Justiţie

Detalii noi din dosarul fabricii de permise auto din Ilfov. Prefecta județului, interceptată de procurorii DNA

Procurorii DNA care investighează dosarul „fabricii de permise” din Ilfov ar fi interceptat-o și pe prefecta județului. Anchetatorii cred că Simona Neculae ar fi sprijinit grupul infracțional.

Continuă perchezițiile în cadrul operațiunii „Jupiter”. Un prim bilanț indică prejudicii de peste 26 de milioane de lei

Acțiunile polițiștilor demarate la începutul săptămânii în întreaga țară în cadrul Operațiunii „JUPITER” continuă miercuri cu peste 300 de percheziții domiciliare.

Ministerul Justiției, explicații despre cazul Alinei-Irina Apostol. Amenda a fost achitată, dar transferul din China rămâne blocat

Transferul în România al Alinei-Irina Apostol, cetățean român condamnat la închisoare în China, este în continuare condiționat de achitarea unor despăgubiri către victimele infracțiunii.

Rețea care fura transporturi de marfă în România și Europa, destructurată de DIICOT. Prejudiciul se ridică la 9 milioane de euro

DIICOT a făcut 65 de percheziții într-un dosar care vizează o grupare acuzată că ar fi furat aproximativ 70 de transporturi de marfă din România și alte țări europene, în special din Belgia.

ÎCCJ judecă astăzi contestația lui Alexandru Toader privind arestul preventiv

Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a contestat decizia judecătorilor de a-l aresta preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Marți, ÎCCJ va dezbate această cerere.

Dosare penale fabricate. Mărturii șocante despre cum un procuror ar fi inventat probe și intimidat martori: „Oricând se poate schimba calitatea”

Un procuror de la Parchetul Curții de Apel Constanța este acuzat că a fabricat probe și a modificat declarațiile unor martori pentru a construi un dosar penal împotriva unui șef al Gărzii de Coastă. Potrivit rechizitoriului consultat de MEDIAFAX, unele declarații conțineau afirmații pe care martorii susțin că nu le-au făcut niciodată, iar alte documente prezentau drept audieri oficiale discuții care nu s-ar fi desfășurat în condițiile consemnate. Ancheta a avut consecințe directe asupra ofițerului vizat, care a fost pus sub control judiciar și îndepărtat temporar de la conducerea serviciului său. Ulterior, o parte dintre acuzații au fost clasate.

„Un ied putem să tăiem? Pentru mine!” Ce discuții purta procurorul Gigi Ștefan cu un om de afaceri despre un bloc și autorizațiile de construire

Procurorul Gigi Ștefan a discutat cu omul de afaceri Cartali Mihale despre un ied, organe de miel pentru drob și o problemă privind autorizațiile de construire ale unui bloc din Năvodari, potrivit unor stenograme din rechizitoriul prin care magistratul a fost trimis în judecată pentru trafic de influență.

„Să n-ai nicio reținere”. Momentul în care un om de afaceri ar fi pus bani în dulapul procurorului Gigi Ștefan

Stenogramele din rechizitoriul prin care cei doi procurori de la Curtea de Apel Constanța au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție arată modul în care se primea mita.

STENOGRAME din dosarul procurorilor din Constanța, acuzați de corupție. Cum ar fi primit Gigi Ștefan bani și cadouri în propriul birou

Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța au fost trimiși în judecată de Parchetul General într-un dosar privind săvârșirea unor multiple fapte de corupție. Alături de ei au fost trimiși în judecată omul de afaceri Mihale Cartali și Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean PSD. Stenogramele și înregistrările prezentate în dosar surprind o parte dintre întâlnirile care au stat la baza acuzațiilor.

„Toți primarii tăi”. Stenogramele din dosarul procurorului Ștefan Gigi Valentin dezvăluie discuții despre șefi de consilii județene și proiecte de milioane de euro

Procurorul Ștefan Gigi Valentin ar fi folosit relațiile sale din administrația publică pentru a facilita întâlniri între Dumitru Daniel Learciu și mai mulți oficiali locali. Stenogramele incluse în rechizitoriul din 30 octombrie 2026 descriu discuții despre primari, președinți de consilii județene și proiecte energetice de milioane de euro.

Procurorii constănțeni Gigi Ștefan și Teodor Niță au fost trimiși în judecată

Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța au fost trimiși în judecată pentru trafic de influență și luare de mită. Alături de cei doi procurori, Parchetul General a trimis în judecată alte două persoane fără calitate specială.

Operațiunea „Jupiter 6” continuă cu sute de percheziții. Prejudiciile din infracțiuni se ridică la zeci de milioane de lei

Polițiștii sub coordonarea procurorilor de la Parchetul General au descins marți dimineață la peste 300 de adrese pentru percheziții în cardul unei vaste operațiuni naționale ce vizează săvârșirea a numeroase infracțiuni prin care au fost cauzate prejudicii estimate la aproape 47 de milioane de lei și peste 280 de mii de dolari.

Peste 200 de percheziții în București și în mai multe județe din țară

O vastă operațiune a polițiștilor, sub coordonarea Parchetului General a fost declanșată luni dimineață, concomitent, în municipiul București și în țară. În cadrul acțiunii „JUPITER 6” au fost puse în aplicare 202 de mandate de percheziție domiciliară și 23 mandate de aducere în dosare ce vizează mai multe infracțiuni.

DNA face verificări privind licitația pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț. Contract de peste 5 miliarde de lei, contestat în instanță

Procurorii DNA Bacău au început verificări într-un dosar care vizează procedura de atribuire a contractului de peste 5 miliarde de lei pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț.

Kövesi, mesaj la finalul mandatului de la Parchetului European: „Au fost decizii dificile, eșecuri și bătălii care păreau imposibil de câștigat”

Laura Codruța Kövesi a transmis vineri, 30 octombrie, un mesaj de bilanț la încheierea mandatului de procuror-șef european, în care vorbește despre dificultățile construirii Parchetului European (EPPO).

UNBR critică decizia UAIC în cazul lui Tudorel Toader: „Avocatul nu trebuie confundat cu cel pe care îl apără”

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a criticat, joi, decizia Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași privind activitatea didactică a lui Tudorel Toader și a cerut reanalizarea măsurilor luate de conducerea Facultății de Drept.

Un fermier din Brașov, reținut de DNA după ce ar fi declarat sute de oi și capre inexistente pentru a obține subvenții

Un fermier din județul Brașov a fost reținut de procurorii anticorupție, fiind suspectat că a încercat să obțină ilegal subvenții agricole prin declararea unui număr de animale mult mai mare decât cel existent în exploatația sa.

A amenințat un procuror și un judecător chiar în sala de judecată. Un bărbat de 33 de ani, arestat preventiv

Un bărbat de 33 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi amenințat cu violența un procuror și un judecător în timpul a două ședințe de judecată desfășurate în județul Teleorman.

România își consolidează cooperarea judiciară în Balcani. Combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, pe agenda procurorilor generali

Procurorul general al României, Cristina Chiriac, a participat la o reuniune internațională dedicată combaterii criminalității transfrontaliere, organizată în Turcia.

Cum ar fi profitat fiul lui Tudorel Toader de poziția de profesor pentru a abuza studente. Ce arată motivarea instanței

Motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, scoate la iveală noi detalii despre presupusele abuzuri sexuale asupra unor studente.

Alexandru Toader contestă măsura arestului preventiv. Care este termenul de judecată la ÎCCJ

Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a contestat decizia judecătorilor de a-l aresta preventiv pentru o perioadă de 30 de zile în dosarul în care este acuzat de viol și agresiune sexuală asupra unor studente. Termenul de judecată a fost stabilit pe 3 noiembrie 2026, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Primarul din Slănic Moldova, prins în flagrant de DNA când ar fi primit 6.000 de euro mită. În total, ar fi încasat 21.000 de euro

Primarul orașului Slănic Moldova, județul Bacău, Benone Moraru, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fiind acuzat de luare de mită.

POLITICO: Laura Codruța Kövesi, avertisment la final de mandat: „Parchetul European riscă să fie distrus încet, tocmai pentru că își face treaba”

Laura Codruța Kövesi avertizează că Parchetul European (EPPO) riscă să fie slăbit prin subfinanțare, întârzieri administrative și presiuni politice, chiar în momentul în care instituția investighează tot mai multe fraude cu fonduri europene.

Parchetul European, dosar de 3,5 milioane de euro în România: documente false în sute de proiecte pentru fermieri

Trei persoane au fost trimise în judecată la Tribunalul București într-un dosar privind o presupusă fraudă cu fonduri europene destinate fermelor mici și instalării tinerilor fermieri.

Rețea de trafic de persoane destructurată în România și Germania. Tinere vulnerabile, recrutate prin metoda „loverboy”

O grupare organizată pe criterii familiale ar fi recrutat tinere provenite din medii vulnerabile, inclusiv prin metoda „loverboy”, și le-ar fi transportat în Germania, unde victimele erau obligate să practice prostituția, potrivit unui dosar instrumentat de procurorii DIICOT Pitești.

Ministrul Justiției anunță noi demersuri pentru punerea în aplicare a Legii femicidului

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat luni că a semnat un proiect de ordin comun care vizează aplicarea legii privind femicidul.

De ce consideră DIICOT că trebuie prelungită măsura arestării preventive a lui Călin Georgescu. Discuțiile din ședința de la Tribunalul București

Un judecător de drepturi și libertăți ascultă pledoariile procurorului DIICOT și ale avocaților lui Călin Georgescu și Ionel Rusen, urmând să ia o decizie privind prelungirea măsurii arestării preventive în cazul celor doi sau a unor alte măsuri, potrivit Gândul.

Cum a ajuns o achiziție de remorchere pentru Dunăre într-un dosar de fraudă de 7 milioane de euro. Parchetul European trimite șase inculpați în judecată

Patru funcționari ai Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galați, o persoană fizică și o companie au fost trimiși în judecată într-un dosar privind achiziția a două remorchere finanțate cu aproximativ 7 milioane de euro din fonduri europene, a anunțat Parchetul European (EPPO).

Anchetă DNA la vârful Uzinei Mecanice Plopeni, într-un dosar de luare de mită. Doi șefi ai instituției, vizați de acuzații. Cum și-a recunoscut directorul general fapta

Anchetatorii DNA l-au convins pe directorul general al Uzinei Mecanice din Plopeni să își recunoască faptele, în timpul unei anchete ample la conducerea instituției. Doi șefi ai instituției erau vizați de luare de mită.

Arhiepiscopia New York-ului, despăgubiri de 800 de milioane de dolari pentru victimele abuzurilor clerului

Arhiepiscopia de New York și avocații a aproximativ 1.300 de enoriași care au declarat că au fost abuzați sexual de clerici au convenit asupra unei înțelegeri de 800 de milioane de dolari pentru pretențiile lor legale, a doua cea mai mare dintre cele care implică o arhiepiscopie catolică din SUA.

Știrile săptămânii | România are un nou Guvern, Călin Georgescu, vizat într-un nou dosar, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, un cutremur de 4,9 s-a produs în Vrancea

Mediafax prezintă cele mai importante știri ale săptămânii: formarea noului Guvern, noul dosar penal în care este vizat Călin Georgescu, reținerea fiului lui Tudorel Toader pentru agresiune sexuală, incidentul cu drone din Marea Neagră și cutremurul de 4,9 din Vrancea.

Fiul lui Tudorel Toader, acuzat de viol în două episoade la o săptămână distanță. Ce susțin procurorii

Procurorii îl acuză pe Alexandru Toader că ar fi constrâns o studentă să întrețină acte sexuale în două episoade din noiembrie 2025, desfășurate la biroul notarial și la facultate. Potrivit referatului de arestare, anchetatorii susțin că lectorul s-ar fi folosit de poziția sa didactică și de influența asupra situației universitare a tinerei.

Fiul lui Tudorel Toader, arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia Curții de Apel Iași, într-un dosar pentru viol și agresiune sexuală

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel Iași sâmbătă, întrucât fiul fostului ministru al Justiției este acuzat de viol și agresiune sexuală asupra unor studente.

Fostul șef al serviciului de permise și înmatriculări Neamț, cercetat într-un dosar de trafic de influență și luare de mită

Fostul șef al serviciului de permise și înmatriculări Neamț este cercetat penal într-un dosar cu șapte infracțiuni de trafic de influență și luare de mită. În cazul lui, procurorii au dispus măsura controlului judiciar pe cauțiune.

Inspector al Administrației Fondului pentru Mediu, reținut de DNA după ce ar fi primit mită 45.000 de lei. La domiciliul său au fost găsiți 90.000 de euro

Un inspector al Administrației Fondului pentru Mediu a fost reținut de DNA Cluj, fiind acuzat că ar fi primit 45.000 de lei pentru a ajuta o firmă din Mureș să-și reducă obligațiile de plată. La domiciliul său au fost găsiți circa 90.000 de euro.

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizie definitivă a Curții de Apel București, după un complet de divergență

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis vineri, 23 octombrie, contestația formulată de procurorii DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București de înlocuire a măsurii cu arestul la domiciliu. Hotărârea este definitivă și a fost luată după ce primii doi judecători nu au ajuns la un acord privind soluția.

Ministerul Justiției clarifică problemele de accesare de pe Portalul instanțelor. ECRIS V nu este încă operațional la nivelul instanțelor judecătorești

Ministerul Justiției a oferit vineri clarificări privind problemele de accesare de pe Portalul instanțelor. Instituția precizează că noul sistem informatic ECRIS V nu este încă operațional la nivelul instanțelor judecătorești, fiind încă în etapa de testare în paralel cu ECRIS IV.

Ministrul Justiției cere reacții rapide în cazurile de violență din școli și anunță modificări ale legislației penale

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, cere anchete rapide în cazurile de violență din școli, precizând că va prioritiza modificarea legislației penale privind sancționarea acestor fapte.

Președintele sesizează din nou Curtea Constituțională. Legea care ar ridica orașul Voluntari la rang de municipiu, contestată de Nicușor Dan

Nicușor Dan, președintele României, trimite legea care ar declara Voluntariul municipiu la Curtea Constituțională. Șeful statului a motivat în contestația făcută că explicația inițiativei legislative nu ar fi completă, iar un al doilea referendum din Ilfov, organizat în anul 2009, ar fi fost ignorat de inițiatori.

ÎCCJ, după decizia CEDO privind plata drepturilor salariale: Litigiul cu Guvernul vizează alte chestiuni juridice

ÎCCJ susține, printr-un comunicat transmis joi seară, că decizia CEDO și procesul deschis împotriva Guvernului vizează probleme diferite și precizează că Executivul trebuie să respecte propriile reguli privind plata sumelor datorate.