spectacol

Teatrul Metropolis participă la „Bucureşti – cartier de vară”

Teatrul Metropolis participă la programul "Bucureşti - cartier de vară" cu spectacolul "Crimă la Howard Johnson", care va avea reprezentaţii începând cu 31 iulie şi până pe 9 august, informează instituţia de spectacole.

Coregraful Merce Cunningham a murit

Celebrul coregraf american Merce Cunningham, care a revoluţionat dansul contemporan, a murit duminică, la vârsta de 90 de ani, a anunţat, luni, fundaţia care-i poartă numele, informează New York Times.

Ministerul Culturii vrea să suspende HG nr. 1672/2008 privind instituţiile de spectacole

Ministerul Culturii vrea să suspende Hotărârea de Guvern nr. 1672/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evaluarea şi salarizarea personalului din instituţiile de spectacole, contestată de sindicaliştii din cultură, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai ministerului.

„Clişee ?!? ” şi „Frigul”, printre spectacolele selectate la Gala Tânărului Actor HOP

"Clişee?!?" şi "Frigul" se numără printre spectacolele selectate să fie jucate în cadrul Galei Tânărului Actor HOP, care va avea loc între 2 şi 5 septembrie, la Mangalia.

Purcărete, nominalizat la Marele Premiu Prometheus pentru Opera Omnia – GALERIE FOTO

Silviu Purcărete, Nicolae Breban, Ileana Mălăncioiu şi Gabriela Adameşteanu se numără printre nominalizaţii celei de-a VIII-a ediţii a Marilor Premii Prometheus, care vor fi acordate în luna octombrie, informează Fundaţia Anonimul.

Teatrul din Sibiu colaborează cu teatrele din Marburg şi Oberhausen

Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu a anunţat, miercuri, că a iniţiat, prin secţia germană, două colaborări internaţionale, cu teatrele din Marburg şi Oberhausen, care presupun un schimb direct de producţii între instituţiile teatrale, dar şi punerea în scenă a unor piese comune.

„Născut pentru niciodată”, regizat de Tompa Gabor, de 23 de ori la Avignon – GALERIE FOTO

Spectacolul "Născut pentru niciodată", al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, în regia lui Gábor Tompa, va fi reprezentat de 23 de ori la Théâtre des Halles, în cadrul Festivalului de Teatru de la Avignon, care se desfăşoară în perioada 7-30 iulie.

Spectacol de teatru cu afişe false, la Galaţi

Spectacolul "Singuri în noapte", cu Claudiu Bleonţ şi Delia Seceleanu, care ar urma să aibă o reprezentaţie pe scena Teatrului Dramatic "Fani Tardini" din Galaţi miercuri seară, a generat serioase controverse, fiind asociat în mod fals cu Teatrul de Comedie din Bucureşti.

Volumul „Liviu Ciulei. Cu gândiri şi cu imagini”, lansat la Bucureşti

Volumul "Liviu Ciulei. Cu gândiri şi cu imagini", ce cuprinde schiţe de spectacole, fotografii şi însemnări ale marelui regizor de teatru şi film, a fost lansat, luni seară, la librăria Cărtureşti din Capitală, în prezenţa unor personalităţi ca Irina Petrescu, Margareta Pâslaru şi Lucian Pintilie.

Programul teatrelor bucureştene în perioada 22 – 28 iunie

Programul principalelor instituţii de spectacole din Bucureşti în perioada 22 - 28 iunie 2009:

FNT 2009 – o ediţie de criză

Festivalul Naţional de Teatru (FNT), care se va desfăşura anul acesta sub semnul crizei economice, va avea o secţiune dedicată lui Eugen Ionescu, dar va prezenta mai puţine spectacole din străinătate, din cauza micşorării drastice a bugetului, care este, în prezent, de 1,1 milioane de lei.

„Faust”-ul lui Purcărete se joacă, deşi stagiunea s-a încheiat – GALERIE FOTO şi VIDEO

Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu a anunţat, joi, că, deşi stagiunea s-a încheiat, instituţia a decis să prezinte din nou, în 30 iunie, spectacolul "Faust", în regia lui Silviu Purcărete, deoarece foarte mulţi sibieni nu au reuşit să îl vadă la Festivalul de Teatru, iar cererea este mare.

Anamaria Marinca joacă la Londra în „4:48 Psychosis”

Anamaria Marinca va juca, între 21 iulie şi 8 august, în "4:48 Psychosis", ultima piesă scrisă de Sarah Kane, pusă în scenă de regizorul francez Christian Benedetti, la The Young Vic Theatre din Londra, informează broadwayworld.com.

„Boala familiei M.”, de Radu Afrim, nu a impresionat criticii publicaţiei Le Monde

Spectacolul "Boala familiei M.", de Radu Afrim, care este prezentat în cadrul unui mini-turneu la Theatre de l'Odeon din Paris, între 11 şi 21 iunie, nu a impresionat criticii publicaţiei Le Monde, aceştia menţionând că multe referinţe din piesă "scapă publicului".

Patricia Kaas a adus „Kabaret”-ul la Bucureşti

Cu o voce guturală, delicios de indecisă între aspru şi catifelat, mademoiselle Patricia Kaas a cântat blues, duminică seară, la Sala Palatului din Bucureşti, în faţa unui public de peste 4.000 de persoane.

Evoluţia Alinei Cojocaru în „Jewels”, apreciată de presa britanică

Evoluţia Alinei Cojocaru în spectacolul de balet "Jewels", care a avut premiera marţi, la Covent Garden, într-o perioadă în care balerina revine pe scenă după o accidentare ce a necesitat o recuperare de mai bine de un an, a fost primită cu cronici favorabile de către presa britanică.

„Titus Andronicus”, în variantă japoneză, la TNB – GALERIE FOTO

Spectacolul "Titus Andronicus", după textul omonim de William Shakespeare, pus în scenă de compania Yamanote Jijosha din Japonia, va fi prezentat, miercuri şi joi, la Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), informează instituţia de spectacole.

Festivalul de Teatru de la Sibiu 2009 – Inovaţii în jurul lumii – GALERIE FOTO

A XVI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, care a început la 28 mai şi s-a încheiat duminică, s-a desfăşurat sub genericul "Inovaţii", reunind peste 300 de spectacole din peste 70 de ţări.

Harlem Gospel Choir concertează la Bucureşti

Corul de Gospel din Harlem (Harlem Gospel Choir) va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 21 decembrie, evenimentul fiind organizat de Emagic în seria "World Music Masters".

Filme, teatru, concerte pentru weekend-ul 22 -24 mai

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva din evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

Filme, teatru, concerte pentru weekend-ul 15-17 mai

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva din evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

„Sinucigaşul” Dan Puric, în premieră la TNB

Spectacolul "Sinucigaşul", după piesa lui Nikolai Erdman, în regia lui Felix Alexa şi cu Dan Puric în rolul principal, va avea premiera oficială pe 24 mai, la Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional Bucureşti, anunţă instituţia de spectacole.

„Buzunarul cu pâine”, cel mai bun spectacol la Gala festCO – GALERIE FOTO

Spectacolul "Buzunarul cu pâine", cu Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu, produs de Asociaţia Erudio şi jucat pe scena Teatrului Metropolis, a fost desemnat cel mai bun spectacol în cadrul Galei ediţiei a VII-a a Festivalului Comediei Româneşti - festCO, organizată miercuri, la Teatrul de Comedie din Bucureşti.

Capitalele culturale europene în 2012 şi 2013, desemnate – GALERIE FOTO

Oraşele Guimaraes (Portugalia) şi Maribor (Slovenia) vor fi capitale culturale europene în 2012, iar Marsilia (Franţa) şi Kosice (Slovacia) vor beneficia de acelaşi statut în 2013, au anunţat reprezentanţii Uniunii Europene.

Dramaturgul şi regizorul Roger Planchon a murit

Dramaturgul, actorul şi regizorul francez Roger Planchon a decedat marţi, la vârsta de 77 de ani, la Paris, în urma unei crize cardiace, potrivit declaraţiei fiului său, Stéphane Planchon.

„Lecţia” lui Ionescu, în regia lui Horaţiu Mălăele, în premieră la TNB

Premiera spectacolului "Lecţia", de Eugen Ionescu, va avea loc sâmbătă, la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), Horaţiu Mălăele fiind atât regizor, cât şi interpret în propriul spectacol, informează organizatorii.

Biletele pentru Festivalul de Teatru de la Sibiu se pun în vânzare marţi

Biletele pentru spectacolele indoor incluse în Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, care are loc între 28 mai şi 7 iunie, vor fi disponibile începând de marţi, acestea putând fi achiziţionate, pentru prima dată, online, de pe site-ul oficial al evenimentului, informează organizatorii.

„O amintire, un monolog, un strigăt şi o rugăciune”, împotriva violenţei asupra femeilor

Spectacolul "O amintire, un monolog, un strigăt şi o rugăciune", regizat de Robert Bălan, va avea două reprezentaţii, marţi şi miercuri, în Bucureşti, în cadrul campaniei Ziua V, împotriva violenţei asupra femeilor, informează site-ul evenimentului.

Programul teatrelor bucureştene în perioada 11 – 17 mai – GALERIE FOTO

Programul principalelor instituţii de spectacole din Capitală în perioada 11 - 17 mai:

Alina Cojocaru va dansa ca invitat special la Sarasota Ballet din Florida

Una dintre cele mai faimoase balerine din lume, românca Alina Cojocaru, prim balerină la Royal Ballet din Londra, va dansa ca invitat special la Sarasota Ballet din Florida, alături de partenerul său, Johan Kobborg, în stagiunea 2009-2010, se arată pe site-ul instituţiei.

Vişniec: „Mansardă la Paris cu vedere spre moarte” este o întâlnire miraculoasă

Dramaturgul Matei Vişniec a declarat, miercuri seară, că spectacolul "Mansardă la Paris cu vedere spre moarte", în regia lui Radu Afrim, realizat după textul său omonim, a fost "o întâlnire miraculoasă" între regizor, text şi o echipă de actori căreia i s-a dat toată libertatea de a improviza.

Spectacole din Lituania şi Japonia, la Festivalul de Teatru de la Sibiu – GALERIE FOTO

"Livada de vişini", de Eimuntas Nekrosius (Rusia/ Lituania), şi "Titus Andronicus", de Masahiro Yasuda (Japonia), se numără printre spectacolele care vor fi prezentate la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Nominalizările la Premiile Tony – GALERIE FOTO

Spectacolul "Billy Elliot, The Musical" a obţinut 15 nominalizări la premiile Tony 2009, cele mai importante distincţii din teatrul american, actorii Geoffrey Rush, James Gandolfini şi Jane Fonda numărându-se şi ei printre posibilii câştigători.

Spectacol dedicat lui Nichita Stănescu, la Koln şi Frankfurt – GALERIE FOTO

Spectacolul "Dialoguri şi fantezii în jazz", în regia lui Ion Caramitru, care recită o serie de versuri româneşti, în dialog cu ritmurile de jazz compuse şi interpretate de Johnny Răducanu, va fi prezentat de Institutul Cultural Român în Germania, la Koln şi Frankfurt, pe 16, respectiv 17 mai.

Pasion de Buena Vista revine la Bucureşti

Pasion de Buena Vista revine la Bucureşti, cu un show care va avea loc pe 17 decembrie, la Sala Palatului din Capitală, urmând să prezinte încă o serie de ritmuri fierbinţi de son, salsa, rumba, mambo şi cha cha cha.

Marina Drăghici, premiată la New York datorită costumelor create pentru „Fela” – GALERIE FOTO

Scenografa Marina Drăghici a obţinut un premiu Lortel, cea mai importantă distincţie acordată producţiilor off-Broadway pe scena teatrală newyorkeză, pentru costumele pe care le-a creat pentru spectacolul "Fela", potrivit site-ului oficial al premiilor.

Filme, teatru, concerte pentru weekend-ul 1-3 mai

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva din evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

„InOvaţii”, tema Festivalului de teatru de la Sibiu – GALERIE FOTO

Ediţia din 2009 a Festivalului Internaţional de Teatru "Radu Stanca" de la Sibiu se va desfăşura în perioada 28 mai - 7 iunie şi va avea tema "InOvaţii", manifestarea urmând să fie promovată pe posturile Televiziunii Publice, cu aprobarea CNA.

Purcărete merge cu două spectacole la Festivalul „Marea Neagră” din Turcia

Silviu Purcărete prezintă spectacolele "Cumnata lui Pantagruel" şi "Aşteptându-l pe Godot", pe care le-a montat la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, la Festivalul "Marea Neagră" de la Trabzon, Turcia, ce are loc între 1 şi 15 mai, informează Institutul Cultural Român (ICR) de la Istanbul.

Teatrul Masca îşi deschide stagiunea în aer liber

Teatrul Masca îşi deschide, vineri, stagiunea în aer liber, cu spectacolul "Cocktail", informează instituţia de spectacole.