accidentelor şi familiile lor. Senatul a adoptat astăzi legea

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a anunţat că Senatul a adoptat iniţiativa lui legislativă care modifică Codul civil pentru a permite acordarea despăgubirilor morale şi materiale victimelor accidentelor grave şi familiilor care le oferă îngrijire.

Trump va vizita săptămâna aceasta centrul de detenţie pentru migranţi „Alligator Alcatraz”

Preşedintele SUA, Donald Trump, este aşteptat să participe marţi la inaugurarea unui centru temporar de detenţie pentru migranţi din sudul Floridei, supranumit „Alligator Alcatraz”, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu acest subiect.

Cele mai sigure țări în care ai putea trăi în cazul unui nou Război Mondial. România nu se află pe listă 

Potrivit Indexului Global al Păcii 2025, 78 de țări se află în stare de război sau conflict dincolo de granițele proprii. Războiul din Orientul Mijlociu ține lumea în tensiune. Deși trăim de câteva luni – chiar ani – într-o stare de tensiune continuă, implicarea Statelor Unite alimentează temerile că acest conflict s-ar putea extinde sau că ar putea atrage și alte puteri globale. Ipotezele nu lipsesc, iar cu influența rețelelor sociale și a mass-mediei, scenariile se propagă rapid.

Războiul din Ucraina, ziua 1223. Cel puțin 6 persoane au fost ucise și 26 rănite în ultima zi / Ritmul negocierilor depinde de eforturile Kievului și Washingtonului

Ritmul negocierilor privind Ucraina depinde de eforturile Kievului și Washingtonului, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Israelul recunoaşte victimele palestiniene de la punctele de colectare a sprijinului umanitar

Armata israeliană a admis luni că civili palestinieni au fost răniţi în apropierea unor centre de distribuţie a ajutoarelor în Fâşia Gaza, precizând că au fost emise noi instrucţiuni pentru soldaţi, relatează Reuters.

Google lansează peste 30 de instrumente AI pentru educație prin Gemini și Google Workspace

Google a anunțat luni, în cadrul conferinței ISTE EdTech 2025, o serie de actualizări majore menite să integreze mai profund inteligența artificială (AI) în mediul educațional, prin extinderea aplicației Gemini AI și lansarea a peste 30 de noi instrumente dedicate profesorilor.

Ministerul Finanțelor lansează în iulie o nouă ediție FIDELIS, cu randamente atractive la titlurile de stat în lei și euro

Ministerul Finanțelor lansează între 4 și 11 iulie a șasea ediție a Programului FIDELIS, care aduce randamente atractive la titlurile de stat în lei și euro, și introduce pentru prima dată o tranșă specială în euro dedicată donatorilor de sânge, cu dobânzi preferențiale de până la 8,25%.

Premierul Greciei promite o anchetă în cazul fraudei subvenţiilor agricole europene

Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a anunţat formarea unei echipe speciale de anchetă pentru a investiga o fraudă de proporţii care vizează subvenţii agricole europene în valoare de aproximativ 290 de milioane de euro, relatează The Guardian.

Forţele ruse avansează şi cuceresc primul sat din regiunea Dnipropetrovsk din Ucraina

Forţele ruse au preluat controlul asupra primului sat din regiunea Dnipropetrovsk, situată în centrul-estul Ucrainei, potrivit anunţului făcut luni de mass-media de stat rusă şi bloggerii de război, după ce Rusia a ocupat 950 de kilometri pătraţi de teritoriu în două luni.

Economia Europei este sub presiune, dar producția de arme în UE ar putea crea noi de locuri de muncă

Economia Europei este sub presiune din cauza creșterii interne slabe, a amenințărilor tarifare din partea Americii și a valului de importuri din China. Pericolul dezindustrializării bântuie continentul. Însă există un punct luminos, chiar dacă motivul este sumbru: nevoia de reînarmare pentru a descuraja o Rusie imperialistă și pentru a ajuta Ucraina să contraatace.